Vreau să te învăț să iubești!

27

Evelyn deschise ușor ochii, un aparat se auzea ţiuind, o durea foarte tare capul și se simțea dezorientată, o gâdila ceva sub nas,
Curioasă pipăi scurt cu degetele și descoperise că avea un furtun subțire, apoi observă un alt furtun care ieșea parcă din mâna ei, era al naibii de înfricoșător.
În zadar se chinuie să interpreteze ora indicată de ceasul atârnat pe peretele din fața ei, deodată auzi voci dincolo de ușa albă, probabil acolo era baia gândi.
- Probabil cei doi bărbați fac baie, sau poate se spăla pe dinți.
Amuzată de ceea ce rostise își duse mâna la gură și începuse să zâmbească ca și cum ar fi rușinată, apoi bufni în râs.
Nu se oprește din râs nici atunci când ușa se deschise și pe ea intră doi bărbați înalți, unul îmbrăcat în alb și unul în negru.
" Îngerul bun și îngerul rău".
Privi curioasă în urma lor spre ușă deschisă și observă dezamăgită că nu era acolo nici o baie ci un hol.
- Dumnezeule iubito...ți-ai revenit în sfârșit.
Se repede Ryan spre patul ei și o prinse de mâini.
- Dă-mi drumul, se smunci din mâinile lui, ai venit să mă îndemni la lucruri rele?
- Evelyn...ce...ce se întâmplă cu tine? O privi Ryan cu un aer neajutorat.
- Ce se întâmplă? Ha! Ai venit să mă ademenesti spre calea pierzaniei, crezi că nu mi-am dat seama?
- Despre ce vorbești? Iubito tu...
- Ryan dă-mi voie te rog, doctorul îl împinse ușor și îi luă locul în dreapta femeii.
- Bună Eve, ce faci? Cu mine vrei să vorbești? îi vorbi doctorul cu blândețe.
- Bineînțeles că vreau să vorbesc cu tine, doar cu tine, cu el nu! arătă cu degetul acuzator spre Ryan care o privea cu lacrimi în ochi.
- De ce? Nu vrei să vorbești cu el? De fapt ...spune-mi Eve cine este acest bărbat? se întoarse si medicul spre Ryan.
- Voi credeți că am degeaba 8 ani? Tati în fiecare seara îmi spunea povești despre îngerii buni și îngerii răi, și iată acum vă am înaintea mea.
- Tom fă ceva!!! Te implor!
- Ryan te rog să nu ne pripim, poate o fi doar o chestie de moment și....
Ryan privea spre femeia care stătea în pat și începuse să fredoneze o melodie în timp ce își răsucea pe deget o suviţă de păr.
- Tom, în numele prieteniei noastre îți cer să o faci bine.
- Ryan, ești medic și știi bine și tu anumite lucruri, să sperăm că episodul de demență va fi temporar.
Cuvântul demență îi umbri rațiunea, fără să stea pe gânduri se năpusti asupra prietenului său și îl lovi cu putere.
- Să nu mai spui așa ceva de iubita mea! Niciodată auzi?
Scena de violență care se desfasura în fața lui Evelyn o determina să-și ducă mâinile la urechi și să înceapă să țipe.
Speriat și constient de ce provocase Ryan ieși pe hol și începuse să strige după ajutor de parcă medicul care se afla în salon era un simplu bracardier.
- Evelyn, te rog iubito...liniștește-te va fi bine, în zadar încerca Ryan să o îmbrățișeze că această îl lovea și zbiera mai tare să plece de lângă ea.
Curând o asistentă care ținea în mână o seringă intră pe ușă, ținută cu forța de cei doi bărbați aceasta reușește să-i injecteze calmantul direct în venă.
Evelyn devenea moale acum în brațele lui Ryan, însă tot mai protesta fără putere de această dată.
- Pleacă, nu mă ispiti, tu ești rău...pleacă!
- Respiră iubito, totul este în regulă, sunt lângă tine.
Evelyn nu înțelegea un lucru, dacă totul era în regulă de ce întunericul o înghițea. Sigur îngerul rău avea să o ducă în Iad, iar ea...ea ar fi protestat însă nu mai avea putere pentru că adormi.
Plângând ca un copil își trase un scaun lângă patul ei, s-a aplecat ușor spre ea, ia dat câteva șuvițe de păr care ii acoperea chipul după ureche și mâna lui a zăbovit puțin pe obrazul ei cald.
Ochii lui erau umezi și umflați, soarta își bătea joc de el.
- Nu te las să mi-o iei si pe ea, m-ai auzit? Nu-ți permit!!!
Ryan își ridică privirea spre tavan și începu să strige.

*

Starea lui Evelyn nu se schimbase nici în zilele care au trecut, se adâncea parcă tot mai mult în lumea ei.
Allexandre își primise condamnarea și în momentul de față se afla într-o închisoare din Houston, urmând să fie transferat la una din Franța la cererea tatălui său.
Nu își recunoscuse fapta și acest lucru îl învrăjbise pe Ryan senior care se ocupase personal de procesul lui.
Chiar dacă toți membrii familiei sale au intrat în salonul ei, Evelyn nu recunoscuse pe nimeni.
Tratamentul la care aceasta era supusă era unul destul de dur dar fără rezultat.
Treaba cea mai grea o ducea psihologul, care trebuia să repete aceleași lucruri de fiecare dată.
Ryan stătea acum schimbat într-o pereche de pantaloni albi, cămașa albă și un halat deasupra  tot alb, rezemat de peretele îndepărtat al salonului cu un aer neajutorat, predase temporar clinica pe mână altui medic, el fiind mult prea ocupat cu starea iubitei sale.
- Cât de frumoasă ești astăzi Eve, îmi place când zâmbești! o componentă psihologul trăgându-și scaunul lângă patul ei.
- Mda, mulțumesc, răspunse aceasta, fluturându-și mâna.
- Ce s-a întâmplat? Ești tristă draga mea?
- De ce sunt aici? Vreau la buni! îi răspunse tristă.
- Eve care este ultimul lucru pe care tu ți-l amintești?
- Ce zi este astăzi? întreabă  pierdută.
- Ce zi crezi că este?
- Marți?
- Joi.
- Aham  și afară este toamnă nu-i așa? își aruncă ochii pe geam și văzu cerul gri care plângea cu stropi mari și greu.
- Primăvară, îi răspunde psihologul.
- Tu de acolo, țipă spre Ryan, să nu crezi că mă păcălești, știu că ești îngerul rău, acum te-ai deghizat în îngerul bun să mă îndemni la lucruri rele.
Ryan o privea în acest timp cu ochii înlăcrimaţi și chipul întristat, cea din pat nu putea fi iubita lui, putea fi oricine dar nu grăsunelul lui.
- Blestemat să fii vere, să arzi în focurile iadului! Voi avea eu grijă de asta!!!

******
Noapte bună!😘