𝒫𝒽𝒾𝓁𝑜𝓅𝒽𝑜𝒷𝒾𝒶

𝒞𝒶𝓅𝒾𝓉𝑜𝓁𝓊𝓁: 14

Jimin:
Sunt așa obosit. Toată noaptea m-am gândit la Jungkook. Nu răspundea la telefon, mă îngrijora, chiar dacă nu îl mai vreau în viața mea, totuși mi-a fost prieten timp de zece ani. Îmi era greu să renunț la el, dar era mai bine așa.
L-a rănit pe Taehyung foarte mult, și sincer să fiu mă interesează mai mult ce face Taehyung în acest moment. Nu cred că el ar putea să facă un lucru atât mizerabil și oribil. Poate nu îl știu pe Taehyung atât de bine, dar, sunt sigur că el nu a comis nicio crimă. Vreau să aflu mai multe informații și să îl ajut să afle adevărul. Vreau ca eu să aflu adevărul.
O să fie greșit ce o să fac, dar, trebuie să mă apropii puțin și de Yoongi pentru a afla mai multe variante și informații despre moartea acelei fete. Mai întâi mă duc la Taehyung acasă să văd cum se mai simte și ce face.
Taehyung:
Mă îndrept pierdut spre casă. Nu mă mai gândeam la nimic, aveam o durere insuportabilă de cap, simțeam cum capul o să îmi explodeze. Aveam nevoie să mă întind puțin în pat, poate și să dorm puțin.
Ajung în fața blocului meu.
În fața ușii de la intrare era un băiat firav cu părul blond și răvășit din pricina vântului. Cu siguranță că părul meu era la fel de ciufulit.
Dacă mă uitam mai atent la acel băiat îmi părea și mai cunoscut. Era Jimin, dar ce căuta aici? Îl bat ușor pe umăr.
-Jimin? îl întreb surprins.
-Taehyung!
Mă ia în brațe, era plăcut, dar nu era și el dezgustat de mine ca toți ceilalți? Un singur lucru știam, Jimin mereu apărea când aveam cea mai mare nevoie de cineva, gata să îmi ofere toată afecțiunea și înțelegerea lui. Îi eram sincer recunăscător.
Îl iau și eu în brațe. Era ciudat, dar simțeam că Jimin era singurul meu prieten în acel moment, știu că nu eram prieteni, dar nu știu, chiar aveam o încredere inexplicabilă în el de parcă îl știam de o viață.
-Hei, am vrut să văd ce faci. Să vorbim puțin despre tine. Doar despre tine. Nu te văd că ești în apele tale azi. Stai puțin. Taehyung? Ce ai pățit la buză? Ești ok?
Îmi atinge buza de jos cu vârful degetului.
Nu puteam să îi spun că sângerează puțin din pricina lui Yoongi. Știu că am meritat să fiu lovit de către acesta.
-Mulțumesc Jimin, mulțumesc că ești aici, dar de ce te interesează atât de mult persoana mea?
-Păi mă interesează. Ești singurul prieten al meu și mi-ai fost alături când am avut nevoie. Așa cred eu. Dar e ok, dacă te deranjez plec.
-Jimin, ai fi ultima persoană ce ar putea să mă deranjeze. Mă bucur extrem de mult că ești aici. Doar că nu știu cum să reacționez, până acum nici fratele meu nu m-a întrebat cum sunt eu de fapt. Știi Jimin, cred că și eu te consider un prieten.
Îi zâmbesc, durerea mea de cap dispăruse într-un mod miraculos. Chiar eram fericit, chiar aș fi vrut să îl fi întâlnit pe Jimin înaintea lui Jungkook, să fi fost cu adevărat prieteni. Jimin era singura persoană ce era atât de diferită față de mine, dar mă înțelegea atât de bine. Cum putea să mă înțeleagă atât de bine?
Dar era prea târziu pentru mine, eu nu mai puteam să fiu salvat, iar Jimin merită un prieten mai bun decât aș putea să fiu eu. O persoană cu un suflet atât de bun ca Jimin merită tot ce este mai bun.
-Mă bucur că și tu mă consideri un prieten. Să știi că tu chiar dacă mă considerai nașpa sau nu mă considerai un prieten eu tot voiam să te ajut. Pentru că îmi ești drag.
-Jimin, cred că la început și tu mă considerai nașpa. Dacă vrei să vorbim aș prefera să nu discutăm la mine. Știi aș vrea să fim doar noi doi, așa e normal.
-Vrei să mergem la mine?
-La tine? Mă gândeam la ceva cafenea, parc. E ok să vin la tine? Nu te deranjează?
