Cine mi-a furat Crăciunul?

Capitolul 15

          Paşii doamnei Vlădescu se auzeau pe treptele din hol şi Monicăi îi veni să râdă anticipând uimirea mamei sale când îl va observa pe Hank. Era fericită sau cel puţin aşa îşi explica starea de beatitudine în care se găsea de când se întorsese soţul ei. Acesta îi demonstrase că o iubea din tot sufletul, degeaba îşi făcuse atâtea griji. Era uşurată că nu se schimbase nimic din felul tandru în care se purta cu ea, din pasiunea pe care o arătase când făcuseră dragoste.

          „I-am lipsit... Dar şi eu i-am dus dorul." Noaptea aceea fusese cu adevărat un dar de Crăciun.

          De partea cealaltă a măsuţei de cafea, Hank îi zâmbi. Se aşezase într-un fotoliu enorm, comod, în care ar fi putut aţipi cu siguranţă. Se trezise devreme, obosit şi îngândurat. Drumul cu avionul, diferenţa de fus orar, neliniştea pe care o purta în suflet de mai bine de două zile, de când aflase de sarcina Monicăi, îl lăsaseră fără pic de energie. Făcuse cafea din belşug şi băuse deja două căni pline, cu toate acestea epuizarea era tot acolo. Profitase de somnul femeilor şi aranjase cadourile sub bradul frumos decorat de soţia sa. Erau câteva dulciuri, un parfum pentru doamna Vlădescu, o brăţară pentru Monica şi o păpuşă cu trăsături asiatice – pentru Gaby, toate cumpărate din aeroporturi.

          — La mulţi ani, mamă!

          Salutul Monicăi o făcu pe doamna Vlădescu să mormăie ceva asemănător, sărbătorile nu mai erau demult o bucurie pentru ea. Din contră, o făceau să sufere şi mai mult de când soţul ei plecase dintre cei vii. Îl visase în noaptea trecută – era tânăr, ca atunci când se îndrăgostise de el, iar el zâmbea şi era vesel. Îi urase la mulţi ani. Visul îi stârnise o emoţie intensă şi era încă bulversată. Nu ştia dacă este un vis premonitoriu sau pur şi simplu subconştientul ei îi juca feste cu ocazia acestor sărbători.

          — La mulţi ani, Sonia!

         Hank se ridicase politicos în picioare şi străbătu din câţiva paşi distanţa care îl separa de soacra sa. Aceasta se oprise şi se uita cu gura căscată la el, nevenindu-i să creadă că nu era o halucinaţie.

         — Ai venit, aşadar? îl gratulă cu un răspuns banal, de parcă nu se văzuseră de câteva zile, imediat ce acesta îi sărută ceremonios mâna.

         Se bucura că se întorsese ginerele ei. După căsătorie, doamna Vlădescu o văzuse pe Monica fericită după mult timp, cel puţin aşa îşi traducea liniştea şi lumina de pe chipul fiicei sale. Femeia nu-şi mai amintea dacă ea fusese vreodată fericită cu adevărat – poate doar atunci când fusese tânără şi era îndrăgostită de tatăl Monicăi. Lunile în care ginerele său lipsise o făcuseră să se îngrijoreze. Se gândise că probabil se întâmplase ceva de vreme ce el nu mai dăduse pe-acasă în tot acest timp, mai ales că soţia lui era însărcinată. Era şi puţin supărată pe el, până la urmă un bărbat care-şi iubeşte cu adevărat nevasta face pe naiba în patru şi tot îşi găseşte timp să o vadă.

          — Da, am venit, se înnegură el.

         Doamna Vlădescu simţi cum o gheară o cuprinde pe interior şi o împiedică să respire. Sigur se întâmpla ceva cu Hank, ceva care le ameninţa familia, bucuria Monicăi. Preferă să alunge imediat gândul cel rău, nu era decât o femeie nebună care vedea doar nenorociri în jur. Dacă ar fi fost Michelle aici, s-ar fi simţit mai bine, prietena Monicăi era o femeie puternică şi ar fi alungat toată energia negativă pe care o detecta de ceva timp ca pe un nor ameninţător.

***

          După micul-dejun, Monica şi soţul ei începură să desfacă pachetele de sub brad. Doamna Vlădescu se alătură tinerilor. Hank părea mai vesel, mult mai vesel decât mai devreme, aşa că distinsa doamnă dădu vină pe starea de emoţie în care o aruncase visul acela ciudat.