𝒫𝒽𝒾𝓁𝑜𝓅𝒽𝑜𝒷𝒾𝒶

𝒞𝒶𝓅𝒾𝓉𝑜𝓁𝓊𝓁: 18

Yoongi:
Mă uitam la mesajul de la Jungkook de ore întregi. Am încercat să îl sun, dar degeaba. Nu înțelegeam de ce plecase așa, Jungkook nu ar fi făcut așa ceva, nu ar fi plecat așa fără să îmi spună exact de ce.
Decid să îl sun pe Jimin sperând că el știe ceva legat de Jungkook.
Jimin:
Cine dra... mă uit la telefon și văd că sună Yoongi. Ce mai vrea omul ăsta? Este 5 dimineața și el are chef de vorbit...
-Da?! răspund ușor iritat.
-Bună Jimin, mă bucur că ai răspuns și îmi pare rău că te deranjez la ora asta, dar e ceva important...
-Ce s-a întâmplat?
-Jungkook, a plecat, mi-a trimis un mesaj spunându-mi că pleacă din probleme personale, am încercat să îl sun, dar nu îmi răspunde. Sunt foarte îngrijorat, îmi e frică să nu fi pățit ceva. Știi unde ar fi putut pleca Jungkook?
-În Dubai! De parcă aș știi eu unde s-a dus Jungkook, la 5 dimineța. Eu nu mai am nicio tangență cu el. Deci tu m-ai sunat să îmi spui cât de îngrijorat ești tu că Jungkook a plecat? Înțeleg că ești foarte speriat că poate nu se mai întoarce. Dar Jungkook e băiat mare, nu trebuie să dea nimănui explicații.
-Jungkook nu ar face așa ceva! Nici nu știu de ce te-am sunat... În fine cred că am o bănuială cine ar putea să știe ceva de Jungkook...
-Ok, succes! Noapte bună! Mă suni dacă se întâmplă ceva sau afli ceva.
- Stai Jimin... cu Taehyung ai mai vorbit? De el știi ceva? Știi cumva dacă el și Jungkook s-au întâlnit?
-Nup! Și eu am încercat să îl sun pe Taehyung în seara aceasta dar nu mi-a răspuns. Cred că dormea.
-Am înțeles. Mersi oricum Jimin. Vise plăcute.
-Mulțumesc. Pa
Yoongi:
Taehyung, știam eu că e de vină. Clar el știe unde e Jungkook. Nebunul dracului, atât îi trebuie să se atingă de un fir de păr de al lui Jungkook că jur că îl omor cu mâna mea pe schrizofenicul ăsta.
Nervos iau cheile de la mașină și pornesc spre apartamentului lui Namjoon și Taehyung.
Ajung acolo cam în jurul orei 6 dimineața.
Bat nervos în ușă până când Taehyung îmi răspunde.
Era îmbrăcat de parcă ieșise undeva. Nici măcar nu dormise. De unde putea să vină?
Mă privea curios și îmi zâmbea. Un lucru ce m-a speriat era faptul că pantalonii săi erau bătați de sânge. Era sânge?
-Yoongi, ce faci aici la ora asta? Și ai putea să nu mai faci atâta gălăgie? Namjoon doarme.
-Ascultă aici javră mică ce ești, unde e Jungkook?
A început să râdă isteric. Taehyung chiar înnebunise? Ce era cu reacția asta? Într-un fel mă speria să îl văd așa. Fără să realizez m-am dat câțiva pași în spate, aproape lovindu-mă de perete.
-De ce aș știi unde e Jungkook? Țin să te anunț că din cauza ta Jungkook nici nu mai vrea să audă de mine. Chiar nu știu unde e, dar se pare că până și Jungkook te-a părăsit. Destinul tău este să rămâi singur, asta meriți, hyung.
Ce naiba spunea? Ce naiba tot spunea?! Nu îl asculta Yoongi, minte, e nebun, e complet nebun.
Simțeam cum tot corpul îmi tremura. Încercam să spun ceva, dar nu mai puteam să articulez nici măcar un cuvânt. Se aproprie de mine făcându-mi inima să tresară. Încerc să mă dau mai în spate, dar acesta mă prinde de gulerul hainei și mă trage spre el lipindu-mă de corpul lui. Eram atât de aproape de el, fiori reci îmi cuprinse tot corpul, simțeam cum obrajii îmi ardeau, ce naiba aveam? De ce nu puteam să fac nimic? Inima mai avea puțin și îmi sărea din piept. Trupul îi era cald și totuși îmi era frig.
