Asha: O altfel de poveste

9

      9. De ce te uiți atât de urât, Elijah?

       M-au împins cu o putere extrem de mare. Parcă eram sacul lor de box. Râsete. Râsetele erau cele care mă făceau, în acest caz, să plâng.

  — Vă rog, nu faceți asta iar!

      Glasul meu era  ca o șoaptă, de abia mai puteam scoate ceva pe gură. M-au împins din nou. Plângeam și mă rugam de ei, dar nimic. Nu se ajungea la nicio concilație. Niciodată nu s-a ajuns acolo. Profesoara de limba engleza trecea pe hol. S-a oprit și a analizat situația, dar după câteva secunde a plecat.
      Am urmarit-o cu privirea în timp ce ei continuau să mă lovească.

      Îmi scutur capul și îmi închid ochii. Vreau doar să uit de toate astea. M-am săturat ca de fiecare dată când privesc în gol, aceste imagini să mi se învârtă în creier de atât de multe ori pe minut de parcă s-ar fi întâmplat ieri.

      Mă dau jos din pat și ies pe hol. Poate dacă beau o cafea îmi mai revin. Mă opresc în capul scării când aud un glas familiar. Îmi ia ceva să realizez și pornesc în fugă pe scări.

      Ajunsă jos, nu stau pe gânduri și sar în spatele tipului care stă la masă cu mama.

   — Asha! exclamă surprins și se întoarce către mine după care mă strânge în brațe.

   — Lucas! Mi-a fost atât de dor de tine! țip și eu la rândul meu și o pot vedea pe mama care mustăcește în spatele cănii de cafea.

     Lucas este unchiul meu. Încă îmi vine greu a crede pentru că e mai mare decât mine și Chris cu doar cinci ani. Știu cât de eteroclit sună, dar chiar îl apreciez enorm de mult. Este ca un frate mai mare pentru mine și, spre deosebire de Chris, nu mă enervează. Totuși, ce a avut bunica în cap atunci când l-a făcut?

    — Cât de mare te-ai făcut, spune pe tonul său tipic amuzat și rânjește.

    — Nu e nevoie să spui asta ori de câte ori ne vedem. Ai doar douăzeci și doi de ani, râd eu de el.

    — Uite, ce ai zice dacă te scot la mall? Sună bine?

   — Revin imediat, spun după care dispar și îi aud cum râd în spatele meu.

      Dau buzna în camera mea unde dau de Christian. Stă la birou și se joacă pe laptopul meu. Îmi trag o palmă peste frunte și tușesc fals.

      Enervantul se întoarce și mă privește surprins. Îmi dau ochii peste cap și îmi împreunez brațele la piept.

    — Doar mă jucam, jur! își ridică mâinile în semn de nevinovăție.

    — Ieși afară! e tot ce spun iar el se conformează și pleacă din cameră.

     Îmi scot din dulap o pereche de jeanși negri - evident - și o bluză crem. Le pun rapid pe mine după care îmi trec peria de câteva ori prin păr.
      Mă privesc în oglindă ca să mă asigur dacă arăt decent. Mai adaug un ruj la culoare cu bluza și  ies numaidecât pe ușă imediat de cum constat că îmi place ținuta aceasta. Va fi o sâmbătă reușită, sper.

    — Lucas Alek Simons! Te aștept în fața ușii, îl cert eu pe un ton ironic după care încep să râd.

  — Ești pusă pe șotii don'șoară, râde și el după care mă ridică și mă așază pe umerii săi.

      Ador când face chestia asta. Mă face să mă simt ca un copil și să uit de absolut tot ce mă întristează, însă nu de tot. Deși Lucas reușește să mă facă să uit, tot nu mă face să mă simt normală. Încă nu am găsit persoana aceea.

   — Sper că nu o să mă scapi! îl ameninț eu.

  — Niciodată!

                              ***
      Când ies din mașină, aerul e cu mult mai rece. Se vede că în curând va fi octombrie.
      Imediat de cum Lucas iese la rândul său din mașină, intrăm în clădirea masivă din fața noastră.

      Nu am mai fost de mult pe aici, așa că încep să mă holbez la absolut tot. De la scări rulante, la magazine și mai ales la restaurantele fast-food. Par mai diferite.

    — Mă duc până la toaletă. Mi-a spus soră-mea că vă pot folosi baia, dar așa îmi trebuie dacă nu o ascult, spune zâmbind și îmi provoacă și mie un râs zgomotos.

     Imediat de cum Lucas dispare, mă decid să mă așez pe o bancă pentru a-l aștepta.

      Îmi scot telefonul și încep să umblu pe Facebook. Oftez când nu găsesc nimic interesant până ce rămân gură cască. Profilul lui Elijah îmi apare în jos în secțiunea „recomandate". Îmi dau ochii peste cap și apăs butonul de ștergere.
      Dau să îmi bag telefonul în buzunar când o prezență ciudată se așază lângă mine. Îmi întorc capul și simt un deja vu puternic în momentul în care dau nas în nas cu Elijah.

      Aproape că l-am ignorat patru zile la rând! De ce îmi faci asta, Doamne?

    — Asha Brown, spune zâmbind după ce face o pauză între cuvinte.

      Nu spun nimic. Doar îl privesc în detaliu. Poartă - surprinzător - o cămașă roșie în carouri, identică cu cea albastră pe care o poartă de obicei la școală. Are părul dat în partea dreaptă, iar majoritatea tatuajelor sunt acoperite în afara celor de pe gât.

    —  Bădăranul Narcisist, îl imit eu pe același ton folosit de către el.

    — Oh haide Asha, încă ești supărată? își schimbă tonul într-unul demn de compătimire, mai mult.

   — Nu, zic scurt.

      Îmi întorc capul și continui să îl privesc. Se apropie bizar de mult de mine. Ochii săi albaștri aproape că reflectă oceanul.

   — Asha? răsună vocea lui Lucas din spate iar eu tresar.

      Mă întorc către el iar Elijah face la fel surprins.
 
    — Lucas! spun pe un ton fals inocent și mă ridic de pe bancă urmată de Elijah.

      Chiar trebuie să mă imite mereu?

    — Ești okay? se strâmbă la idiotul de lângă mine care privește confuz toată scena.

   — Sigur, zâmbesc la el.

   —  Ăăăă, el e Elijah, spun timidă.

   — Lucas, spune unchiul meu și dă mâna cu Elijah care se încruntă de parcă cine știe ce ar fi văzut.

       De ce se uită atât de urât? A văzut cumva o fantomă?