𝒫𝒽𝒾𝓁𝑜𝓅𝒽𝑜𝒷𝒾𝒶

𝒞𝒶𝓅𝒾𝓉𝑜𝓁𝓊𝓁: 9

Jungkook:
Dimineața următoare mă trezesc cu Taehyung în pat. Aveam o durere îngrozitoare de cap, iar primul lucru care mi-a venit în cap a fost să țip.
Taehyung:
Am fost trezit de țipătul lui Jungkook. Încerc să mă trezesc, dar încă eram adormit.
- Ce? S-a întâmplat ceva?
Îl întreb mai mult adormit decât treaz.
- Noi doi... nu am făcut nimic seara trecută, nu?
- Hm, adică?
Ce voia să spună? Chiar nu înțelegeam.
- Știi tu...
Mă privește destul de serios încercând să se acopere cu pătura.
Mă uitam confuz la el. Nu prea înțelegeam la ce se refera, eram prea adormit. Casc puțin și mă pun la loc să dorm, încă îmi era somn, mai aveam nevoie să dorm puțin.
-TAEHYUUUUUNG?! Oh, nu, nu mai sunt virgin, nu-i așa? NU-I AȘA?!
Ce?!! Chiar se gândise că noi doi, ce?! Stai Jungkook era virgin? Dar el și Jimin, ce?!
Mă trezesc brusc fiind roșu la față.
- Ce...nu , Jungkook ce te-a apucat?! Adică nu s-a întâmplat nimic între noi. Ăm...doar ai fost să bei cu Namjoon și ai băut cam mult și te-a adus să dormi la noi pentru că nu te simțeai prea bine... atât...
Zâmbește și oftează ușurat fiind roșu la față.
-Oh, bun, că nu știam cum să reacționez, spune el râzând.
- Da...scuze, sper că nu te-a deranjat că ai dormit cu mine... sper că nu am dormit urât... Dar tu cum te mai simți?
- Să dormi urât? Stai ce?
- Nu știu, păi am dormit împreună și nu știu, sper că nu te-am deranjat...
Jungkook:
Am dormit împreună cu Taehyung? Serios?! Și nu s-a întâmplat nimic, chiar nimic?
-NU NU NU NU! Mi-a plăcut să dorm cu tine! spun eu râzând, apoi când realizez ce prostie am scos pe gură fug în baie. Probabil că chipul îmi era exagerat de roșu.
Taehyung:
Deci probabil Jungkook nu își mai amintea nimic de seara trecută... Probabil îmi spusese că mă iubește pentru că era beat. Oare mai ținea minte și de discuția cu Yoongi, sper că nu...
Oftez puțin și mă duc după el ca să verific dacă era bine.
Bat la ușă.
- Ești ok Jungkook? Te simți bine?
-Da, doar... mă doare foarte tare capul...
Deschide ușa și dă nas în nas cu mine roșind și privindu-mă în ochi.
- Te doare capul? Vezi, nu e bine să bei, nu îți face bine, te rog să nu mai bei. Cred că am ceva pentru dureri de cap.
Intru în baie și deschid un sertar. Scot o cutie cu pastile și i-o dau lui Jungkook zâmbindu-i.
- Poți să iei o pastilă, nu știu pe mine mă ajută când am migrene, poate te ajută și pe tine. Și o să îți fac o cafea sau un ceai, spune-mi ce preferi.
-Mersi, Taehyung....
Ia pastila și îmi oferă un mic zâmbet. Îi iubeam atât de mult zâmbetul.
- Oh, nu beau cafea, scuze...
Îi zâmbesc.
- Ce ironic, nu? Faci o cafea foarte bună și totuși nu bei cafea. Păi o să îți fac un ceai și mă duc să pregătesc micul dejun. Cred că îți e foame. Poți să faci un duș în tot timpul acesta și poți să iei haine de la mine ca să te schimbi. Știi unde e camera mea doar. A și dacă ai nevoie de ceva nu ezita să mă chemi, bine?
- Da, tati, râde ușor și intră în baie.
Oare am fost prea grijuliu cu el? Nu a fost ok cum m-am comportat? Cred că Namjoon încă dormea, o să încerc să nu fac prea multă gălăgie, nu voiam să îl deranjez și să îl trezesc. Mă duc în bucătărie și fac ceaiul. Aveam doar ceai de fructe de pădure, oare lui Jungkook îi plăcea ceaiul de fructe de pădure? Când a zis că mă iubește, oare chiar a fost pe bune? Chiar mă iubea? Era doar beat? Oricum nu contează. El era cu Jimin, nu voaim să le stric relația. Lui Jungkook îi era mai bine cu Jimin... Dacă chiar îl iubeam pe Jungkook trebuia să îl las să fie fericit, să stau departe de el... Oricum nu mai avea rost...
Jungkook:
Termin dușul și îmi pun un prosop în jurul taliei și cobor în bucătărie. Mă simțeam mai bine acum, nu prea mă mai durea capul.
-Hei,Tae, mi-ai văzut hainele? spun eu ștergându-mă pe păr cu un prosop.
