Aventurile lui Aris Allyson

Capitolul VIII-În care am un vis ciudat

Știți ce senzație e când aveați un singur lucru de făcut și nici de ăla nu va pasat? Știți cum e să se uite toți la tine de parca ai fi optat pentru mai multe teme? Știți cum e sa va fi dezamăgit echipa și sa nu fi obținut nimic? După toată asta tot ce voiam era sa merg în camera mea și sa plâng dar tortura nu s-a terminat. Trebuia sa merg la focul de tabăra.

M-am așezat la masa mea. Masa lui Dionysos. Pollux se uita la mine și voia să mă consoleze dar nu știa ce sa spună. Toți se uitau la mine și șușoteau sau râdeau sau probabil ma înjurau.

-Bun, a spus Chiron, a fost un joc...interesant, zic eu.

-Da, foarte interesant, a spus un copil din cabana Ares.

-Oricum, a continuat Chiron, eu cred ca...

-Eu cred ca am fost sabotați! A spus Clarisse nervoasă.

-Sabotați? A întrebat Dionysos.

-Da! Sabotați! De ea! A arătat cu atâta ura spre mine.

N-am scos nici-un cuvânt. Nu avea rost. M-am retras în mintea mea. Cred ca nu conta unde sunt, tot o problemă voi fi. Am fost o problemă pentru mama care a fost nevoită să-și petreacă toată viața într-un apartament. Am fost o problemă pentru echipa pe care i-am dus la pierzanie. Și acum am ajuns o problemă și pentru tata care se uita cu atâta dezamăgire la mine. Sau cel puțin așa cred, nu am avut curajul să mă uit în ochii lui. Apoi mi-am dat seama ca este timpul sa revin cu picioarele pe pământ.

-Chiron, eu...,trebuia să-i spun, chiar trebuia,...eu am văzut un băiat în tufiș.

-Minte! A țipat Clarisse.

Chiron a făcut un semn cu mana. Clarisse s-a așezat la locul ei. Mi-a făcut un semn sa continui. M-am uitat la tata. Și-a scos ochii din revista lui și s-a uitat atent la mine.

-M-am dus la el și acesta a spus: Tha epistrépso sýntoma! Și apoi a dispărut.

Chiron părea un pic îngrijorat. S-a uitat la Dionysos. Acesta a dat din cap.

-Trebuie sa...

Dar nu a putut termina fraza pentru ca am spus:

-Acum sunt prea obosită pentru orice sarcina mi-ai da. Orice ar fi, te rog, pot s-o fac mâine?

A încuviințat din cap.

-Mulțumesc. Acum dacă ma scuzați mă duc să mă culc. Noapte buna...m-am uitat la tata, privea serios, parca prea rușinat să-i spun ,,tata". N-am mai zis nimic, am plecat direct spre cabana.

Când am ajuns la Cabana Doisprezece m-am așezat în pat. Nu mi-am dat seama cât de somn îmi era.

În visul meu am văzut o persoana ce ținea cerul. Părea obosita și slăbită. Mi-am amintit ca în mitologia greaca Atlas, titanul, ținea cerul, ca pedeapsa data de Zeus. Rostea cuvinte în greaca veche, probabil blesteme. În aceeași camera apare acel băiat. Avea parul blond, ochii albaștri strălucitori, și purta o armura grecească. Băiatul din tufiș.

-Ia-mi...ia-mi locul! A spus titanul.

Vocea sa era rece. Te zgâria pe inima.

-Ți-am mai zis ca nu asta voi face. Dar stai liniștit, odată ce planul va merge tu nu vei mai sta aici și-mi vei îndeplini dorința sa te răzbuna pe zei.

Atlas a zâmbit malefic.

,,NU!" mi-am zis eu. Nu știu cum m-a auzit ca băiatul s-a întors imediat. A zâmbit de parca i-a fost dor de mine. Apoi s-a întors spre Atlas și i-a zis:

-Ma întorc în tabăra. Apoi a aruncat armura grecească pe jos.

M-am trezit țipând. Nu știu de ce. Pollux mi-a zis:

-Aris! Ești bine?

- Tha epistrépso sýntoma...

-Ce? M-a întrebat fratele meu îngrijorat.

-...Ma voi întoarce în curând. O, nu!