𝒫𝒽𝒾𝓁𝑜𝓅𝒽𝑜𝒷𝒾𝒶

𝒞𝒶𝓅𝒾𝓉𝑜𝓁𝓊𝓁: 19

Namjoon:
Mă trezesc și mă îndrept spre camera lui Taehyung. Nu era acolo, nu era nicăieri în casă.
Unde naiba era și de data asta copilul ăsta? Aseară a ajuns târziu, iar azi a plecat atât de devreme. Știu că nu mai e un copil, dar totuși merit și eu niște explicații, am dreptul să știu pe unde naiba umblă fratele meu mai mic.
Încerc să îl sun, dar normal că nu îmi răspunde. Are degeaba telefonul ăla: Ce, se deranjează el să îi răspundă fratelui său?! Nici nu știu de ce mă mai obosesc să îl sun.
Mă gândesc că poate era cu Jimin, adică cu cine altcineva putea să fie? Doar Jungkook nici nu mai voia să audă de el.
Îl sun pe Jimin sperând că poate știe el ceva de Taehyung.
-Bună Jimin, scuze de deranj, dar cumva Taehyung e cu tine? Sau ai idee unde ar putea fi?
-De ce toată lumea mă întrabă unde este Taehyung? Nu, nu știu !
-Ok, calm. Cum ești cam singura persoană cu care vorbește Taehyung mă gândeam că știi unde e.
-Habar n-am! Nu am mai auzit de el de trei zile...
-Serios? Ciudat. Of, sper că puștiul ăsta nu a făcut vreo prostie, mersi mult Jimin oricum. Scuze de deranj.
Închid fiind puțin dezamăgit și îngrijorat. Chiar mă îngrijora Taehyung, pe zi ce trece mă îngrijorează mai tare băiatul ăsta. Nu am altceva de făcut decât să îl aștept să se întoarcă.
Taehyung:
Îi răspund sărutului și mai pasional. Voiam mai mult, voiam să nu se mai sfârșească vreodată. Săruturile lui Jungkook îmi dădeau o stare exagerată de euforie, mă făceau să uit de tot, erau atât de plăcute, atât de dulci, atât de intense, erau perfecte. Și erau singurul lucru de care aveam nevoie.
Rup sărutul respirând greu. Îl privesc, îl privesc fără să pot să mă opresc. Îl voiam atât de mult, aveam atât de multă nevoie de el. Nu puteam să mă stăpânesc, chiar aveam nevoie de sărutările lui, de căldura trupului său.
Îl trântesc ușor pe masă dărâmând farfuriile și cam tot ce era pe ea.
Îl sărut din nou pasional strecurându-mi limba adânc în cavitatea sa bucală. Încep să îi acopăr gâtul cu sărutări apăsate. Aș fi vrut să îi las semne pe tot gâtul, nu, pe tot corpul, semne ce ar fi arătat că este al meu.
Îmi strecor mâinile sub tricoul acestuia. Corpul îi era atât de cald, pielea îi era fină.
Trebuia să mă opresc, dar nu puteam. Îl sărutam fără încetare.
Și el voia asta? De ce nu spunea nimic? Ce voia? Voia să mă opresc? Trebuia să știu dacă Jungkook voia asta.
Mă opresc din a-l săruta și îl privesc serios în ochi pentru a știi sau a încerca să îmi dau seama ce vrea el de fapt.
-Jungkook... tu, tu chiar mă iubești? Tu, tu chiar vrei... adică ar fi prima dată pentru tine, adică... Jungkook eu, eu chiar te vreau, am nevoie de tine, vreau să simt că ești al meu, măcar pentru scurt timp, dar tu, tu ce vrei? Vrei să mă opresc?
Spre surprinderea mea chiar dacă aveam oarecum emoții, iar inima îmi bătea atât de tare încât îi auzeam fiecare bătaie puternică am vorbit fără să mă bâlbâi, eram sigur pe ceea ce spuneam și ceea ce voiam să fac.
-Nu știu...Este așa ciudat...
-Înțeleg...
Asta însemna că trebuie să mă opresc, să încerc să îmi controlez dorința de a-l face al meu, dorință pe care am ținut-o ascunsă sau am ignorat-o până acum.