Taehyung:
Mă întorc spre Jungkook. Era așa frumos, de ce era atât de frumos, atât de perfect? Încerc să nu mă holbez la el, era imposibil. Îmi las privirea în jos, evitând să îl mai privesc.
- Cred că sunt la spălat, sau nu știu, dar ți-am zis poți să iei ceva de la mine, cred că suntem cam de aceeași înalțime, cred că o să îți vină, nu?
-Crezi că poți să îmi aduci tu? O să mă schimb după ce mănânc.
- Ok... îți aduc acum? Sau?
Mă comportam ciudat? Simțeam cum inima mai avea puțin și îmi sărea din piept. Pun ceașca de ceai pe masă cu un bol cu salată.
- Scuze, nu știu dacă îți place salata, aș fi vrut să fac omletă ințial, dar nu am avut cu ce... sper să îți placă...
Doar îmi zâmbește și bea din ceai fără să zică ceva.
-Îți place? E prea dulce ceaiul? Scuze mie îmi place ca ceaiul să fie dulce... Știi ceaiul de fructe de pădure e preferatul meu...
- Și al meu.
- Serios? Drăguț. Ămm și ești mai bine? Nu îți e frig așa?
- Nu.
- Sigur? Totuși nu vreau să răcești.
Mă duc repede și aduc o pătură și îl învelesc cu ea. Nu voiam să îi fie frig. Era destul de frig afară și risca să se îmbolnăvească. Când m-am apropiat de el am putut să îi simt mirosul dulce, mirosea atât de bine. Aș fi vrut să îl iau în brațe în acel moment și să nu îi mai dau drumul.
-Cred că e mai bine așa.
-Mersi.
Îmi mângâie mâna care era peste umărul lui.
Îmi retrag mâna repede. Nu știu de ce mă comportam așa. Eram doar puțin emoționat în preajma lui Jungkook.
- Cu plăcere...
Mă așez lângă el la masă și îmi las capul pe masă.
- Jungkook... tu ce îți mai amintești de seara trecută?
-Hm... nu, de ce?
- Nimic? Nici nu îți amintești de cearta cu Yoongi? Sau de faptul că te-am sărutat și erai să te desparți de Jimin din vina mea? Nu îți amintești?
- Asta îmi amintesc, dar nu îmi mai amintesc nimic după ce am băut. Am făcut ceva greșit?
- Dacă asta îți amintești atunci nu mă urăști? Încă vrei să stai lângă o persoană ca mine...
- Cred că am fost destul de clar cu ceea ce ți-am zis aseară.
Îmi ridic capul de pe masă și îl privesc în ochi.
- Poți să o spui din nou, te rog...
O să o spună din nou? Poate să o spună din nou? Voiam doar să mai aud acele cuvinte rostite de el.
- Te iubesc, Taehyung.
Se ridică de la masă, probabil voia să se ducă să se schimbe.
Chiar mă iubea... mă iubea. Nu, de ce ? Acum ce trebuia să fac? Nu voiam să îl rănesc, Jungkook nu merita asta. Era atât de minunat. Mă simțeam groaznic, de ce nu puteam să fiu fericit? De ce nu mă lăsam să fiu fericit cu el? De ce mă răneam și pe mine și pe el. De ce ?
Încep să plâng, uram viața asta, mă uram atât de tare, de ce nu puteam să mor odată? De ce?
-Taehyung,  poți să vii puțin?
Jungkook mă chemase, nu puteam să îl las să mă vadă așa. Trebuia să îmi controlez emoțiile.
Îmi șterg lacrimile și mă duc la el.
- Da?
-Ce pot să folosesc din dulapul tau? T..Taehyung... te simți bine...
Observase că plânsesem, nu-i așa?
De ce mă privea? Te rog oprește-te.
- Orice ... ăm eu mă duc să fac cumpărături, nu pleca pănă când nu se trezește Namjoon, te rog.
Plec repede spre ușă îmi iau haina și mă încalț. Nu mă simțeam bine, terbuia să fiu singur. Nu puteam și nici nu voiam să stau cu Jungkook acum, nu eram bine. Ies pe ușă și înainte să ies țip ca să mă fac auzit:
- Mă întorc repede, simtă-te ca acasă.
Jungkook:
Taehyung a...plâns?! De ce?! I-am spus ceva ce nu tebuia..? Of...ce fac acum...
Iau un tricou alb, niște boxeri și o pereche de blugi negri, după care bat la ușa camerei lui Namjoon.
Namjoon:
Dormeam liniștit, nimic nu-mi putea tulbura somnul sau poate da? Aud o bătaie puternică în ușa și tresar, îmi frec ochii și deschid ușa.
În fața mea era Jungkook care îmi zâmbea.
- Da Jungkook, ce e?
- Tae a plecat la magazin și nu voiam să stau singur. Pot să stau cu tine?
Zâmbea și clipea des, era adorabil.
- Da poți să stai, mulțumesc că m-ai trezit, îi răspund puțin morocănos. Cred că nimănui nu îi place să fie trezit.
- Scuze Namjoon, nu am vrut.
- Eh, nu contează, ce vrei să facem?
Se trântește în patul meu.
- Ce tot faci în patul meu?
- Mă întind.
