Vreau să te învăț să iubești!

7

Ryan

Este o femeie foarte frumoasă însă deloc atrăgătoare, dar....poate deveni cu ajutorul meu.
Am ales muzica să ne înlocuiască cuvintele pe tot parcursul drumului pentru că Evelyn deja începea să se închidă în cochilia ei.
- Am ajuns.
Opresc motorul, scot cheile din contact și mă întorc spre ea.
- Aici? Într-un restaurant adevărat?
- Credeai că te duc la fast food?
- N-am spus asta.
- Dar ai gândit.
Fără să-i mai spun ceva cobor din mașină și îi deschid galant portiera.
Își proptește bastonul și coboară singură încercând să-mi demonstreze că nu are nevoie de ajutorul meu.
- Dă-mi bastonul, îmi întind mâna spre bățul din plastic.
- De ce?
- Pentru că nu mai ai nevoie de el.
Mă privește speriată cum îl arunc pe bancheta din spate imediat ce mi-l întinde.
- Și eu în ce mă sprijin?
Nu-i răspund în schimb îmi întind brațul.
- Din câte îmi dau seama în seara aceasta vrei să fii dresorul pinguinulor.
- Ce?
- Ți se pare că am mers de fotomodel atunci când defilează pentru Victoria Secret?
- Lasă ironiile Evelyn că nu mă vei convinge să ne întoarcem la clinică.
- Încă mai ai timp să te gândești domnule doctor, se rezemată de botul mașinii, te vei face de rușine.
- Atunci rușinea mea va fi o plăcere, îmi întind din nou brațul spre ea și aștept răbdător să își așeze mâna.
-  Ok tu ai vrut, să mergem.
Deși încerca să pară curajoasă, când ajungem aproape de intrarea în restaurant se oprește brusc.
- Vei reuși, haide curaj.
- Dacă vor râde de mine? mă privește cu ochii ei frumoși și ușor umeziţi.
- Nu va râde nimeni de tine grăsuţo, îți promit.
- Bună ziua domnule , bine ați venit, ne întâmpină cu zâmbetul pe buze chelnerul de la intrare.
- Bună și ție Steven, ne poți conduce la masa noastră?
- Cu cea mai mare plăcere, pe aici vă rog!
Cu capul în pământ și ca un miel care urmează să fie sacrificat așa a stat în permanență Evelyn până ne-am așezat la masă.
- Ai văzut că nimeni nu s-a uitat la tine?
Își răsucește capul prin restaurant și se convinge singură de vorbele mele.
- Bănuiesc că nu-mi pot alege singură mâncarea nu?
- Corect!
- Atunci de ce dracu' am în mâna un meniu?
- Pentru că era pe masă, dar vorbești destul de libertin pentru o persoană care s-a izolat de lume.
- M-am izolat de lume nu de televizor.
- Aham, Steven ne poți lua comanda? îmi ridic mâna și chem chelnerul.
- Vă ascult, își deschide acesta carnețelul și începe să-și noteze.
- Două bucăți de piept de pui la grătar cu salată și apă plată.
- Imediat vă aduc comanda.
Îmi scot pe masă cheile de la mașină pe care le așez alături de telefon și astept să-mi adreseze întrebarea care știu ca o macină.
- Ryan, soția ta știe că în acest moment iei cina cu mine.
- Sigur că știe.
- Atunci e bine...nu voiam să-ți fac probleme, sunt sigură că soția ta este o femeie foarte frumoasă.
- Cea mai frumoasă, îi răspund ușor pierdut în amintirea ei.
- Ryan? aud vocea prietenului meu destul de aproape de mine.
- Justin ...mă ridic în picioare și îl privesc trist.
- Nu-mi vine să cred, refuz să cred că nu mai este printre noi, de ce nu m-ai sunat?
- Erai în concediu.
- Ăsta nu este un motiv.
- Am vrut să fiu singur.
- Nici nu știu ce să-ți spun, condoleanţe sau felicitări pentru minunea din viața ta?
- Ce vrei...
- Vino aici, mă trage într-o îmbrățișare bărbătească destul de puternică și încărcată de tristețe.
- Mă scuzați, i se adresează Evelynei atunci când îi simte prezența.
Culmea este că și eu uitasem pentu câteva momente...iar acum fără voia mea a aflat anumite lucruri.
- Justin Warner, întinde mâna galant spre ea.
