Vreau să te învăț să iubești!

6

Evelyn

- Domnule doctor, îl strig cât pot de tare sperând că mă va auzi deși abia închise ușa.
- Ce s-a întâmplat? intră din nou în salon speriat ținând farfuria goală în mână.
- Vă rog să nu spuneți la nimeni.
- Dar Evelyn este destul de grav ceea ce ți s-a întâmplat.
- Este mort, nimeni nu-i mai poate face nimic.
- Dar este cauza principală a situației în care ai ajuns.
- Vă rog.
- Îți voi trimite un psiholog, care te va ajuta.
- Nu..vă rog nu știe nimeni despre viol decât dumneavoastră...vă rog!
- Uite cum facem, astăzi nu dar mâine îți voi trimite pe cineva care te poate înțelege și ajuta să treci peste toate.
- Nici mâine nu vreau, încă nu mă simt pregătită.
- Bine, momentan o lăsăm asa...
- Mulțumesc.
- Odihnește-te.
- Domnule doctor, cipsurile și sucul meu?
- Le vei primi în curând, acum dormi.
Cu gândul la punga mare de cipsuri cu sare, sau cu aromă de pui sau poate cu smântână adorm deși stomacul meu ducea o luptă crâncenă cu foamea.
Sunt trezită de pașii asistenților care tocmai intrase în salonul meu, urma să fiu supusă la nenumărate investigații.
Obosită încerc să-mi masez picioarele care mă dor al naibii de tare, când ușa se deschide larg și pe ea intră nimeni altul decât doctorul meu ținând în mâna un bol mic și un pahar la fel de mic.
- Poftim, îmi așează în poală bolul și paharul.
- Cum doar atât? îl întreb dezamăgită.
- Dacă nu le mai vrei nu-i problemă.
Bag mâna în bol si iau un cips pe care îl bag cu rapiditate în gură, încep să mestesc însă gustul nu este cel pe care îl așteptam.
- De ce te strâmbi?
- Ce sunt astea?
- Chipsuri...de mere.
Iau paharul de plastic și îl duc la gură însă după prima înghițitură mă opresc.
- Și asta?
- Cola zero fără acid.
- M-ați mințit.
- Ba nu, mi-ai cerut cipsuri și cola, acum le ai poftă bună.
Iese din salon fără să-mi mai spună nimic, privesc bolul și paharul pe care le golesc fără să-mi dau seama, oricum voi adormi flămândă.

După o lună....

