Asha: O altfel de poveste

16

         16. Dă-mi un Martini, Elijah

        După ce accept - într-un lung final - să îl iau și pe Tristan la petrecere, urc înapoi în camera mea. Băiatul asta chiar pare a fi un tip de treabă, iar mamele noastre sunt bune prietene, deci nu văd vreo problemă în situația de față. Cel puțin, sper că nu va fi una.

      Mă întorc în camera mea și după ce închid ușa, mă arunc în pat. Ar trebui să încep să îmi aleg hainele, dar nu e grabă încă.

      Aleg să privesc la tavan cu mâinile încrucișate la piept. Parcă mi-e greu să cred în evolutia aceasta. Până să mă mut eram maltratată, am fost la sute de ședințe terapeutice - mai ales ale mamei - , stăteam numai în casă, plângeam foarte des. Acum am câțiva prieteni, nu mai sunt atât de tristă și sunt și invitată la petreceri. Mă bucur într-un fel, dar tot stau și mă întreb dacă este bine ce se întâmplă. Oare voi mai sfârși din nou astfel?

 
      — Hei Asha! Nu s-a rupt cântarul atunci când te-ai urcat pe el? era întrebarea pe care o primeam aproape zilnic.

      Continuam să merg înainte și ignoram răutatea până ce apărea din nou la scurt timp.

     — Uită-te la tine, ești cât o vacă!

      Lucrurile de genul deja erau inofensive în comparație cu celelalte. Mă grăbeam să ajung la baie ca să pot plânge, să pot să mă eliberez și mă tot întrebam: ,,Ce am făcut?".

      Toate aceste amintiri oribile îmi apar în minte de fiecare dată când îmi privesc trupul. Acum? Acum arată bine. Înainte? Și înainte arăta bine, dar societatea nu vedea asta. De ce am slăbit? Ei bine, probabil din cauză că nu am mai prea mâncat. Nu mai puteam mânca. Simțeam că dacă mănânc, o să vomit. Nici foame nu îmi era. Nu simțeam decât frică și tristețe.

      Credeam că dacă apelez la familie voi scăpa, dar nu a fost așa. Răutatea se oprea o scurtă perioadă, însă imediat după, totul  era la fel. Iar asta s-a întâmplat de atât de multe ori...

      Mă trezesc la realitate și sar din pat amintindu-mi că ar trebui să îl verific pe tata. Ies pe hol și mă furișez în spatele lui Christian direct în camera tatei.

      Bat ușor în ușă și imediat de cum aud vocea tatei - dându-mi verdictul - , dau buzna înăuntru.

   — Hei, spun și mă așez pe pat, iar tata zâmbește.

      Pe ghipsul de la picior, spre partea dreaptă, a mai apărut o măzgălitură ce cred că semnifică faptul că ,, Skylar a fost aici", cel puțin așa scrie.

    — Bună prințeso. Am auzit că te duci la o petrecere astăzi, începe el fără alte introduceri.

      Asta nu-i a bună!

   — Da, chiar mă duc, recunosc eu.

      Se ridică în șezut și mă apucă de mână după care începe să mă mângâie ușor cu degetul mare.

   — Ai grijă te rog, zice, iar eu nu pot decât să încuviințez. Nu vreau să îi stric starea mai mult decât este deja. Totuși mă surprinde faptul că nu a mai comentat și altceva.

      Imediat de cum mă întorc în cameră constat că în mai puțin de o oră trebuie să ajungă Tristan și Meredith la mine. Nici nu vreau să mă gândesc ce reacție vor avea.

      Scotocesc prin haine câteva minunte și aproape că mă dau bătută, dar găsesc o rochie pe care nu am mai purtat-o de ceva vreme. Este neagră și pe corp, iar mânecile sunt lungi și făcute din dantelă. E chiar drăguță.

      Trag rochia rapid pe mine și mă duc direct la oglindă. Îmi scot câteva pensule pentru machiaj și aplic pe pleoape un fard cu sclipici împreună cu o dungă de tuș. Cred că e suficient.

      Primesc un apel scurt de la Meredith după care îmi iau geaca și ies pe ușă.

   
   — Bună, spun când ajung în fața lui Meredith și a lui Tristan.

      Am încercat să arăt bine în seara aceasta, dar din nou Meredith câștigă, iar Tristan e peste amândouă fiind îmbrăcat într-o cămașă bleu și niște jeanși de aceeași culoare ce îi scot ochii în evidență.

    — Heiii, arăți bine fato, spune blonda puțin sceptică privindu-l pe băiatul de lângă ea.

   — Ca să clarific pentru toată lumea. Meredith, el este Tristan. Tristan, ea e Meredith, spun eu ignorându-i afirmația de mai devreme.
   
      Cei doi dau mâna imediat  părând mai ,,luminați" de această dată.

                           ***

      După un drum relativ lung- noroc cu mașina lui Tristan - ajungem acasă la Elijah. E o vilă mare și destul de frumoasă. Pereții exteriori sunt de culoarea cărămidei, iar aleea din față este plină de flori colorate. Uau, nu mă așteptam ca Elijah să locuiască aici. Vedeam casa lui ca pe o cocioabă dărăpănată sau ceva.

       Când ajungem în fața ușii, apăs pe clanță, iar aceasta se deschide numaidecât. Muzica electronică bubuie în boxe și nici măcar nu îmi dau seama ce cameră este asta din cauza mulțimii de oameni. Arată ca și cealaltă petrecere doar că e și mai destrăbălată. Alea sunt cumva două fete care se sărută? Dumnezeule!
 
    — Haide Tristan, să îți arăt cum e distracția în Manhattan! țipă Meredith după care îl ia pe Tristan de mână și se îndepărtează în mulțime. Hai și tu Asha! continuă ea.

      Dumnezeule mare! Asta nu se poate întâmpla. Sunt responsabilă pentru Tristan, iar dacă el pătește ceva... m-am dus.
      Îmi trag o palmă peste frunte și încerc să îmi fac loc printre adolescenții beți din jurul meu. Ce cred oare părinții lui Elijah despre toată debandada asta?  

    — Măi să fie! aud o voce în spatele meu și mă opresc instant.

     Nu din nou...

      Mă întorc și dau nas în nas cu ochii albastri-cenușii ai lui Elijah.

    —  Hei, spun eu timidă.

    — Nu mă așteptam să accepți invitația mea atât de repede, rânjește el în timp ce își vâră mâinile în buzunare.

      Okay, simt ceva atât de ciudat acum încât vreau să... beau ceva.

    — Elijah, dă-mi un Martini! spun deodată de parcă nu aș mai fi eu.

    — Woah, ești sigură de asta? mă întreabă surprins. Sincer, nici eu nu știu de unde îmi vine toată asta.

    — Mai sigură ca niciodată, Hall.