Episodul 26

13 1 4
                                    

Doar eu sunt așa?
Doar eu plâng în cele mai nepotrivite momente, dar citisem undeva că plângem nu pentru că suntem slabi ci pentru că am fost puternici mult timp. Nu am idee care din cele două puncte de vedere se referă la mine dar vreau mai repede sa scot totul din mine.

M-am uitat în podea când am simțit că  o lacrimă amară mi se prelingea pe obraz. După ea venind un mic spectacol de lacrimi care cu cât vroiam să le stopez mai repede până ca Harry sa nu observe cu cât apăreau mai multe.

M-am întors cu fața spre unul din geamurile camerei. Priveam în gol ...
Mă simțeam atât de tristă și scursă de puteri, mă simțeam folosită și trădată, am simțit ceea ce am simțit când m-am despărțit de Shawn.

Brusc două brațe puternice și calde m-au îmbrățișat, era Harry.
M-am lăsat în brațele lui și am început a plânge atât de tare încât simțeam că mă sufoc. În tot acest timp el nu a zis absolut nimic.

Când a sunat am vrut să mă opresc din a plânge și a merge la ore însă nu mi-a dat drumul.
- Știu că nu ai scos tot din tine...Putem pleca in alt loc?
Am dat din cap în semn că da. Atunci a scos un șervețel din buzunar și mi-a șters atent toate lacrimile, mi-a sărutat fruntea ma apucat de mână și a luat gențile noastre și am plecat.

În hol nu era nimeni, și asta ma bucură, nu vreau să las pe cineva să se bucure pentru eșecurile mele.

Am plecat lângă un lac, era atât de frumos... M-am așezat jos pe o piatră rece care mă ajuta sa fiu mai aproape de lac. Atunci Harry ma luat în brațe sa așezat el pe piatră iar pe mine ma ținut la el în brațe...

Nu am zis nimic timp de ceva timp cat am plâns, și în tot acest timp am simțit că și el are ceva pe suflet doar că tace.

-Hey!
-Da?
-Mersi pentru tot cred că mă simt mult mai bine...
-Mă bucur că am putut fi de ajutor.

-Probabil ar trebui să mă reîntorc la universitate, am meditații cu Shawn.
-Daca nu vrei, nu pleca, amână și dute acasă, ești distrusă.
-Nu, nu vreau să creadă că renunț atât de ușor...voi suporta.
-Bine atunci, plecăm.

Și până am ajunsa universitate mă ținea de mână...din când în când mă uitam la el, la ochii lui cei cafenii închis, spre părul lui creț, și spre zâmbetul care lăsa acele gropițe din obraji să reflecte fericirea.

Atunci am simțit din-nou dragoste, sentimentul de îndrăgostire, simțeam cum fluturașii prind viață, simțeam cum zâmbesc fără motiv și cum eu încep să-mi recapăt viața.
Oare merită să mă re-îndragostesc...oare merită să risc?

Hey guys, ce părere aveți despre sentimentele Madelainei? Hmm, oare merită șanse cuplul Harry și Madelaine?
Cu dragoste -Crystal ❤️

O altă amintire🖤🌸Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum