Facebook chat

Capitolul 18

*peste 2 ore*

Hanna Collins: Heeei, puscariasule :)

Sebastian Scott: Stii, nu sunt in inchisoare.

Hanna Collins: Nu, inca. Deci, cum a mers pana acum?

Sebastian Scott: Pai, sa fiu sincer, la inceput am incercat sa fug. Am luat-o printre blocurile inalte si nu m-au gasit o perioada. Credeam ca am scapat cand bum! ma trezesc cu ei luandu-ma pe sus. Si astfel am ajuns la sectia de politie.

Hanna Collins: Doamne, Bash, ti-am zis sa nu suni la Urgente! 

Sebastian Scott: Aww, iti faci grij pentru mine?

Hanna Collins: Poftim?

Sebastian Scott: Ce dragut! Stiam eu ca iti pasa de minee :D

Hanna Collins: Nu, imi fac grij, idiotule. Doar ca te-am avertizat de consecinte si nu vreau sa fiu eu trasa la raspundere.

Sebastian Scott: Continua sa minti ca si cum cineva te va crede.

Hanna Collins: Ugh, esti asa enervant.

Sebastian Scott: Imi place cand ma complimentezi.

Hanna Collins: Deci? Ce ti-au facut pana la urma?

Sebastian Scott: Spre norocul meu, am scapat doar cu un advertisment si o amenda.

Hanna Collins: Pfiu, credeam ca e mai grav.

Sebastian Scott: Iar iti faci grij pentru mine.

Hanna Collins: TERMINA BASH!

Sebastian Scott: Bine, binee, termin. Si, ai de gand sa iesi intr-o zi la un suc cu puscariasul?

Hanna Collins: Parca spuneai ca nu te-au bagat la parnaie.

Sebastian Scott: Da asa e, dar imi place cum suna.

Hanna Collins: Oh, tu. Oare de ce nu ma mira.

Sebastian Scott: Cumva aud un da?

Hanna Collins: Cumva auzi ca mai intai trebuie sa stau de vorba cu Derek.

Sebastian Scott: Ca vine vorba de el..mda.

Hanna Collins: Ce s-a intamplat?

Sebastian Scott: Mai bine te las sa  afli singura. Iesi putin la geam.

Curioasa, ma indrept spre geamul meu de sticla din capatul incaperii. Inlatur cu grija perdeaua transparenta si imi cobor privirea. Ma uit atenta, scanand cu ochii orice detaliu. Nimic. Dau sa ma intorc in camera cand ceva imi capteaza atentia. Mai exact doua persoane. Cu greu reusesc sa disting un baiat si o fata sarutandu-se. Ma uit mai atenta la fizonomia baiatului si vad un par negru ciufulit, un tricou cu Nirvana si niste pantaloni spalaciti tare cunoscuti. Ma fortez sa-mi amintesc aceasta imagine si simt cum un gand ma strafungera. Doar nu..nu cred. E imposibil. Deschid geamul si imi atintesc privirea pe cei doi. Semana leit cu el, poate chiar prea bine. Un usor sentiment de neliniste ma incearca, dar il alung. Nu ma pot increde in iluzii. Decid sa renunt cand un nume atat de cunoscut imi mangaie urechile. Simt cum inima mi se inmoaie in durere. Refuz sa accept realitatea. Nu se poate, pur si simplu e ireal! Nu mi se intampla mie asta, te rog spune-mi ca visez! Dar, asa cum stii, karma are un talent sa-ti faca ziua mult mai proasta, lasand adevarul sa iasa la iveala. Dar nu din gura lui, evident.

"Pe mai tarziu, Derek!"

scuzati-mi intarzierea. sper sa va placa si multumesc pentru numarul ridicat de cititori. stiti ca va iubesc, da? 

p.s. e foarte scurt, imi pare rau.

kisses.