Dark Soul - Tokyo Ghoul Fanfiction

16.

Ayato a promis ca ma va ajuta. Nu inteleg de ce o face. Nu înțeleg de ce nu mă urăște. De fapt... Nici nu stiu ce naiba are in minte. Poate e o capcana. Poate nu ar trebui sa il ascult, dar hei, ăsta e defectul meu, slabiciunea mea, dorința de a-i vorbi lui Kaneki pentru ultima oara. In plus, Ayato parea sa spuna adevărul.

*Din perspectiva lui Ayato*

Fata asta... Nici nu stiu ce sa cred despre ea. Face pe dura, imi ucide prietenii, face pe insensibila lasandu-ma singur ca eu sa simt ceea ce ea a simțit apoi plange in fata mea de ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat. E asa puternică, rea dar in același timp si sensibila, naiva. Ceva nu ma lasa sa o urasc. Ce rost are sa o urasc daca nu o pot ucide? Tot ce îmi rămâne de făcut e sa las totul in trecut si sa o ajut.
Yuzuru: Ce vrei in schimb?
Eu: Nimic.
Yuzuru: Trebuie sa fie ceva...
Eu: Pe bune, nu vreau nimic.
Yuzuru: De ce ma ajuti daca nu vrei nimic in schimb? Nu inteleg...
Eu: Te ajut pentru ca asta vreau.
Yuzuru: O...k.
Am pornit spre cafenea. Acolo trebuie sa fie. Acolo e si sora-mea si toti ceilalți. Nu avea cum sa ii fi omorat...
Eu: Așteaptă aici, rezolv eu totul.
Yuzuru: Vreau sa vin si eu.
Eu: Nu ai ce dracu sa faci Yuzuru. O sa ma incurci. Nu poti rezolva asta. Eu pot. E sora-mea, o sa ma ajute.
Yuzuru: Huh?
Eu: O sa iti explic alta data, doar așteaptă aici.
Am intrat ajuns in dreptul cafenelei. Nu imi place sa intru frumos pe usa. E timpul pentru stilul lui Ayato *sparg usa cu piciorul*.
Touka: Ce dracu cauti aici?
Eu: Am venit sa vad ce mai face surioara mea.
Touka: Lasa vrajeala si spune ce vrei.
Eu: Da-mi o cafea.
Touka: Ce sa fac?
Eu: Dă-mi o cafea si nu mai comenta ca ma enervezi.
Touka: Fie. *Imi face o cafea si mi-o da*
Eu: Acum stai jos.
Touka: *se aseaza* ce vrei?
Eu: Am auzit ca Kaneki-kun a revenit.
Touka: Asa și? Spune-mi ceva ce nu stiu.
Eu: E aici, nu?
Touka: De ce ți-aș spune?
Eu: Aminteste-ti ca eu sunt mai puternic. In plus, eu stiu totul. Știu ca e aici si fara sa îmi spui tu, dar incerc sa rezolv asta cu frumosul.
Touka: E aici. Si? Ce treaba ai cu el?
Eu: Vreau doar sa discut cu el... Nimic altceva.
Touka: Nu ai ce să discuți cu el.
Eu: Nu imi spui tu ce sa fac. Nu il mai proteja si lasă-mă sa ii vorbesc.
Touka: Fie.
Touka ma conduce spre camera in care era Kaneki. Intru.
Kaneki: Ayato? Ce cauti tu aici?
Eu: Trebuie sa vorbim.
Kaneki: Despre?
Eu: Nimic special. Vii cu mine la o plimbare?
Kaneki: Ce pui la cale?
Eu: E o surpriză *zâmbesc*
Kaneki: Nu stiu dacă te-ai prins, dar in momentul asta nu am chef de așa ceva.
Eu: Tot ce vreau este sa vorbim. Dar nu aici.
Kaneki: Nu o sa mă lasi in pace pana nu fac cum vreo tu, nu-i asa?
Eu: Vezi ca stii.
Kaneki: Du-ma unde vrei, numai sa nu dureze mult.

