Dark Soul - Tokyo Ghoul Fanfiction

21.

Am mers pana la un magazin din apropiere si am luat două cafele, apoi ne-am plimbat prin parc. Astfel au trecut si ultimele mele zile aici. Am decis sa ma bucur de ele la maxim, dar iata ca ziua plecarii a venit. Ayato m-a condus pana aproape de casa.
Eu: Mersi din nou... Pentru tot!
Ayato: Nu ai pentru ce.
Eu: Mai vino pe aici, oricand esti binevenit.
Ayato: Bine. Sa ai grija de tine. Pa, pa, Yuzu! *Ma ia în brațe*
Eu: Pa! *Raspund la îmbrățișare*
Cu greu am reușit sa ii dau drumul si m-am dus acasa. Acum ce se presupune ca trebuir sa fac?

*Din perspectiva lui Ayato*

Am privit-o indreptandu-se înspre casa. Sper ca va fi bine. M-am intors si eu la ascunzătoare. Sincer sa fiu, m-am obișnuit cu prezența ei pe aici. Ma simt din nou atat de singur. Parca ceva mereu lipseste. Stau pe scaun uitandu-ma la desenele făcute de ea zilele astea. Ma uit pe canapea, nimic. Imi indrept privirea spre geam, nimeni. Plecarea ei a lasat un gol aici. Nu m-am gândit ca imi va fi atat de dor de ea.  Am incercat sa nu ma mai gândesc la ea. Acum e in siguranță. Dar aici poate veni in orice moment oricine sa ma caute, ceea ce ar pune-o in pericol. M-am intins pe canapea, privind ganditor tavanul. Cum s-a ajuns la asta?
Prima oara cand am intalnit-o... Dupa spusele ei cu 5 ani in urma, era un copil de 11-12 ani, mica, neajutorată, cu toate că mi-a spus Kaneki sa o las in pace, cred ca nici eu nu as fi putut sa o ucid. Acum incep sa imi amintesc... Cat de rebel eram pe atunci... Când m-am schimbat așa? Nu m-am gândit niciodată ca cineva ar caută răzbunare dupa ce i-am ucis pe cineva drag. De fapt nu m-am gândit ca ar exista o persoana care sa distrugă singura tot Aogiri. Într-adevăr pierderea lor si singuratatea m-au făcut să imi pierd mintile, sa devin ceea ce sunt acum. Cand am realizat ca i-a ucis pe toti am urat-o din tot sufletul meu. Timp de cateva zile nu ma gandeam decat la cum sa o ucid. Dar... Mi-am dat seama ca e degeaba. Era puternica, frumoasa, nici daca as fi vrut nu as fi putut sa o omor. Tot ce puteam face era sa o iert si sa o inteleg. Stand singur mi-am dat seama prin tot ce a trecut. In plus, e atat de misterioasa. Nu voi ajunge niciodată sa o inteleg cu adevărat, sa stiu totul despre ea. In acea zi, cand am văzut-o plângând... Nu mă puteam gandi la altceva decât ca nu merita asta. Am realizat ca oricat de puternica si rea ar putea fi tot are o parte sensibila. Atunci am uitat tot ce s-a întâmplat si mi-am dorit ca ea sa faca la fel. Apoi am salvat-o si am avut grija de ea... Pentru ca așa mi-a spus inima... Pur si simplu nu o puteam lasa asa. Zilele in care a stat langa mine au fost atat de frumoase. Dar au trecut, acum sunt singur, incercand sa fiu tare si sa nu plang... Dar realizez ca... Nah, asta e imposibil... Nu mai contează.

