𝒫𝒽𝒾𝓁𝑜𝓅𝒽𝑜𝒷𝒾𝒶

𝒞𝒶𝓅𝒾𝓉𝑜𝓁𝓊𝓁:25

Taehyung:
Eu, eu nu voiam să renunț la Jimin. El chiar mă înțelegea, el mereu a înțeles cum mă simt fără să spun prea multe cuvinte. Mă știa de atât de puțin timp și totuși mă cunoștea atât de bine. Cum era posibil? Ce trebuia să fac? O să fie bine fără mine? O să continue să își facă rău? Pot să îl las în starea asta? Pot să îl las singur când știu exact cum se simte să fii părăsit, să rămâi singur, doar tu cu cele mai întunecate gânduri?
-Jimin...Spune-mi că o să fii bine, te rog...
-De ce ți-aș promite?
-De ce nu ai face-o? Îmi pasă de tine Jimin, știi prea bine asta și vreau doar să știu că o să fii bine. Că nu o să te urăști, sau rănești. Pentru că nu ești o persoană deloc rea și sunt sigur că o să îți găsești fericirea curând.
-Eu nu pot să îmi găsesc fericirea fără tine!
-Ba poți, ai fost fericit înainte să mă întâlnești, o să fii fericit și fără mine. Atât tu cât și Jungkook o să puteți să fiți fericiți fără mine. Viața e imprevizibilă, știi prea bine asta. Cum ai început să ai sentiment pentru mine așa o să ai și pentru altcineva. Orice sfârșit dureros poate fi un început frumos.
-Taehyung... eu sunt o persoană toxică și falsă. Am învățat să îmi ascund imperficțiunea și durerea. Dar acum nu mai pot face nimic împotriva durerii, pentru că deja e mai puternică decât mine și am devenit slab.
-Jimin singura persoană toxică de aici sunt eu. Sunt toxic pentru toate persoanele din jurul meu, sunt toxic chiar și pentru mine însumi. Jimin te rog nu fii așa, nu vreau să te văd așa, doar oprește-te. Dacă chiar îți pasă de mine te rog trăiește și te rog trăiește frumos.
Ce i-am făcut lui Jimin? Cum de a ajuns să gândească așa? Parcă mă auzeam pe mine vorbind, nu vreau să ajungă ca mine. L-am distrus și curând o să îl distrug și pe Jungkook. Eu distrug tot ce e frumos, tot ce e bun. De ce sunt așa?
Îl strâng tare în brațe și plâng, doar plâng. Plângeam pentru că știam că eu sunt singurul vinovat de distrugerea unei persoane minunate ca Jimin.
-Nu știu dacă ți-am mai spus, dar, ești cea mai minunată persoană pe care am întâlnit-o vreodată în viața mea. Mi-ai arătat ce înseamnă să iubești, ce înseamnă să fi îndrăgostit. Și îți mulțumesc! Să știi că nu regret nicio secundă alături de tine.
-Jimin... nici nu știi cât de mult regret că trebuie să te las. Nici nu știi cât de mult vreau să îți fiu alături. Te iubesc Jimin, dar ai nevoie de ceva mai bun decât iubirea mea. Sper să mai poți să iubești pe cineva așa cum m-ai iubit pe mine. Nici eu nu regret nimic, de fapt un singur lucru regret. Regret că te-am rănit...
-Hai să uităm de mine. Fă-ți inima fericită, poți să pleci. Dacă te mai întorci la mine vreodată, să îmi spui că este doar un vis. Să îmi mângâi obrazul, și să mă trezesc singur... iar. Te rog...
-Jimin știu prea bine că nu o să mă întorc la tine, chiar dacă aș vrea... Eu nu o să uit niciodată de tine, o să te păstrez mereu în inimă. Mulțumesc că ai făcut parte din viața mea.
Îmi lipesc buzele de ale lui. Era pentru ultima dată când o să le mai simt, dar știu că niciodată nu o să uit când de dulci sunt. Poate e greșit să îl sărut, dar în momente ca astea mai contează ce este corect? Contează vreodată ce este corect de fapt?
Jimin:
Simțindu-i buzele calde, lacrimile încep să mi se scurgă ușor pe obraji. Totuși nu erau lacrimi de tristețe, erau lacrimi de fericire.
