Vreau să te învăț să iubești!

15

Evelyn

Nu puteam intui ceea ce el gândea atunci și acum însă știam că dacă plecam acum voi trece cu bocancii plini de noroi peste tot ce am reușit să construim împreună, treceam poate peste iubirea vieții mele.
Dacă îmi vorbea cineva despre dragoste la prima vedere acum ceva timp îi spuneam că nu există pentru că viața mea a fost îngropată de cand mă știu în severa realitate.
Nu eram decât un monstru care hiberna în pat cerșind mâncare din oră în oră iar acum această dragoste m-a transformat într-o femeie puternică, frumoasă și dornică de cunoaștere, și totusi eu am pus punct.
Mă simțeam puternică atunci când îl știam al meu și acum tot al meu era, cred, însă venirea verișoarei mele mă determina să fac mai mult de doi pași înapoi.
Nu m-am uitat în urmă atunci când am părăsit casa familiei Landreth, nu am avut curajul să mă uit în ochii plini de lacrimi ai lui Melek sau să țin cont de argumentele pe care Justin mi le oferea să rămân.
- Te vei întoarce? mă întreabă Justin încă ținându-mă strâns în brațe.
- Nu-ți voi promite nimic....
Nu puteam, Amber era mult mai puternică, frumoasă, sociabilă ...decât mine.
M-am urcat în taxiul murdar refuzând categoric altă variantă, apoi am ales avionul care m-a dus departe de el.
Deschid telefonul abia atunci când cobor din avion și mă trezesc singură în aeroportul plin de oameni.
Eram sigură că Melek deja mi-a anunțat familia iar ei își făceau griji, dovadă stătea în numărul de apeluri pierdute de la unchiul Bob.
Mă așez pe bordura încinsă de soarele nemilos și mă las condusă de instinct.
Încep să scriu mesajul pe care îl șterg și îl rescriu de nenumărate ori.
"Iartă-mă pentru că nu pot rămâne lângă tine, nu știu să fiu puternică pentru tine, pentru noi, meriți mai mult. Iartă-mă! "
Apas într-un final butonul care îl expediază și mă ridic pornind în căutarea unui taxi.
Nu era nimic schimbat în Detroit, casele identice, oamenii la fel de nepăsători, treceau pe lângă mine de această dată fără a mă privi dezgustați.
Îmi programasem in minte operația pentru îndepărtarea pielii luna viitoare, sigur aveam să găsesc un medic bun în acest oraș.
Încercările mele de a gasi un taxi, s-au epuizat atunci când în față mea văd un fast food.
Îmi amintesc atunci când foamea îmi afecta dispoziția, când iubeam mâncarea, ea era drogul meu.
Stiam că încă sunt dependentă de mâncare si oricât de mult mi-am dorit să îmi continui drumul, cedez și intru.
Bătăile inimii le auzeam în urechi, palmele transpirau iar bărbia îmi tremura, nu făceam nimic rău, voiam doar să-mi alungat teamă, singurătatea, gândurile apăsătoare mâncând, așa cum o făceam...înainte.
Mă apropii de tejgheaua albă unde se afla deja o tipă drăguță îmbrăcată în uniformă care mă aștepta zâmbind călduros.
Tot ce mă poate face acum fericită este ...mâncarea.
- Bună ziua cu ce vă pot servi?
Îmi plimb ochii pe panoul din fața mea si încerc să-mi stăpânesc dorința care mă acaparează.
- Un hamburger, o porție de cartofi dublă și o cola.
- Serviți aici? Sau doriți la pachet.
- Aici mulțumesc, voi ieși afară pe terasă, îi indic masă la care mă voi așeză.
Îmi alung mustrările conștiinței scuturand din cap, un hamburger și o cola nu a făcut rău nimănui, într-un an jumătate am slăbit 150 kg, și numai eu știu cât de greu mi-a fost de greu.
Mă așez confortabil pe băncuţa din lemn așteptând comanda.
Mintea îmi fuge din nou la el, oare ce face? Cum este? Am greșit și totuși nu pot da înapoi, am o mândrie și un orgoliu, mi-a ascuns și nu voi trece peste acest lucru.
Un chelner somnoros și ciufulit de parcă l-ar fi tras cineva se îndreaptă leneș cu tava în mâna spre masa mea.
- Comanda dumneavoastra, îmi spune imediat după ce îmi așează cu grijă mâncarea comandată.
- Mi-ai adus și nota de plată? îl întreb încercând să mă joc un pic cu răbdarea sa.
