Aventurile lui Aris Allyson

Capitolul XXVII-În care merg sa-l vad pe Amethyst

Am fugit către Amethyst. Oare o fi fost bine? E adevarat ca nu a pățit nimic?

Am ajuns în fata cabanei unde el stătea. In fata ei era Grover ce m-a oprit.

-Aris, oprește-te!

M-am uitat la el confuza.

-Aris, Amethyst ...

-E bine, nu? N-a pățit nimic?!

-Pai ... Nu e mort, asta e cert. Dar e în coma.

-In ... în coma? am întrebat eu speriata.

Grovar se uita la mine și îmi spuse ca e mai bine sa nu merg.

-Vreau sa-l vad, Grover.

Satirul nu ar fi vrut sa ma lase dar îmi dădu voie. Am mers împreună cu el înăuntru unde Amethyst stătea în pat, cu ochii închiși și cu fata palida. M-am așezat pe scaunul de lângă patul lui. 

-De cât timp e în coma? l-am întrebat eu pe Grover.

-Trei. Poate chiar patru ore. 

M-am uitat la el așteptând sa se trezească, sa spună ca totul a fost o gluma, sa spună ca nu e în coma și ca doar se preface. Dar nu a fost asa. M-am uitat la parul lui de culoarea nisipului. Ce-as fi dat acum sa-i vad ochii aceea albaștri și sa ma enerveze asa cum face el. Am oftat și m-am uitat la Grover. Acesta părea foarte îngrijorat.

-Voi sta eu aici cu el, Grover.

A vrut sa zică ceva, dar a tăcut și a dat din cap aprobator. Apoi a privit o singura data în urma și a plecat. 

Am stat pe acel scaun, nici nu știu cât timp. Ore cu siguranță. Dar câte ore, nimeni nu știe. Pana la urma întunericul a cuprins cerul și eu am adormit. 

L-am visat pe Amethyst. Nu mai avea nimic. Era sănătos și stătea așteptând. Eu nu m-am mișcat. Atunci m-a zărit. A strigat: Aris!, și a venit spre mine. 

Eu m-am uitat atenta la el. Cum era posibil sa nu aibă nimic. A zâmbit și a vrut sa ma ia de mana dar mi-am retras-o. L-am privit suspicioasa. El a ras și mi-a zis:

-Sunt eu. Amethyst. 

-Dar ... cum ...

-Nu ți-ai dat seama? 

Nu știam la ce se referă. 

-Noi doi avem o legătură empatica.

-O legătură empatica? am întrebat.

-Da. Nu te-ai întrebat de ce ma vedeai mereu vorbind cu Atlas?

-Știai de asta?

-Am bănuit. Sau nu te-ai întrebat de ce ai leșinat când m-ai înjunghiat?

-Dar ... dar eu m-am trezit.

-Si eu. Dar te-am așteptat sa vi. Am vrut sa vad dacă vei veni la mine.

-Prostule! Sti ce mult m-am speriat?

-Te-ai speriat? a spus el zâmbind. Chiar asa de mult ți la mine?

Nu voiam sa-i răspund. S-ar fi umflat în pene. 

-Ai făcut ceva ce n-ar trebui sa iert, sa ști! i-am spus.

-Știu. Dar ma vei ierta.

Avea dreptate ce-i drept. Apoi m-am trezit. Amethyst inca nu deschise ochii.

-Amethyst? am întrebat eu, dar el nu răspunse. Amethyst! Nu, nu, nu! N-a fost doar un vis! Te rog sa nu fi fost doar un vis!

Atunci afurisitul a deschis ochii și cu vocea lui enervanta mi-a zis:

-N-a fost doar un vis, iepuraș!

Fara sa conștientizez, i-am dat o palma. Apoi mi-am cerut scuze. 

-Iti place sa te joci cu sentimentele mele? l-am întrebat.

-Da. Îmi place. ... Apropo, am decis sa rămân în Tabără.

-Serios?

Apoi, din instinct, l-am luat în brate. Dar când a spus: ,,Au.", mi-am dat seama ca el era încă rănit. 

-Voi sta în cabana lui Zeus. Acum ca totul s-a terminat, va trebui sa ma obișnuiesc cu ideea ca el e tatăl meu.

-Glumești! El as fi vrut ca Zeus sa fie tatăl meu.

-Nu, n-ai fi vrut! 

-Nu, n-as fi vrut! am spus eu râzând.

M-am mai uitat o data în ochii lui, apoi i-am zis:

-Ma duc sa-i chem pe semizeii din cabana lui Apollo.

-Nu ... mi-a spus el ținându-ma de mana, ... mai stai putin.

-Scuze, dar dacă nu te faci bine, voi fi nevoita sa stau cu tine în fiecare zi.

-Atunci fugi!

Am ieșit răzând și nici nu am observat când am dat peste Pollux. El m-a oprit și m-a întrebat:

-Aris, ce s-a întâmplat?

-Amethyst s-a trezit!

-Cum?

-Da, haide!

Apoi zilele au trecut. Eu am așteptat ca Amethyst sa se vindece. Îmi amintesc ca în acea luna cât a stat la pat am venit în fiecare zi cu un fruct nou pe care trebuia sa-l ghicească. Nu se pricepea deloc, deși dacă-l întrebi iți va zice: ,,Eram cel mai bun la asta.". Apoi, după ce acea luna a trecut, el m-a luat și m-a dus pe plaja. Îmi amintesc și acum conversația:

-Amethyst, ce se întâmplă?

-Vino, vino! Am realizat ca noi nu ne-am cunoscut cum trebuie.

-Ce?

-Da. Ne-am întâlnit într-un tufiș. Te-am mințit atâta timp.

-Patru zile!

-Exact. Aris, hai sa ne cunoaștem din nou. Începem o noua viata.

-Hmm ... bine.

-Bine. Hai sa mimam ca e prima data când ne vedem.

Apoi s-a ridicat s-a îndepărtat și a venit spre mine:

-O, buna! Ce faci aici?

-Am fost tarata aici.

-Interesant! spuse el, apoi se așeză lângă mine. Eu sunt Amethyst, fiul lui Zeus.

-Amethyst nu-i nume de fata?

S-a încruntat, dar se vedea ca i-a plăcut replica.

-Aris nu e nume de băiat?

-De unde ști ca ma cheamă Aris? am întrebat eu și am văzut ca la asta nu s-a gândit.

-Eu sunt mentalist.

-Aha, domnule mentalist. Si la ce ma gândesc acum?

-Ce frumos e acest mentalist.

-Nu. Ma gândeam sa ne jucam leapșa. Tu ești!

Apoi am fugit cu Amethyst în urma mea strigând: ,,Știam c-o sa faci asta."

Si asa mi-am petrecut eu zilele în Tabăra de atunci: cu "Domnul Mentalist" și cu ceilalți prieteni ai mei, gata oricând de aventura.