-Tae... oprește-te!
-Îmi pare rău, eu doar am vrut să, am vrut să îmi iau rămas bun... Am vrut să te sărut pentru ultima oară. Și tu ai vrut, știu asta...Eu o să plec. Doar fii fericit, te rog.
Mă uit la el cu ochi triști și aștept să plece. Ultima privire... ultimul sărut.
Yoongi:
Jimin nu îmi mai răspundea de 3 zile la mesaje. Nu mai dădea un semn de viață. De ce se comporta așa cu mine tocmai acum? De ce era așa disntat? S-a plictisit de mine? O să mă părăsească acum și el?
Vreau să îl văd, să îl am aproape. Nu mai pot rezista fără el.
Sun la sonerie, știu că era acasă. Cât mai avea de când să mă ignore?
Îl văd în fața mea, dar nu părea deloc el. Avea ochii roșii și încercănați. Nu arăta deloc bine.
Ce a pățit?
-Jimin, ce se întâmplă cu tine?
-Yoongi!
-De ce m-ai ignorat zilele astea? Ce ai pățit?
-îmi pare rău! M-am simțit rău.
-Observ și eu asta. Dar de ce? Cum de ai ajuns în halul ăsta? Jimin poți să vorbești cu mine. Vreau să te ajut.
-Nu e nevoie, acum sunt ok!
-Nu arăți deloc ok. Pe cine naiba păcălești?
-Nu te păcălesc. M-a durut capul și nu am dormit aseară.
-Jimin... poți avea încredere în mine. Te iubesc și vreau să știu că ești fericit.
Îl trag ușor de tricou spre mine și îl sărut. Îmi lipsiseră atât de mult buzele lui dulci și moi.
-Am încredere în tine.
-Și eu în tine. Nu vreau să sune siropos, dar ești motivul pentru care zâmbesc în fiecare zi și vreau la rândul meu să te fac să zâmbești. Chiar vreau să fim fericiți împreună. O să fim fericiți, nu-i așa Jimin?
-O, doamne Yoongi. Ești atât de dulce.
-Jimin eu vorbesc serios. O să fac orice ca să pot să fiu alături de tine, orice. Pentru că nu pot să îmi imaginez viața fără tine. Nu vreau să mă întorc la existența mea tristă și penibilă. Vreau să fiu fericit cu tine. Tu ești singura persoană pe care simt că o iubesc cu adevărat.
-Mă bucur să aud asta. Știi, uneori este bine să fii singur, doar tu cu gândurile tale. Și uneori este bine să ai pe cineva lângă tine.
-Am stat toată viața mea singur cu gândurile mele. Acum vreau să fiu cu cineva, și acel cineva ești tu, Jimin.
Îi iau mâna între a mea și i-o sărut.
-Vreau să îți mulțumesc că ești acel cineva, acel cineva care m-a salvat.
-Și tu m-ai salvat.
Nu știu în ce sens l-am salvat, dar știu exact în ce mod a făcut-o el. Iubirea lui m-a salvat, iubindu-l mă simt ca o persoană mai bună, iubindu-l fac singurul lucru bun și sincer din viața mea. Iubindu-l pe Jimin pot să renunț la persoana hidioasă ce am fost odată. El e și luna, și stelele și întregul Univers. El e cel mai frumos și pur lucru. El este unica mea iubire sinceră, el, Park Jimin.
Taehyung:
Au trecut zile fără să mai știu nimic de Jimin. Mă gândeam în fiecare zi și în fiecare zi speram să fie bine, speram să nu se mai rănească.
Jungkook, dragul meu Jungkook. El e minunat, prea minunat, prea vesel, prea diferit de mine, prea perfect. De ce două persoane atât de diferite ca noi au ajuns împreună? De ce Unviersul a vrut să mă binecuvântez, iar pe Jungkook să îl pedepsească?Iubirea noastră e antidotul meu, doar ca să fie otravă pentru Jungkook. O să fie distrus, o să îmi ofere tot ce e mai frumos doar ca după el să nu mai rămână cu nimic. Mă iubește, și îl distruge, el nu o realizează încă, nu realizează cât de greșită e iubirea noastră pentru el.