- Nu a-ți plătit înăuntru?
- Mă tem că nu.
Pentru a evita o altă "plimbare" până la casa de marcat și înapoi, face un calcul mintal.
- Ești sigur că ai calculat bine?
- Va bateti joc de mine domnișoară?
- Nu.mi-aș permite...
- Dar totusi o faceți.
- Scuză-mă incercam să te binedispun, ridic ușor din umeri, scoțând bancnotele din portofel.
- Astăzi nu, îmi răspunde trist și îmi smulge banii din mâna, intrând înăuntru.
Îmi îndrept apoi atenția spre mâncarea din față care mirosea demenţial, stomacul meu cerşea mâncare, apuc hamburger cu ambele mâini și îl apropii de gură când telefonul meu scoate un clinchet care ma face să tresar.
" Sper că ești bine"
M-au trecut fiorii, întorc capul stânga dreapta de parcă mi-ar fi frică de ceva ...dar ce simțeam eu nu era frică...era conștiința mea mult prea încărcată.
Privesc hamburgerul intact și aleg să-l abandonez oftând, exact în acea clipă un copil îmbrăcat în zdrențe se plimbă printre mese cu mâna întinsă.
- Hei pustiul, îi fac semn cu mâna, ai mâncat astăzi ceva?
Nu-mi răspunde în schimb dă din cap.
- Poftim, îi întind hamburgerul, cartofii și sucul.
Ochișorii negrii i se măresc uimiți, privește spre mâncare apoi spre mine.
- Poftă bună! i.le așez în brațe și mă ridic de pe bancă părăsind locul plin de tentații.
Gândul că el este îngerul meu păzitor imi este amplificat de mesajul care a venit în momentul potrivit.
Trec rapid peste faptul că nu am mâncat acel hamburger deși mă simțeam îndreptățită să o fac și mă grăbesc să revăd persoană cea mai importantă din viata mea.
Revăd casa pe care am lăsat-o în urmă acum ceva timp, atunci când arătăm diferit, aleg sa bat la ușă și să aștept răbdătoare să mi se deschidă.
- Buni!!! îmi desfac mâinile și alerg în brațele sale.
- Eve, Dumnezeule tu ești? Te rog lasă-mă să te admir, draga mea ești extraordinar de frumoasă și ....slabă.
O las să mă admire zâmbind, știam ca aceasta a fost marea sa dorința.
- Nu mă întreba nimic bunico te rog, îmi îngrop fața în pieptul său.
- Nu te voi întreba nimic, pentru că știu exact ce se întâmplă, dar voi aștepta să-mi spui tu.
- M-a mințit bunico!
- Nu te-a mințit, te-a protejat.
- De ce tocmai cu Ambele?
- Așa a fost să fie acum ceva timp scumpo.
- Când avea de gând să-mi spună?
- Voia să te pregătească, și să apari in fata ei schimbată, neînfricată și net superioară.
- De ce îi cauți scuze.
- Draga mea, îl cunosc pe junior la fel cum îl cunosc și pe tatăl său.
Nu știu de ce aveam impresia că tocmai pierdusem un aliat, pe bunica mea.
Un ciocănit ușor și leneș se aude venind de la ușă.
- Aștepți pe cineva? o întreb cu o oarecare urmă de frică.
- Nu este cel la care te gândești scumpo, îmi spune ridicându-se de pe canapea .
- Intră Mark, invită cu căldură pe cel nou venit.
Incredibil dar adevărat, în fața mea se afla același chelner somnoros și lipsit de chef, ii întinde bunicii două sacoșe cu diverse produse cel mai probabil achiziționate de la supermarket din colț.
- Mark intră te rog, îl invită bunica, vreau să-ți fac cunoștință cu frumoasă mea nepoată.
Deși speram ca nu mă va recunoaște, gândul că mă poate da de gol iar bunica ar fi dezamăgită de slăbiciunea mea.
- A tu ești....încearcă el să isi amintească întâlnirea noastră însă reușește să își oprească propoziția la timp atunci când îi fac cu ochiul.
- Nepoată acestei femei minunate, fac semn spre bunica mea.
- Evelyn.
- Mark.
- Mark mă bucur să te cunosc.

*****
Bună, bună, în primul rând la mulți ani celor cu nume de sfânt și sper că nu a-ți rămas cu ghetuţele goale.
Acest capitol nu vreau să cred că este plictisitor ci mai degrabă liniștitor, mi-am dorit să realizez un capitol de genul ținând cont că în următoarea perioadă, vom trăi alături de cei doi destul intens.
Vă pup si o zi cât mai frumoasă să aveți😍😍😍😍