Era atât de aproape de mine, îl priveam fix în ochii săi, ochi în care parcă se reflectau toate temerile mele. Se aproprie de urechea mea și îmi șoptește:
-Tu chiar credeai că poți să îl ții pe Jungkook lângă tine? Credeai că el va putea să umple golul din inima ta lăsat de Hwa-Young? Credeai că o să o poți uita și să fii fericit? Nimeni nu te poate salva, nici măcar toată dragostea lui Jungkook nu te mai poate salva. Noi am ajuns să fim exact la fel, doi oameni ce le este predestinat să moară singuri și căror le este interzis să iubească sau să fie iubiți. Curând noi doi o să murim, moartea este singura noastră salvare, ascultă-mă bine Yoongi, Jungkook nu se mai întoarce la tine, nici la mine. Jungkook nu l-a iubit pe nici unul dintre noi. Jungkook e o persoană prea bună ca să stea lângă niște persoane atât de imorale și orbile precum noi. Îți promit că în curând Jungkook va fi liber, va fi fericit, departe de noi, dacă îl iubești pe Jungkook nu îl folosi doar că să te simți tu mai bine, dacă îl iubești lasă-l să plece, nu fii la fel de egoist cu el precum ai fost cu Hwa-Young.
Ce naiba spunea? De ce simțeam că are dreptate? Nu, nu avea dreptate, eu nu eram ca el, eu nu o să mor singur,nu, nu. Nu mai vreau să fiu singur, am nevoie de cineva, de oricine, nu trebuie să fie neapărat Jungkook, vreau doar ca cineva să mă iubească, atât.
Lacrimi încep să mi se scurgă pe obraji, erau lacrimi incontrolabile. De ce naiba plângeam, ce mă apucase?
-Yoongi, chiar dacă nu vrei să accepți, știi că ceea ce spun e adevărat, nu te mai minți.
Îi simt mâinile reci pe obrajii mei calzi. Îmi ștergea cu tandrețe lacrimile. Simțeam cum degetele lui catifelate îmi atingeau fața. Era atât de plăcut, era atât de plăcut să fiu atins de el.
Mă uitam în ochii lui și parcă mă pierdeam în ei.  Nici nu știam de ce am venit să vorbesc cu el, de ce? De ce mă dureau atât de tare cuvintele lui, de ce mă durea atât de tare să îl privesc, de ce? De ce încă îl doream? Încă aveam sentimente pentru el, așa-i? Nu voia să îl văd lângă Jungkook pentru că aveam sentimente pentru Taehyung, nu voiam să îl protejez pe Jungkook, era doar o minciună indusă de mintea mea ca să mă simt mai puțin egoist decât eram.
-Yoongi, nu știu unde e Jungkook, dar trebuie să renunți la el, nu se mai întoarce, du-te acasă.
-De ce...
De ce încă am sentimentele pentru tine? De ce nu mi-ai acceptat niciodată sentimentele? De ce mereu ai preferat-o pe ea? De ce pe ea ai iubit-o și pe mine nu? De ce mi-ai făcut asta?
-De ce? Ești obosit și nu cred că mai avem ce să discutam...
-Da... știi Taehyung chiar mă sperii.
Mă speria și cel mai straniu lucru era că încă avem sentimente pentru el.
-Ce vrei să spui?
-Păi pe zi ce trece te pierzi Taehyung, începi să gândești din ce în ce mai mult ca Hwa-Young, e înfricășător ca ai ajuns la fel de imoral, trist și dezgustător precum era ea, păcat. Îmi e dor de vechiul Taehyung, dar oricât mi-ar lipsi el nu o să se mai întoarcă, nu-i așa?
Îl priveam sperând că poate a mai rămas ceva din acel Taehyung pe care îl iubisem atât de mult. Dar era clar, acel Taehyung nu o să se mai întoarcă vreodată, e prea târziu. Eu pe acel Taehyung îl iubeam.  Și chiar dacă încă avea chipul persoanei iubite știam că nu era ea...
-Mie nu, iar acel Taehyung de care îți e dor nu mai există. Îmi place ceea ce am devenit, cred că mereu am avut și o parte mai întunecată pe care doar Hwa-Young a putut să o accepte, să o iubească... Și sincer acum Yoongi, nu suntem toți imorali, dezgustători, triști?  Există vreo persoană care să fie cu adevărat pură? În fiecare dinte noi există o fărâmă de întuneric, dar așa putem să ajungem să strălucim cu adevărat.