Urma ca el și mama să se întâlnească. Voiam să știe că relația noastră e seriosă. De fapt Jungkook e singurul pe care îi-l prezint mamei.
Oare ce mai face mama? E bine, mă urăște pentru ce am devenit? Nici nu știe ce monstru am devenit. Dar dacă ar știi, ar putea să își urască propriul copil?
Namjoon era deja acolo, în casa unde am copilărit. Îmi era frică să revăd acel loc, acel loc care ar putea să îmi trezească atâtea amintiri frumoase care au devenit atât de dureroase.
Îl iau de mână pe Jungkook cum coborâm din mașină. Namjoon și mama deja ne așteptau la masă. Tata nu era, era ocupat cu propria sa muncă, era mai importantă decât familia sa. Mereu a fost așa. Nici nu prea a fost prezent în viața mea. Când petreceam timp împreună o face din obligație, își mai amintea din când în când că are o familie. Sincer să fiu eu nu am fost niciodată prea afectat de absența lui și nici nu a avut prea multe așteptări de la mine. Dar Namjoon, mereu a trebuit să fie cel mai bun, să învețe, să fie un copil model, să fie fiul pe care și l-a dorit mereu. Nimănui nu îi pasă de copilul cel mai mic, nu au așteptări de la el.
Mezinul poate face orice pentru că niciodată nu o să fie criticat de parinți, dar cel mai mare. Cel mai mare are responsabilitate de a-i face onoare numele familii, să îl ducă mai departe. Trebuie să fie un model pentru cel mai mic și la cea mai mică greșeală este taxat. Viitorul lui Namjoon a fost deja ales de către tatăl nostru. El nu o să se bucure niciodată de libertatea ce îmi este mie oferită. El va prelua firma și tot el este obligat să se căsătorească cu o fată pe placul tatălui nostru. Trebuie să accenutez cuvântul fată. Pe tata nu îl deranjează faptul că eu sunt atras de persoane de același sex, cum am mai spus mezinul poate să facă orice cu viața lui, nimănui nu îi pasă, el va avea mereu parte de iubirea necondiționată a părinților. Dar dacă Namjoon ar duce vreodată un băiat în casă, dacă tata ar afla că el e gay,  ar fi aspru judecat. Fiindcă s-a născut primul este supus unei vieții mizerabile alesă de propriul său tată. Ar putea să îi iasă de sub cuvânt, ar putea să înceteze să mai fie fiul perfect, dar o să facă vreodată asta?
Ajungem la casa unde am copilărit. Observ că mama încă avea grijă de grădina sa, arăta impecabilă era așa cum îmi aminteam.
Era emoționat Jungkook să îmi cunoască mama? Era un pas important pentru relația noastră, nu?
La intrare suntem întâmpinați de mama. Ne zâmbea, zâmbetul ei nu se schimbase deloc, ea nu se schimbase mai deloc. În ciuda vârstei înaintate pe chipul ei abia de existau riduri.
Părea ferictă să ne vadă și eu eram fericit să o revăd.
-Mă bucur să te revăd Tae și mă bucur că am ocazia să îl întâlnesc pe Jungkook.
Îi oferi un zâmbet cald, părea că îl plăcea, dar oricum mama plăcea pe toată lumea, era prea drăguță ca să urască pe cineva.
-Bună ziua!
Jungkook:
Era o prezență foarte drăguță doamna Kim. Era o femeie mică de înălțime și firavă cu un zâmbet ce emana căldură. Părea foarte tânără pentru vârsta ei. Îmi plăcea prezența ei, dar în același timp era foarte ciudat, pentru că nu știam cum o să reacționeze față de relația mea cu Tae. Era de accord cu ea, nu?
-Ești mai drăguț decât îmi imaginam Jungkook. Chiar mă bucur să te cunosc.
Am zâmbit instant, începusem bine. Se pare că nu avea nimic impotriva mea.
-Mulțumesc, dumneavoastră sunteți la fel de drăguță!
-Mă flatezi, dragule. Chiar nu mă așteptam ca Tae al meu să aibe un iubit atât de drăguț și amabil.
Chicotesc. Nu mă așteptam ca din prima doamna Kim să fie atât de prietenoasă cu mine. Îmi făcusem griji degeaba.
