Vreau să te învăț să iubești!

9

Ryan

Destul de obosit de evenimentele petrecute astăzi, decid să închei programul, dorul de fetita mea creștea cu fiecare secundă.
Îmi dezbrac halatul și îl așez pe umeraş așa cum o fac de fiecare dată, îmi strâng lucrurile personale de pe birou și mi le ascund în buzunarele pantalonilor mei când ușa se deschide încet.
- Deranjez? mă întreabă încă rușinată Evelyn.
- Nu, deloc voiam să plec acasă, ai nevoie de ceva?
- Voiam să fiu sigură că nu mai ești supărat pe mine.
Stătea drepți în fața mea cu capul în pământ ca o slujnică care își aștepta porunca.
- Cred că mi-a trecut, îi spun încercând să mă joc un pic cu nervii ei.
- Crezi? își ridică rapid capul și mă privește cu ochii ei superbi.
- Contează? decid să prelungesc jocul.
- Da...
- Of, ce mă fac eu cu tine ? înconjor birou și mă apropii de ea, o cuprind în brațe și o strâng la piept.
Știam că îmbrățișarea mea valora cât o mie de răspunsuri, iar plăcerea cu care ea se bucura mă facea să mă simt bine.
- Mă duc înapoi în salon ... ne vedem mâine? se retrage din brațele mele rușinată.
- Cred că am o idee mai bună, îi spun în timp ce îi examinez îmbrăcămintea.
- Despre ce este vorba?
- Vino, îi prind mâna și ieșim împreună din biroul meu.
- Amanda, Evelyn în noaptea asta vine cu mine, ne vedem mâine, anunț asistenta de gardă care îmi răspunde cu un zâmbet.
- Unde mergem? o aud abia șoptind.
- Surpriză grăsuţa mea, hai! o îndemn să înaintăm spre mașină.
Îi eliberez mâna abia atunci când ne apropiem de mașină și îi deschid portiera.
- Mă duci la o altă clinică? se întoarce spre mine cu ochii plini de lacrimi.
- Unde?
- Ai spus că...
- Eve tu ai fost cea care își dorea alt medic, nu eu...
- Dar acum nu mai vreau, te vreau pe tine.
Prins pe picior greșit și luat prin surprindere, în clipa în care ea îmi sare în brațe mă dezechilibrez și facem cunoștință cu asfaltul.
Prins între ea și asfalt, mă dezmeticesc destul de repede dar prelungesc momentul ținând ochii închiși.
- Vai ce naiba, am făcut? Ce dracu a fost în capul meu de m-am aruncat în halul asta, doar nu este puternicul Hercule să...Dumnezeule...Ryan deschide ochii, te rog!
După câteva înjurături deloc decente și încercări de a se ridica, reușește într-un final, se așează în genunchi lângă mine și începe să-mi mângâie fața.
- Ryan...spune-mi că trăiești, vorbește cu mine...Dumnezeule l-am omorât...Ryan...
Deschid ochii atunci când nu mă mai pot abține și mă ridic imediat în picioare, șocul cu care mă privește Evelyn este senzațional.
- Nu te-am omorât, își duce mâna la piept și spune ușurată, hei Ryan în tot acest timp tu te-ai prefăcut în timp ce eu mă simțeam ca o criminală?
- Faptul că m-ai luat prin surprindere asta nu înseamnă ca nu sunt un Hercule, sunt destul de puternic cât să te ridic în brațe, îmi ridic bratele și îi arăt mușchii.
- Orice vei face să știi că nu te iert pentru că m-ai speriat domnule doctor, nu-i nevoie să-mi arăți cât ești de forţos, am nevoie de tine întreg să mă ajuți să slăbesc nu să vin la spital la tine cu supă.
- Hai sus...îi prind mâna și o ajut să se ridice.
Mă răsplătește cu un zâmbet inocent care îmi încălzește sufletul, nu știu de ce mă simt atât de slab în fața ei, de ce nu am renunțat astăzi la cazul ei.
