Cine mi-a furat Crăciunul?

Capitolul 25

          „Gândeşte, Michelle! Gândeşte! Hank trebuie să dispară din viaţa Monicăi. Monica este prietena mea şi numai a mea. Doar eu am dreptul să-i ofer fericirea sau suferinţa, doar eu!"

         Avea la dispoziţie aproximativ o oră. Era timpul pe care îl estima că-l va petrece Hank în camera Monicăi. De fapt era aproape dimineaţă, iar Hank – gentlemanul perfect – nu voia să abuzeze de găzduirea fostei sale soţii şi fostei soacre, chiar dacă era casa cumpărată pe banii lui. De când venise nici măcar nu-şi scosese bagajele din maşina închiriată, fapt ce demonstra cu siguranţă intenţia lui de a-şi lua o cameră la hotel.

         Pipăi încă o dată în buzunar cheile maşinii lui Hank şi se hotărî ca este timpul să acţioneze. Căută în telefon numărul salvat şi aşteptă câteva secunde până ce auzi de partea cealaltă o voce somnoroasă care-i răspunse cu un căscat.

         — Da, doamnă...

         — E totul în regulă, Clarissa?

         — Da, doarme acum, dar a plâns toată noaptea... Chiar am vrut să vă sun, niciun copil de care am avut grijă pâna acum nu a plâns atât de mult. Cred că ar trebui să-l vadă un medic, are şi diaree.

         Michelle îşi muşcă buzele la gândul că ar putea fi bolnav. Nu apucase să-l vadă prea mult pe Vlăduţ, dar simţise o afecţiune instantanee faţă de băieţelul care ar fi trebuit să-i fie fin. Imediat ce reuşise să scape din pericolul de a fi prinsă, se oprise în parcarea subterană a unui mall şi se jucase minute în şir cu el. Era un bebeluş de doar două luni, dar se vedea că luase trăsăturile dulci ale Monicăi. De la Hank avea părul auriu şi ochii albaştri. Îi zâmbise când îl mângâiase pe obraz şi încercase să-i prindă degetul cu gura. Era probabil ora mesei, dar Michelle anticipase acest lucru şi scoase din încălzitor biberonul pregătit de-acasă. Nu ştia dacă acesta era laptele pe care îl mânca el de obicei, dar căutase pe internet cea mai bună formulă de lapte pentru vârsta lui. Vlăduţ apucase lacom biberonul imediat ce i-l apropiase de gură, dar imediat îl scuipase şi începuse să se strâmbe a plâns. Cu multă răbdare, Michelle insistase şi, în cele din urmă, copilul acceptase laptele. După ce a golit jumătate de biberon, micuţul a adormit şi Michelle a putut conduce liniştită până în cartierul unde închiriase un apartament special pentru Vlăduţ. Aici o aştepta Clarissa, fata angajată să aibă grijă de copil. O alesese după ce găsise mai multe referinţe pozitive despre ea, pe un grup de mămici.

         — Bine, o să-l duc să-l vadă medicul pediatru, dar trebuie să fac ceva înainte de asta. Am nevoie de jucăria lui, poţi să mi-o aduci acum? Ia un taxi şi-ţi dau eu banii. Lasă-l să doarmă, nu-l mai scoate şi pe el, deocamdată.

         Îi dictă adresa locului de întâlnire şi o aşteptă acolo. Din fericire, apartamentul unde îl dusese pe Vlăduţ era destul de aproape. Clarissa apăru în mai puţin de un sfert de oră şi plecă înapoi cu acelaşi taxi după ce-i lăsă jucăria cerută. Mai înainte de aceasta, însă, Michelle îi dădu câteva instrucţiuni pe care fata le ascultă şi le repetă ca să fie sigură că a înţeles ce are de făcut în acea dimineaţă. Nu pusese nicio întrebare şi asta o făcu pe Michelle să o aprecieze mai mult. Îi lăsă şi o sumă consistentă de bani, răsplată pentru disponibilitatea de care dăduse dovadă.

         Se întoarse cât putu de repede la casa Monicăi. Studie împrejurimile şi se declară mulţumită să vadă că ora era destul de matinală. Oamenii abia începuseră să se trezească pentru a se duce la serviciu, iar cartierul acela era destul de liniştit. Descuie portiera maşinii lui Hank şi o deschise folosind un şerveţel.