Vreau să te învăț să iubești!

10

Evelyn

- Vrei să o ții?
- Eu...a...nu știu...n-am ținut niciodată în brațe un bebeluș și nu aș vrea să îi fac rău.
- Nu va păți nimic, uite întinde brațele.
Fac exact așa cum îmi spune și mi-o așează în brațe, nu știu ce sentimente are o mamă atunci când poartă în pântec 9 luni o viață, când o aduce pe lume sau când o vede pentru prima oară, dar amalgamul de sentimente care mă acaparează este de nedescris.
- Nu sta atât de încordată, te descurci de minune, mă încurajează Ryan.
Îl privesc zâmbind și mă pierd în ochii lui, intrarea menajerei în salon mă scoate din bula în care intrasem și mă ruşinez pentru ipostaza în care mă aflam.
- Cina este servită!
- Mergeți voi, venim și noi imediat ce o ducem pe Carol în camera sa, le spune Ryan.
- Pe aici Eve, îmi indică drumul.
Merg cu grijă de teamă să nu mă împiedic însă mă opresc în fața unor scări pe care le privesc speriată.
- Hai urcă, își așeză mâna pe spatele meu și mă împinge ușor.
- Nu, îmi pare rău dar nu pot, nu sunt stabilă, iartă-mă dar nu vreau să pățească nimic acest înger.
- Nu va păți nimic, sunt în spatele tău.
- Da...am văzut cât de stabil ești și tu.
- Hei m-ai luat prin surprindere, curaj, sau fugi de efort?
- Eu nu fug doar mi-e frică pentru cea mică.
- Eu zic să te obișnuiești pentru că efortul pe care îl vei face acum este o nimica toată pe lângă ce te va pune Justin.
- Mulțumesc pentru încurajare.
Privesc scările cu teama apoi îngerul care se odihnea în brațele mele.
- Hai Eve nu este decât un etaj, încerc să mă încurajez cu voce tare și îl aud chicotind în spatele meu.
- Vom face o veșnicie până sus știi da?
- Am tot timpul din lume.
Inspir și expir profund și privesc din nou scările de această dată cercetandu-le , erau destul de late , deloc abrupte, trebuia să reușesc și pornesc usor , urc treaptă cu treaptă, în spatele meu stând în permanență Ryan.
Deși a durat destul de mult până am ajuns în camera indicată de acesta, micuța Carol nu s-a trezit spre mulțumirea mea, ci s-a așezat mai comod în brațele mele.
- Am nevoie de oxigen, mă așez pe patul enorm din cameră după ce reușesc să o așez cu grijă în pătuţ.
- Nici nu știi cât de mândru sunt de tine, vezi că se poate grăsunel? se așează și el lângă mine pe pat.
- Da, vreau să recunosc că am făcut pentru Carol.
- Atunci îți mulțumesc în numele fiicei mele.
- Ryan asta nu este camera fetitei nu-i așa? îmi plimb ochii prin dormitorului mare.
- Nu ...este dormitorul meu.
Cercetez curioasă cu privirea fiecare colț și fiecare obiect de mobilier, cum de nu mi-am dat seama de la început? Acest dormitorul purta amprenta lui.
- Te dor picioarele? se apleacă deodată și începe să mi le pipăie.
- Sunt ok, încerc să nu mă plâng, dacă mi-ai spus că asta e nimic pe lângă chinurile la care voi fi supusă de Justin, prefer să-ți spun că mă simt bine.
- Sunt puțin umflate, înainte de culcare îți voi aplica o cremă mentolată care te va ajuta.
- Mulțumesc.
- Dacă nu mai poți coborâ pot cere să ni se aducă ceva de mâncare aici.
- Aici? Și părinții tăi împreună cu mătușa Sarah să ne aștepte până mâine? Nu...mergem, oricum trebuie să coborâm pentru că după ce vom mânca mă duci la clinică.
- În seara asta dormi aici.
- Aici?
- Bine nu în camera mea dar aici în casa, mâine mergem împreună la clinică, se îndreaptă spre dulap pe care îl deschide.
- Normal că nu în camera ta, încerc să-mi ascund stânjeneala.
- Este chiar atat urâtă? își abandonează tricoul pe pat împreună cu o pereche de trening și mă întreabă amuzat.