-Să mă deranjeze ce? O prezență în plus și amabilă, niciodată nu strică. Plus că nu știu, și eu m-am simțit singur în ultima vreme...
-Eu amabil? Mă faci să râd. Am fost cam îngânfat cu tine și nu știu. Mă simt puțin ciudat că ești atât de drăguț cu mine. Vin la tine cu o singură condiție. Nu vreau să vorbim doar despre mine, important este și cum te simți și tu.
-Eu nu mă supăr când te comporți mai îngânfat cu mine, e ok, te înțeleg, mai avem și zile proaste. De mine nu prea avem ce să vorbim. Este plictisitoare viața mea, nu prea am ce să îți spun.
-Eu voi decide dacă este sau nu plictisitoare viața ta.
-Chiar este. O să devină mai interesantă dacă petrec mai mult timpul cu tine. Știi...eu nu mai am pe nimeni. E greu, dar ce să fac? M-am obișnuit cu acest stil de viață. Cred că amândoi suntem cam singuratici...
-Dar îl ai pe Jungkook, nu? Oricum eu o să îți creez doar probleme. În fine să mergem, sunt curios unde stai, sincer.
-Jungkook zici că e Dumnezeu . Chiar așa? Trebuie să vorbim despre el în fiecare discuție. Este un copil prost, enervant și egoist.
Râd discret.
-Parcă ai fi Yoongi, pentru un moment chiar am crezut că el vorbește. Știi mereu îmi spunea că sunt un copil prost, enervant și egoist. Oare avea dreptate? Oare tu ai dreptate în privința lui Jungkook?
-Ce vrei să spui? Că Jungkook nu este așa?
-Ba sigur că este așa, nu pot să îl judec și eu am fost cândva ca el, la fel de egoist și naiv și enervant. Și cum tu ai dreptate acum știu că și Yoongi avea. Dar Jungkook, mai are timp să se maturizeze, nu îl condamna pentru comportamentul lui. Știu că ți-a greșit, dar știu că tu ești singura influență pozitivă din viața lui, așa că nu îl lăsa baltă.
-Bine, bine. Am terminat cu subiectul Jungkook? Îți mulțumesc că mi-ai dat acest sfat.
-Nu e un sfat, e o rugăminte. Chiar dacă ești supărat pe Jungkook nu îl lăsa să ajungă distrus, nu lăsa lumea asta rea să îl strice, Jungkook e o persoană bună, dar știu că petrecând timp cu Yoongi va ajunge să își piardă esența, va deveni cineva pe care va ajunge să îl urască. Știu prea bine, pentru că asta s-a întâmplat cu mine. Nu mereu am fost o persoană atât de deprimată, obișnuiam să iubesc viața, chiar o iubeam...
-Taehyung... Jungkook nu mă mai vrea în viața lui. Eu știu că tu îl iubești foarte mult, și nu vrei să-i se întâmple ceva, să își trăiască viața. Dar eu nu mai pot, nu mai vreau să mai fiu folosit.
-Înțeleg perfect, Jungkook trebuia să își dea seama că folosindu-te va ajunge să te piardă. E trist, dar toți trebuie să ne asumăm faptele... Știi Jimin eu nu îl iubesc atât de mult pe Jungkook, mi-am indus aceste sentimente doar ca să pot să mai simt ce am simțit cândva, să mă simt din nou în viață. Probabil și eu îl folosesc sau îl foloseam pe Jungkook...
Jimin:
Tot restul drumului m-am gândit la cum să îl întreb pe Taehyung despre acea fată. Nu știam dacă să îl întreb, dacă îl rănesc aducându-i aminte de ea. Dar trebuia, trebuia să aflu adevărul. Ajungem acasă și îl invit pe Taehyung în casă. Îl conduc în sufragerie și ne așezăm pe canapea. Taehyung se uita pierdut în gol.
-Taehyung?
-Da?
-Eu știu că te doare, dar vreau să te ajut să afli că tu nu ai omorât-o pe Hwa-Young. Tu nu ești un criminal, nu ești. Mă deranjează că tu crezi că ești acea persoană dezgustătoare. Tu nu ești acel criminal. Nu ai putea să faci un lucru așa mizerabil. Ești o persoană minunată Taehyung. Ține bine minte acest lucru.
-Jimin, chiar mă întreb de ce Jungkook a renunțat atât de ușor la mine dacă mă iubea și de ce tu încerci să mă ajuți când practic eu ți-am provocat toată suferința. Tu chiar crezi că nu am omorât-o? Sincer să fiu moartea ei îmi e atât de neclară...
