Dark Soul - Tokyo Ghoul Fanfiction

30.

-De ce faci asta? Eu te iubesc!
-Atunci nu ma mai iubi!
-Nu inteleg...
-Chiar nu vezi? Îți distrug tinerețea! Nu doar asta, distrug tot ce ating!
-Nu e adevărat! Opreste-te! Nu pot...
*Sarut*
-Si eu te iubesc, dar nu pot continua asa...
-Te rog... Nu pleca...
-Nu am de ales.

***

Mi-au dat lacrimile. Fara sa imi dau seama am inceput sa plang.

Ayato: Chiar plangi la prostia asta? *Pune pauza la film*
Eu: E emotionant... *Imi sterg lacrimile*
Ayato: De ce ar fi? In plus e doar un film.
Eu: Nu intelegi... E tristă povestea lor... Ei se iubesc dar...
Ayato: Ajunge. E o prostie sa plângi la un film.
Eu: Dar... M-a emotionat... Tu nu înțelegi ce simt...
Ayato: Asa e. Si nici nu vreau să înțeleg. Pentru mine sunt doar sentimente inutile.
Eu: Parerea ta.
Ayato: Hai sa nu ne mai uitam la asta. E plictisitor.
Eu: Dar mai e putin si vreau sa vad ce se întâmplă.
Ayato: Bine, fie.
Stateam în brațele lui, cu laptopul pe burta, uitandu-ne la film. El nu parea prea incantat sa se uite la asta. Nici nu cred ca era atent. Nu parea sa fi inteles mare lucru din filmul ăsta. Probabil facea asta pentru mine. Eu însă eram foarte atenta si îmi plăcea. Este fix genul de film la care îmi place mie sa ma uit. As privi asa ceva mereu, mai ales cand sunt cu el. Pacat ca lui nu ii trezește cine stie ce sentimente... Actiunea a fost bruiata de vocea lui.
Ayato: Stii... Pana la urma esti doar o fată.
Eu: Ce vrei sa spui?
Ayato: Chiar daca vrei sa pari dura uneori si puterea ta intrece multi bărbați la un loc, ai si o parte sensibila, feminina... Plangi la filme, te izolezi, suferi...
Eu: Mda... Acum taci ca e o parte importanta.
Ayato: Asculti macar ce iti zic?
Eu: Da. Dar filmul...
Ayato: Inteleg.
Nu stiam cum ar trebui sa ii raspund. Ceea ce a zis era adevărat. Chiar vreay sa fac pe dura si uneori ma comport ca un baiat dar la urma urmei sunt tot o fata slaba, sensibila care plange la filme și ii plac chestiile dragute, mananc multe dulciuri si alte tâmpenii pe care le fac fetele. Nu stiu daca e un lucru rau dar asta sunt eu si nu am ce face.
Se terminase filmul, si bineînțeles ca nu se putea sa nu vars cateva lacrimi la acel final emotionant. Ayato ca de obicei nu a aratat nicio emoție. Ca tot veni vorba de finalul fericit al filmului... Oare si noi vom avea parte de unul ca ăsta? Sau vom sfarsi numindu-ne prieteni pana la bătrânețe? Sau mai rau... Vom ajunge la un moment dat sa ne îndepărtăm atât de tare incat sa nu mai dam niciodata unul de altul si nici macar sa nu ne mai cunoaștem... Asa cum suntem eu si Kaneki... Nu e momentul sa ma gândesc la asta. Acum e langa mine și trebuie sa mă bucur de asta până nu pleaca din nou... Nici nu am realizat ca deja s-a înnoptat. Afara era intuneric. M-am dat jos din pat fara sa spun nimic și m-am dus la fereastra sa privesc stelele. Ca de obicei el a aparut langa mine.
Ayato: Iti place sa privești cerul, nu?
Am tacut. Din nou ramasesem fara cuvinte. Presupun ca stie deja răspunsul având un vedere că mereu fac asta.
Ayato: Nu ma așteptam ca vreodată tu sa fii atat de tăcută... Nu îți sta în fire.
M-am uitat la el si am zambit.
Eu: Ayato... Am o idee.
Ayato: Huh?
L-am luat de mână si am iesit in gradina. Era destul de cald. Aveam doar tricoul si pantalonii de trening pe mine. M-am intins pe iarba si am început sa ma uit la stele.
Eu: E mai bine asa, nu crezi?
S-a așezat langa mine si ne uitam impreuna pe cerul plin de stele. Era senin. Nu era niciun nor sa acopere frumusetea cerului.
Ayato: De ce iti place atat de mult sa te uiti la stele?
Eu: De...ce? Hm... Bună întrebare... Stii tu... Asta imi amintește de noi...
Ayato: Da... Obidnuiam sa privim cerul împreună in fiecare seara...
Eu: Nu voi uita niciodată noptile alea... Era atat de frumos sa ne uitam impreuna la stele, fara sa spunem nimic.
Ayato: Mda, era chiar frumos.
Eu: In momente ca asta observ ca nici tu nu esti atat de dur si rece pe cat ma așteptam. Tu esti... Tu... Și asta te face atat de special pentru mine.
Acesta nu a mai zis nimic. Oare... Am reușit și eu sa il las fara cuvinte?
Eu: Mai știi... Obisnuiai sa ma iei în brațe inainte sa adorm... Nu stiu de ce... Nici nu vreau atat de mult sa aflu... Dar imi placea. In momentele alea simțeam ca in sfarsit nu mai sunt singura. Acum... Nu te-ai schimbat deloc.