- Nu este urâtă, în patul tău nu încap decât eu asta ar însemna că vei dormi pe podea, dar nu acesta este motivul, nu dorm cu tine pentru că sofrăi.
- Hei eu nu sforăi.
- Ba da, îmi strâng brațele la piept și îl urmez.
Ieșim pe hol nu înainte de a-i săruta fruntea celui mai superb bebeluș din lume, după o ultimă privire aruncată spre mine...reluăm mica noastră contrazicere.
Ajungem în capatul scărilor și îmi vine să plâng în sinea mea, picioarele mă dureau îngrozitor de tare, iar prezența lui dintr-o dată nu-mi mai oferea stabilitatea cu care eu eram învățată ci mă înmuiam puțin câte puțin.
- Ești singur că te simți în stare să cobori? mă privește îngrijorat.
- De ce să mă chinui să mai cobor dacă mă dau de-a dura nu ajung mai repede?
- Inteligentă decizie dar îmi pare rău să te anunț că nu te poți face asta pentru că trusa medicală pe care o am în casă nu este echipată în întregime.
- Foarte rău, hal de medic ești, dar hai să nu o mai lungim și să mergem la masă.
Îmi era o foame de îmi venea să muşc din balustrada de care mă țineam, i-am refuzat brațul lui Ryan pe motiv că mă descurc singură, și așa a și fost, adevarat este că "marea coborâre" durase 15 minute, dar reușisem și eram mândră de mine, și știam că și el este, lucru care îmi încărca inima cu mândrie.
- Eve...mă oprește înainte de a intra în sala în care se servea masa.
- S-a întâmplat ceva?
- Ai încredere în mine? se așează în fața mea și îmi cuprinde obraji în palmele sale fine și moi.
Deși din instinct i-aș fi răspuns că "nu", felul în care mă privea și aștepta un răspuns din partea mea mă lăsa mută. Mă limitez doar să abrob dând din cap primind la schimb unul dintre zâmbetele sale perfecte.
- Noi am terminat deja de mâncat, dar asta nu înseamnă ca nu o să va tinem companie, ne anunță vesel tatăl lui.
Îmi trage un scaun să mă așez însă întârzii să mă așez pe el.
- Nu se rupe, e pe structură metalică, îmi răspunde de parcă mi-ar fi citit gândurile.
Aștept să se așeze și el alături de mine și le zâmbesc stângaci părinților săi și mătușii Sarah.
- Mă bucur că ești aici în seara asta scumpa mea, sper că nu ne porți pică pentru că ți-am ascuns, îmi vorbește mătușa Sarah cu blândețe.
- Nu pot să vă port pică având în vedere că îmi vreți doar binele.
- Atunci mă retrag, merg să-l sun pe Bob și apoi fac un duș, ne vedem dimineața, o seară frumoasă, ne salută aceasta și ne părăsește.
- Tată, mamă, nu este nevoie să rămâneți cu noi, mergeți și vă odihniţi, vorbim dimineață.
- Poftă bună copii atunci, vă lăsăm să mâncaţi în liniște, pe mâine!
Încercând să le evit privirile îmi îndrept atenția spre masa care
era plină cu tot felul de bunătăți și care mă ademeneau, mă luptam cu demonii din interior să mă pot abține și să mă pot concentra la ceea ce spunea Melek. Începusem să transpir și să tremur, eram asemeni unui drogat care avea nevoie de heroină.
- Totul va fi bine, încearcă să te concentrezi pe ce ai tu în farfurie, îmi așează mâna discret pe picior și se apleacă să-mi vorbească.
În farfuria mea erau deja frumos așezate, două felii de pește și câteva legume fierte în aburi.
- Sigur e ok? Porția asta mi se pare mai mare față de cea de la clinică.
- Este în regulă, poftă bună grăsuţo!
Mâncăm în liniște deplină, nici unul dintre noi nu a deschis gura decât pentru a mânca.
Acum că terminasem de mâncat îmi revine în minte faptul că trebuie din nou să urc scările, picioarele mă dureau atât de tare încât aveam impresia că nu o să mă mai pot ridica nici de pe scaun.
- Evelyn?
- Da?
- La ce te gândeai de aveai fața atât de tristă.
- La nimic anume, îl mint.
- Ști ce a pățit pinocchio...