-Taehyung, doamne chiar ești dubios, eu am plecat.
-Știi ce e trist? Niciodată nu ai văzut cât de minunată era Hwa-Young și cât de mult te iubea. Tu ai fost cel care a făcut-o să ajungă persoana dezgustătoare care credeai că este, a făcut-o pentru tine.
Plec fără să mai bag de seamă cuvintele lui Taehyung. Nimic din ce spune nu e adevărat, e nebun și gata, nu o să mai stau să îl ascult, nu are rost... Dar o parte din mine, o parte din mine chiar crede că ceea ce spune el este adevărat... De ce? Ce naiba se întâmplă cu mine?
Taehyung:
Văzându-l pe Yoongi plângând am realizat cât de mult noi doi ne asemănăm. Cât de pierduți suntem, cât de mult tânjim după ceva ce nu merităm, iubirea.
Dar Yoongi, el a devenit mai slab decât mine, e patetic, a devenit patetic. Nu o să mai fiu vreodată atât de patetic. Spre deosebire de el, eu mi-am acceptat soarta, mie nu îmi mai este frică de propria persoană, de propria mea natură însăpimântătoare.
Mă uit la ceasul de pe perete ce arăta ora 6:30.
Namjoon încă dormea. Mă întreb oare dacă Jungkook se trezise. Oricum trebuie să mă duc cât mai repede la el, nu e bine să îl las mult timp singur. De fapt chiar mă gândesc să stau cu el, să mă mut din nou în vechiul meu apartament, da așa e mai bine, chiar azi o să îi spun lui Namjoon că mă mut.
Pornesc spre apartament. Mă opresc în drum la un magazin ca să cumpăr ceva alimente.
Ajung acolo pe ora 7 dimineața. Intru încercând să nu fac prea mult zgomot, în caz că Jungkook dormea. Mă îndrept spre bucătărie și încep să pregătesc micul dejun pentru Jungkook.
Jungkook:
Era liniște și întuneric. Singura lumină era raza dintre perdea și geam. Taehyung nu era în cameră, aveam o șansă de scăpare. Așa dacă nu pot să scap acum o să încerc mâine dimineață, poate iar pleacă. Nu puteam să mai stau aici, închis, simțeam că o să înnebunesc Căutam în toată casa cheile, nu erau nicăieri. Poate are chei de rezervă, adică oricine are. Mă ridic din pat și ușor mă îndrept spre celelalte camere căutându-l pe Taehyung. Mirosea a ars, doamne nu îmi spune că planuiește să dea foc la casă. Așa sinucigaș este? Mirosul venea din bucătărie, îl vedeam pe Taehyung cum gătește, cum încerca mai bine spus. Credeam că o să mă hrănească cu pietre, dar hei nu este chiar atât de rău îmi face mâncare arsă, ce gustos. Vrea să țin regim sau ce? Nu am chef să mănânc în fiecare zi pâine sau mâncare arsă. Ce om...
-Upsi, se pare că nu prea mă pricep la gătit, o să învăț, promit că o să ajung să gătesc decent...
-Mhm.
-Păi, of, sunt atât de supărat pe mine... voiam să îți pregătesc un mic dejun special, îmi pare rău Jungkook, dar hei, și cerearele cu lapte merg, nu?
-Da Se pare că o să mănânc numai cereale lunile aste dacă mai gătești mult cărbuni...
-Mă faci să răd Jungkook, nu îți face griji o să comand mâncare și dacă vrei am putea să gătim împreună, nu știu... cred că ar fi drăguț...
-Mai vedem.
-Da... dar chiar mi-ar plăcea mult. Doar gândindu-mă la asta simt cum inima îmi bate mai tare. Oricum mi-ar plăcea să învăț să gătesc decent.
Taehyung așează pe masă mai multe cutii de cereale zâmbindu-mi.
-Nu știam ce sortiment îți place așa că am luat din fiecare.
-Nu contează îmi plac toate.
-A ok, atunci vrei Lucky Charms? Sunt preferatele mele.
-Da.
Taehyung îmi toarnă cerealele în bolul plin cu lapte.
-Și cum ai dormit?
-Ok...
-Ești puțin sec... ești supărat pe mine? Adică normal că ești, dar nu înțeleg de ce... De ce ești atât de rece cu mine?