- Evelyn, îi răspunde zâmbind.
- Evelyn este pacienta mea, încerc să destind atmosfera.
- Deci în curând și a mea? întreabă amuzat Justin.
- Mai durează puțin până te vei ocupa și tu de ea, Evelyn, Justin este atrenor de fitness, te va ajuta foarte mult.
- Mă bucur, mormăie ținând în continuare bărbia în piept.
- Dragilor mi-ar fi plăcut să vă țin companie dar...poate altă dată, face semn spre blonda care intră în restaurant, o seară frumoasă, poftă bună.
Rămași din nou singuri o privesc cum se joacă absentă cu furculița.
- Ți-e foame nu-i așa?
- De ce nu mi-ai spus că ești văduv?
- De ce ar fi contat? Soția mea chiar dacă nu mai este printre noi, eu o iubesc la fel, mi-a lăsat moștenire o fetiță superbă care îi poartă numele.
- Ai o fetiță...
- Da, Carla, are o lună și o săptămână, a venit pe lume atunci cand soția mea ne-a părăsit.
- Îmi pare rău, nu am vrut să te întristez.
- Nu-ți face probleme, sunt bine.
Curând Steven ajunge din nou la masa noastră de această dată ținând în mâna cele două platouri.
- Poftă bună, ne urează cu zâmbetul pe buze si plecă.
Înfometată Evelyn începe să mănânce cu poftă, mârâind ori de câte ori furculița plină o ducea la gură.
Mâncăm în liniște și aiba aștept să să-i pun întrebarea care imi ieșea din gură ori de câte ori o deschideam pentru a o umple.
- Dumnezeule a fost delicios, n-am mâncat în viața mea ceva mai bun.
- Zău? Ți-a plăcut? o întreb curios.
- Foarte bun...
- Hmmm, ciudat pentru că aceași mâncare o primești în fiecare zi.
Cercetează farfuria cu atenție care este acum goală și mă fixează cu privirea.
- Nu înteleg...
- Bucătarul clinicii este și bucătarul acestui restaurant, aceași mâncare o primești aproape zilnic doar că nu este așezată în farfuria aceasta mare ci în bol de plastic, dar să nu uitam atomsfera grăsuţo.
- Mulțumesc Ryan, mulțumesc pentru că m-ai scos din salonul acela plictisitor și mi-ai arătat că nu este chiar atât de urât "afară".
- Vei reuși ...ai încredere în tine ...vei reuși , îmi întind mână spre mâna ei însă se ferește, nu știu de ce dar nu mă simt deloc respins.
- Vrei să mergem?
- Aham, bănuiesc că nu voi primi și desert.
- Bănuiești bine, hai să mergem.
Și să spunem că acesta a fost primul pas pentru că din acea seară Evelyn a început să iasă la plimbare în parcul de lângă clinică zilnic și culmea fără baston și fără rusine.
- Domnule doctor, aici erați, intră în biroul meu fără să bată, una dintre asistentele Evelynei.
- Da, ce s-a întâmplat?
- De fapt nici nu știu cum să vă spun, începe să-și roada una dintre unghii.
- Direct!
- A ... am văzut-o mai devreme pe Evelyn în parc.
- Știu, este de jumătate de oră ieșită în parcul de lângă noi, de ce te miri că în fiecare zi iese.
- Domnule doctor, Evelyn mânca înghețată...
Mă ridic furios în picioare și încep să mă plimb prin birou.
- Când pune piciorul în clinică, mă anunţi.
- Da, mă scuzați.
Supărat, dezamăgit, înșelat, prostit...iar lista poate continua, exact așa mă simt acum și să scap de această stare aiba aștept să se întoarcă.
Nu mai aștept să fiu anunțat de asistentă, ies pe hol și încep să-mi ocup timpul cu un afiș pe care îl voiam întins pe peretele principal.
- Bună, îi aud vocea inconfundabilă.
Înainte de a mă întoarce la ea inspir și expir adânc încercând să-mi domolesc demonii.
- Ce fericită ești astăzi...
- Ca în fiecare zi de altfel domnule doctor, mulțumesc.
- Aham...
- Eu plec în salon, mă scuzi.
- Ba nu domnișoară, îi prind mâna si o întorc din nou spre mine.
- De ce? Ce s-a întâmplat?
- Hai să te cântăresc...o împing usor spre camera în care se afla un cântar fix.
