Cine mi-a furat Crăciunul?

Capitolul 11

          

        — Michelle n-a mai trecut de mult pe la noi...

          Doamna Vlădescu aşteptă câteva clipe un răspuns din partea Monicăi, dar aceasta împodobea bradul şi se prefăcea că n-o aude. Distinsa doamnă oftă cât putu de sonor, apoi mai scoase un oftat aproape ca un strigăt.

         — Şi nici n-o să mai treacă, spuse ea sec, exasperată de insistențele mamei sale.

        Auzi câteva mormăieli în spatele ei, apoi zgomotul papucilor pe treptele din lemn. Rămăsese singură. Îşi culcă faţa pe mâini şi stătu aşa câteva clipe.

          Era Ajunul Crăciunului. Îi promisese lui Gaby că o va lăsa să petreacă alături de măicuţe la noul aşezământ, aşa că fetiţa era acolo de câteva zile. O suna zilnic să-i spună cât de fericită este că s-a reîntâlnit aproape cu toţi copiii. Erau câţiva adoptaţi ca şi ea, dar se reîntâlniseră din nou acolo.

        Îi era dor de Hank şi de braţele lui calde şi protectoare. Îl sunase de dimineaţă, dar nu-i răspunsese. Ultima oară când vorbiseră la telefon, acesta îi spusese că avea de lucru în ziua de Crăciun. Atunci era cel mai bine să lucreze pentru piaţa asiatică. Ştia, doar fusese şi ea în situaţia asta.

          — Şi totuşi... mâine e Crăciunul...

          Şoptise aceste cuvinte ca să mai audă o voce în tăcerea din casă. Poate ar fi trebuit să-şi cumpere un câine.

          Un zvâcnet puternic îi aminti că nu va avea multă vreme parte de acea linişte neplăcută.

         — Dragul meu, îmi pare rău că n-am avut curaj destul să-i spun tatălui tău de tine. Poate că acum ar fi fost lângă noi... Dar nu vreau ca tu să fii motivul întoarcerii lui.

          Încă de când aflase că este însărcinată, le interzisese mamei şi Michellei să-i spună ceva lui Hank. Le ameninţase că nu le va mai vorbi niciodată dacă vor trece peste dorinţa ei. Numai că acum Michelle nu-i mai era prietenă. O alungase când aflase ce-i făcuse lui Andrei.

         „Astăzi este termenul... O fi reuşit să adune suma necesară?"

         Dacă ar fi avut cum, i-ar fi împrumutat ea banii. Ştia ce însemna pentru el casa aceea. Îi povestise adesea despre copilăria lui şi cât de fericit fusese acolo, în ciuda necazurilor prin care trecuse familia lui.

         „Michelle, cum de-ai putut face asta?"

         Încă ţinea la ea, chiar dacă o scosese din inima ei. A fost singura ei prietenă, cu bune şi cu rele.

         „Nici măcar nu s-a dat la Hank."

         Râse uşor de gândul stupid care îi venise în minte. Da, faptul că nu se atinsese de Hank, era o dovadă a faptului că Michelle îi respectase prietenia.

         „Şi cu toate astea, nu pot uita ce-a făcut."

         Îi era greu, extrem de greu. Se obişnuise cu prezenţa ei şi cu poveştile pe care le turuia cu un umor desăvârşit. De când nu mai venise, o simţise chiar şi pe mama ei mai neliniştită. Cobora tot mai des din apartament, se uita pe fereastră, schimba câteva vorbe cu Monica şi se retrăgea la etaj îngândurată. Aşa cum era, Michelle le aducea soare şi bucurie în viaţa lor de femei singure. Gaby era un copil, cu toată drăgălăşenia ei, nu putea suplini prietenia unui adult.

         Se înserase brusc, iar ea nu aprinsese lumina. Băgă ştecherul în priză şi luminiţele din brad se aprinseră voioase în timp ce o dintr-o cutiuţă răsuna binecunoscutul „Jingle Bells". Inima Monicăi se încălzi şi pacea o învălui ca un clopot. Asculta melodia de Crăciun, privea luminiţele colorate şi nu se mai temea de ce se urma să se petreacă.

        Tresări când braţele puternice, mult dorite, se împletiră în jurul ei. Parfumul de scorţişoară îi inundă simţurile şi începu să plângă.

         „Hormonii..."