- Iar în patul lui Taehyung ce ai făcut?
- Adică?
- Știi tu...
Jungkook:
Stau puțin să mă gândesc și roșesc tot.
-N...NU E CEEA CE CREZI! NOI N-AM FĂCUT NIMIC, ÎȚI JUR!
- Bine, bine, cum zici tu. Să zicem că te cred. Dar ești tu sigur ca nu ați făcut nimic. Erai destul de beat.
-Da, sunt sigur. Hm, totuși ce s-a întâmplat aseară?
- Adică? Mai nimic.
- Sigur? Sper că nu am făcut nimic prostesc.
Namjoon.
Cum ar fi fost să îi spun hei aseară m-ai cam sărutat și s-a simțit al naibii de bine și aș vrea să mă mai saruți și a da te cam plac Jungkook și știu că nu e ok pentru că știu că tu și Taehyung vă cam placeți și super mult.
Puteam să îi spun asta? Normal că nu.
- Ămm, nu, totul a fost ok.
Îmi face semn să vin lângă el în pat zâmbindu-mi.
Mă așez lângă el.
- Ce?
- Nimic, doar voiam să stai lângă mine.
-Serios? Ai grijă să nu îl faci pe Taehyung gelos. Știi Jungkook, chiar te place mult.
Mă întind în pat.
-Știu, și eu îl plac pe el. Se întinde lângă mine.
- Știi se vede de la o poștă că aveți sentimente unul pentru celălalt și totuși nu înțeleg ceva. Dacă îl placi pe Tae de ce ești împreună cu Jimin?
- Doar ca să uit de Tae...
- Știi nu e ok ce faci... în fine de ce nu sunteți odată împreună și gata?
-Oricât aș vrea, Taehyung nu vrea...
Oftez, care era problema lui Taehyung? Mereu trebuia să complice totul.
- Mă crezi că habar nu am ce e în capul copilului ăsta, dar mă cam îngrijorează, se comportă ciudat și nu știu ce trebuie să fac. Cum să îl ajut... Crezi că sunt un frate mai mare groaznic?
Jungkook:
Mă ridic în fund și îi dau una în umăr lui Namjoon.
-Cum poți să zici asta?! Ești un frate minunat!
- Crezi tu? Nu știu... nu pot să înțeleg ce simte sau gândește Taehyung, chiar dacă mereu am fost apropiați niciodată nu am știut ce simte el cu adevărat. Știi mi-a spus ceva ce m-a îngrijorat... Mi-a zis că are de gând să se sinucidă în 2 luni și nu știu chiar sper că nu vorbea serios, plus că habar nu am de ce Yoongi îl urăște atât de mult. Efectiv totul e atât de complicat, nu mai înțeleg nimic...
Oftez și îmi las capul pe umărul lui, zâmbind ușor.
-Știi, astea sunt hainele lui...au mirosul lui Tae pe ele, pur și simplu ador...
Namjoon:
Îl mângâi ușor pe cap. Din ce în ce începea să îmi placă și mai mult de Jungkook...De ce nu am putut să îl întâlnesc eu înaintea lui Taehyung? Ar fi fost diferit.
- Jungkook, pot înțelege de ce tâmpitul de Taehyung te place atât de mult...
-Hm, de ce?
Îi zâmbesc privindu-l în ochi.
- Nu e evident? Doar ești atât de minunat. Cine nu te-ar plăcea?
Jungkook :
Roșesc și zâmbesc slab, întorcându-mi privirea. Ce voia să zică cu asta? Că și el mă place? Neah, probabil gândesc prea mult.
Namjoon:
Îi mângâi obrazul neted. Era așa cald și fin.
- Ești adorabil Jungkook. Fratele meu e atât de norocos, păcat că e prea retardat ca să fie cu tine...
-Da păcat, dar hei te am pe tine.
-Yep, norocul tău. Auzi tu ai mâncat? Mie îmi e cam foame.
-Da, mi-a făcut Tae să mănânc. Vrei să comand ceva pentru tine?
- A fost în stare să gătească fără să dea foc la bucătărie? Ce, ți-a făcut și ție pizza congelată?
- Mi-a făcut salată, spune acesta râzând ușor.
- Și la fratele lui mai mare nu s-a gândit? Ce urât. Da chiar, o să îl sun să văd pe unde naiba e.
-E la magazin, vine repede.
- Dacă zici tu. De cât timp e plecat?
- Cred că de 10 minute.
- Dacă nu vine în 30 de minunte jur că îl bat și nu îl mai lasa să iasă din casă.
Jungkook:
Zâmbesc scurt și îl privesc pe Namjoon. Chiar era un frate bun, un frate perfect. Era înalt, avea grija de cei din jurul lui, e bun la suflet...chiar era perfect.
- Ce zâmbet de iepure ai.
Mă apucă de un obraz spunându-mi:
- Ești așa adorabil, Jungkook.
Credea că sunt adorabil, ce drăguț. Într-un fel îmi plăcea de Namjoon, nu știu chiar îmi plăcea compania lui, era plăcut să stau cu el, extrem de plăcut.
Chiar aveam o ușoară simpatie pentru el.