Cine mi-a furat Crăciunul?

Capitolul 1 - Andreea

          — Andrei, trezeşte-te şi curăţă-mi nuca!

           Vocea mamei se aude puternică din bucătărie. Damfurile amestecate de sarmale şi de jumeri, care se topesc pe plită, izul fierturii de organe destinate umplerii stomacului de porc, dar mai ales mirosul puternic al usturoiul pentru cârnaţi şi piftie, îmi provoacă greaţă.

         Iar a lăsat soră-mea uşa deschisă! Cică să intre căldura de la bucătărie.

         Ce căldură? Frigul este de preferat  acestei miasme oribile.

         Mă îndes mai bine sub plapumă. Cred că dacă îmi ţin respiraţia, mama ar putea să creadă că m-am trezit mai devreme şi am plecat.

          Unde naiba să plec, că e vacanţă acum?!

           Oricum, tot îmi voi ține respirația. Poate așa stomacul meu nu se va revolta.  

         — Andrei, nu auzi? Vino şi curăţă-mi nuca! Mi-au crescut cozonacii şi eu trebuie să am grijă de jumeri să nu se ardă.

          Pare exasperată acum. Dar Ramona unde este? A, da! S-a dus în oraş. Spunea ieri că trebuie să se vadă cu câteva colege de şcoală să lucreze la un proiect.

          Proiect sâmbăta?! Cu două zile înainte de Crăciun! Când este atâta treabă!

          Ce vrăjeală!

          Dar, deh... Ea e sora cea mare, e studentă în ultimul an la master. Mai are puţin şi va susţine disertaţia.

          Iar eu? Eu sunt abia în primul an de liceu...

          La naiba! Dar sunt băiat, nu fată!

          Protestez doar în gând, mă prefac că dorm şi-mi ţin respiraţia cât pot.

          Dar mama...

         Of, n-o pot lăsa singură cu toate pregătirile pe cap. Arunc plapuma de pe mine şi rămân cu ochii închişi. Stau întins. Perfect întins. Spatele mi se potriveşte atât de minunat saltelei care încă mai păstrează căldura în care mocnisem până atunci.

          E frig în cameră, dar nu mă mişc. Mai stau puţin... Aproape adorm. E frig şi miroase urât, a mâncare.

         — Andrei!!!

         Sar din pat şi mă grăbesc să-mi caut pantalonii groşi de trening. Habar n-am pe unde sunt. Ieri erau...

         NU!!! I-a luat soră-mea şi i-a pus la spălat?!

         Aşa face ea mereu... fără să întrebe dacă îi mai port sau nu. Cred că are o plăcere fantastică să mă enerveze.

         Şi eu acum cu ce mă îmbrac?

         Blugii ăia vechi mi-au rămas scurţi. Am crescut prea repede în ultima jumătate de an. Sunt lung şi slab.

          „Ca o nuia!" cum spune batjocoritor Ramona.

         Arunc o privire fugară în oglinda de pe hol. Sunt caraghios cu pantalonii ăia care-mi vin mult deasupra gleznelor, dar sunt în casă, în fond. Nu mă vede nimeni.

         Doar mama...

         Îşi dă ochii peste cap când mă vede că intru, în sfârşit. Îmi duc ostentativ mâna la nas.