Vreau să te învăț să iubești!

30

Evelyn adormise când ușa camerei sale se deschise.
Bărbatul îmbrăcat în alb cu ecuston în piept intră ținând în mâna seringa deja pregătită.
Se apropie încet de patul ei și îi prinse mâna, fără să aibă timp de reacție Evelyn deja primise  doza, ca în fiecare seară.
Acel "medicament" avea rolul de de a prelungi starea ei euforică.
- Cuminte frumoaso....așa imediat am terminat, cuminte...încearcă aceasta să o liniștească punându-i o mână pe obraz.
- Acum să ne distrăm....îi spuse acesta imediat ce își bagă în buzunar seringa goală.
În liniștea camerei se auzi zgomotul cataramei de la curea, îi ridică cămașa de noapte până sub sâni și dintr-o mișcare îi rupe lenjeria intimă.
Fără milă și remușcare  îi posedă trupul adormit, îi sărută buzele brutal și frământă sâni cu mâinile.
- Astăzi te-a sărutat și ți-a plăcut ... De ce? Trebuia să-l respingi pentru că tu ești a mea!
In timp ce rostea acele cuvinte răutatea punea stăpânire pe el, nu-i păsa că îi va lăsa semn, trebuia să se descarce si singurul fel de a se liniști era acesta.
Când " întregul act luă sfârșit" acesta îi sărută gâtul prelung.
S-a retras trăgându-și fermoarul prohapului și apoi încheindu-și cureaua cu un zâmbet satisfăcut.
- Pe mâine seara iubito la aceași oră...ai fost minunată ca de fiecare dată...
Bărbatul se aplecă spre buzele ei pe care le mușcă cu sete. Îi trase cămașa de noapte peste genunchii goi, o înveli cu cearceaful alb și ieși.
În tot acest timp pe hol, în spatele ușii întredeschise stătea Annes care filma întreaga oroare cu telefonul.
Cu informațiile primite de  la soțul ei, aceasta făcuse câteva investigații legate de violatorul liber.
Violator care profita în continuare de victima sa, dar cu ajutorul celor filmate Justin avea să fie prins și închis pe viață.
Așteptând până când acesta părăsi clădirea, Annes intră grăbită în camera lui Evelyn și scoase la rândul ei din buzunar o seringă pe care o înfipse în vena acesteia.
Când Evelyn începuse să se miște  Annes zâmbi, era pe drumul cel bun.
- Evelyn trezește-te scumpo...
Aceasta tresări la auzul vocii necunoscute și își mări ochii, nu o cunoștea pe femeia îmbrăcată în alb din fața sa și ar fi vrut sa țipe dar Annes îi puse mâna la gură.
- Nu țipa ....Te rog nu țipa ...
Inimă începea să-i bată din ce în ce mai tare cuprinsă de spaimă.
- Sunt aici să te ajut ....nu-ți fac nici un rău, trebuie să ne mișcăm repede, bine?
Annes scoase din buzunar o lanterna pe care o trece rapid prin dreptul ochiilor examinandu-i pupilele.
Ajutată Evelyn se ridică ușor în picioare, senzația de răcoare pe care o simți pe sub cămașa o bulversa, apoi își văzuse lenjeria intimă ruptă și aruncată lângă pat.
- Ce ....ce s-a întâmplat??? Cine ești?? Unde sunt??? tonul ei era întrebător dar ferm, acest lucru explica că efectul drogului începea să dispară mintea i se limpezea.
- Sunt Annes, îți voi explica totul  dar nu acum și nu aici, trebuie să ieșim dar am nevoie de ajutorul tău, spre deosebire de Eve, tonul folosit de Annes era calm și cald.
Evelyn se frecă la ochi așteptând ca somnolență să se risipească, se simțea diferit, nu o cunoștea pe femeia frumoasă de lângă ea dar se simțea ciudat, capul o durea puternic iar în urechi parcă auzea voci care o obosea.
- Mă doare capul...se plânge aceasta.
- Știu, îți voi administra ceva după ce ieșim ...trebuie să ieșim.
- Dar unde suntem ?
- Îți povestesc imediat, hai...
Annes o trase de mână și ieși din camera ei după ce se asigurase că holul era gol.
- Ryan...unde este Ryan?? o întrebă Evelyn în șoaptă.
Annes zâmbi ușor mulțumită, dar nu-i răspunse până nu intră în vestiarul destinat angajatelor.
- Te duc acasă la Ryan dar pentru asta trebuie să iesim de aici , îmbrăca astea, îi aruncă în fața o rochie elegantă neagră.
- Presupun că nu trebuie să pun întrebări.
- Corect, vorbim când ieșim.
Annes își aruncă în fugă halatul alb, aștepta să se îmbrace și Evelyn apoi ieși din vestiar ca și cum ar fi două angajate care tocmai și-au terminat tura, doar că tura se schimbase cu două ore în urmă, tot ce spera Annes era să nu-i trezească suspiciuni portarului.