- Nu am nimic, sunt doar un pic obosită, încerc să-l conving.
- Bine, nu vrei să-mi spui dar sunt sigur că voi afla în curând, mergem?
- Mereu le știi tu pe toate?
- Din nefericire pentru tine, da!
De această dată am urcat scările mult mai greu, oricum în ultimele două ore de când mă aflam în casa familiei Reyn.. făcusem atât de multă mișcare că eram sigură ca antrenamentele cu Justin vor fi mult mai blânde, sau cel puțin așa mă încurajam.
Am fost cazată în camera de oaspeți care culmea era exact lângă camera sa.
Aș minți dacă aș spune că nu am dormit bine, patul a fost minunat, iar somnul unul extrem de liniștit. Pentru că nu aveam cum să dorm în aceleași haine și nu-mi luasem nici de la spital, am dormit goală, învelită doar cu cearceaful moale de pe pat.
- Eve...te-ai trezit? îi aud vocea în spatele ușii.
Dacă primul meu instinct a fost să-i spun să intre, mă dezmeticesc destul de repede și mă acopăr complet cu cearceaful.
- Da, sunt trează.
- Bună dimineața grăsuţa mea, intră  zâmbitor și se apropie de pat.
- Nu....nu te apropia stai acolo.
- De ce? Ce s-a întâmplat? mă întreabă speriat.
- Sunt dezbrăcată, nu te apropia!
- Asta era, își așează mâinile în șold și începe să râdă.
- Hei de ce râzi ce-i amuzant? Nu-s o bombă sexi pe care să o privești cu maximă plăcere.
- Of ...ce mă fac cu tine...nu te mai rușina oricum tot te voi vedea în curând cum te-a adus mama ta pe lume.
- De ce?
- Pentru că după ce vei slăbi o să ai nevoie de o remodelare corporală.
- Ah, asta înseamnă că mă vei atinge peste tot?
- Pai na...tot corpul tău va avea nevoie de atenția mea.
Nevoia mea de oxigen crește cu fiecare pas pe care îl face, se așează pe marginea patului foarte aproape de mine și îmi trage cearceaful de pe trupul meu imens și gol.
- Nu ...ce faci? strig îngrozită și încerc să mă acopăr cu perna.
- Nu te jena, nu de mine pentru că nu ai de ce, te voi face să arăți așa cum tu îți dorești.
- Vei fi creatorul meu?
- Cam mult spus...dar până atunci Evelyn VREAU să ai încredere în mine, VREAU să-mi dai voie să îți demonstrez că tu ești ca pasărea phoenix.
- Închide ochii, nu vreau să te mai uiți la mine, te rog!
- Este ultima dată când te văd te jenezi în fața mea, bine?
- Ryan eu...
- Evelyn VREAU să-mi promiţi.
- Îți promit dar acum închide ochii, dă-mi cearceaful de jos și ieși din cameră.
- Te aștept pe hol, îmi spune când deschide ușa.
- Nu-i nevoie, ne vedem jos, aș vrea să fac un duș.
- Te descurci?
- Da, JUNIOR...încerc să glumesc numindu-l ca restul.
- Îți arde de glume ?
- Ryan...pot să te întreb ceva? Dar nu râzi...
- Promit, îmi răspunde închizând înapoi ușa și dă să se apropie din nou de pat.
- Nuuu, nu te mai apropia, doar te întreb.
- Bine, aștept, despre ce este vorba? se rezeamă de dulap și asteaptă întrebarea.
- Dar nu râzi...
- Am promis, își ridică o mână în sus.
- Este adevărat că sexul făcut dimineața elimină pofta de dulce de peste zi?
Se abține să nu râdă pentru că mi-a promis și apreciez acest lucru, însă nu stiu dacă am făcut bine sau nu să-l întreb.
- A...nu știu...probabil...dar sunt sigur că îți vei răspunde chiar tu la întrebare.
- Ce comic ești...
- Și tu...te aștept jos grăsuţo!

******
Bună seara fetelor, în primul rând vreau să-mi cer scuze @mihaelavangu pentru că am promis că voi posta aseară, dar ce crezi am adormit cu telefonul în mână, am creat un capitol mare și complex sperând să-mi "spăl păcatele".
Noapte bună iubitoarele mele de frumos 😍😍😍😍