𝒫𝒽𝒾𝓁𝑜𝓅𝒽𝑜𝒷𝒾𝒶

𝒞𝒶𝓅𝒾𝓉𝑜𝓁𝓊𝓁: 15

Namjoon:
Taehyung a ajuns acasă pe la ora prânzului. Nu știu ce făcuse sau cu cine a fost în tot acest timp și știam că dacă îl voi întreba nu o să îmi ofere prea mul explicații. Îmi zâmbește și mă salută.
-Taehyung, cum ești?
- Sunt bine hyung, scuze că te-am făcut să aștepți.
- E ok, mă duc să pregătesc prânzul, nu ai mâncat, nu?
-Nu, păi până e gata eu o să mă duc să îmi fac un duș, mersi că m-ai așteptat hyung.
Mă duc în bucătărie și încep să gătesc când dintr-odată aud telefonul sunând. Era un număr necunoscut, cine putea fi?
-Alo?
-Hei, sunt eu Jimin prietenul lui Tae. Să nu îi spui  că i-am spus Tae, cred că el nu mă consideră un prieten așa bun.
Am rămas puțin uimit când am auzit vocea lui Jimin. Nu mă așteptam să mă sune chiar el.
-Hm nu știu, adică Taehyung preferă să îi se spună Tae, poți să îi spui așa.Mă bucur că v-ați împrietenit chiar dacă nu mă așteptam, credeam că vă urâți din cauza că amândoi îl plăceați pe Jungkook, dar se pare că m-am înșelat. Deci Jimin, cu ce te pot ajuta?
-Mă întrebam dacă poți să îmi dai numărul de telefon al lui Yoongi. Să nu îi spui nici asta.
-De ce vrei numărul lui? Și oricum Tae nici nu vrea să audă de Yoongi, nu o să îi spun.
-Mi-l dai ? Sau nu?
-Ți-l dau, dar doar dacă îmi spui de ce îl vrei.
-Unu lă mână vreau să îl invit la date...Doi lă mâna nu este treaba ta.
-Bine, bine. Deci îți place Yoongi, sincer cred că și el e atras de tine așa puțin, cred că ai ceva șanse cu el. O să ți-l dau și nu îi spun nimic lui Tae, nu vreau să îl fac să fie gelos.
Îi dictez numărul. Sincer să fiu cred că Yoongi și Jimin ar forma un cuplu drăguț, chiar îi văd împreună, iar Jimin pare genul lui Yoongi.
-Bine, bine. Mulțumesc mult Namjoon. Paaaaa.
-Pa, pa și mersi că stai cu Tae, chiar îl înveselești nu știu, probabil a fost cu tine în tot acest timp și pot spune că după mult timp l-am văzut și pe el așa puțin fericit. Mersi mult Jimin, apreciez că încerci să fii prieten cu Tae.
-Fac și eu ce pot. Pa.
Yoongi:
Am ajuns la apartamentul meu. I-am arătat lui Jungkook camera unde urma să doarmă și i-am făcut un mic tur al apartamentului.
Părea pierdut în proprile sale gânduri așa că l-am lăsat puțin singur și m-am dus în așa-zisul meu birou și am început să lucrez la un cântec. Aveam de gând să îl termin azi.
Jungkook:
Oricât de mult aș ține eu la Yoongi, l-a lovit pe Taehyung, nu a procedat ok. O fi Taehyung un criminal, dar... Yoongi are dreptate, Taehyung a meritat-o. Acele vorbe frumoase de care eram fascinat și minunat, acele mâini liniștitoare cu care mă atingea, chipul lui angelic, m-au făcut să mă îndrăgostesc de el și parcă erau antagonice cu sufletul și mintea sa. Era un om groaznic, bolnav, dar fascinant. Era un monstru cu chip de înger. Îl uram atât de tare și uram cel mai mult faptul că eram îndrăgostit de el. Parcă inima mea nu voia să accepte hidoasa natură a lui Taehyung, nu putea...
Yoongi:
Decid să fac o pauză și mă duc să verific cum mai e Jungkook. Chiar nu îmi plăcea că îl implicasem în toată povestea asta despre moartea lui Hwa-Young, dar măcar acum sunt sigur că o să stea departe de Taehyung și că Taehyung o să sfârșească așa cum merită: singur și neiubit.
Bat ușor la ușă.
- Jungkook, pot să intru?
-Poți?
-Mă iei cumva la mișto?
Deschid nervos ușa.
-Ce-i cu atitudinea asta și sarcasmul ăsta de 2 bani? Eu voiam să văd cum mai ești.