*Din perspectiva lui Yuzuru*

Stau aici de mai bine de jumătate de ora. Cat dureaza? Cred ca el nici macar nu este aici. Am simtit o mana calda pe umar. Inima mea a luat-o la goana. O voce extrem de cunoscuta mi s-a izbit de urechi. Imposibil... E chiar el...
Kaneki: Voiai sa imi vorbești?
Ma intorc spre el. Nu cred... E el, Kaneki.
Eu: Umm... Da...
Kaneki: De ce?
Eu: Eu... Trebuie sa iti spun ceva important.
Lacrimile mi-au inundat ochii. Ce e sentimentul asta? De ce imi vine sa plang? Nu, trebuie sa ma abtin. El trebuie sa stie ca sunt puternică.
Eu: Kaneki-kun... Eu... Stii... Mi-ai spus... Mi-ai spus ca o sa te urăsc... Dar nu m-ai lasat sa iti spun ceea ce aveam de spus... Kaneki-kun... Vreau sa iti spun ca eu nu as putea sa te urasc niciodata... Pentru ca tu...
Kaneki: Inceteaza... Yuzuru-chan... Eu nu mai sunt acelasi. Îndepărtează-te de mine.
Eu: Idiotule. De ce dracu ai plecat? Puteai sa ma lasi macar sa iti spun ce aveam de zis, in loc sa ma forțezi sa tr caut atata timp si sa te gasesc cand deja e prea târziu si nu mai pot schimba nimic.
Kaneki: A fost decizia mea. Nu o puteai schimba.
Eu: Fa-mi o favoare si asculta tot ce am de zis.
Kaneki: Ascult.
Eu: Nu te urăsc. Si nu o sa te urasc niciodată. In tot timpul asta am muncit din greu. Am făcut multe... Pentru tine. I-am ucis pe cei din Aogiri. L-am lasat pe Ayato in viata doar ca sa simta și el ce am simtit eu. Apoi am pierdut zile si nopti cautandu-te. Voiam sa îți spun tot. Voiam sa te vad si sa lamurim totul. Ma gândeam intruna la tine, zi si noapte.
Kaneki: Yuzuru...chan... Ești... Incredibila...
Eu: Trebuie sa mentionez ca i-am ucis singura.
Kaneki: Ai devenit mai puternică decat mă așteptam... Într-un timp atat de scurt.
Eu: Am auzit că ți-ai dorit sa îmi împlinesc visele... Sa imi ating scopul.
Kaneki: Ți-a zis Akira-san, huh?
Eu: Mda... Dar stii ce? Visul meu... E ca tu sa te întorci.
Kaneki: Scuze, Yuzuru-chan. Nu ma mai întorc. Mi-e bine unde sunt acum.
Eu: Inteleg dar...
Kaneki: Doar... Renunță. Nu te mai gandi la mine. O sa te rănești singura cu asta. Uita de mine.
Eu: Idiotule.
Kaneki: Stii foarte bine ca Sasaki-san nu mai e. Eu sunt Kaneki. Sunt cu totul altcineva.
Eu: Chiar nu te mai gândești la noi? La zilele petrecute la CCG? Ai lasat totul in spate pentru a reveni la vechea ta viata? Atat de repede ai uitat totul?
Kaneki: Scuze... Yuzuru-chan. Mai vrei sa imi zici ceva?
Eu: N-nu...
Kaneki: Atunci eu plec.
Eu: Stai! *Il iau în brațe*
Sunt penibila. Dau impresia ca sunt puternică. Vreau sa ma creada uimitoare. Dar eu il iau in brate si incep sa plang pe umărul lui. Si asa iar o dau in bara. Nu ma puteam opri din plans. M-am gândit ca va fi usor pentru mine sa ii spun tot ce simt. Dar niciodată nu m-am gândit ca exista și posibilitatea ca el sa se fi schimbat si sa ma respinga asa... Sa fie atat de rece. Nu m-am gândit niciodata la ceea ce voi face dupa. Nu m-am gândit la ce as putea face daca nu va vrea sa se întoarcă.
Kaneki: Nu mai plange, Yuzuru-chan. Tu esti puternica, frumoasa, esti incredibila. Nu merita sa plangi pentru mine. Doar uita-ma si trăiește-ti viața.
Eu: Nu vreau!
Imi sterge lacrimile si imi zâmbește.
Kaneki: Nu mai plange si intoarce-te acasa. Iti urez bafta. Fii tot ceea ce nu am putut eu sa fiu: o lidera excelenta, o coechipiera puternica, o mama iubitoare si o prietena de încredere. Stiu ca esti în stare.
Eu: Am o întrebare... Ceea ce eu am spus... Ai înțeles?
Kaneki: Da. In totalitate.
Eu: O sa te mai gândești la ce am vorbit?
Kaneki: Da... Apropo... Te rog... Nu mai spune nimănui ca ai dat de mine.
Eu: Bine. Promit.
L-am luat in brate dupa care a plecat. M-am așezat pe jos si am inceput sa plang. Chiar crede ca pot sa il uit? Crede ca e asa usor sa lasi in spate o persoana care știa totul despre tine, care te-a ajutat? In plus... El nu mai e acel Kaneki pe care il stiam eu... El nu mai e... Sasaki... S-a schimbat mult si nu imi place... Nu pot accepta asta. Ce ar trebui sa fac acum?