- Ryan...eu...
- Evelyn pe cântar.
- Poftim?
- Acum!
- Dar sunt îmbrăcată și....
- Urcă, îi fac semn cu degetul nervos.
Pășește spre cântarul din colț și pentru prima dată priveşte ecranul pe care urma să apară greutatea.
- Eram sigur, pufnesc nervos.
Lasă capul în pământ și coboară de pe cântar, o făcuse de oaie iar ea era conștientă de acest lucru, "micile ei plăceri" i-au cauzat probleme.
- Ce ai mâncat?
- Nimic, doar m-am plimbat.
- Evelyn ce ai mâncat?
- Nimic, de ce nu mă crezi?
- Pentru că minți, minți.
- Ba nu mint, nu am mâncat nimic și punct.
Sătul de minciuna ei mă năpustesc spre ea și îmi strivesc buzele de ale ei, luată prin surprindere înțepeneşte însă profit de buzele lăsate întredeschise și ... o gust.
- Exact așa cum mă așteptam, înghețată de cocos...mă întreb câte cupe?
Lasă capul în pământ și alege tăcerea acum ce rost avea să mai susțină că nu mâncase nimic când eu aflasem.
- Vino aici, o trag nervos de mâna și intrăm în birou meu.
O împing în fața unui perete îmbrăcat în oglindea și mă așez în spatele meu.
- Priveste-ți corpul, ești mulțumită de el? Crezi că el îți este recunoscător pentru că se simte sufocat de grăsimea acumulată?
Își înghite suspinele, lăsând libere doar lacrimile care încep să-i ude obrajii.
- Spune îți place ce vezi? insist.
- Ryan...
- Nimic, un cuvânt nu vreau să aud m-ai dezamăgit Evelyn, în ritmul ăsta nu voi ajunge să te operez ci să-ți completez certificatul de deces.
- Aveai 269 ultima dată când te-am cântărit și acum ai 272? Cum îți explici? Alegi să te distrugi singură și se pare că o faci cu plăcere.
- Sunt doar 3kg, cum am slăbit 26 o pot face lejer.
- Acum ți se pare simplu? Zău? Nu te pot opera dacă nu ai sub 250 kg.
- Voi slăbi încă 22 kg și mă poți opera, când vrei.
- Bineînțeles că vei slăbi, pentru că începând din această clipă, întregul tău program se va schimba.
- Nu înteleg...
- În fiecare zi vei vorbi cu un psiholog.
- Oh nu...eu nu îi voi povesti unui străin problemele mele.
- Ba o vei face, nu vei mai avea voie să ieși.
- De ce? Doar fac sport...adică..
- Vei primi o bandă în salon pe care poți merge câți kilometri vrei.
- Nu-mi poți face asta , Ryan...
- Stai să auzi partea interesantă, numărul de calorii scade de la 1200 la 1000.
- Nu mă poti înfometa mai mult decât o faci acum.
- Ba pot, pentru că am avut încredere în tine și m-ai dezamăgit, vrei să-ți spun adevărul? Acum ești tânără ceea ce înseamnă că tolerezi grăsimea un pic mai altfel dar în maxim 6 luni , poți deveni diabetică, vor apărea complicații pulmonare, inima va ceda, asta vrei?
- Este un drum dificil pentru mine, și tu nu înțelegi asta, la naiba, nu înțelegi, nu vrei să mă crezi.
Deși până acum ne priveam prin intermediul oglinzii, se întoarce cu fața la mine și mă privește cu ochii înlăcrimaţi.
- M-ai dezamăgit Evelyn.
- Foarte bine, mă bucur că te-am dezamăgit, pentru că eu renunț, îmi spune hotărâtă.
- Poftim? mă prefac că nu aud.
- Programul tău personalizat se sfârșește aici, nu mai vreau să slăbesc, plec acasă, eu sunt cea dezamăgită, plec acasă!!!!
- Evelyn în momentul acesta pleci în salonul tău și nu mai ieși până nu-ți dau voie!!!
- Tu te auzi ce spui? Eu nu sunt un copil iar tu nu ești tutorele meu!
- Acum eu sunt cel care este răspunzător pentru viața ta...familia ta mi te-a lăsat în grijă.
- Nu-mi pasă. Eu plec acasă!

*****
Noapte bună și vise plăcute😘😘😘😘