Vreau să te învăț să iubești!

1

Ryan

- Amber te rog să-mi verifici telefonul, mă adresez asistentei fără să o privesc, fiind concentrat asupra monitorului din fața mea.
Bărbatul pe care astăzi îl operez are 240 kg și multe alte probleme medicale pe lângă obezitatea morbidă necesitând maximă atenție.
Deși sunt specializat în chirurgia bypassului gastric, fac o varietate de intervenții chirurgicale generale, vasculare și de scădere în greutate. Acestea includ bypass gastric Roux-en Y, sistem bandă de bandă, manșon gastric și chirurgie de revizie. 
Mă pot lăuda că am fost primul chirurg din Houston care a propus, a cercetat și a adoptat o intervenție chirurgicală laparoscopică pentru unele proceduri care nu au fost niciodată luate în considerare. 
-  Domnule doctor, a sunat soția dumneavoastră aveți, a ... mai multe apeluri pierdute, mă anunță cu teamă.
Mă încrunt când îi aud tonul și brusc mă acaparează o senzație urâtă, de singurătate. Mă grăbesc pentru a încheia operația apoi îmi îndreapt atenție spre rezidenții din jurul meu.
- Băieții de aici vă descurcați voi, nu trebuie decât să închideți .
- Da domnule doctor, răspunzând aceștia bucuroși.
Ies grăbit din sala de operație aproape smulgând de pe mine halatul.
Sarcina soției mele Carol este destul de avansată este adevarat dar operația de cezariană este programată abia săptămâna viitoare, apelurile pierdute sunt cele care mă îngrijorează destul de mult.
Ajuns în biroul meu iau cu rapiditate telefonul în mână însă nu apuc să formez nici un număr pentru că acesta începuse din nou să sune.
- Mamă ce s-a întâmplat? De ce plângi? o întreb fără să respir.
- Ryan, fiule....trebuie să vii la spital de urgență.
- Mamă ce s-a întâmplat? Nu este vorba de soția și de fiica mea nu-i așa?
- Fiule.... vino cât mai repede, te rog, îmi vorbi mama printre suspine.
Cuvintele mamei mă fărâmă , îmi îmbrac sacoul și ies din clinica particulară pe care o dețin urcând în mașină și demarând în trombă.
Nu reusesc să înțeleg ce se putea întâmpla, dimineață Carol era bine, chiar am vorbit și cu fiica mea iar ea fericită mi-a răspuns cu câteva lovituri resimțite din plin de Carol.
Deși spitalul este la o distanță destul de mare, am ajuns rapid, parchez mașina în fața spitalului și cobor în grabă, chiar dacă am clinica mea, operez și aici, de fapt este locul de unde am pornit și unde am avut parte de cei mai buni profesori.
Degeaba apăs cu disperare pe butonul liftului, acesta se mișca mult prea încet așa că aleg să urc scările.
Când ajung la etajul 3, o găsesc pe mama plângând la pieptul tatălui meu.
- Ryan...fiule...abia șopti cu teamă tata atunci când mă vede.
- Ce s-a întâmplat? Unde este Carol? Fiica mea? îi întreb disperat.
- Fiica ta este bine ...
- Și Carol, tată unde este Carol? îmi pun mâinile pe umerii tatălui meu și îl privesc cu ochii în lacrimi.
- Carol nu a supraviețuit fiule...
- Nu ....voi mințiți, soția mea este în salon și o alăptează pe fiica noastră nu-i așa? Mamă spune-mi ceva, mă asez în genunchi în fața mamei care plângea fără oprire.
Tăcerea ei îi confirma vorbele tatălui meu.
- Este doar vina mea....doar vina mea...eu am insistat să avem un copil, eu....e vina mea, mă lovesc cu pumnul în piept plângând. Unde este? Vreau să o văd...acum
Încep să alerg pe holul lung alb și rece deschizând pe rând toate ușile pe care le întâlneam.
- Fiule, stai...îmi prinde tata brațul și mă forțează să-l privesc.
- Unde este soția mea, tată, unde?
- Ryan, Carol este deja dusă la...
Nu îl mai las să mai continuie, fac stânga împrejur și cobor de această dată scările care mă conduc spre subsol, locul unde se afla ...morga.
Împing ușa întredeschisă iar lumina albă și rece îmi îngheață sângele în vene.
Camera era plină de cadavre acoperite cu cearceafuri, corpurile fără viață erau întinse pe mesele de ciment și pe jos.