*Din perspectiva lui Yuzuru*

Intru in casa, fac un dus, ma schimb si ma intind in pat. E ciudat cum nu îmi pot lua gandul de la el. Când am devenit atat de apropiați? Ma uitam la tavan si prin minte imi curgeau toate amintirile cu el. Cum incepea sa ma gadile când îl enervam, cum il bateam la orice joc incercam sa jucam, cum imi cumpără mancare, cum am privit ploaia impreuna, sau cerul înstelat. Inca ma gandesc la cum se ingrijora pentru mine sau nu ma lasa sa mananc toate prostiile... Ii ceream chipsuri si imi aducea salata, apoi incepeam sa ne certam. Îmi curge o lacrima pe obraz in timp ce zambeam la toate acele amintiri. La început nu il sufeream deloc... Imi doream sa il ucid, sa ii fac viata un calvar asa cum mi-a făcut el mie. Dar cu timpul toata această ura s-a sters cu buretele. Am ajuns la concluzia ca nu e atat de rau. S-a schimbat, din acea creatura rece care mi-a ucis familia, singuratatea l-a făcut sa devina atat de dulce. Tin minte cum adormeam in bratele lui cand nu ma simteam bine din cauza acelei rani stupide. Sau cum se aseza cu capul pe mine si adormea, iar eu il tineam in brate... Nu stiu de ce ma tot gândesc la toate astea. Ii simt lipsa si parca imi doresc ca acum sa adorm inca o data langa el. Ma tot gândesc la cum ne-am distrat in ultimele zile... Colindand orașul, mergand in restaurante si cafenele sau la magazine si cumpărând tot felul de prostii... Oare el ce face acum? Nu cred ca se gândește la mine in modul in care o fac eu. Am realizat ca il mai am doar pe el. Cu toate ca in tot timpul ăsta l-am considerat cel mai mare inamic al meu, am ajuns sa ma atasez de el si sa il consider singurul care a mai ramas. Poate ar trebui sa imi fac prieteni. Nu pot sta pe capul lui toata viata daca el nu isi dorește asta. Poate doar i-a fost mila de mine in tot timpul ăsta... Ce insemn eu pentru el? El... E bine? Va fi ok? Nici nu imi pot imagina cum ar fi daca l-ar omori cineva... Stau sa ma gandesc... Si realizez ca pentru mine... El inseamna poate chiar mai mult decat a însemnat Kaneki. Nici nu imi dau seama de ce am stat atat cu gandul la Kaneki cand stiam ca ii e mai bine pe calea pe care a ales-o. Mda... Oamenii, ghoulii se schimba... Pana si eu m-am schimbat mult... De fapt totul se schimba. Fara sa realizez timpul a trecut si deja s-a facut tarziu, iar eu inca nu puteam adormi. Mi-am luat un hanorac pe mine, caci noaptea e destul de frig si m-am dus la magazin sa imi iau ceva dulce si un suc. In momentul ăsta chiar nu imi mai pasa de nimic. Tot ce am făcut până acum a fost in zadar asa ca de ce as mai incerca. Am ajuns la concluzia ca vreau sa traiesc, fara vreo grija, fara vreun scop, doar sa ma simt bine, exact ca in ultimele zile. Tocmai de aceea am renuntat la CCG. Nu e locul meu. Oricat de puternică as fi, fara vreo dorință sau speranța sunt slaba. Nu pot fi ceea ce ei au nevoie. In plus, nu ma simt tocmai bine pe acolo mai ales de cand a plecat Kaneki. Simt ca nu ma intelege nimeni. Am ales sa renunt la asta si sa incerc sa imi indrept atentia spre ceva mai... Normal. Având în vedere că într-un fel sau altul am făcut ce am vrut ce rost ar mai avea? Locul ăla nu a fost niciodată de mine, chiar daca eram puternica, era ceva ce nu ma reprezintă. Oricat de mult as omori ghoulii, asta nu schimba faptul ca pana la urma, unii dintre ei, printre care si Ayato, chiar sunt niste persoane bune... Eu nu și-au dorit sa fie asa... Sa omoare oameni, dar totusi nu au de ales. Chiar daca ii exterminăm, asta nu ii aduce inapoi pe cei morți. Acum inteleg sensul cuvintelor spuse de Ayato in acea zi...