Aventurile lui Aris Allyson

Capitolul XXIII-În care jucăm cărți în pădure

După ce am mâncat clătite m-am dus în pădure după Amethyst. Pădurea era frumoasă. Frunzele copacilor cădeau ușor. L-am văzut pe Amethyst stând pe un buștean și uitanduse maditativ spre cer. M-am apropiat ușor.

-Hei! i-am spus. Ce faci aici?

El s-a uitat la mine și în ochi i se citea spaima.

-Ești bine? l-am întrebat.

-Nu știu ... ,mi-a răspuns absent.

În acel moment mi-am amintit de vis și m-am cutremurat. El încă se gândea.

-Amethyst ... , am spus eu cu glasul tremurând.

El m-a privit tulburat.

-Care-i treaba cu Atlas?

El s-a albit la față. Nu s-a mișcat. Apoi a tras aer adânc în piept și a spus:

-Ce-i cu Atlas?

-Tu ... tu-l slujești pe Atlas?

-Nu.

Răspunsul lui era sigur. M-am uitat în ochii lui și am zâmbit.

-Îmi pare rău că am crezut asta, i-am spus.

El nu a răspuns. S-a uitat la florile de lângă butuc.

-Aici veneam cu mama. Eu culegeam flori, așa, și începu a culege niște flori. Apoi le împleticeam, cam așa. Și ieșea o coroniță pe care i-o puneam în păr ... cam așa.

Mi-a pus coronița din flori pe cap. Am zâmbit. El mă privea în ochi și zâmbea.

-Iepuraș.

Mi-am amintit când mi-a zis prima dată așa. Ce mult se schimbase de atunci.

-Îmi place când îmi spui așa ...

-Nu. Ipurași!

M-am uitat în spate. Avea dreptate. Erau vreo zece iepurași. Toți erau negri, mai puțin unul alb. Din tufișuri a ieșit o fată de vreo doisprezece ani cu un arc și săgeți la ea. M-am uitat nedumerită.

-Mulțumesc pentru ajutor! i se adresa ea iepurașului.

Nu știu, poate din cauza fricii, dar mi s-a părut că iepurașul a dat din cap în semn de aprobare, apoi el și prietenii lui au plecat.

-Aici erați! spuse fata.

-Zeiță Artemis? întrebă Amethyst, dar nu așteptă răspunsul. Nu v-am mai văzut de mult timp.

În acel moment mintea mea s-a blocat. Ei doi se cunoșteau? Ea era zeiță Artemis?

-Vă cunoașteți? am întrebat.

-Ei bine, da, spuse Amethyst. Da și nu. Ne-am întâlnit într-o vară. După moartea mamei am ales să fug. M-am ascuns în pădure. Și, mă rog, să spunem că am fost atacat și zeiță Artemis m-a salvat.

-Am venit să vă aduc un cadou, spuse Artemis. Veniți.

Am urmat-o după tufișuri și am dscoperit șase cai sălbatici. M-am uitat la Amethyst care zimbea:

-Tu ce-ai mai pățit? l-am întrebat.

-Ce drăguți sunt caii. Sunt pentru noi?

-Pentru voi cinci, răspunse zeiță. O să vă ajute să ajungeți la muntele Tam.

-Dar ... noi suntem șase, am spus eu atunci.

Zeița a zâmbit fără să-mi răspundă și a plecat.

Caii se uitau la noi nedumeriți și noi ne gândeam pierduți:

-Și acum ce facem?

-Hei! se auzi strigătul lui Grover. Sunteți aici?

-Aici suntem! spuse Amethyst.

Ei au venit la noi și parcă nici nu observau caii.

-V-am așteptat să veniți, a spus Annabeth.

-Vreți să jucăm cărți? întrebă Pollux.

Percy a fost singurul care a văzut caii. Apoi a început să ... vorbească cu ei?

-Salut! Percy ... fiul lui Poseidon ... serios? Artemis? ... Muntele Tam ... da ... da ... .

-Vorbești ... , am zis eu răgușit, vorbești cu caii?

Unul dintre ei a nechezat furios.

-Eu am acest dar. Vorbește frumos, i-a zis el calului. Hai să jucăm cărți, prieteni.

Și ne-am așezat pe niște buturugi.

Am jucat în liniște vreo zece minute, până când Pollux a rupt tăcerea.

-Când vom porni la drum?

-În după-amiază asta, am răspuns eu calmă. Dar avem o problema. Sunt doar cinci cai.

Se lăsă un moment de tăcere după care Grover spuse hotărât:

-Voi merge eu pe jos.

-N-ai cum! spuse Amethyst iute. Caii ăștia sunt rapizi. Nu vei putea ține pasul. Și chiar dacă ai putea, e foarte periculos.

-Nici nu vă pot lăsa singuri. Aveți nevoie de un satir să va fie alături.

Pollux privea într-un punct fix. Cred că și-a dat seama că e singurul care nu făcea parte din ecuație.

-Atunci, spuse el, se pare că eu nu voi merge.

Era îngândurat. Se vedea că nu-i pria ideea de a mă lasă singură.

Jocul de cărți rulă apoi minute bune până când, după ce am câștigat și eu o dată în față lui Annabeth, ne-am ridicat cu toții și am pornit spre casa bunicilor lui Amethyst pentru a ne lua câteva lucruri ce ne-ar putea fi de folos.