-Taehyung... te iubesc și eu chiar îmi doresc... îmi doresc asta, îmi doresc să fiu cu tine.
Părea atât de sincer și sigur. Mă copleșea, pentru un moment nu am făcut nimic altceva decât să mă uit la el puțin mirat. Mă trage spre el. Mă sărută, iar sărutul lui m-a făcut să fiu și mai sigur că și el simțea la fel, că și el mă dorea la fel de mult precum îl doream eu.
Nici nu îmi vena să cred că s-a ajuns aici, ieri mă respingea, voia să stau cât mai departe de el, iar acum, acum mă lăsa să fiu prima persoană căreia era gata să îi se ofere atât trup cât și suflet? El chiar mă iubea, mă simțeam atât de bine știind că o să fiu primul, era extrem de emoționant, dar excitant în același timp.
Îl ridic de pe masă apucându-l de mână. Îl trag după mine până în dormitor după îl trântesc în pat, așezându-mă peste el.
Cu grijă îi dau tricoul jos și îi acopăr corpul cu sărutările mele calde. Era doar al meu, fiecare părticică din corpul lui era doar a mea, Jungkook era al meu, al meu, al meu. Nu, nu o să îl mai las să plece, oricum el nu o să plece, nu, sunt prea important pentru el, el vrea să îmi aparțină, asta își dorește.
Încearcă să îmi dea bluza jos la rândul său, dar îl opresc apucându-l de mână, plimbându-mi limba pe fiecare deget al său. După ținuându-l încă de mână îl ajut să îmi dea bluza jos. Observ cum acesta își mușcă buza de jos.
Îmi lipesc buzele de ale lui.
Cobor din ce în ce mai jos cu săruturile făcându-l pe Jungkook să geamă. Eram atât de satisfăcut. Era ceva nou pentru mine, niciodată nu am simțit că o persoană îmi poate aparține întru totul.
Îi dau pantalonii jos, după boxerii. Îl dezbrăcam cu migală, fară să mă grăbesc.
Chiar făceam asta? Acum ceva săptămâni îmi era și rușine să dorm cu el sau să îl ajut să se îmbrace. Se pare că e mai ușor să dezbraci pe cineva decât să îl îmbraci.
Își încolocește picioarele în jurul taliei mele. Încep să îi sărut tandru coapsa piciorului, iar după trec la cealaltă extremă, îi mușc coapsa chiar animalic, era atât de fragedă, voiam, voiam să las câte un semn pe fiecare părticică ca corpului său. Din nou urc cu sărutările lăsând în urmă semne roșiatice pe pielea sa catifelată. Mă reped asupra gâtului său, sărutându-l cu ardoare. Mâinile lui Jungkook se plimbeau pe spatele meu. Uneori simțeam cum unghiile sale îmi pătrundeau în piele.
Intru în el cu grijă. Îmi auzeam numele printre gemetele sale de plăcere, îi oferisem plăcere, îi oferisem ceva ce nimeni nu i-am mai oferit până acum, plăcerea carnală.
Nimic nu este mai dezgustător și plăcut ca plăcerea trupească. Toți tânjim după ea, iar mulți renunță și la propriul lor suflet pentru ea, renunță la tot pentru un moment de plăcere.
La ce renunțase Jungkook doar pentru a se bucura de acest moment, de momentul nostru? Trebuia să renunțe la ceva...Renunțase la propria sa fericire, știam că după ce povestea noastră va lua sfârșit Jungkook nu va rămâne decât cu cicatricile greșelilor lui de acum. Ce îi trece în minte îmi era necunoscut, îmi strecurăm din când în când degetele prin părul său ciufulindu-l și întrebându-mă ce sentimente și gânduri ascudea mintea lui.
I-am pătruns în trup și suflet, a fost mai simplu decât aș fi crezut, dar mintea lui mereu va fi o enigmă neelucidată. Niciodată nu voi ști ce simte el cu adevărat. Și chiar dacă în acest moment e al meu, după știu că nu va mai fi așa... Nu pot să îi controlez mintea, nu voi putea niciodată. Mintea lui nu îmi aparține și nici nu îmi va aparține vreodată.
