Vreau să te învăț să iubești!

5

Ryan

Chiar înainte de a intra în salon primesc un mesaj de la Bob în care mă roagă să mă comport ca un străin, înteleg imediat ce vrea să-mi spună așa că mă grăbesc să  intru cât mai repede.
Dacă aș spune că nu am rămas șocat de ceea ce am văzut aș minți, nu mă așteptam la așa ceva, credeam că Bob exagerează așa cum face deobicei.
Prezența lui Sarah lângă ea, confirmă identitatea persoanei care se află în pat, recunosc ochii micuți și negri care mă privesc speriați.
Pe lângă problema greutății va trebui să mă ocup și de încăpățânare sa, o voi scoate din zona ei de confort și îmi jur mie în primul rând că voi reuși.
Deși știu că am fost destul de dur cu ea, îmi doresc să nu mă privească ca pe un dușman.
Ies cât pot de repede din salonul ei și închid ușa în urma mea, această întâlnire mă întristase, îmi doream să o întâlnesc când eram un puști dar ...nu așa.
- Domnișoara asistentă, începând din acest moment pacienta din acest salon va rămâne internată aici, uite meniul pe care vreau să-l prezinți bucătarilor și să-i serveşti deja prima masă, mă adresez asistentei care astepta cuminte la ușă noile indicații.
- Sigur domnule doctor.
Intru în biroul meu si de această dată aleg canapeaua, mă asez comod și îmi scot telefonul, eram sigur că Bob asteaptă cu nerăbdare să-l pun la curent cu ceea ce hotărâsem.
- Junior spune-mi că o poți salva! mă amuză felul lui direct în care îmi raspunde la telefon.
- Bună și ție Bob, nu vreau să te mint, este destul de greu, am crezut că exagerezi însă...ai avut dreptate, Evelyn va rămâne internată aici și astăzi o vom supune la mai multe investigații, există șanse reale de reușită in cazul ei pentru că mă voi ocupa personal de dieta ei, de întregul parcus însă va fi foarte greu având în vedere că este o încăpățânată.
- Știu, am încredere în tine.
- Mulțumesc Bob, eu....
- Domnule doctor mă scuzați...intră în birou aceași asistentă de mai devreme.
- Bob vorbim mai târziu, îmi închei apelul și îmi abandonez telefonul pe canapea.
- Ce s-a întâmplat?
- Noua pacientă nu vrea să mănânce, țipă în continuu să-mi dăm mâncare adevărată nu fierturi.
Mă abțin să nu râd și îi fac semn că mă voi ocupa chiar eu de această problemă.
Mai rămân câteva clipe în birou privind trist fotografia din ramă.
- Mi-e dor de tine iubito, iar fiica noastră are nevoie de tine, de ce ai plecat?
Mereu vorbesc cu ea și gândul că ea mă ascultă mă face să mă simt mai bine.
Ies repede din birou înainte să mă dărâme din nou tristețea și intru cât se poate de hotărât în salonul ei.
O găsesc singură și plângând în fața farfuriei, deși mă vede nu pare să-i pese, îmi trag scaunul lângă patul ei și mă asez comod.
Trece câteva clipe în care nici unul dintre noi nu vorbește, eu o privesc iar ea strânge în pumnii mici și dolofani cearceaful.
- Să știți că eu nu mănânc asa ceva, imi arată cu degetul scârbită farfuria.
- Spuneai că îți este foame, ridic din umeri.
- Îmi este dar nu pot înghiți așa ceva.
- Atunci vei putea slabi mult mai ușor.
- A-ți spus că am voie 1200 de calorii la o masă, aici sunt...
- Ai înteles ce ai vrut, am spus că ai voie 1200 de calorii într-adevăr dar nu la o masă ci pe zi.
- Voi muri aici, vreau acasă, se trânteşte pe pernă.
- Greșești, vei muri dacă vei mai mânca, încerc să-i vorbesc convingător.
- Cui i-ar păsa?
Evit să-i răspund nu care cumva să mă dau de gol și îi caut privirea.
- De ce mă priviți așa? Sunt un fotomodel și nu știu eu ?mă întreabă ironic.
- Nu ...dar ai putea fi.
- Hahaha, ce glumă bună, se pare că i-am adus buna dispoziție.