Trag rapid cearșafurile de pe toate corpurile aflate pe mese dar ea nu era, îmi întorc corpul cu greutate spre trupul firav întins pe podea și mă apropii cu pași mici și temători.
Mă asez în genunchi și mă aplec ușor, recunosc parfumul ei de lavandă chiar dacă nu-i descopăr chipul.
- Carol, iubito ce faci aici ? Ești rece ...iar ție nu-ți place frigul...nu mai vreau copii, te vreau pe tine...
Îmi doresc să-i văd chipul dar nu am curajul, este vina mea, eu mi-am dorit să avem un copil dar acum nu-l mai vreau.
- Domnule nu aveți voie aici, aud în spatele meu vocea probabil al angajatului.
- De ce este pe jos? îl întreb cu furie fără să-l privesc.
- Ne pare rău, nu avem unde să le mai punem.
- Adu un sac și o targă!
- Domnule, nu am de unde , vă rog să părăsiți camera.
Mă ridic în picioare și mă reped spre el, acesta face pași înapoi speriat de ieșirea și de chipul meu desfigurat de durere.
- Cea de acolo, este soția mea, și nu îți voi permite să ...
- Domnule doctor, dumneavoastră sunteți...își mărește ochii când mă recunoaște.
Imediat acesta iese pe ușă și cât ai bate din palme se întoarce împingând o targă și un sac negru.
- Domnule doctor puteți pleca, mă ocup eu de soția dumneavoastră.
Îl ignor și mă întorc spre trupul soției mele, o iau în brațe și strâng la piept trupul rece, îi sărut fruntea înghețată atunci când cearceaful alunecă.
Chipul ei angelic nu era trist deși era palid și rece, mi se părea că îmi zâmbește și că pare mulțumită.
O așez pe targa pe care era deja așezat sacul negru, îl las pe angajat să tragă fermoarul, ies plângând în hohote și urc din nou scările care duc la etajul 3, acolo unde îmi găsesc părinții alături de bunicii mei.
- Ryan...vine bunica spre mine și mă îmbrățișează puternic dar nu-i răspund la îmbrățișare, nu pot.
- Unde este? îi întreb oftând.
- În salonul din față, îmi răspunde mama.
Aștept până când bunica își desface brațele din jurul meu și plec spre salonul în care se afla fiica mea.
Într-un pătuţ alb găsesc o mogâldeață care dormea liniștită și zâmbea.
Deși mi-am închipuit că o voi urâ, a fost dragoste la prima vedere, îmi doresc să o iau în braţe dar nu pot, încă nu.
Îmi trag scaunul lângă pătuţ și rămân privind în gol, ce se alese de viața mea, ce?
- Domnule doctor, pot intra? intră sfioasă o asistentă ținând în mână un dosar.
- Condoleanţe, a-ți pierdut-o pe soția dumneavoastră dar a-ți rămas cu un înger care are nevoie de dumneavoastră.
- Refuz să cred că este adevărat și că soția mea nu mai este printre noi ...
- Priviți partea plină a paharului domnule doctor, ea a plecat dar a lăsat o părticică din trupul și sufletul ei.
Îmi privesc fiica care dormea în continuare și încerc să îmi regăsesc soția în ea.
- Eu am venit să fac fișa micuţei, și îmi trebuie numele ei.
- Numele? o întreb râzând trist.
- Da, bănuiesc că ...
- Am vorbit dar nu am căzut niciodată la comun acord, întind mâna spre dosarul din mâna ei și îmi scot pixul din buzunar.
Îmi privesc fiica apoi fișa cu spații goale din fața mea, închid ochii și trag aer în piept lăsând pixul să alunece pe hârtie, numele fiicei mele va fi Carol, Carol Landreth, ca pe mama sa.
Îi înmânez din nou dosarul asistentei și ies din salon fără să privesc în urmă, îmi las în urmă familia, devenind surd la strigătele lor.
Ies din spital chiar în momentul în care cerul gri și trist începe să plângă de mila mea.
Alerg pe drumuri străine, ignorând privirile curioase ale oamenilor care fugeau spre adăposturi, când simt că picioarele nu mă mai ascultă și mă părăsesc, cad în genunchi și îmi ridic privirea spre cer.
- Cine sunt eu fără tine Carol, cine?

*****
Bună....am început trist știu😢, dar promit că lucrurile se voi îmbunătăți pe parcurs, sper ca mâine să postez și capitolul în care o vom cunoaște și pe Evelyn.
Nu știu dacă am reusit să vă atrag atenția asupra poveștii, dar după cum și voi știți mereu aleg subiecte mai puțin folosite, și de această dată am ales să risc, dacă am făcut bine sau rău, vom vedea pe parcurs, vă puo, noapte bună.