-Ămmm, scuză-mă. Nu e ca și cum e casa ta și poți să faci ce vrei. Oricum nu făceam mai nimic.
-Jungkook, chiar dacă e casa mea asta e de acum camera ta, așa că vreau să îți respect intimitatea. Voiam doar să văd dacă ești bine. Vrei să te mai las singur, vrei să stau cu tine? Pot să te ajut cu ceva?
-Nu, este ok. Cred că o să mă culc puțin. Îți mulțumesc Yoongi.
-Pentru puțin puștiule, te trezesc când e cina gata, dacă nu te trezești tu până atunci.
Îi zâmbesc și închid ușa.
Chiar eram fericit că Jungkook o să locuiească cu mine, deja singurătatea devenise insuportabilă, iar Jungkook oricum era ca un frate mai mic pentru mine. Voiam să am grijă de el și să nu mai las ca nimic rău să îi se întâmple.
Mă duc în sufragerie și mă trântesc pe canapea. Observ în bibliotecă o ramă cu o fotografie în ea. Mă îndrept spre bibliotecă și iau rama. Privesc poza cu tristețe. În ea eram toți 4: eu, Namjoon, Taehyung și Hwa-Young. Îmi amintesc perfect ziua în care a fost făcută, era fix după prima zi de liceu a lui Taehyung și a lui Hwa-Young. După liceu am ieșit toți la o cafenea parcă, iar pe drum dubiosul pe Taehyung care se plimba cu camera după el, pe atunci era obsedat de fotografie, rugase pe cineva să ne facă o poză. Încă țin minte ce a spus:"Vreau să ne amintim toți de această zi și vreau să am o poză cu persoanele pe care le iubesc cel mai mult."
Fiecare dintre noi am primit această fotografie, Taehyung ni le-a dat fiecăruia dintre noi chiar următoarea zi.
Chiar îmi lipseau acele momente. Câteva lacrimi se preling pe sticla ramei. La auzul telefonului meu scap fotografia, sticla spărgându-se.
-Da? răspund ușor iritat.
-Heiii, ești Yoongi nu?
-Nu, sunt de la pombe funebre. Normal că sunt Min Yoongi, dar cu cine am onoarea?
Vocea acelei persoane îmi părea cunoscută, dar unde o mai auzisem?
-Sunt Park Jimin! Dă!
-Aa, iubițelul tupeist a lui Jungkook. Ce vrei blondule?
-În primul rând, nu mai sunt împreună cu el. Și voiam să te întreb dacă vrei să luăm cina împreună. Adică nu te oblig sau ceva, doar dacă vrei.
-Vreau, dar Jungkook e la mine și nu prea vreau să îl las să cineze singur. Vrei să luăm cina toți trei sau nu știu...
-Nu, nu ,nu, aș vrea să fim doar noi doi. Și nu am chef să îl văd pe Jungkook. Cred că și el gândește la fel. Nu stăm mult, doar o oră.
-Bine, bine, atunci hai să ne vedem acum, e cam devreme pentru cină, dar putem să ieșim să bem o cafea. Știi chiar m-ai făcut curios Jimin, chiar am multe întrebări să-ți pun.
-Ok, ne vedem la cafeneaua unde lucra Jungkook. Mulțumesc mult. Paa.
Închide telefonul. Ce voia blondul ăsta de la mine? Auzi la el,  nu mai voia să îl vadă pe Jungkook, ce acum îl prefera pe Taehyung?
Ridic rama de jos, scot poza și o pun într-o carte, iar rama o arunc. Of, trebuie să îmi reamintesc să cumpăr o ramă nouă.
Mă încalț și ies pe ușă, dar nu înainte să îi las lui Jungkook un bilet în care îi spuneam că am plecat să iau puțin aer și că nu stau mult.
Ajung la cafenea, intru și mă așez la o masă lângă fereastră. Mă uitam după Jimin, dar se pare că încă nu sosise.
Jimin:
Cum o să pot să stau la masă cu un om atât de dezgustător ca Yoongi? Dar trebuie să o fac pentru Taehyung. El m-a ajutat când Jungkook a plecat de lângă mine și m-a lăsat baltă.
Adică... nu pot să spun că Yoongi este un băiat urât, arată chiar bine...Jimin! Taci! Este un om oribil, o fi el frumos la exterior, dar e hidios în interior. E groaznic...
Ajung la cafena. Intru și îl văd pe Yoongi cum mă aștepta plictisit. Era drăguț, chiar era drăguț. Îmi intru în starea de băiat interesant și nepăsător, așa cum îi plăcea lui Yoongi, sau cum le place tuturor. Mai întâi încerc să îl fac să filtreze cu mine. Apoi după ce devenim mai apropiați o să îl întreb despre Hwa-Young. Trebuie să fac tot posibilul să îi câștig încrederea.