- Și dacă mă urc pe cântar și vezi cele 3 cifre pe care tu ți le dorești, mă lași să plec acasă?
- Nu, nu mă risc, dă din cap.
- Îmi dai aduci un tort de ciocolată?
- Nici să nu visezi.
Încă o bătălie pierdută, ca toate de altfel, mă priveste amuzat, cu brațele încrucișate la piept și așteaptă să îmi exprim următoarea dorință.
- Totuși aș merita un premiu după câtă foame am făcut, mormăi nemulțumită și pășesc pe cântar, îmi întorc supărată capul spre fereastră și mă pregătesc psihic pentru momentul în care voi afla că nu am slăbit deloc sau poate doar  1kg.
- Surpriză, încearcă el să mă încurajeze, însă nu-l cred.
Îi privesc pe rând pe toți cei din fața mea și nu înteleg de ce zâmbesc, probabil pentru eșecul meu.
- Pot coborâ? îmi proptesc bastonul în podea și cobor fără să primesc acordul, ce era de cântărit s-a cântărit și gata.
Asistenta drăguță își notează ceva în fișe și apoi iese împreună cu ceilalți rămânând singură cu doctorul meu.
Mă apropii de fereastră și pentru o clipă mă pierd și eu printre oamenii grăbiți pe stradă.
- Ți-am promis că dacă vei slabi atât cât era necesar, voi avea o surpriză pentru tine.
- Mda...dar cum kilogramele nu s-au topit nici surpriza nu mai există.
Își bagă mâinile în buzunarele pantalonilor lui albi și mi se alătură, îl privesc cu coada ochiului cum la rândul lui privește pierdut pe fereastră.
- Te invit în oraș, se întoarce spre mine și îmi spune zâmbind.
- Poftim?
- Chiar în această seară, continuă.
Mă bufneşte râsul și mă rezem de pat în speranța să nu mă prăbușesc, râd cu poftă și cu ochii în lacrimi, nu știu de când nu am mai râs în halul acesta sau dacă am mai râs în vreodată în viața mea.
- De ce râzi?
- Gluma aceasta este cea mai frumoasă surpriză, nu cred că am mai râs așa în viața mea.
- Dar nu este nici o glumă grăsuţo, felicitări ai slăbit mai mult decât ți-am cerut, iar eu te scot în oraș, sărbătorim.
Mă simt ca și cum am primit o găleată de apă rece direct în față, zâmbetul îmi piere brusc.
- Cum adică am slăbit mai mult? La cât am ajuns? întreb fără curaj.
Îmi acoperă mâna care încă se odihnea pe baston cu mâna lui mare, puternică și fină pe care strălucea mândră verigheta de aur alb și galben.
- Vrei să-ți spun câte kilograme ai acum? Sau câte kilograme ai slăbit?
Cântăresc și eu la rândul meu vorbele lui și imediat îmi vin în minte greutatea mea formată din  3 cifre "295".
- Câte kilograme am slăbit?
- 26, îmi răspunde zâmbind.
Un tremur pornit din interior îl resimt rapid și la exterior, ochii mi se umple de lacrimi din nou, își trece brațul peste umerii mei și mă trage la pieptul său.
Mă bucur din plin de căldura, de bătăile inimii și de parfumul lui, dar mă simt prost pentru că este un bărbat căsătorit și postura în care ne aflăm nu este deloc decentă, sau cel puțin așa cred eu ținând cont că nici nu bărbat înafară de tata și unchiul Bob nu m-a îmbrățișat cu căldură.
Aveam nevoie de o îmbrățișare și mai ales că îl simțeam sincer, nu o făcea din obligație sau de aparențe.
- Scuză-mă, mă retrag rușinată, sunt foarte, foarte .....nu mă așteptam...
- Ai reușit, ai văzut că nu a fost atât de greu?
- Da, ușor de zis întreabă-mi stomacul dacă el este mulțumit.
- Tu îl controlezi grăsuţo, la fel cum îți controlezi și încăpățânarea.
- Nu sunt o încăpățânată.
- Bine, fie cum spui tu, acum eu plec, ne vedem mai târziu.
Se ridică de lângă mine și se îndreaptă spre ușă apoi se întoarce.
- Ora 6 este bine?
- Bine pentru ce?
- Evelyn ți-am spus că mergem să luăm cina...în oras.
- Și preferi să-mi iau cămașa asta albă cu floricele verzi? Sau o preferi pe cea albă cu danteluţă la gât? îl întreb ironic.
- Vei primi o rochie în curând, una dintre asistente te va ajuta să te pregătești, îmi vorbește repede și iese în același mod.
Rămân încurcată și ușor confuză nu-mi vine să cred, el nu poate ieși în lume cu mine având în vedere că arăt ca un hipopotan și este și însurat.
Îmi agăț bastonul de marginea patului și mă întind, închid ochii în speranța că voi adormi ținând cont că ceasul indica ora 3: 15.
- Eve, Eve....aud vocea asistentei aproape de urechea mea.
Deschid ochii și o privesc somnoroasă, a-și fi închis ochii din nou și mi-aș continua somnul dar îmi atrage atenția rochia neagră cu pietre în zona taliei și a gâtului de pe umeraș.