- De ce nu ai încredere în tine?
- De ce aș avea?
- Uite.....hai să-ți spun o poveste , vrei?
- Nu! îmi răspunde hotărâtă.
- De ce? Nu-ți plac poveștile?
- Nu știu, ridică ușor nepăsătoare din umeri, nu-mi aduc aminte să îmi fi spus vreodată cineva o poveste și nici nu cred în ele pentru că acestea nu devin niciodată realitate.
- Te înșeli grăsuțo, poveștile chiar pot deveni realitate.
- Poate în imaginația noastră, dar cu ce folos să ne amăgim?
- Atunci dă-mi voie să formulez întrebarea de la început, vrei să-ți povestesc povestea de dragoste a părinților mei ?
Evelyn zâmbi pierdută privind spre un colț al salonului.
- Sunt sigură că părinții dumneavoastră sunt doi oameni minunați care s-au bucurat de dragoste la prima vedere.
- Hmmm, îmi duc mâna la barbă și mă prefac că mă gândesc încercând să îi trezesc interesul.
- Acum cu ce mă mai aburești? mă amuză și în acelaș timp mă bucur că a renunțat la politeţuri.
- Cu nimic, încep să râd, meditam asupra vorbelor tale, ei chiar sunt niste oameni minunați dar nu au primit totul pe tavă.
- Încerci să complici poveste pentru a-mi atrage atenția.
- Greșești, uite am să încep cu începutul, știi tipul ăla de elevă tocilară cu ochelari, cu lentile groase, aparat dentar și cu multe kilograme în plus?
- De care toți se feresc ca și cum ar fi bolnavă și devine batjocura clasei? Bineînțeles că știu...am trecut prin așa ceva în școală doar că nu purtam aparat dentar și ochelari.
- Ei bine aia era mama mea, iar tata era acel băiat, popular și ...toate cele.
- Nu-mi spune că în seara balului tatăl tău a sărutat-o și ea a devenit o prințesă, pentru că nu te cred.
Îi văd încăpățânarea și ușor ironia, urma să-i spun povestea părinților mei însă sărind peste întâmplările tragice și acelea violurile.
- Nu...nu s-a întâmplat așa, tata a făcut un pariu cu cel mai bun prieten al lui că va reuși să o facă pe mama să se îndrăgostească de el, lucru care s-a și întâmplat, mama s-a îndrăgostit de el și în seara balului a descoperit planul, atunci i-a declarat război tatălui meu.
- Destul de curajoasă.
- Să ști că mama mea este cea mai puternică ființă de pe acest pământ, o iubesc foarte mult.
- Și ce s-a întâmplat apoi? ...deveni tot mai curioasă.
Zâmbesc și mă felicit în gând pentru că reușisem să îi captez atenția și fără să își de-a seama Evelyn apucă furculiță de plastic și o înfipse într-o păstaie galbenă și o bagă în gura.
- După cum ziceam mama i-a declarat război tatălui meu, imediat după terminarea colegiului s-a înscris la o universitate unde a studiat arta, mai exact fotografia.
- Mama este fotograf? mă întrebă cu gura plină.
- Numele fotografului Melek Rynaldosn îți spune ceva?
- Tu vorbești serios? Evelyn mă întrebă în grabă însă din cauza șocului aceasta se îneca.
- Ușor... ușor Evelyn uite puțină apă, îi intind paharul în care introduc un pai.
O văd cum bea cu sete și își reveni imediat.
- Domnule doctor vreți să mă păcăliți, nu contest că Melek Rynaldosn nu este mama dumneavoastră, dar nu și eleva pe care mi-ați descris-o la începutul poveștii, grasă și cu ochelari.
- Ba da, crede-mă, chiar ea este după cum ți-am spus a vrut să se răzbune pe tata și s-a dedicat fotografiei, a ajuns astfel un mare fotograf și o femeie cu o siluetă de invidiat.
- Nu cred... Evelyn acaparată din nou de poveste începu să mănânce din nou.
- Ba da crede, s-au regăsit după 10 ani, mai exact la reuniunea organizată de directorul colegiului.
- Și? Au rămas din acea seară împreună?
Ryan o privi trist, cunoștea perfect povestea însă exact așa cum își propuse de la început îi va ascunde detaliile dureroase, așa că îi va spune exact finalul.