-Pentru asta sunt eu aici. Să îți arăt că totul poate fi clar.
- O să sune ciudat, dar tu îmi amintești foarte mult de păpușa lui Hwa-Young. Ești la fel de drăguț ca acea păpușă. Încă îmi amintesc că ori de câte ori era tristă își lua strâns păpușa în brațe mângâindu-i părul blond ușor ondulat. Ea chiar iubea acea păpușă...Chiar îmi e dor de Hwa-Young, iar deja dorul fața de ea devine de nesuportat. Aș vrea să o pot uita, dar nu pot, nu pot să mi-o scot din minte, din inimă, mi-a fost prea dragă și totuși amintirea ei mă rănește atât de tare. Uneori vreau ca totul să fie un coșmar, iar când acest coșmar va lua sfârșit ea să fie în viață, să o pot lua strâns în brațe și să îmi spună:"A fost doar un coșmar Taehyung, sunt aici, mereu voi fi aici." Dar din păcate acest coșmar nu se va sfârșit vreodată, iar mereu e doar o minciună...
-Taehyung, uită-te în ochii mei.
Taehyung:
Îl privesc pe Jimin în ochi timid. El înțelegea perfect cum mă simt, nu-i așa? El chiar voia să mă ajute.
-Jimin...
-Și eu am trecut prin multe. L-am avut pe Jungkook, a plecat. Am avut-o pe mama, a plecat. L-am avut pe tata, a plecat. Te mai am doar pe tine Taehyung. Te rog să nu pleci de lângă mine, îți voi fi mereu aproape și te voi ajuta mereu.
"Te rog să nu pleci de lângă mine" asta i-am cerut lui Jungkook, lui Namjoon, lui Hwa-Young, dar ei au plecat, m-au lăsat singur, pierdut în întuneric. Nu pot să rămân lângă Jimin, zilele îmi sunt numărate, timpul mi se scurge. Oricât aș vrea să îi rămân alături eu am făcut deja o alegere, am ales să mor. Am ales moarte, nu viața. "Mereu", pentru mine nu există mereu...
-Îmi pare rău Jimin...
Îl iau strâns în brațe mângâindu-l părul mătăsos și blond.
-De ce să îți pară rău? Viața mea nu este așa oribilă. Tu ai mai multe probleme.
-Îmi pare rău pentru tot, pentru toate greșelile pe care le-am comis, chiar îmi pare rău.
-Taehyung, tu nu ai comis nicio greșeală. Îți voi arăta asta. Îți voi arăta că tu nu ai omorât-o pe Hwa-Young.
-Toți greșim, alții mai mult, dar toți greșim așa sunt oamenii. Tu chiar vrei să știi mai multe despre mine și Hwa-Young? Chiar așa mult te interesează trecutul meu. Îmi e teamă că ori te va deprima trecutul meu și al lui Hwa-Young ori de va plictisi de moarte. Chiar vrei să îți povestesc?
-Da, eu chiar vreau să te ajut Taehyung. Vreau să știu povestea, vreau să știu cum ai ajuns tu la concluzia că ai omorât-o. Vreau să știu cum ai omorât-o și dacă ai omorât-o.
-Ori de câte ori mă gândesc la ea simt cum inima îmi plânge de dor, simt că aș putea să mor din pricina dorului. Aș vrea să o pot uita, dar e trist să uiți un prieten. Nu toată lumea a avut un prieten. Ea a fost multă vreme unicul meu prieten, persoana în care aveam cea mai mare încredere. Ea era lumea mea, era motivul pentru care trăiam. Încă îmi amintesc privirea ei de înger trist și confuz, cum mă privea pierdută și cum în privirea ei se reflecta toată tristețea din lume. Aș fi vrut să nu o mai văd suferind, dar niciodată nu am putut să o ajut, nimeni nu o putea ajuta, era condamnată la o suferință veșnică. Ea nu mai e printre noi, ea acum trăiește doar în amintirea mea. A plecat și eu am rămas doar cu tot dorul din lume, dar și cu amintirile, amintiri de neprețuit și toate despre ea...
Eu ar fi trebuit să fiu cel care plângea și totuși văd cum pe obrazul neted al lui Jimin se scurge o lacrimă.
Îi zâmbesc cald privindu-l curios.
-Jimin, de ce plângi? îl întreb ștergându-i lacrima de pe obraz.
-Sunt atât de mirat cât de mult ai vrut să o ajuți și să afli ce secrete se ascundeau în ochii ei, și ce ascundea față de tine. E trist, e trist, că nu ai putut să o ajuți... Explică-mi ziua în care ai omorât-o, sau nu. Cum s-a întâmplat totul?
-Jimin, eu știu exact de ce suferea, de ce ochii ei frumoși plângeau, era din pricina lui Yoongi. Eu nu îl urăsc pe Yoongi pentru ce mi-a făcut, eu îl urăsc pentru ceea ce i-a făcut ei. Cum a chinuit-o toată viața ei. Cum nici nu o privea și cum niciodată nu i-a spus o vorbă bună, niciodată nu i-a oferit un strop de afecțiune. Îl iubea atât de mult, îl privea cu atâta dragoste, ochii parcă îi se luminau ori de câte ori îl privea. Știu că pe mine nu ar fi putut să mă privească vreodată așa, într-un fel eram invidios pe Yoongi. Știi Jimin, eu am fost îndrăgostit de ea, o iubeam atât de mult încât am renunțat la mine însumi, doar pentru ea, dar ea niciodată nu m-a iubit, ea avea ochi doar pentru Yoongi. Îl iubea, dar nu ca pe un frate, știu poate crezi că e greșit, dar eu nu cred că e un păcat să iubești, dar spune-mi este un păcat să omori din dragoste? Nu știu cum am omorât-o, dar știu de ce. Am omorât-o pentru că o iubeam prea mult și nu voiam să o pierd. Dar eram prea tânăr ca să știu s-o iubesc, așa că am pierdut-o. Înțelegi ?
-Taehyung... gândește puțin. Gândește-te că tu nu ai omorât-o. Erai atât de îndrăgostit de ea încât nu mai gândeai ce faci și cum faci. Dacă ai fi omorât-o erai în mari belele, mâncai legume fierte la închisoare, nu îl mai întâlneai pe Jungkook.
Încep să râd. Legume fierte, doamne cât urăsc legumele.
-Jimin, urăsc legumele fierte, mai bine mor de foame decât să mănânc legume fierte.
-Știu, oribil!
-Știi când l-am cunoscut pe Jungkook credeam că aș fi putut să iubesc din nou, să o uit pe Hwa-Young, dar am fost prea naiv să cred una ca asta... Eu nu o să pot să mai iubesc pe cineva așa cum am iubit-o pe ea. Oricum, știu că am omorât-o, nu cred că s-ar fi sinucis pentru că cu o seară înainte am văzut în ochii ei puțină speranță, chiar credeam că putea să ajungă să mă iubească... Mâinile îmi sunt pătate de sânge, trebuie să plătesc pentru ceea ce am făcut. Cred că nimic din ce spun nu are relevanță. Tu vrei să știi exact ce s-a întâmplat în acea noapte, noaptea în care ea a murit. Nu cred că are rost acum să încep să îți povestesc despre stupida și tragică poveste de dragoste dintre mine și Hwa-Young, așa-i?
-Știu că îți este greu, dar, încearcă să îți aduci aminte cum s-a întâmplat totul.
-Îmi amintesc perfect acea seară, nu pot să o uit oricât aș încerca. Ceea ce a declanșat tragedia din acea seară a fost Yoongi. El a aflat că eu și Hwa-Young aveam o relație, da am fost într-un fel prietenii cu beneficii, nu am fost niciodată iubit și iubită pentru că Hwa-Young doar mă folosea să uite de Yoongi ori să îl enerveze și avea grijă în fiecare zi să îmi reamintească că ea nu mă iubea, dar am fost prea îndrăgostit și prostuț și am lăsat-o să mă folosească. Cred că mă înțelegi, știi prea bine cum e să te lași folosit.
Într-o zi, cu o zi înainte de seara în care Hwa-Young avea să își piardă viața a venit la mine plângând. Vocea îi tremura și abia putea să vorbească. Mă privea în ochi și m-a întrebat dacă o urăsc, dacă sunt dezgustat de ea. Normal că i-am spus că niciodată nu aș putea să simt asta față de ea. La auzul răspunsului meu a căzut în genunchi și a început să plângă și mai tare. Niciodată nu am mai văzut-o atât de distrusă. Atunci, printre lacrimi mi-a spus că Yoongi aflase despre noi doi, dar ce m-a șocat și supărat cel mai mult a fost când mi-a spus că s-a culcat cu el. M-am simțit trădat, eram nervos și pe ea și pe Yoongi, dar tot ce am făcut în acel moment nu a fost să țip la ea, să o întreb de ce a făcut asta. Doar am luat-o strâns în brațe și i-am șoptit:"Totul o să fie bine Hwa-Young, sunt aici pentru tine."
