Vreau să te învăț să iubești!

28

Am găsit capitolul ăsta sub brad pentru voi
🎇🎇🎇

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ....

Pentru că starea lui Evelyn nu se ameliora deloc, medicii împreună cu psihologul au decis să o interneze într-un centru specializat numit...ospiciu.
Înfățișarea lui dezordonată, era îndeajuns cât să atragă atenția sexului frumos, purta pantaloni de culoare albă și o cămașa de aceeasi culoare cu nasturi negrii care îi sublinia silueta acum  mult mai slabă.
Maxilarul și bărbia păreau ușor aspre ca si cum nu s-ar fi bărbierit de câteva zile, iar cearcănii din jurul ochilor erau de culoarea mov, ușor palid dar totuși zâmbitor și încrezător că o minune se va produce în curând.
În momentul în care Evelyn privea cu atenție chipul familiar al străinului, amintirile încep să o invadeze vag, dar le alunga, de ce să își bată capul cu ele?
Stătea mereu pe aceași bancă ținând în mână o păpușă barbie pe care o piaptăna minuțios aruncând din când în când câte o privire străinului care o vizita zilnic.
- Știi mi-ar plăcea să arăt ca această păpușă, îi întinse stângace păpușa spre el.
- De ce? o întrebă cu blândețe dar cu o bucurie cumva înfrânată deoarece își făcuse curajul și îi vorbise.
- Pentru că păpușa asta este perfectă.
- Și tu ești perfectă, ai cu corp perfect.
- Crezi? se ridică entuziasmată de pe bancă și începe să facă piruete în fața lui, cămașa de noapte fluturându-i.
- Aham...
- Ești un mincinos, se bosumflă și își încrucișează mâinile la piept.
- Nu te mint, niciodată nu aș face acest lucru.
- Atunci de ce nu mă iubește nimeni? De ce nu am și eu un iubit care să mă sărute, să mă mângâie, să mă alinte...
Ryan urla înăuntrul său, ar fi vrut să îi spună că el este iubitul ei, că o iubește, își dorea să-i sărute buzele și să-i simtă din nou dulceața, dar nu putea, echilibrul său mintal era șubred.
- Tu ai familie? îl întreabă deodată și se așeză în fugă lângă el.
- Sigur, am o fetiță.
- Ai un copil? își mări ochii de uimire.
- Aham, fiica mea se numește Carol.
- Carol...repetă și Eve numele fetiței și privi în gol.
- Câți ani are? Este de vârsta mea? De ce nu o aduci să ne jucăm împreună cu păpușile?
Ryan îi zâmbi trist și își înfrânată din nou dorința de ai mângâia obrazul.
- Nu este chiar atât de mare , însă s-ar putea juca cu tine.
- Și când o aduci? Sau nu o lasă mama ei, adică soția ta.
- Soția mea a murit, acum mult timp.
- A murit? Își duse mâinile la gură șocată, vocea i se pierdu și părea că privește prin el.
- Da.
- Din cauza ta, se ridică brusc în picioare și îi împinse degetul ei firav în piept încruntată.
Ryan o privea nedumerit neștiind cum să reacționeze, nu-l durea acuzatia ei ci felul în care ea reacționase, se temea să nu sufere o nouă criză, o lacrimă î se scurse pe obraz dar o șterse rapid.
- Din cauza ta a murit, tu un înger rău ai ademenit un înger bun și uite unde s-a ajuns, este înspăimântător!
Evelyn îl privea lung, nemișcată dar în cele din urmă îi zâmbi.
Exact la fix o asistentă se apropie de ei grăbită.
- Evelyn scumpo, este timpul să-ți iei medicamentele, o prinse de braț și îi mângâie blând părul.
- Dacă le iau, ma ajuți să-i fac baie păpușii mele?
- Bineînțeles, o schimbam chiar și de haine.
La auzul celor promise, Evelyn începu să sară în sus de bucurie și să-i sărute obrazul.asistentei în mod repetat, totul sub privirile triste ale lui Ryan.
În tonul asistentei se citea recompensa pe care urma să i-o acorde dacă aceasta era cuminte.
- Să mergem atunci, o trase în grabă pe asistentă însă după câțiva pași această se opri și se întoarse spre Ryan.
- Chiar dacă ești un înger rău mie îmi place de tine, mâine îmi poți aduce o păpușa?
- Sigur, îi răspunse cu glasul tremurat.
Ryan aștepta să intre în clădire și apoi se ridică și el de pe bancă, ieși alergând din curtea spitalului și se urcă în mașina sa parcată în apropiere.
Își lasă capul pe volan și începuse să plângă în hohote, voia să se descarce și să se trezească din acest cosmar care îi măcinase sufletul atât de mult.
A doua zi la aceași oră Ryan porni spre centru ceva mai bine dispus, pe scaunul din dreapta era una dintre păpușile lui Carol,  păpușă cumpărată chiar de ea.
Când intră pe poartă salută scurt din cap portarul și ținând în mâna păpușa se îndreptă spre banca lor, ea era deja acolo și îl aștepta nerăbdătoare.
- Evelyn...
- Ai venit! sări în picioare bucuroasă, și mi-ai adus și păpușa.
- Ți-am promis...
- Nu mi-o dai?
- Ba da...este a ta!
Fermecată de frumusețea păpușii Evelyn o privea cu admirație tocmai de aceea nici nu-l simți pe Ryan când se apropie de ea.
A rămas cu privirea ațintită în ochii lui căprui, îi admira și trasă în același timp cu degetul forma fină a nasului, a gurii ușor bombată, maxilarul puternic ajungând la gât și se opri.
- De ce mă simt ciudat atunci când sunt cu tine...
Ryan îi puse un deget pe buze înainte ca această să mai spună ceva și o strânse în brațe fără teamă.
Mușchii lui încordaţi  îi oferea stabilitatea dacă aceasta avea să leșine pentru că voia să o sărute, își dorea să o sărute, trebuia să o sărute și riscă.
Îi atinse ușor buzele cu buzele lui într-un sărut scurt.
- De ce? îl întreba Evelyn în șoaptă. De ce m-ai sărutat?
-  Te iubesc! Ryan nu vorbea tare însă vocea lui era puternică și răsuna.
Oricum riscase atunci când o luase în brațe și o sărutase, voia să pună capăt acestei torturi și să grăbească vindecarea ei.
- Hai să dansăm!!
- De ce? Nici măcar nu ne cunoaștem? șopti din nou Evelyn.
- Atunci hai să ne prefacem că ne cunoaștem iubito.
- Să ne prefacem? De ce?
- Pentru că VREAU SĂ TE ÎNVĂȚ SĂ IUBEȘTI ....DIN NOU.

*****
CRĂCIUN FERICIT ALĂTURI DE CEI DRAGI VOUĂ.
VĂ ÎMBRĂȚIȘEZ PE FIECARE ÎN PARTE!!! MULTUMESC
😘😘😘😘😘