Aventurile lui Aris Allyson

Capitolul XX-În care am parte de iluzii

M-am uitat în spate, deși nu știam ce urma sa fac. Când m-am întors nu mi-a venit sa cred ce vad. Era Amethyst. Dar ceva nu era în regula.

-Amethyst? am întrebat eu surprinsa.

-Aici erai! Te-am cautat peste tot.

S-a apropiat de mine. Ceva nu era în regula.

-Amethyst, eu ...

Atunci m-am uita în ochii lui și am înghețat. Dintr-odată mi s-a făcut somn.

-Hai cu mine, Aris ...

-Nu! am țipat cu toată puterea mea deși nu știu de unde o aveam. Nu ești Amethyst.

-Corect.

Am rămas ușor surprinsa de răspuns. Speram totuși ca va zice ca sunt paranoica.

-Cine ești? am întrebat eu deși sincer nu voiam răspunsul.

-Hypnos.

-Poftim? Dar, tu nu ești rău!

S-a apropiat de mine și mi-a șoptit:

-Pai nu sunt. Vreau sa va ajut. Dar pentru asta e nevoie sa cooperați.

-Nu! Spune-mi ce se petrece.

El s-a uitat în jur de parca s-ar fi temut ca cineva ne-a auzit. 

-Mai încet! mi-a spus el.

-De ce? am întrebat.

-Asta nu e important acum. Vreau sa va ajut.

-Si de ce sa am încredere în tine? am întrebat obosita.

-Ești pe cale sa adormi. Orice ai alege sa faci tot la același rezultat vei ajunge, mi-a spus el.

-De ce arați ca Amethyst?

-Pentru ca altfel el va afla ca sunt aici.

-El? Care el?

-Nu contează! mi-a spus el. Acum, nu te speria ...

-Pollux! Pollux unde e? Si Amethyst?

-Ma lași te rog sa spun ce trebuie sa spun?

-Bine! am spus eu deși nu voiam sa aud ,,Sunt aici sa va omor." sau chestii de genul asta.

-Tatăl tău ma trimis. A zis sa-ți dau asta.

Mi-a întins o sabie într-o teaca. Teaca era moale, de parca ar fi din catifea. In interior era o sabie strălucitoare cu un mâner violet pe care scria: Εμπιστευθείτε τους θεούς.

-Pe mâner este scris câte un sfat de la tatăl tău, sa ști, mi-a spus Hypnos.

-Scrie: Ai încredere în zei.

Zeul a dat din cap. In acel moment ma aflam într-o dilema. Tata spunea sa am încredere în zei, dar de unde puteam avea încredere în el? Doar pentru ca era un zeu? Totuși nu prea aveam de ales, pentru ca abia mai stăteam pe picioare și Hypnos avea dreptate. Orice as alege tot la rezultatul acela aveam sa ajung.

-Bine. Am încredere în tine. Acum, unde îmi sunt prietenii?

-Sunt într-un vagon, dormind. Imediat ce voi pleca se vor trezii.

-Si, cum de arați ca Amethyst?

-Ce? Nu ști? Tatăl tău. E creator de iluzii. 

-Ce? Adica tu nu arăți asa? E doar o iluzie? Doar eu te vad asa?

-Corect! mi-a răspuns el zâmbind. Acum, e timpul sa plec. Si îți mai spun ceva: Ai grija!

-Mersi, ca pana acum n-am avut! am spus eu iar el a dispărut.

Îmi era atât de somn. Dar nu puteam dormi. Ma mir ca totuși am rezistat atât. Trebuia sa-i găsesc pe Amethyst și Pollux. Am făcut câțiva pași dar apoi am căzut pe jos.

De data asta am visat. Se făcea ca eram din nou în acel loc. Era Atlas prins sub greutatea cerului și blestema în greaca. Atunci a apărut Amethyst. Atlas s-a uitat rânjind cu toată puterea pe care o mai avea la el.

-Ce dorești? întrebă Amethyst.

-Vreau sa ai grija! Nu-i subestima pe ceilalți! Nu te mai crede cel mai bun! ii spunea titanul.

-Nu ma cred! Sunt cel mai bun! ii spuse Amethyst.

-Ai grija la Aris! 

Când mi-am auzit numele am încremenit. De ce vorbea asa cu Amethyst? Cat de bun actor era el de la păcalit pe Atlas ca încă îl slujește!? Pentru o secunda l-am crezut și eu.

-Fetita aia, continua Atlas, vede mai multe, aude mai multe și știe mai multe decât trebuie.

-Știu! ii spuse hotărât Amethyst. Dar nu e rea ... aici se opri un pic ... e dulce și binevoitoare și ...

-Taci! ii spuse Atlas. Sa nu te mai aud ca vorbești asa despre dușman.

-Da, stăpâne! ii spuse Amethyst. Dar Aris nu e o amenințare. E la început. Abia ce a ajuns în tabără și bum!, prima misiune. Nici măcar nu are o arma.

Aici Atlas l-a privit ușor neîncrezător. 

-Ești sigur? ii spuse acesta. 

-Sunt sigur. Stai liniștit, n-ai de ce sa-ți faci griji. Acum eu plec.

M-am trezit. I-am văzut pe Grover, Percy și Annabeth uitându-se la mine.

-Ce s-a întâmplat? i-am întrebat eu.

-Asta voiam noi se te întrebăm! mi-a spus Grover. 

-Avem mari probleme, Aris! mi-a spus Annabeth! Conductorul a dispărut și ne îndreptăm spre o prăpastie.