Dar măcar știu că pentru un scurt moment el a fost al meu, el mi s-a oferit, el și-a dorit să fie al meu, pentru un moment atât de scurt ca acesta, și totuși un moment atât de semnificativ pentru existența mea.
Yoongi:
Muzica, tot ce iubeam mai mult nu putea să mă mai facă fericit. Tot ce scriam era sumbru, lucru ce mă făcea să fiu și mai deprimat.
Fiind doar eu și cu muzica mea am realizat cât de singur sunt de fapt, cum nu mai am pe nimeni și nimeni nu mă mai vrea. Cuvintele lui Taehyung îmi răsună în minte acompaniând fiecare notă muzicală realizată de clapele pianului meu.
Îi vedeam chipul atât de clar și realizam că era chipul unui monstru, Taehyung devenise un monstru, era doar vina lui Hwa-Young, ea i-a distrus sufletul pentru a își satisface dorințele bolnave. L-a distrus pe Taehyung chiar sub privirea mea, iar eu nu am făcut nimic pentru a-l salva, pentru a-l salva pe băiatul inocent pe care îl iubeam din toată inima mea. Îl urăsc pe Taehyung de acum doar pentru a nu mă urîpe mine, eu sunt singurul vinovat de declinul său, eu l-am lăsat pe Taehyung să devină așa, iar acum e prea târziu ca să îl salvez, singura soluție este moartea, el trebuie să moară exact cum a murit Hwa-Young. A ajuns să îi semene atât de mult așa că trebuie să moară pentru binele tuturor, dar și al lui. Știu că sora mea a vrut să moară, știu că era o ființă cu adevărat hidoasă. Am iubit-o, dar și urât-o în același timp. Îmi e dor de ea, dar știu că finalu său tragic îi era predestinatunei ființe precum ea. A murit cu zâmbetul pe buze știind că a reușit să îl distrugă pe Taehyung, știind că în urma ei lasă doar suferință.
Ea este singurul meu păcat, păcat pe care îl iubeam și de care trebuia să scap...
Să fiu singur doar cu gândurile mele îmi face rău, am nevoie să stau cu cineva, vreau că cineva să îmi distragă atenția de la tot ce îmi trece prin minte. Nu vreau să mă asculte, vreau eu să ascult acea persoană și să îi pot fi alături. Vreau să iubesc pe cineva și acea persoană să mă iubească la rândul ei, e tot ce îmi doresc.
Îmi iau telefonul și văd numărul lui Jimin.
Jimin, Jimin pare o persoană atât frumoasă la exterior cât și în interior. Îmi plăcea mult compania lui, prezența lui mă liniștea. Decid să îl sun sperând că va accepta să petreacă puțin timp cu mine. Ușor emotiv și cu mâinile tremurând îl sun.
-Jimin... scuze că te deranjez din nou... Ești ocupat azi?
Mă întreb oare dacă mă auzise, vorbeam atât de încet. Nici eu nu mă auzeam.
-Nu mă deranjezi. Chiar nu am ce să fac azi.
-Nici eu. Și mă plictiseam. Și știi azi e chiar o zi frumoasă, mă întrebam dacă vrei să ieșim, chiar îmi place să petrec timp cu tine...
-Ok, sigur! Unde vrei să mergem?
-Nu știu, unde vrei. Nu contează unde mergem atâta timp cât sunt cu tine.
Simțeam un gol în stomac și cum obrajii mi se înroșesc. Ce tocami am spus?!
-Vrei să ne plimbăm în parc? Poate te face să te simți mai bine.
-Sigur, mi-ar plăcea. Poți ajunge în 30 de minute?
-Da. Ne vedem acolo.
-Ok ne vedem la intrarea principală, mulțumesc Jimin.
Zâmbeam, eram atât de fericit, dar nu înțelegeam de ce. Chiar îl plăceam pe Jimin, nu știu dacă îl plăceam ca pe un prieten sau era ceva mai intens, dar îl plăceam extrem de mult. Îmi plăcea vocea lui dulce, zâmbetul lui adorabil, înfățișarea lui ireal de perfectă, îmi plăcea totul la el. Dar... el și Taehyung erau apropiați, iar asta însemna că îi eram antipatic. Îmi era frică că Taehyung să nu îi fi spus ceva ce să îl facă chiar să mă urască... Nu voiam ca Taehyung să ajungă să îl întoarcă pe Jimin împortiva mea.
Ajung la locul întâlnirii. Mă uitam în jurul meu și totul era atât de frumos, era liniștitor să fiu afară în lumina soarelui. Mă uitam după Jimin încercând să nu par prea emoționat când o să îl văd, nu vreau să fie prea evident că îl plac atât de mult, e puțin rușinos pentru mine...
Jimin:
Se pare că nu trebuie să muncesc prea mult ca să îl fac pe Yoongi să mă placă. Nu mai trebuie să îl întreb dacă vrea să iasă cu mine, o să o facă singur. Nu sunt eu cea mai minunată și frumoasă persoană? Da, sunt sigur că mă place. O să fie ușor să aflu cât mai multe lucruri despre trecutul lui și a lui Taehyung. O să îl fac să fie atât de îndrăgostit de mine încât nu o să mai știe ce spune.
Ajung în parc și îl văd cum așteaptă fericit. Mă îndrept spre el și îl iau în brațe.
-Bună!
-Hei...
Îmi răspunde la îmbrățișare puțin timid. Stăm ceva timp îmbrățișați. Avea de gând să îmi dea drumul sau ce?
-Yoongi, Poți să îmi dai drumu, hai să mergem. Și, ce te frământă? Te simți bine?
-Da, scuze, doar că e plăcut să te țin în brațe, ești foarte cald.
-Nu trebuie să îți ceri scuze! Te înțeleg ești singur și ai nevoie de cineva să te ia în brațe. E ok, sunt aici pentru asta.
Yoongi:
Cum de știa cum mă simt? Cum era posibil să știe cum mă simt fară să îi fi spus măcar ceva?
O iau în față uitându-mă în jurul meu și fără să spun nimic.
După ceva timp decid să rup tăcerea.
-Jimin, e frumos aici, nu crezi? Nu e frumos cum totul e atât de diferit aici față de oraș?Cum nimeni nu e grăbit aici, cum nu e zgomot. E așa liniștitor, îmi plac parcurile, sunt o oază de liniște, locul perfect unde poți să îți lipezești gândurile.
-Da? Nu știam. Și mie îmi plac parcurile. Uneori vin și ma plimb singur încercând să îmi găsesc liniștea. Să scap de toate problemele pentru o durată scurtă de timp.
-Liniștea îți e cel mai bun prieten? Atunci îți place singurătatea?
-Uneori da. Ai nevoie de singurătate, să stai doar tu cu tine. Dar, mai ai nevoie și de cineva să îți fie aproape. Mereu trebuie să găsești un echilibru.
-Da ai perfectă dreptate. Jimin, tu ai nevoie de cineva care să te ia în brațe? Tu cum te simți?
-Eu sunt bine. M-am obișnuit să îmi împărtășesc problemele doar mie și să le rezolv singur. Oricum nu îmi place să bat pe nimeni la cap cu ele.
-Știi că nu e bine ceea ce faci? E chiar trist că încerci să îi ajuți pe toți din jurul tău și uiți de tine. Știu că nu ai încredere în mine, dar sper să ajungi cu timpul. Eu vreau să te ascult și să te ajut Jimin, chiar vreau.
-Nu am nevoie de ajutor și nici nu-l cer. Așa că nu te obosi. Îți mulțumesc că te-ai oferit totuși.
-Bine, dacă spui tu. Adevărul este că nu poți ajuta o persoană ce nu vrea să fie ajutată.
-Ai dreptate...
-Jimin aș vrea să știu mai multe despre tine. Spune-mi cea mai frumoasă amintire a ta, te rog.
Stă puțin pe gânduri și după îmi răspunde având cel mai luminos și frumos zâmbet pe chip din întreg Universul.
-Eu dansând cu mătușa mea. Îmi aduc perfect aminte fiecare pas și gând pe care îl aveam în minte. Mătușa mea era foarte elegantă și specială, a fost și este un exemplu în viața mea și înca este. Era o femeie puternică și deșteaptă. Mereu avea încredere în ea și în ceea ce făcea. Încerc să fiu ca ea într-un fel...
-Înțeleg. Îmi pare rău că o ființă atât de specială precum ea nu mai e printre noi.Acum cât timp ea a murit? Sper că nu te deranjează prea mult această întrebare.
-Nu mă deranjează. Acum ce să fac? Nu pot să dau timpul înapoi. Trebuie să accept că ea nu mai este și să merg înainte. A murit acum 7 ani, când aveam 15 ani.
-A, îmi pare rău, cred că ți-a fost greu, dar serios Jimin, chiar aș vrea și ți-ar face bine să dansezi din nou.
-Când sunt foarte trist și îmi aduc aminte de unele momente cu ea, mă duc la academia ei și dansez, dansez fără încetare. Și atât, nu este un hobby și nici nu aș prea vrea. Nu știu, nu dansez pentru nimeni, mai mult dansul e o alinare și un mod de a îmi aduce aminte de ea....
-Înțeleg, mă bucur să aud asta. Cred că este foarte frumos ceea ce faci, cred că dansând e cel mai frumos lucru prin care îți poți aduce aminte de ea.
-Chiar îmi este dor de ea. Eu nici măcar nu am vrut să știu unde este mormântul ei. Nu am vrut pentru că știam că o să mă duc acolo în fiecare zi singur, întrebându-mă: De ce ea ? De ce singura persoană din viața mea a trebuit să moară? Eram disperat și credeam că este un coșmar și că nu voi accepta asta. Dar am acceptat și uite-mă aici vorbind despre ea fără ezitare și fără să vărs vreo lacrimă. Trebuie să acceptăm ca persoanele dragi ne vor părăsi cândva.
-Ești o persoană puternică. Aș vrea să fiu așa detașat ca tine și să pot să trec peste moartea surorii mele și să îmi trăiesc viața...Dar încerc, încerc să nu mă mai las afectat.
-Prea multe lucruri despre mine. Hai să vorbim despre cea mai frumoasă amintire din viața ta.
-Cea mai frumoasă amintire a mea îmi provacă prea multă tristețe acum...
-Înțeleg. Dar cea mai minunată persoană din viața ta?
-Taehyung..
Taehyung chiar a fost cea mai minunată persoană din viața mea. Cea mai frumoasă amintire a mea este tot legată de el... Îmi e așa dor de el, de ce l-am lăsat să se distrugă, de ce vreau acum atât de mult să îl distrug? De ce vreau să distrug atât de tare persoana pe care obișnuiam să o iubesc atât de mult?
-Taehyung? Nu vă urâți ? Tu chiar îl consideri cea mai minunată persoană din viața ta? Nu este Hwa-Young?
-Sora mea? Clar nu, ea a fost cea care mi-a distrus viața și mie și lui Taehyung, din cauza ei am ajuns să îl urăsc pe Taehyung, din vina ei am pierdut ființa cea mai minunată și pe care o iubeam cel mai mult, Taehyung...
-Wow, ok. Atunci de ce nu îi spui toate aceste sentimente? De ce nu vă împăcați? Poate sunt cam indiscret, dar, tu îl iubești în mod prietenesc sau în alt mod? Adică am văzut o sclipire în privirea ta când ai început să vorbești despre el...
-Eu și Taehyung nu mai putem să ne împăcăm, asta e clar, plus că Taehyung s-a schimbat atât de mult, Taehyung nu mai e de mult acel Taehyung pe care îl iubeam și da l-am iubit pe Taehyung mai mult ca pe un prieten, dar sentimentele mele nu au fost împărtășite. Nu doar că Taehyung m-a respins, dar m-a și trădat și el și sora mea m-au trădat și au încercat să mă distrugă... Regret atât de mult că l-am lăsat pe Taehyung să fie influențat și rănit de sora mea... Știi, Hwa-Young chiar merita să moară, a primit ceea ce merita, într-un final toți plătim pentru păcatele noastre.