- Ce...ce rochie e aia?
- Rochia ta, hai jos din pat, mergi să faci un duș și apoi te ajut să te pregătești, trage cearceaful de pe mine și mă îndeamnă să cobor din pat.
- Nu, este o glumă rochia aia nu-mi vine, nu are cum este mult prea mică.
- Ai uitat că ai slăbit?
- Da dar nu atât de mult.
- Evelyn nu-ți dai seama pentru că această cămașă este largă și această rochie este exact mărimea ta, hai jos din pat, îmi întinde bastonul.
- Dar eu nu am cum să ies în oraș și mai ales cu domnul doctor, s-ar face de rușine, ce va spune soția lui, nu...îi mulțumesc pentru invitație dar nu...nu pot.
Îmi trag cearcaful pe mine și de această dată îmi acopăr și capul.
- Eve iar ești încăpățânată, hai nu-i politicos din partea ta.
Nu-i răspund, o ignor și îmi închid ochii.
- Îl sun pe domnul doctor !
- Poți să îl suni și pe Dumnezeu, eu nu ies.
Aud cum își deblochează telefonul și la scurt timp vorbind.
- Domnule doctor avem o problemă, Evelyn nu ...sunt sigură că în acest moment nu va accepta să vorbească la telefon cu dumneavoastră...să dau pe difuzor ? Imediat.
Credeam că totul este un joc din partea ei însă când i-am auzit vocea am încremenit.
- Evelyn în momentul acesta te ridici din pat, te pregătești în maxim 40 de minute te aștept în fața clinicii.
- Nu vin!!!strig în gura mare de sub cearceaf.
- Ba vei veni altfel...
- Altfel ce? Îmi tai și cele 1200 de calorii pe zi?
- Hahaha, nu, ar fi mult prea ușor, te mult la o altă clinică, acum tu decizi, ai 40 de minute la dispoziție.
Să mă mute la o altă clinică? Nu...nu vreau ,eu vreau acasă.
- Dacă vrea să se facă de rușine nu are decât, arunc cu nervi cearceaful de pe mine și îi smulg din mâna bastonul.
30 de minute mai târziu eram ...gata, rochia era exact pe mărimea mea, părul mi l-am prins într-o coadă simplă, mi-am încălțat perechea de săndăluţe cu talpă joasă tot de culoare neagră și mi-am scos din gentuţa mea un balsam pe buze pe care mi l-am întins cu grijă.
- Eve dă-mi voie să te machiez.
- Nu, multumesc, nu vreau, fac disperată din mâini să se îndepărteze de mine.
- Oricum ești o femeie foarte frumoasă și nu ai nevoie de machiaj.
- Ce naiba s-a întâmplat cu voi astăzi de sunteți atât de cârcotași?
- Este un adevăr, ești o femeie frumoasă Eve, și atunci când vei slăbi bărbații se vor îngrămădi  să îți intre în grație.
- Da...bine fie cum spui tu, acum să mergem, mă ridic de pe canapea și pornesc spre ușă.
Ies din salon destul de nehotărâtă și ochii mi se opresc pe tăblița ancorată pe ușa albă din dreapta mea, biroul lui era lipit de salonul meu, asta explica rapiditatea cu care ajungea la mine ori de câte ori era nevoie.
Îndemnată de la spate de asistentă îmi continui drumul și ieșim din clinică, aerul curat mă face să-mi închid ochii și să mă bucur de vântul care îmi mângâie chipul.
Îl observ cum stă rezemat de portiera mașinii sale și mă privește zâmbind, se pare că albul este culoarea care îl reprezintă. Nu era îmbrăcat in alb așa cum eram obișnuită, ci cu o pereche de blugi albaștri și o cămașă închisă la culoare, însă mașina pe care acesta o deținea era albă.
Este un bărbat superb însă nu-l pot privi altfel, este doctorul meu curant, este un bărbat însurat...iar eu...un monstru scârbos.
- Ai văzut că se poate? se apropie de mine și își așează o mâna pe spatele meu.
- Dacă vrei să ieși cu circul în oraș n-ai decât, tu te vei face de rușine nu eu.
Se oprește în loc și începe să râdă cu poftă, atât de tare încât atrage atenția celor din jur.
- Hai urcă, îmi deschide portiera din dreapta.
- Tu glumești nu-i așa? Nu încap în mașina asta.
- Cine a spus? mă întreabă serios.
- Este evident că nu încap, fac semn spre ea, eu ...mă întorc în salon...
- Evelyn nu mă face să-mi pierd răbdarea, urcă!
Înghit în sec și cu ajutorul lui reușesc să mă instalez pe scaunul din piele din dreapta, uimită de faptul că încap și că stau destul de comod nici nu știu când urcă și el și pornește motorul.
- Pregătită?
- Nu...
- Atunci ai timp să te pregătești până ajungem.
Îmi zâmbește încurajator și pornește radioul, curând mașina este invadată de acorduri de chitară.

*****
O zi cât mai frumoasă ca și voi
😘😘😘😘😘😘