- Nu chiar din acea seară, tata a înnebunit când a revăzut-o schimbată și extrem de frumoasă, îți închipui că mama a jucat un pic dur și nu s-a lăsat intimidată de el.
- Wow, și nu-mi spune că apoi tatăl dumneavoastră a început să umble după ea .
- Ba da, a început din nou să-i facă curte, vezi că de broccoli nu te-ai atins, îi făc semn cu degetul spre farfuria din fața ei.
Evelyn mă privește încruntată apoi înfipse furculiță în bucata de broccoli cu ciudă și o bagă în gură închizând ochii în timp ce o mestecă.
- Nu te strâmba că este foarte bun și este plin de vitamine, o cert.
- O fi plin dar mie nu-mi place.
- Și cum îți spuneam tata a început să-i facă curte mamei mele, încep din nou să-i povestesc ignorând afirmația,  mama nu l-am putut ignora la nesfârșit pentru că ea încă îl iubea....mama a rămas însărcinată cu mine și apoi s-au căsătorit.
Aș minți dacă nu aș recunoaște că eram extrem de bucuros că reușisem să o fac să mănânce tot din farfurie inclusiv bucățile de broccoli.
- Uite vezi că nu-i chiar așa de proastă mâncarea de spital? o întreb râzând însă ea își așeză în liniște furculița în farfurie iar ochii i se umpluse de lacrimi.
Părea că se gândea la ceva , ceva doar de ea știut însa încerca să își facă curaj pentru a vorbi.
- Tatăl dumneavoastră este judecătorul Ryan Reynolds? mă întrebă cu vocea scăzută.
- Da, chiar el, de data acestă nu-i răspund cu mândrie, pentru că în vocea ei descoperisem durere, teamă și groază.
- De ce? o îndemn să continue.
Aș fi vrut să mă apropii de ea și să-i ating mâna în care era înfipt acul perfuziei dar știam că acest lucru o va face să se închidă și mai mult, așa că decid să păstrez distanta.
- La vârstă de 8 ani, am ....fost ... violată de ... tatăl meu vitreg, începu să îmi povestească printre lacrimi, mama nu m-a crezut niciodată, a spus că sunt geloasă pe ea și pe fericirea ei.
- Continuă , te rog.
- Mă uitam foarte mult la documentare, cu investigații, crime, sinucideri, violuri, mi-ar fi plăcut să devin detectiv, așa l-am cunoscut pe tatăl dumneavoastră, la televizor ca fiind îngerul salvator al femeilor violate, într-o zi i-am scris o scrisoare în care i-am povestit toate cele întâmplate... însă nu am avut curaj niciodată să o trimit.
- De ce?
- De frică, de teamă, m-a amenințat că dacă spun cuiva mă va viola din nou și o va ucide pe mama în fața mea.
- Nenorocitul, unde este acum? mă ridic în picioare plin de furie.
- În iad acolo unde îi este locul.
- Acum ai câștigat doctor , îmi face semn spre farfurie, dar îmi ești dator cu o pungă de cipsuri și o cola la 2,5l.
- Le vei primi, mă ridic din nou în picioare bucuros.
- Pe bune? mă privește cu ochii măriți.
- Dar acum trebuie să te odihnești, trag de cearceaf încercând să o învelesc.
- Nu mi-e somn, mi-e foame, vreau cipsurile.
- Nu acum, încearcă să fii o fată ascultătoare.
- Cred că mai bine dorm decât să plâng de foame, cedează când citește pe chipul meu că nu sunt dispus să fac compromisuri.
- Cea mai inteligentă alegere grăsuţo, oricum după amiază vei fi supusă unor investigații.
Deși nu înteleg ce forță supranaturală mă împinge că mă aplec și îi sărut fruntea imediat ce aceasta închide ochii, fața ei capătă o nuanță roşiatică și de rușine probabil își strânge ochii.
Iau farfuria goală și ies victorios din salon, se pare că și de această dată câștigasem însă trist din cauza celor aflate.

******
Îmi cer scuze pentru că  v-am făcut să așteptați atâta timp, sper ca acest capitol să compenseze așteptarea, vă pup😍😍😍😘😘😘