Aventurile lui Aris Allyson

Capitolul XXVI-În care ajungem înapoi în Tabără

Nu m-am mișcat. Amethyst s-a uitat la mine și a așteptat sa dau un răspuns. Nu puteam face asta.

-Aris, asta trebuie sa faci! mi-a spus el.

M-am uitat la Annabeth care se gândea la cum sa rezolve situația. Apoi m-am uitat la Grover care nu zicea nimic si se uita speriat. Apoi l-am văzut pe săracul Percy, supt de puteri și ce implora din priviri sa-l ajut.

-Amethyst, eu ... eu nu pot face asta.

-Nu poți sau nu vrei? răspunse Atlas ce se bucura de momentul în care se relaxa.

-Aris, trebuie s-o faci! îmi spuse Amethyst. De când am auzit profeția mi-am dat seama ca eu voi fi acela. Dar e în regula. V-am făcut destule probleme. Merit asta.

-Nu, nu o meriți. Atlas, ma ... ma sacrific eu.

Atlas rase cu dispreț și spuse:

-Daca ai face asta nu ar mai fi amuzant.

M-am blocat. Nu știam ce sa fac. Amethyst m-a prins de mana și a zâmbit.

-Totul va fi bine, Aris. E mai bine pentru toți asa.

Apoi, în momentul ala, văzând ca Atlas își recupera puterile pe măsură ce fiecare minut trecea și fiecare gând de-al meu îmi trecea prin minte, m-am uitat la sabie. Pe ea era scris acum un nou lucru: ,,Όλα θα είναι καλά", ce însemnă: Totul va fi bine. 'Bine, tata.', mi-am spus eu în gând și am decis ca asta trebuie sa fac. M-am uitat apoi la Amethyst. 

-Ești gata? l-am întrebat.

-Niciodată nu poți fi gata, dar asa e cel mai bine. Apoi se uita la ceilalți și spuse: Sper sa ma puteți ierta.

Atlas se uita speriat. Fugi înspre noi și ataca, dar apoi se întâmplă un lucru ciudat. Amethyst apasă pe pandantivul cu strugure de la brățara mea, iar acesta se transforma într-un scut, ce-l lovi rău pe Atlas. Acesta cazu, iar Grover și Annabeth îl imobilizară.

-Tu ... ,am spus eu răgușit, ... tu știai cum se folosește?

-Am avut o bănuială. Acum hai.

In acel moment se auzi strigatul furios al lui Atlas și suspinul lui Annabeth. Si ... POC! Am făcut-o. Sabia mi-a fost complice în cel mai dureros lucru pe care l-a suferit inima mea. Șuvoaie de lacrimi mi-au umplu obrajii. Apoi m-am uitat la Atlas:

-E timpul sa-ți respecți promisiunea.

-Eu ... nu ... apuca el sa spună, dar în spate, apărură centauri. Multi centauri.

M-am uitat la Chiron ce stătea împreună cu Pollux.

-Aris, ești bine? întrebă el.

-Voi fi, după ce Atlas va tine din nou cerul.

Ei bine, aici nici nu mai știu bine ce s-a întâmplat. Amețeala m-a cuprins. Probabil din cauza fricii, a tristeții, a oboselii sau a faptului ca am ucis un om nevinovat. Ultimul lucru pe care l-am văzut a fost Percy eliberat și luat de un centaur, Amethyst de asemenea și Chiron spunându-mi: ,,Va fi bine."

M-am trezit în Tabără, într-un pat. Lumina soarelui era orbitoare. In camera mai era doar tata.

-O, super! spuse el, dar nu pe un ton fericit, mai degrabă sarcastic. Te-ai trezit.

-Ce s-a întâmplat? 

-Ai leșinat. Si te-au adus centaurii. Ai stat cam mult inconștientă.

Am avut o ultima speranță ca ma va întreba: ,,Ești bine?", dar apoi mi-am spus ca e prea mult pentru el. Apoi am realizat un lucru cumplit de care uitasem: Amethyst.

-Amethyst unde e? 