Taehyung mă ia de mână dându-și ochii peste cap.
-Bine, bine mamă, am înțeles ideea. Îmi e foame hai să mâncăm.
Mama lui era de a dreptul adorabilă, dar puteam să îi înțeleg reacția. Era normal să se simtă puțin stânjenit.
Ne așezăm la masă cu toții. Namjoon era deja acolo, părea cam plictisit.
Îi zâmbesc și îmi zâmbește înapoi.
După un moment ciudat de tăcere mama lui Taehyung vorbește din nou.
-Și Tae, Jungkook, cum v-ați cunoscut?
Namjoon începe să râdă discret. Taehyung ignoră total întrebarea.
Iubeam să răspund la întrebarea asta, mă făcea să îmi reamintesc de acea zi. De acea zi banală, care mi-a schimbat viața, care m-a făcut să cred în dragoste la prima vedere.
-Păi, a fost totul din vina unui șervețel. Dacă vă vine să credeți.
-Tu vorbești serios?Asta sună chiar foarte drăguț.
În acel moment Namjoom izbucni în râs.
-Bine că râzi Namjoon, dar măcar eu sunt cu cineva.
-Doamne Tae nu trebuie să fii atât irascibil. Trebuie să recunoști că e puțin stupid cum v-ați cunoscut.
-Așa și? Ce propui să fac?
-Gata, gata băieți terminați. Tae, scumpule ignoră-l pe fratele tău mai mare. Și Jungkook, îți place mâncarea, scumpule?
-Mhm! Este delicioasă, doamnă Kim.
-Vai mulțumesc, păcat că nu am făcut-o eu, dar acum știu că o să mai comand mâncare de la restaurantul ăsta, spuse femeia chicotind.
-Oricum, sunt sigur faceți o mâncare foarte bună.
Atât doamna Kim cât și Tae și Namjoon au început să râdă. Spusesem ceva amuzant sau ce?
-De când nu ai mai gătit, mamă? o întrebă Namjoon încă râzând.
-Cred că de când avea Tae 10 ani și a făcut toxiinfecție alimentară de la mâncarea mea, atunci am realizat că pentru binele tuturor mai bine stau departe de bucătărie.
-O, doamne, nu îmi aminti. Am stat 3 zile internat în spital.
-Oh, îmi pare rău să aud asta.
Râd puțin ironic.
-A nu, a fost amuzant în spital, m-am distrat. Cred că mai vreau acolo.
-Doar ignoră-l Jungkook, așa e Tae mai dubios, dar îl iubim și așa.
-Credeți că eu nu știu?
-Of, chiar îmi pare rău. Tae, ești chiar norocos. Chiar începusem să cred că o să mori singur cu nu știu câte pisici.
-Mamă! Știi prea bine că prefer cățeii, sunt profund dezamăgit.
-Jungkook, vrei să îmi vezi trandafirii, tocmai ce au înflorit? îmi propune femeia cu un zâmbet pe buze.
-Desigur! De ce nu? Ador trandafirii!
Ajungem în grădină. Admiram frumoșii trandafiri din fața mea.
-Știi Jungkook, Taehyung a fost foarte trist în ultimii ani, total de nerecunoscut. Și oricât am încercat să îl ajut, să îl fac din nou să înflorească precum trandafirii mei, nu am reușit. Și vreau sincer să îți mulțumesc că mi-ai adus fiul înapoi și că l-ai făcut fericit. Îți mulțumesc din inimă, Jungkook.
-Și eu vă mulțumesc că l-ați făcut pe el.
-Am eșuat ca mamă. Nu am putut să îi țin nici pe Namjoon și nici pe Taehyung lângă mine. Și am rămas singură, doar eu și grădina mea.
-Măcar aveți ceva frumos lângă dumneavoastră?
-Trandafirii? Spune-mi Jungkook, ai auzit vreodată de estetica urâtului?
-Mhm.
-Știi trandafirii sunt mereu considerați frumoși, chiar și cu spini. Toată lumea iubește trandafirii, dar cine iubește niște trandafiri ofiliți? Sunt lipsiți de valoare, au devenit urâți? Poți să regăsești frumusețea în niște trandafiri ofiliți?