Din nou, nu a mai zis nimic. Nici eu nu știam ce puteam sa zic... Dar parca voiam sa il aud spunand ceva, orice. Frigul a început sa isi faca simțită prezența. Un fior mi-a pătruns întregul corp. Chiar daca in urma cu cateva minute părea călduț, acum vreau înapoi in casa.
Ayato: Ți-e frig?
Eu: N-nu...
Ayato: Cum nu? Tremuri... Uite, *își dă hanorac jos, ramanand doar in tricou* ia asta! *Il pune pe umerii mei* Mai bine?
Eu: Sa zicem.
S-a așezat in spatele meu și m-a cuprins cu ambele maini. Am stat asa o vreme uitandu-ne la cer. Niciunul din noi nu a zis nimic. La un moment dat s-a ridicat in picioare si eu am făcut la fel. Statea în fața mea, uitandu-se un jos.
Ayato: Yuzuru...chan...
Eu: Huh?
Ayato: Vreau... Sa îți spun... Ceva...
Eu: Ascult...
Ayato: Iti mulțumesc... Pentru toate momentele frumoase... Toate amintirile astea... Fii sigura ca nu o sa te uit niciodată... Vei fi mereu... Aici *imi ia mana și mi-o pune pe pieptul lui* Însă... *Ma strange de mana* Noi... Trebuie sa rupem legaturile... *O lacrima i s-a scurs pe obraz* Nu mai poți continua asa... Iti fac rau... Ți-am făcut numai rau... Iarta-ma... Dar... Trebuie sa plec...
M-a luat in brațe si m-a strans tare la pieptul lui. Nu știam cum să resctionez la asta... Aveam un sentiment atat de familiar... Din nou pierdeam tot iar eu aveam de gand sa stau și să privesc cum tot ce mi-a mai rămas se risipește. Plangea. Inima ii sarea din piept. Doare. Dar daca doare de ce face asta? Ma face sa mă doară si pe mine. Mi-au dat lacrimile dar trebuie sa le stapanesc. Il voi opri.
Eu: De...ce?
Nu a zis nimic. Tacerea lui ma enerveaza. L-am îndepărtat și fara sa ma mai gândesc am dat drumul la tot ce aveam pe suflet.
Eu: De ce? De ce după toate astea continui sa fugi? Mi-am riscat viata și te-am salvat si tu nici nu imi mulțumești? Dupa toate astea tu pleci iar si ma lasi singura? Iti dai macar seama cat de greu e pentru mine sa suport asta? Pleci... Din nou... Fara vreo explicație... De ce? De ce faci toate astea? Nu iti dai deama ca doare?
Am tipat la el cum nu am făcut niciodată, iar la final am izbucnit in lacrimi si am cazut la pamant fara să mai zic nimic. S-a asezat in fata mea, luandu-ma în brațe. Ma strangea tare la piept.
Ayato: Yuzuru... Iarta-ma... Tu nu înțelegi ca fac asta... Ca sa te protejez?
Eu: Sa ma protejezi... De ce?
Ayato: De mine. Sunt... Sunt un monstru... Chiar nu înțelegi situația? *Ma privește in ochi*
Eu: Nu... Tu nu înțelegi. Nu înțelegi ca am nevoie de tine. Daca vrei sa mă protejezi ramai langa mine.
Ayato: De ce ai vrea așa ceva?
Eu: Pentru ca... Oricum ai fi... Eu...
L-am privit in ochi. Erau plini de lacrimi si durere.
Eu: Te iubesc...
Nu a zis nimic. Se uita in ochii mei si...atat... Tacerea lui ma durea... Lacrimile imi curgeau pe toată fața. Oricat as fi încercat in momentul ăsta sa ascund ceea ce simt, era imposibil.
Ayato: C-ce?
Eu: Ce ai auzit... Te iubesc, Ayato! Te iubesc mult si nu vreau sa te mai pierd vreodată. Și nu, nu am mai iubit pe nimeni pana acum, nu stiu cum e... Dar asta... Ceea ce simt eu... Stiu sigur ca e iubire...
Acesta a ramas complet fara cuvinte. Imi privea ochii din care curgeau sute lacrimi. Si-a pus o mana pe fața mea si mi-a sters lacrimile.
Ayato: Yuzuru...chan... Și... Și eu te iubesc... Dar...
Nu, nu o spune, nu vreau sa mai existe acel dar... Nu vreau sa aud. Am decis da imi ascult instinctele. Nu voiam sa aud ce urmează dupa acel dar, asa ca l-am sărutat. Mi-am lipit buzele de alea lui si mi-am pus mana in parul lui. A răspuns la sarut. Buzele alea... In sfârșit le atingeau pe ale mele. Si-a bagat o mana in parul meu, jucandu-se cu el. Cealalta era in jurul taliei mele, tragandu-ma mai tare langa el. Nu stiam ce sa fac cu mainile mele. Cu una ma jucam in parul lui, iar cu cealaltă in stangeam în brațe. Speram ca momentul asta sa nu se mai termine. Acum, mai mult ca niciodată, simt ceva foarte puternic pentru el. La un moment dat ne-am oprit. Ne uitam unul in ochii celuilalt, uitand parca de toata drama de mai devreme.
Eu: Daca ma iubești... Ramai... Poti face asta... Pentru mine?
Ayato: D-da...
Eu: Ăsta e singurul mod de a mă proteja... Orice ai spune... Orice ai spune nu e adevărat. Tu... Tu esti totul.
Ayato: Te iubesc, Yuzuru!
Eu: Și eu te iubesc, Ayato!