Se aproprie de mine și îmi trage fața spre el făcându-mă să îl privesc fix în ochi.
-Nu sunt rece. Sunt cald.
-Ești cald? Atunci poți să mă încălzești și pe mine? Îmi este puțin frig.
Văd cum pe chipul lui Taehyung apare un mic zâmbet și mă ia în brațe de la spate.Își lasă capul pe umărul meu.
Mă dau cu scaunul mai în spate și mă ridic.
-Credeam că o să mă lași să mănânc. Mă duc înapoi în cameră.
-Stai, Jungkook, mănâncă. Scuze, nu am vrut să te deranjez, doar îmi e dor să te simt aproape... Te las să mănânci, promit.
-Mulțumesc.
Taehyung:
Încep să curăț mizerie pe care o făcusem în încercarea mea eșuată de a face clătite.
Din când în când îi mai aruncam câte o privire lui Jungkook. Of, el chiar mă ura acum? Mă ura atât de tare? Aș fi vrut atât de tare să fie totul ca înainte. Aș fi vrut să îl mai aud spunându-mi că mă iubește. Dar nu pot să îl forțez să mă iubească. Pot să îl țin aici închis cât vreau eu, dar știu că orice aș face Jungkook nu o să mă mai iubească, asta e, trebuie să accept. Eh, atâta timp cât e lângă mine, atâta timp cât pot să îi privesc chipul frumos, să îi aud vocea angelică eu sunt mulțumit, nu?
Jungkook termină de mâncat. Mă duc și îi iau castronul gol din față.
-Știi când eram mai mic aș fi mâncat în fiecare zi doar cerearele. Odată am mâncat atât de multe cereale încât mi s-a făcut rău. O saptămână mama nu m-a lăsat să mai mănânc cereale, am fost tare supărat pe ea. Știi, chiar dacă știam că nu îmi fac bine eu tot voiam să mai mănânc. Oamenii mereu continuă să facă lucruri ce le fac rău, chiar dacă sunt conștienți de asta. Straniu, nu?
-Da... și dacă cerealele nu te plac? Ci și tu le faci rău că le mănânci?
Zâmbesc, îi zâmbesc, inocența lui mă făcea să zâmbesc. Și totuși știuse perfect că cerealele erau doar o metaforă, le folosisem doar ca o metaforă. Puteau reprezenta orice iubește cineva, dar îi face rău sau ajunge să facă rău pentru acel lucru.
-Păi Jungkook, tu alegi dacă ești egoist sau nu. Poți să alegi fericirea ta sau a celor din jurul tău, viața e plină de alegeri, unele greșite, alte corecte. Doar tu știi ce-i grești și ce este corect.
-Eu nu sunt egoist. Nu pot să aleg fericirea ta dacă nu sunt fericit. Dacă eu sunt, te fac și pe tine să fii. În primul rând , fericirea nu o alegi, nu o mimezi, o simți, nu poți să te minți că ești fericit când tu de fapt nu ești.
-Și poți alege dacă o simți sau nu. Jungkook, tu nu ești egoist? Crede-mă că ești extrem de egoist, dar asta nu înseamnă că ești o persoană rea. Toți suntem egoiști. Până și iubirea este un act egoist. Iubești ca să te simți tu mai bine, ajuți doar ca să îți demonstrezi că ești o persoană bună, fiecare acțiune pe care o facem este în sinea ei un act egoist.
-O să aleg, atunci o să aleg.
-O să alegi ce? O să alegi dacă poți sau nu să fii fericit cu mine ? Sau dacă accepți adevărul.
Nu mai spunea nimic, iar ochii obosiți mă priveau pierduți.
-Jungkook, tu ai fost vreodată îndrăgostit? Poți alege de cine te îndrăgostești?
Ezită preț de o clipă să îmi răspundă, dar după îmi oferă un răspuns pe care era sigur.
-Da, de tine. Și o să aleg dacă așa o să mai fiu...
-Ce naiv ești Jungkook. Nu poți alege dacă mai iubești pe cineva sau nu. E imposibil. Dacă chiar ești cu adevărat îndrăgostit de cineva indiferent de cât de mult rău ți-ar face acea persoană tu o să continui să o iubești pentru tot restul vieții tale. Asta înseamnă să fii cu adevărat îndragostit. Chiar crezi că ai fost sau ești îndrăgostit de mine? Nu prea pare...
