Dark Soul - Tokyo Ghoul Fanfiction

22.

Zilele treceau si eu tot mai singura mă simțeam. Tot ce faceam era sa stau inchisa in casa si sa ma uit la seriale. Din când in cand mai treceam pe la magazin sa imi cumpar ceva si ma intorceam la monotonia de acasa. Nu am indraznit pana acum sa il caut pe Ayato, ma gandeam ca nici nu are nevoie de mine prin preajma. Uneori a ajuta ca macar sa știu ca e inca in viata. Ar trebui sa fac ceva mai interesant, mai distractiv, dar nu am cu cine. Kaneki mi-a spus sa uit de el, cei de la CCG probabil cred ca am murit si nici nu se mai chinuie sa mă găsească, Ayato nici nu cred ca se mai gândește la mine. A trecut o vreme de când nu l-am mai văzut... Inca imi lipsește. Ar fi trebuit sa il uit pana acum dar... Ceva nu ma lasa. Este ora 23:30 iar eu continui sa ma uit pe tavan cu muzica la maxim in căști, gandindu-ma ca am ramas din nou singura. In momente ca asta parca imi pare rau ca am renunțat la CCG dar nici nu ma voi întoarce vreodată acolo. Mi-am inchis muzica incercand sa adorm dar niste batai insistente in usa nu m-au lasat sa inchid ochii. Cine ar putea fi la ora asta? Ma dau jos din pat cu greu si merg sa verific. Am deschis usa. Cand am văzut cine era in spatele ei am ramas uimita... Era chiar Ayato.
Ayato: Heiii!
Eu: Umm... Hei.
Ayato: Pot sa intru?
Eu: Sigur.
Ayato: Mersi *zâmbește*
Eu: Ce cauti aici la ora asta?
Ayato: Eram in trecere si voiam sa vad ce mai faci.
Eu: In cazul asta poti sa mai stai, oricum nu aveam de gand sa ma culc. *Mint, eram rupta de somn*
Ayato: Si, ce ai mai făcut in ultima vreme?
Eu: Nimic special. Am stat inchisa in casa, mancand si uitandu-ma la seriale.
Ayato: Atat?
Eu: Da... Atat...
Ayato: A trecut o vreme de când nu te-am mai văzut. Chiar mi-a fost dor de tine.
Eu: Sincer... Credeam ca deja m-ai uitat.
Ayato: Ce sa fac? *Rade* Cum as putea sa uit de tine, micuțo? *Ma ciufulește*
Eu: Lasa-mi parul in pace!
Ayato: De ce? Oricum nici nu e aranjat.
Eu: *rosesc* Taci!
Ayato: Scuze, scuze. *Rânjește*
Eu: Vrei sa iti dau ceva?
Ayato: Fa-mi o cafea daca vrei.
Eu: Nicio problema.
Se aseaza la masa din bucătărie iar eu ii fac o cafea. El chiar a venit sa mă vadă? Poate chiar se gandea la mine... Trebuie sa recunosc că mi-a lipsit atat de mult. Pun cafeaua pe masa si ma asez langa el.
Eu: Am facut-o mai dulce, asa cum iti place tie.
Ayato: Mersi, chiar aveam nevoie.
Eu: Si... Umm... Tu ce ai mai făcut?
Ayato: M-am plimbat mult. Nu am mai stat atat de mult in locul ăla. Cum sa explic... Imi cam amintea de tine... Mi-am amintit ca mi-ai spus sa ne mai vedem din cand in cand si de aia am venit acum la tine.
Eu: Ma bucur ca ai venit.
Ayato: Umm... Te superi daca raman aici in noaptea asta? Nu prea stiu unde as putea sa merg.
Eu: Nicio problema, ți-am mai zis, poti veni oricand si poti sta cat vrei.
Ayato: Mersi mult, Yuzu!
Eu: Nu ai pentru ce.
Am stat pana tarziu cu el. Aveam multe de vorbit. Inca nu pot sa cred ca i-a fost dor de mine... E atat de ciudat cum până acum eram atat de trista, plictisita, ma simteam singura, iar acum ca e el aici sunt atat de fericită. Timpul trece si uitandu-ma la ceas era deja 4 dimineața.
Eu: Când a trecut asa repede timpul? Deja e ora 4.
Ayato: Hai la somn acum. Deja e târziu.
Eu: Nu pot sa cred... Iar vorbești ca mama.
Ayato: Uneori nu strica sa ai o mama care sa te bata la cap.
Eu: Daca stau sa ma gândesc ai dreptate. Decat singura mai bine cu un ghoul prost care se comporta ca mama.
Ayato: Dar eu nu sunt prost. *Isi pine mainile in sân si face fața aia bosumflata*
Eu: Ba da! Si apropo, nu iti iese fața aia.
Ayato: Taci! *Incepe sa ma gandile*
Eu: Opreste-te! *Rad*
Ayato: Mi-a fost atat de dor de tine! *Ma ia în brațe*
Eu: Si mie! *Raspund la îmbrățișare*
Ayato: Acum la culcare. Eu o sa dorm pe canapeaua asta din sufragerie.
Eu: Bine. Noapte buna, Ayato!
Ayato: Noapte buna.
M-am dus in camera mea si m-am întins in pat. Eram atat de fericită ca l-am revăzut pe Ayato. Nu m-aș supăra daca ar ramane aici o vreme... Ma simt atat de singura fara el sau altcineva prin preajma... Gandurile mele au fost întrerupte de niste batai in usa camerei mele si vocea lui Ayato.
Ayato: Yuzuru! Ai adormit?
Eu: Nu, intră!
Ayato a deschis ușa si a intrat.
Eu: S-a intamplat ceva?
Ayato: Nu prea pot sa dorm pe canapeaua aia stupida... Te superi daca... Dorm aici, cu tine?
Eu: Nu, vino!
Ayato s-a asezat in pat. Mi-am reamintit serile acelea în care adormeam in bratele lui. Cat mi-au lipsit acele nopti. Acum el era langa mine. Stateam cu spatele la el si incercam sa adorm. Simteam cum ma privește. M-am intors si mi-am asezat capul pe pieptul lui, tinandu-l în brațe. Acesta m-a acoperit cu pătura si și-a înfășurat mainile in jurul corpului meu. Niciunul nu a spus nimic. Ii puteam simti bataile inimii. De ce ma simt atat de bine când sunt cu el? Doar nu... Nah, imposibil. El e doar um ghoul care se comporta frumos cu mine din Dumnezeu stie ce motive. Adică... Suntem prieteni foarte apropiați. Doar nu as putea sa ma... Indragostesc... De el... Nu? E imposibil. Și pana la urma de ce as vrea sa ma indragostesc vreodată? Nu am fost niciodată îndrăgostita si nici nu voi fi. Nici nu stiu cum se simte sa iubești pe cineva asa ca de ce ar fi el? De unde as putea sti ca e el? E absurd...