Forever 2 (Liam Payne//Vampire FanFic)

Capitolul 71

        

           

      

                                                              Capitolul 71

    

“Childishly, I thought that by not writing, not recording the events that have unfolded, I could make it seem as if they had not happened - would not continue to happen. I was so very wrong.”

                                      (Casa Nopții;Neferet”s Curse)

  

 -Din perspectiva lui Eve -                                                     -4 iunie 2014 

    

    

           
                     Totul pare să fie al naibi de greu în acest moment,dar în același timp corpul meu pare că are greutatea unui fulg de nea.....atât de ușor.Niciodată nu m-am simțit,în același timp este un sentiment tare plăcut....pe care aș vrea să îl repet de mai multe ori.

Ridic capul de pe pernă și mă uit în dreapta mea,unde în mod normal este ceasul,ca să fiu întâmpinată de nimic.Ochii mei mai umblă prin camera în care mă aflu și observ peretele albastru,posterele mele.....sunt în camera mea.

Ce s-a întâmplat?

Cu grijă mă ridic din pat și îmi fac drum spre sufragerie încercând pe cât de mult posibil să ignor senzația de amețeală și senzația de a vomita pe care o am.Pașii mei sunt ușori pe podeaua rece și nimic nu se aude în casă...nu e nimeni acasă?Unde naiba sunt defapt?Un oftat se aude imediat ce cobor scările și ochii mei pică pe mama care avea o o față ciudată,o amestecătură de fericire și în același timp îngrijorare.În acest moment realizarea mă lovește sunt acasă...dar ce nu sunt la Liam?Ce dracului am făcut?

-Eve,scumpo.ești bine? Mama întreabă și cu grijă de apropie de mine și când mâna ei o prinde pe a mea eu tresar și mă dau mai în spate de parcă atingerea ei m-ar arde.

-Mamă.Ce s-a întâmplat? Întreb vocea mea aproape în șoaptă. -N-Nu îmi amintesc nimic.Cum am ajuns aici?Cât e ceasul? Încep să devin frenetică în legătură cu asta.Ce dracului am pățit...nu îmi mai amintesc decât faptul că Liam se purta ciudat și că i-am spus bunicii și îmi amintesc drumul cu ploaie...dar nimic mai mult.

-Eve i-ai luat puterile lui Selene. Mama spune ochii ei uitându-se la mine cu grijă. -Ai dormit 3 zile. Spune din nou și se apropie de mine.Mâna ei ajunge pe umărul meu,de această dată atingerea ei nu mă mai arde...este atingerea normală a mamei mele.Care m-a trădat.

-C-Ce? Înghit în sec și aștept ca ceva să revină în mintea mea...dar nimic.Simt doar senzația de amețeală care mă ia din ce în ce mai mult.Mâna mea merge pe balustrada scărilor și o apuc cu putere simțind cum picioarele mele riscă să cedeze în orice secundă.

Îmi amintes că atunci când i-am luat puterile lui Harry am fost ciudat și pentru un moment (până să îl văd) nu  mi-am amintit nimic...dar după a fost totul foarte clar...dar acum nu am nimic.Sigur nu am pățit ceva mai rău și mama nu vrea să recunoască.Ochii mei se duc spre oglinda care este de cealaltă parte a holului și îmi observ reflexia.Pielea mea este extrem de albă....părul meu este negru la propriu,foarte negru și ochii mei sunt negrii și lucesc foarte tare.Atunci totul mă lovește

-Asta este faptul că trupul meu acceptă puterile nu? Întreb și ochii mei se duc spre mama.Ea se uită la mine apoi scutură din cap cu grijă de apropie de mine și îmi prinde cotul cu ambele mâini.Îmi desface mâna de pe balustradă.Și începe să mă ducă spre sufragerie ca să mă pună pe canapea.

Ușa de la intrare este dată de-o dată de perete și în prag se vede Liam,care  nu este deloc fericit....nici măcar îngrijorat,cum era de fel când nu mă vedea.Este furios.Ochii lui nu sunt acel căprui ca de cățeluș...nici măcar roșii ca și cum ar avea nevoie de sânge...sunt galbeni,galbeni ca ai unui lup.Părul lui era ud,cel mai probabil de la transpirație și pielea îi este albă.

-Eve,ăsta nu e Liam normal.Nu? Mama întreabă în timp ce îl examinează la fel ca și mine.

-Nu.Ochii lui sunt galbeni nu roșii.Nu știu ce i se întâmplă.

-Eve.Ce dracului cauți aici? Întreabă vocea lui fiind mai răgușită ca de obicei.Colții lui se văd și un rânjet ciudat îi apare pe față -Nu ea ne-a despărțit,Eve? Întreabă și se apropie de mine când mă vede că tresar se oprește.Dar zâmbetul nu îi dispare. -O lași iar să intervină între noi?

-Liam,pleacă chiar acum.Nu mă simt bine și îți spun din capul locului că nu știu ce o să se întâmple dacă mă enervez.Mâna mea liberă se ridică și ajunge în dreptul feței lui Liam.

     

 -Din perspectiva lui Maiei-  

   

Astăzi toată lumea este frenetică în jurul Școlii....nimeni nu știe defapt unde se duce și ce caută...decât un singur lucru,faptul că Selene nu este prin preajmă și toți o caută.De mine brusc se lovește cineva și îmi dau din nou ochii peste cap deja simțind amețeala cum mă lovește din nou.

Ochii albaștrii ai lui Jennifer spun mai multe decât este nevoie și îmi dau seama că s-a întâmplat ceva. -Așa-i că Eve i-a luat puterile lui Selene? Întreabă dar nu pare deloc fericită în legătură cu asta.Eu ridic din umeri și Jennifer continuă. -Atunci trebuie să ne pregătim.Să se pregătească.Un fior trece pe șira spinării mele și fac ochii mari înainte să deschid gura.

-Să se pregătească de ce?

-Blestemul lui Selene.Dacă Selene este ucisă atunci blestemul ei apare. Ce?Acum Eve este în pericol?

-Ce?De asta niciodată nu s-a spus și mai ales se poate face așa ceva? Încep să devin ferenetică (din nou am impresia,dar acum nu îmi pasă)

-Știu.Știu.Niciodată nu s-a scris.Dar aparent se poate.

-Ce este de făcut? O altă serie de tușit mă lovește și Jennifer este nevoită să se oprească ca după ce termin eu să înceapă să spună ce vroia să spună -Scuze.Spun și gesticulez să contuie.

-Nu știu în ce constă.Trebuie doar să se pregătească de ce-i mai rău.

______________

Știu că e confuză partea cu Liam,dar o să se explice curând.Și sper să pricepeți și partea cu Selene....meh mai avem cred că vreo 3 capitole :3

#Ella.