„ ― Ești întotdeauna atât de enervant? îl întreb încercând să par serioasă.
― Nu chiar, ești tu mai specială și de-aia mă comport așa cu tine, spune pe același ton enervant și îmi zâmbește.
― Specială? În ce sens? insist eu.
―...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
21. Ce vrei de fapt, Elijah? L-am urmărit cu privirea până ce a dispărut în neant. Cu mâinile băgate adânc în buzunarele jeanșilor negri, dându-și părul pe spate. Imediat de cum nu l-am mai zărit, mi-am luat pungile de cumpărături și am intrat în casă, nu înainte de a mă mai uita o ultimă dată în spate.
— Pune cumpărăturile la locul lor, vin imediat, vocea calmă a mamei răsună de la etaj.
Pare că s-a mai calmat, chiar dacă nu era foarte nervoasă nici înainte.
Intru în bucătărie după care așez pungile pe blatul crem din bucătărie, urmând să sortez fiecare aliment conform spuselor mamei.
Iau pasta de tomate și punga de spaghete și mă apropii de raft. Iau o scurtă pauză atunci când încep să simt un nod inconfortabil în gât. Inima îmi accelerează, iar mâinile încep să îmi transpire. Nu înțeleg de ce se întâmplă din nou, credeam că mi-a trecut. Totuși, care este motivul?
Scap conserva de tomate și încep să tremur. Privirea mi se tulbură și încerc să mă focusez pe silueta mamei care intră îngrijorată în cameră.
— Asha! Ești bine?
Îmi simt corpul mai greu ca niciodată. Mă sprijin de marginea blatului și încerc să îmi mențin echilibrul, dar mi-e greu. Podeaua parcă stă să îmi dispară de sub picioarele de jeleu.
—Asha! strigă mama în momentul în care trupul meu începe să se scurgă spre podea.
Nu pot să vorbesc, nu pot să fac altceva. Simt doar momentul în care mă izbesc cu putere de podeaua rece și tare.
— Nu, nu, nu, Asha! Uită-te la mine, îmi spune mama și îmi apucă capul în mâinile sale fine, mângâindu-mă pe obraji.
Aș vrea să îi spun că nu pot. Am ochii deschiși, dar nu văd. Am gura deschisă, dar nu pot spune nimic. Îmi aud doar inima ce bate atât de tare, încât nu mai țin contul bătăilor, de parcă ar fi o bombă ce stă să explodeze.
—Ash! Chris! Veniți, vă rog! continuă mama să strige pe un ton rugător.
Mă apucă de mână, dar eu nu mai simt atât de bine. Mâinile îmi sunt amorțite, la fel și picioarele.
— Asha, Dumnezeule! vocea tatei se alătură suspinelor mamei.
Deodată, simt sub mine, o pereche de brațe cunoscute mie ce mă ridică. Încerc să îmi întorc capul, dar ochii mi se închid.
***
Un bipăit nemaipomenit de enervant îmi sună lângă ureche. Încerc să îmi deschid pleoapele, dar sunt mult prea grele, așa că renunț la idee. Simt doar câteva lacrimi fierbinți ce se scurg pe fața mea. Ce se întâmplă oare? Mă bucur că măcar inima a încetat să mai bată atât de tare.