-Bună!
-Salut.
-M-ai așteptat mult?
-A nu, dar scuze că am comandat fără tine. Deci, despre ce voiai să vorbim? De ce ai insistat să ne vedem?
-Să vorbim puțin. Îmi pari un băiat interesant.
-Doar atât?
-Nu, poate ascuzi lucruri și mai interesante . Îmi place să vorbesc cu oameni mai diferiți.
-Hm, din cauza asta ai început să vorbești și cu Taehyung? Ce acum l-ai lăsat pe Jungkook pentru el?
-Da, Taehyung este o persoană chiar diferită. Este vreo problemă? Și Jungkook m-a părăsit pe mine. M-a folosit să uite de Taehyung. Jungkook nu este singurul care are probleme, și nu e deloc o victimă. Eu chiar l-am iubit pe Jungkook.
-Nu prea se vede, în fine. Știi că Taehyung e un criminal, sper că îți dai seama de asta. Chiar mă bucur că Jungkook și-a dat seama cine este cu adevărat Taehyung și a ales să stea departe de el. Pentru binele tău îți sugerez să iei exemplul lui Jungkook.
-Yoongi, nu toți suntem de aceași părere. Măcar Taehyung a omorât-o direct, dar tu, ai omorât-o indirect, încet și dureros. În fiecare zi o făceai pe sora ta să își dorească să moară,nu? Sau ce, nu e așa? Am uitat că tu mereu ai dreptate.
-Văd că deja Taehyung ți-a băgat prostii în cap, of ești chiar mai prostuț decât Jungkook.
-Scuză-mă eu nu m-am îndrăgostit de un băiat care mi-a dat un șervețel. Cred că pe Jungkook l-a atras mai mult șervețelul decât Taehyung. A și legat de Taehyung, mai întâi i-ai băgat tu prostii în cap și acum mi-le spune mie. Deci, cine a început cu prostiile?
-Cum spui tu, văd că deja ești influențat de Taehyung. În fine, nu îmi pasă dacă o să fii cu el sau dacă ești cu el, mă bucur doar că Jungkook a scăpat de el și acum nu mai poate să îl rănească. A și legat de șervețel, măcar șervețelul i-a fost folositor, nu ca Taehyung.
-Of, of, of. Yoongi... înțelege că eu nu sunt Jungkook, nu mă îndrăgostesc de persoane pe care le știu de puțin timp. Acum nu mai ai de ce să te iei de Taehyung, și îți bați joc Jungkook. Sărăcuțul.
-Nu îmi bat la fel de mult joc de Jungkook cum a făcut-o Taehyung. Dar ce îi tot iei apărarea lui Taehyung? Care e relația dintre tine și el?
-Eu nu am nicio releție cu Taehyung. Nu îi iau apărarea, doar spun adevărul.
-Adevărul tău, Jimin. Spui că nu ai vreo relați cu Taehyung , dar totuși când ne-am întâlnit la magazin păreați apropiați. Faptele tale arată fix contrariul.
-Poate avea nevoie de un prieten în acel moment. Se simțea singur. Poate avea nevoie de tine, să fii tu acela care îl ascultă. Puteai să fi fost tu acela. Dar nu ți-a păsat.
-De ce mi-ar fi păsat? Am ținut mult la Taehyung, dar ceea ce el mi-a făcut este de neiertat. În fine, dacă o să fii prietenul bun al lui Taehyung sper să nu ajungi ca ultimul său prieten, 2 metrii sub pământ.
-Stai liniștit pot să îmi port și eu de grijă.
Era atât de enervant. Îmi venea să mă ridic și să plec. Nu îl mai suportam.
-Sper. Deci tu m-ai chemat aici ca să vorbim despre Taehyung sau ce?
-Și tu ai venit aici ca să mă compari cu Jungkook?
-Jimin, hai să îi lăsăm odată în pace pe Taehyung și Jungkook, m-am plictisit să tot vorbesc despre ei. Hai să vorbim mai mult
despre noi doi.
-Hmmm? Noi doi?
-Da, spune-mi mai multe despre tine. Chiar îmi ești așa simpatic, mi-ar plăcea să știu mai multe despre tine.
Yoongi mă privește în ochi și îmi zâmbește într-un mod prietenos. Cum și-a schimbat atât de repede starea?
-Eu am o viață normală.
-Și eu. Chiar vreau să știu mai multe despre această viață normală a ta. Ai vreo pasiune, Jimin?
-Da, am avut, dansul. Dar nu mai practic...