După ce Hwa-Young s-a mai liniștit am condus-o până acasă, oricum eram vecini, era perfect normal. Soții Min erau plecați timp de o săptămână așa că doar Yoongi era acasă. Când am intrat l-am auzit pe Yoongi cântând la pian, a fost pentru ultima dată când l-am mai auzit cântând. Cum m-a văzut Yoongi s-a oprit din cântat și mi-a zâmbit, dar într-un mod batjocăritor. A început să aplaude și parcă mușcând din fiecare cuvânt pe care îl rostea m-a întrebat:" Te-ai distrat cu surioara mea, așa-i Taehyung? Chiar sunt dezamăgit că a ajuns târfta ta, credeam că e mai deșteaptă."
Nici nu știi cât m-am abținut să nu îl lovesc când a făcut-o târfă pe Hwa-Young, dar știam că ea îl iubea extrem de mult așa că m-am stăpânit. Hwa-Young se ascundea în spatele meu, mă apucase strâns de talie și evita orice contact vizual cu fratele ei. Cred că îi era teamă.
L-am întrebat pe Yoongi dacă s-a culcat cu ea, dar știam că deja o făcuse, reacția lui spunea totul pentru că cum a auzit întrebarea mea a tras-o pe Hwa-Young spre el și i-a tras o palmă, dar atât de tare a lovit-o încât sărmana fată a căzut jos și sânge a început să îi curgă din nas. A început să țipe la ea, să o facă în toate felurile, și uitase că eu eram acolo pentru o clipă. Am ajutat-o să se ridice și am încercat să îl calmez pe Yoongi. Ceea ce m-a șocat și a fost picătura care a umblut paharul a fost faptul că a lipit-o de perete și a început să o strângă de gât, abia mai putea să respire. Eram atât de speriat în acel moment, îmi era frică să nu o ucidă așa că am luat o vază și l-am lovit cât de tare am putut pe Yoongi cu ea în cap. A căzut jos, sângele începuse să se scurgă pe podeaua din marumură. Am crezut că l-am omorât. Am luat-o repede pe Hwa-Young de mână și am implorat-o să vină cu mine, să plecăm departe.
Știu că ar fi plecat cu mine dacă Yoongi nu s-ar fi trezit și nu ar fi rugat-o să nu îl părăsească și pentru că îl iubea atât de mult a ales să rămână cu el, chiar dacă aproape că a omorât-o.
Următoarea zi m-am văzut cu ea. Mi-a spus că o să gândească dacă pleacă cu mine sau nu. În acel moment mi-a spus că crede că se îndrăgostește de mine, eram atât de fericit, chiar credeam că va alege să plece cu mine și o să fim fericiți, dar mi-am făcut speranțe false.
Seara mi-a trimis un mesaj în care mi-a spus să nu o mai caut, să uit de ea. Nu îmi venea să cred că ea chiar mi-a spus asta. M-am dus la ea acasă, eram atât de supărat, frustrat. Voiam să îmi spună față în față acele cuvinte. Acum totul devine neclar. Tot ce îmi mai amintesc din acea seară este chipul și trupul ei adormit și țipătele mele de disperare, o rugam să se trezească printre lacrimi, dar degeaba, era moartă. Yoongi a intrat în cameră și privindu-mă fix în ochi mi-a spus:" Era de așteptat că o să o omori, tu ești cel care a ucis-o pe Hwa-Young, Taehyung." Asta e tot ce îmi amintesc, doar atât.
Jimin:
-Nemernicul! Taehyung, hai să te conduc acasă. Sunt puțin obosit și vreau să dorm puțin. Îți mulțumesc că mi-ai povestit tot, mulțumesc mult.
-Mă duc singur, eu îți mulțumesc că m-ai ascultat. Nu știu cum te poate ajuta ceea ce ți-am povestit. Eu am omorât-o pe Hwa-Young...nu există altă explicație. Sunt la fel de groaznic precum Yoongi...
-Teahyung? Poți să îmi dai numărul de telefon al lui Namjoon, ca să știu dacă ai ajuns acasă sau cum te simți.
-Da, cred că e mai bine să îl suni pe el, eu nu prea răspund la telefon. Dă-mi telefonul tău ca să îl notez, te rog.
-Bine.
Îi dau telefonul și acesta tastează numărul.
Eram așa mândru de mine, nu știu de ce, simțem cum adevărul prinde culoare și va ieși la iveală. Vreau să îl fac pe Yoongi să simtă cum s-a simțit Taehyung toată viața lui, folosit, nebun, singur și dezgustat de propria sa persoană.