Sunt un medic foarte bun din punct de vedere profesional chiar dacă uneori mă comport mai ceva ca un general, este prima oară când nu renunț la un pacient când acesta calcă strâmb, și asta nu-i din cauza lui Bob, este ceva mult mai mult și îmi este teamă să caut explicația. Este inacceptabil să am astfel de sentimente pentru altă femeie înafară de soția mea.
Speriat de vocile din capul meu care se luau la contrazis cu inima, parcurgem drumul în liniște, acompaniat de acordurile chitarelor, ca și data trecută.
- Ryan, te simți bine? tresar când îi aud vocea.
- Da, de ce?
- Pentru că ai parcat mașina de 5 minute și pari pierdut în gânduri.
Mă dezmeticesc rapid atunci când observ că ajunsesem deja acasă și îi zâmbesc încercând să par stăpân pe mine.
- Unde suntem?
- Acasă la mine.
Îi răspund scurt și cobor din mașină destul de repede fără să-i dau dreptul de a protesta.
Mai mult împinsă de la spate Evelyn înaintează spre ușa care ne este larg deschisă de bătrâna noastră menajeră.
- Bună seara, ne salută aceasta.
- Bună seara , părinții mei?
- Sunt în salon alături de doamna Sarah.
- Sarah? întreabă mirată Evelyn.
- Locuiește aici de când te-ai internat, încerc să-i potolesc curiozitate.
- Pe aici, îi fac semn cu mâna să înainteze dar și din câte observ picioarele ei rămân înțepenite în podea.
- A...eu...
- Evelyn vrei să-ți demonstrez că sunt puternic?
- Mai taci...mincinosule...începe să râdă în hohote.
- Nu mă provoca!
Râsul ei cristalin este întrerupt brusc de pașii care se aud în spatele meu.
Mă întorc să văd cine este vinovatul și dau cu ochii de tata.
- Tată ți-o prezint pe Evelyn, mă așez în spatele ei și o împing ușor să înainteze.
- Știe? mă privește uimit.
- Justin-gură-mare.
- Era și timpul, Evelyn este o bucurie să te cunosc.
- Și...și pentru mine domnule.
Profitând că sunt în spatele ei, dă un pas înapoi și își lipește spatele de pieptul meu de parcă în acel moment eu reprezentam refugiul.
- Nu mănânc pe nimeni scumpa mea, doar pe violatori.
Auzind cuvânt din urmă, se cutremură, iar eu îmi așez mâinile pe umerii săi încercând să îi transmit că sunt alături de ea. Mesajul meu este repede recepționat pentru că se întoarce ușor spre mine și îmi zâmbește.
- Ați venit exact la timp, în curând vom cina.
Îl urmăm pe tata și intrăm în salon unde o găsesc pe mama și pe Sarah jucându-se cu lumina ochilor mei.
- Evelyn....îi rostește Sarah numele femeii de lângă mine speriată, ce...ce-i cu tine aici? Junior?
- Știe Sarah, îi răspund în timp ce mă îndrept spre fiica mea.
Îmi iau în brațe minunea și îi sărut prelung fruntea încercând să-mi potolesc dorul de ea.
Fiica mea reprezintă trecutul, prezentul și viitorul, într-un cuvânt totul.
- De ce nu ai anunțat că vom avea musafiri, mă ceartă mama.
Evelyn îmi privea tăcută în continuare părinții neștiind ce să facă, cum să se comporte.
- Evelyn eu sunt Melek, se apropie mama de ea și o îmbrățișează cu căldură.
- Mă bucur enorm să vă cunosc.
- Fără dumneavoastră, te rog Evelyn.
- Dar...eu nu pot să...
- Fără alte comentarii, hai te rog să iei loc alături de noi, o îndeamnă mama să se așeze între ea și Sarah.
- Evelyn vino lângă mine te rog, vreau să mai cunoști pe cineva, îi fac semn zâmbind spre fiica mea care adormise.
Prinzând încredere în ea mi se alătură.
- Evelyn ea este Carol, lumina ochilor mei.
- Este superbă...nu am văzut în viata mea un bebeluș mai perfect, iartă-mă Ryan dar nu știu dacă mă înțelegi.
- Ba da grăsuţo, te înteleg perfect...îi răspund zâmbind nostalgic.
Dacă ar ști ea că același lucru l-am simţit și eu când am văzut-o în acea fotografie....