-Serios, ce păcat. Poate te reapuci, mi-ar plăcea să te văd dansând.
Cine se crede el să îmi spună ce să fac?!
-Mie nu. Păcat era un sentiment frumos și plăcut, dar nu știu, nu mai pot dansa...
-De ce ai renunțat totuși?
Auzind întrebarea lui Yoongi, îmi cad câteva lacrimi pe obraji. De ce am renunțat? A trebuit, nu am mai putut, era prea dureros...
-Aș prefera să nu vorbesc despre acest subiect.
-Atât de dureros este? E trist să renunți la ceva ce te face fericit. Chiar îmi pare rău. Eu nu aș renunța niciodată la prima mea dragoste, nu aș renunța niciodată la muzică.
-Eu am renunțat chiar dacă iubeam dansul. Îmi aducea aminte de mătușa mea... Uneori trebuie să renunți la ceea ce iubești...
-Mătușa ta nu mai e printre noi, așa-i? Știi și muzica îmi aduce aminte de Hwa-Young, când eram mici eu cântam la pian, iar ea mă acompania cu vioara sa. Amândoi iubeam muzica și chiar dacă ori de câte ori cânt la pian îmi reamintesc de ea și mi se face dor de suntelele melodioase ale viorii sale eu nu am renunțat la muzică, iubesc prea mult muzica. Nu e prea târziu să te reapuci de dans, cred că asta ar vrea mătușa ta...
Am început să izbucnesc în plâns. Îmi era așa dor de ea. Simt cum toate amintirile cu ea îmi treceau prin fața ochilor. Plângeam, plângeam, fără oprire. Îmi este dor să mă ia în brațe, să îmi spună cum nu o să plece de lângă mine, Că o să mă ajute să devin un mare dansator, cum ea crede în mine...
Yoongi:
Reacția băiatului din fața mea m-a surprins. Se pare că deschisem un subiect sensibil pentru el.
Normal ar fi fost să îi spun că totul o să fie bine, să nu mai plângă, dar aș fi fost ipocrit.
E un lucru firesc și uman să plângi, nu e nimic greșit în asta. Jimin putea să plângă cât simțea el nevoia.
Mă ridic de pe scaun și mă duc la el.
M-am gândit să îl iau în brațe, sau să îi șterg lacrimile de pe obrajii săi, dar eram un străin pentru el, nu putem să fiu atât de apropiat de el, ar putea să îl deranjeze.
-Jimin, știu că îți e greu, dar oricât ai plânge ea nu o să se mai întoarcă. A plecat și gata, viața merge înainte cu sau fără mătușa ta, ți-o spun din propria experiență pentru că știu cum e să pierzi pe cineva drag.
-Știu, dar îmi este foarte greu. De obicei nu plâng când este vorba despre acest subiect, nu știu ce m-a apucat. Iartă-mă că te stresez cu toate problemele mele. Hai să vorbim și despre tine. Am vorbit prea mult despre mine.
-Nu mă stresezi Jimin, probabil ai început să plângi acum pentru că te-ai abținut prea mult în tot acest timp. Nu e bine să ți toate aceste emoții în tine, îți faci rău.
Îi zâmbesc și îl privesc în ochi. Ochii îi sclipeau,  nu am mai văzut în viața mea o privire ce emană atâta blândețe. Băiatul acesta mă face să simt ceva, un fel de compasiune ciudată, cred. Nu prea știu cum să explic ceea ce simt, dar e plăcut.
Observ ceasul de pe perete ce arăta că era trecut de ora 17.
-Jimin, e puțin cam târziu, trebuie să plec. Mi-a făcut plăcere, dacă vrei putem să ne mai întâlnim.
-Sigur, mi-ar face plăcere.
-Și mie. Și gândește-te bine dacă chiar vrei să renunți la dans, eu chiar cred că ai fost un dansator minunat și știi de ce? Pentru că iubeai dansul, cel mai frumos lucru în viața asta e să iubești și să faci ceea ce iubești.
-Da, poate. Apreciez toate sfaturile pe care mi le-ai dat...
-Eh nu le-aș numi sfaturi, dar apreciez că apreciezi.
Îi mai zâmbesc încă odată înainte să părăsesc cafeneaua.
Aș fi vrut să fi stat mai mult, dar nu voiam să îl las prea mult timp singur pe Jungkook.
Știu că prea multe gânduri îi treceau prin minte, știu că era confuz și se simțea pierdut.
Era datoria mea să îi fiu alături, măcar față de el să fiu un frate mai mare bun. Știu că el nu putea să o înlocuiească pe Hwa-Young, dar voiam să fiu pentru el fratele de care Hwa-Young nu a avut niciodată parte...