Aventurile lui Aris Allyson

Capitolul XIX-În care ne uitam la un film

Am ajuns în celalalt vagon unde am văzut ceva incredibil. O masa plina cu mâncare. Dupa atâta timp în care am alergat în sfârșit mâncăm ceva. M-am așezat lângă Amethyst și am crezut ca o sa înceapă cu glumele lui dar era încă sub influenta ciclopului. Nu-mi plăcea asta. Voiam sa-l înveselesc.  

-Hai sa mâncăm! spuse Grover entuziasmat. 

-De unde ați făcut rost de atâta mâncare?

-Am găsit aici. Conductorul a zis ca putem manca, spuse Annabeth.

Conductorul? Imediat m-am gândit ca mâncarea era otrăvită sau îți dădea paralizie sau altceva. N-avem încredere în conductor. Am vrut sa-i opresc înainte sa fie prea târziu dar chiar atunci Grover a luat o înghițitură dintr-o salata. Am așteptat sa vad ce se întâmplă dar nu a fost rezultatul așteptărilor mele. Grover a înghițit și ne-a zis:

-Ce buna e mâncarea!

Poate eram paranoica. Mâncarea n-avea nimic. Dar tot îmi era frica. Toata lumea a început sa mănânce. Doar eu stăteam uitându-ma în farfurie.

-Ești bine? m-a întrebat Pollux.

-Da ... am răspuns eu.

-De ce nu mănânci?

-Nu cred ca mi-e foame.

Fratele meu s-a uitat la mine dându-și seama ca mint. Atunci i-am zis adevarul.

-N-am încredere în mâncarea asta.

-Atunci mănâncă un baton cu ciocolata de la mine. L-am luat înainte sa plec.

Probabil ca ceilalți s-au uitat la mine zicând: ,,Asta ne lasă pe noi sa mâncam când ea nu are încredere în mâncare.". Da, cred ca eram o ființă îngrozitoare în acel moment. Atunci am zis: ,,Mai bine mâncam toți din mâncare". Am refuzat batonul de la fratele meu și am început sa mănânc plăcintă. Avea același gust ca cea făcută de mama. Atunci m-am întristat. Mama. A renunțat la tot pentru a-mi fi mie bine. A suferit ca eu sa nu sufăr. Îmi e dor de ea. Am lăsat plăcinta pe masa și m-am ridicat de la masa. Nu mai aveam pofta de mâncare.

Când am ajuns în celalalt vagon am început sa ma uit pe geam. M-am gândit la tot ce s-a întâmplat pana acum. Aproape plângeam deși nu sunt sigura dacă era din cauza plăcintei sau a misiunii. Am decis sa ma retrag în mintea mea.

In mintea mea are întotdeauna bine. Era liniște. Eram în siguranță. Eram singura. Exact de asta aveam nevoie în acel moment. Am început sa ma gândesc. Si m-am gândit. Si dintr-odată gândul meu a zburat la tata. Oare el ce o face? M-a ales sa merg în misiune. A avut încredere în mine. Nu puteam sa-l dezamăgesc. Nu puteam sa eșuez în misiune. Știam deja tot ce va urma. Daca accept pactul lui Atlas totul va fi bine. Atunci tata va fi mândru de mine? Oare tata se gândește măcar o secunda la mine? Gândurile îmi erau împrăștiate prin minte. Chiar atunci am simțit o mana pe umărul meu. Asta era semnalul ca trebuie sa ma întorc cu picioarele pe pământ.  

M-am întors și l-am văzut pe Amethyst. Am zâmbit. Ma așteptam sa fie Pollux.

-Ești bine? m-a întrebat el.

-Da ... sunt ... sunt bine, cred.

-Serios? Nu prea pari.

-Da, crede-ma. Sunt bine.

-Da? Atunci care-i faza cu plăcinta?

-Ce plăcintă? am întrebat eu sincer pentru o secunda deoarece chiar am uitat de faza cu plăcinta.

-Ai plecat de la masa supărată.

-Adevarul e ca ... 

-Adevarul. Deci pana acum m-ai mințit.

Am zimbit. Amethyst avea din nou energie. Îmi place. Îmi place energia lui. 

-Sti ceva ... nu mai contează, mi-a spus el.

Asta m-a făcut sa ma simt mult mai bine. Dar nu a durat mult. Oare de ce avea energie din nou?

-Ti-am adus totuși o salata. Grover a garantat pentru ea.

-Mulțumesc! 

M-am uitat atenta în ochii lui Amethyst. Parca ma hipnotizau. Ce nebunie! Dintr-odată mi s-a făcut somn.

-Hei! mi-a spus el. Ești în regula?

-Da ... asa cred. Eu ... eu cred ca o sa ma culc.

-Buna idee! Te las.

Nu știu ce s-a întâmplat dar am adormit. Probabil ca nu a avut legătură cu Amethyst. Poate e doar din cauza oboselii.

Ciudat a fost ca nu am visat. Tot ce vedeam era numai întuneric. Dintr-odată s-au auzit pași și  m-am speriat. M-am trezit.

-Scuze! Nu am vrut sa te trezesc.

-Nu ... nu-i vina ta Pollux. Ce s-a întâmplat?

-Noi ne uitam la un film. Conductorul a zis sa te chem și pe tine.

-Un film? Acum? In tren? am întrebat eu nedumerita.

-Da. Haide!

Cum e posibil sa te uiți la un film în tren? De unde televizor? L-am urmat pe fratele meu pana într-un vagon unde apăruse un televizor. Ciudat este ca nu-l mai văzusem pana acum. Toti erau acolo și se uitau la Titanic. 

-Pollux, i-am zis eu, ceva nu e în regula.

El s-a uitat în stânga și-n dreapta, de parca a vrut sa fie sigur ca nu ne vede cineva apoi a șoptit:

-Știu. Prefate ca-ți place și fi cu ochii-n patru.

Am dat din cap aprobatoare. M-am uitat la film și cam pe la jumătate m-am uitat după Pollux. Dar el nu mai era în sala. Am ieșit sa-l caut. Simțeam ca ceva e ciudat, dar chiar atunci s-au auzit pași. M-am oprit. Am cautat cu privirea ceva ce ar fi putut produce sunetul. Atunci ușa de la vagon s-a deschis. Nu știu cine era. Am vrut sa iau arma sa-l atac dar abia atunci mi-am dat seama de un detaliu care mi-a scăpat. Nu avem arma!   

-