-Da? Serios? Wow! Bravo Taehyung! Tu nu auzi ce prostii scoți pe gură? Nu mă știi, nu îmi știi familia, nu știi deloc prin ce trec, nici nu te interesează. Trăiești în lumea ta tristă, tu crezi că doar tu suferi? Ție nici nu îți pasă de ceilalți, ești atât de ignorant. Mereu crezi că tu ești victima, că toată lumea te urăște. Mereu crezi că doar tu ai dreptate și că tot ce spui tu e adevărat, dar nu e deloc așa. Tu nu știi mai nimic, mai ales nu știi nimic despre iubire.
Știi, tata mă abuzeasă, iar mama a plecat de mult de lângă noi.De ce a plecat? Pentru că nu îl mai suporta să îl vadă beat în fiecare zi și să ne abuzeze fizic și verbal. Și îl iubea foarte mult.Dar un om care iubește nu face așa ceva, nu își rănește familia. Poate tu te întrebi, de ce nu a rămas? Pentru că în iubire nu se rănește, înțelegi, iubirea nu e un act deloc egoist. Înțeleg perfect de ce a plecat mama și nu o condamn pentru asta.
Da, Jungkook avea în dreptate. Când ajungi să rănești persoana iubită tu nu o mai iubești, doar ești obsedat de acea persoană, ești dependent de iubirea acelei persoane.
Jungkook a fost abuzat, a crescut într-un mediu groaznic, toxic și totuși el a rămas o persoană bună. În schimb ce eu, eu am avut mereu o familie minunată ce m-a iubit, am fost înconjurat de persoane ce m-au iubit, ce au încercat să mă ajute și totuși tot ce am făcut a fost să îi rănesc, încă îi rănesc. Sunt atât de egoist, nici nu știu să iubesc, nu știu nimic legat de iubire...
-De ce, de ce trebuie să rănesc persoanele pe care le iubesc, de ce? Care e problema mea? Pot să fiu salvat? Învață-mă te rog să iubesc așa ca tine, te rog, ajută-mă să iubesc.
Fără să stau pe gânduri îl trag spre mine și îl sărut. Aveam nevoie de asta, trebuia să fac asta. Îl iubesc? Dacă îl iubesc de ce îl rănesc? De ce vreau să îl rănesc? Nu vreau să îl rănesc, îmi e prea drag. Ce naiba a fost în capul meu? De ce am fost atât de egoist și l-am forțat să stea aici cu mine? Dacă mă iubește o să rămână? Oricum el trebuie să aleagă dacă vrea să îmi fie alături sau nu.
Rup sărutul din pricina lipsei de aer. Îmi trag răsuflarea și privindu-l cu lacrimi în ochi îi spun:
-Poți să pleci Jungkook... îmi pare rău că te-am rănit și am fost atât de egoist cu tine. Eu te rog să rămâi cu mine, eu vreau să rămâi cu tine, dar acum e alegerea ta. Tu alegi dacă rămâi sau pleci.
-Nu plec. Nu te las singur. Nu m-ai rănit. Când ești îndrăgostit nu mai găndești. O să stau aici două luni, îți promit, Taehyung.
-Deci nu mai gândești... oricum îți mulțumesc, îți mulțumesc mult. Nu vreau să te țin sechestrat aici, nu e normal. Poți să ieși oricând vrei tu, să vorbești cu oricine vrei, am încredere că nu o să mă părăsești. Vreau, Jungkook, să fim un cuplu normal ce au decis să se mute împreună. Hai să ne prefacem că suntem acel cuplu normal și drăguț pe parcursul acestor două luni.
Scot cheile din buzunarul blugilor și îi le dau.
-Astea sunt ale tale, normal este ca amândoi să avem chei. Poți să vii și să pleci când vrei, dar te-aș ruga să mă anunți ori de câte ori pleci ca să nu îmi fac griji...
-Ok, mulțumesc mult, apreciez că ai încredere în mine.
Jungkook:
Mă uit în ochii lui Taehyung, și văd cum o sclipire de fericire în ei. Chiar atat de mult mă iubea? Atât de important sunt pentru el? Am cheile, pot să ies afară să vorbesc cu Yoongi, sigur era îngrijorat...
Încet mă apropii de el și îi ating fața firavă parcă de porțelan și îl sărut. Îmi era dor de acest Taehyung, se pare că l-am adus înapoi. Iar eu mai am sentimente pentru el, mereu o să am.