Ca două prietene care povesteau și râdeau, se țineau de braț, ieși pe poartă salutându-l politicos pe paznic care vrăjit de frumusețea celor două nu întrebase nimic.
Când poarta în urma lor a fost închisă cele două porni într-un pas alert până la mașina ascunsă în tufișurile de peste drum.
- Ospiciu??? Ce naiba am căutat eu într-un ospiciu?? Cum a permis Ryan așa ceva?
Evelyn își întoarse capul și văzuse plancarda mare deasupra porții.
- Urcă mai repede în mașină să nu ne prindă nimeni, ridică Annes ușor vocea.
- Acum îmi poți da ceva pentru durere de cap ?
- Cred că cel mai bun medicament îl vei primi curând, îi răspunse Annes făcându-i din  ochi pornind mașina.
- Poți măcar să-mi spui ce naiba s-a întâmplat?
- Nu sunt în măsură să-ți spun eu întreaga poveste , așa că așteaptă să ajungem.
- Ryan ne așteaptă?
- Nu...nu știe că ajungem, îi vom face o surpriză.
- Aham, ar trebui să am încredere în tine? O întreabă Evelyn într-un final.
- Da scumpo, am ajuns deja, recunoști? 
Annes îi arătă cu degetul casa din fața lor.
Evelyn o privea zâmbind, normal că o recunoștea, era casa în care ea locuia alături de bărbatul vieții ei și nu numai, deschise larg portiera masitnii și coborâ grăbită.
Ceasul era trecut de 10 dar asta nu înseamnă că membrii familiei Landreth dormeau, întreaga casă era luminată mai ceva ca un amfiteatru.
Când menajera le deschise ușa această înlemni, incapabilă să scoată un sunet, le făcu semn să intre.
Ochii ei era îndreptați spre Evelyn.
- Bună Edna! o salută drăgăstos aceasta.
- Bună ... seara... domnii... sunt... în...salon...pe...pe aici vă rog!
În salon membrii familiei vorbeau despre cele petrecute peste zi, Ryan stătea într-un colț, pierdut în gândurile sale, întreaga zi Annes nu-i dăduse nici un semn, poate că nu aflase încă nimic.
A doua zi urma să o ducă pe Carol în vizită la centru.
Impactul vizual produs atunci când cele două femei intrase în salon a fost de nedescris. Toți cei prezenți se ridică brusc în picioare având aceași reacție ca menajera.
Inima începuse să-i bată cu putere, bucuria îi inundă trupul dar
Evelyn își rezervă câteva clipe să-i privească pe fiecare în parte:
Melek era ca o fântâna de optimism pentru ea, îi era dor de îmbrățișarea ei părintească.
Ryan senior un bărbat care și-ar dat viața pentru binele și liniștea familiei sale.
Și...Iubitul ei ...Ryan...bărbatul căruia îi datorează totul, toți o priveau ca și cum ar fi fost o fantomă.
- Evelyn....ce....cum....
Aleargă Ryan spre ea și o luă în brațe fericit dar și confuz nu știa dacă este o iluzie sau este adevărata.
Cu ochii în lacrimi și emoționant simțea cum sufletul lui bolnav primește alienare doar simțindu-i căldură trupului ei lipit de al lui, respirația...îi lipsise enorm.
- Ryan....mi-a fost atât de dor se tine...se cuibări la pieptul lui, respirând din nou parfumul atât de familiar și liniștitor.
- Îți amintești? Își amintește? o întreabă pe Annes fără să o privească.
- Da...
Și părinții lui Ryan ar fi vrut să-și îmbrățișeze viitoarea noră dar nu voia sa întrerupă magia dintre cei doi.
- Dar cum ? Ce s-a întâmplat? De ce nu ați anuntat? Cum ați iesit?
- Poveste lungă...
- Te rog să iei loc Annes, o invită Melek.
- Mulțumesc, mă tem că vom avea nevoie de întreaga noapte să punem cap la cap toate probele.
- Nu poate aștepta până mâine? vorbi Ryan, nerăbdător să-și urce iubita în cameră.
- Nu, făptaşul trebuie pedepsit, mâine la prima oră îmi vreau soțul liber!
- Soț? Cine ești Annes? se desprinde Evelyn din brațele lui Ryan pășind ușor spre aceasta.
- Evelyn cred că tu trebuie să mergi să te odihnești, creierul tău este foarte obosit.
- Nu plec până nu-mi explicați de ce am fost închisă într-un ospiciu și cine este soțul tău!

*****
Dragilor, acesta este ultimul capitol pe care îl postez în acest an, așa că vreau să vă urez un sincer, călduros și puternic " LA MULTI ANI!"
Un an cât mai bun și plin de bucurii!!!!😘😘😘😘
LA MULTI ANI!!!!!
😍😍😍😍😍😍