-E îngrijit de satiri și semizeii lui Apollo.

-N-a murit? am întrebat eu plina de speranță.

-Inca nu. 

Am dat sa ma ridic, dar un lujer de vita de vie mi s-a înfășurat în jurul taliei și m-a ținut în pat.

-Nu te grăbi! îmi spuse el. Tu încă nu ți-ai revenit.

-Vreau sa-l vad!

-O sa ai destul timp. Acum stai ca sa vorbim.

Sa vorbim? Tata chiar voia sa vorbim? Despre ce?

-De ce te grăbești sa-l vezi pe băiat? ma întrebă el.

-Pai, eu ... adică ... 

Cum de eram sigura ca voiam sa merg la el, dar nu știam răspunsul?

El se uita cu coada ochiului la mine și zâmbi, apoi sorbi o gura de cola dietetica și spuse:

-Si mama ta era la fel. Ti-a spus cum ne-am întâlnit?

-Mama n-a vorbit de tine.

-Pare corect. Pai, dacă vrei sa asculți, eu oricum nu am ce face. Se uita la mine și începu. Pe vremea aceea nu eram aici, în locul asta oribil, eram liber. Ma plimbam și am văzut-o. Citea în pădure, la umbra unui copac, doar o ști. M-am apropiat de ea și i-am luat cartea. I-am spus: ,,De ce citești. Ești prea frumoasa pentru asta. Hai sa mergem sa ne distram.". Dar a fost un soc sa aud ca nu vrea. Mi-a spus ca nu are încredere în necunoscuți, asa ca am zis sa ne cunoaștem. Am stat de vorba pana ce a spus ca trebuie sa plece. Si ști ce am făcut?

Mi-a fost frica sa răspund. Dar am dat din umeri și am așteptat răspunsul.

-Am așteptat-o acolo pana a doua zi. Si am avut dreptate. S-a întors. Si de atunci am tot vorbit și ne-am întâlnit în pădure. Bine, ea nega ca ma iubește și ca tine la mine, asa cum faci și tu cu el. S-a uitat la mine așteptând sa-i răspund. 

-Ce?! Nu ... eu nu-l ... adică nu cred ...

Tata a ras și a spus:

-Apoi, după un an, ai apărut tu. I-am spus mamei tale adevarul despre mine și cum era fascinata de mitologie, m-a înțeles. 

-Ai iubit-o?

-Normal. 

Apoi se lasă un alt moment de tăcere. Nu-l mai privisem asa pe tata pana acum. Poate ca avea și ceva bun în el.

-Sa ști ca n-a fost rău pentru prima ta misiune.

-Serios? am spus eu.

-Da. Daca nu ne gândim ca ai fost păcalită de un ciclop, dacă excludem pățania cu trenul și dacă nu ne gândim ca nu voiai sa închei pactul cu Atlas. In rest, a fost bine.

Acum nu mai știam ce sa zic. Tata a continuat sa caute prin frigider.

-Tata ... adică, domnule D. ... sabia. Ati comunicat cu mine prin ea.

Nu răspunse. Se uita la mine și am înțeles ca a spus da.

-Dar, de ce?

El a stat parca sa se gândească și a răspuns:

-Dupa ce am văzut ca nu-ți dai seama la ce folosește brățara, mi-am zis ca trebuie sa fiu alături de tine. Sta o secunda și spuse încet. In plus, nu voiam sa-mi mai pierd un copil.

Am tăcut amândoi, apoi făcu un gest cu mana și vita de vie dispăru, apoi spuse:

-Sti ce-ai de făcut.

-Ce am de făcut? am întrebat.

El a oftat exasperat și m-a privit spunând parca: ,,Asta-i sigur fiica mea?"

-Du-te la băiatul ala pana nu e prea târziu! Sa speram ca e bine.

M-am ridicat din pat și înainte sa plec am spus:

-Mulțumesc, tata! Apoi m-am oprit și mi-am dat seama de greșeală. Adica ...

Dar el îmi făcu semn din cap sa plec.