𝒫𝒽𝒾𝓁𝑜𝓅𝒽𝑜𝒷𝒾𝒶

𝒞𝒶𝓅𝒾𝓉𝑜𝓁𝓊𝓁: 20

Taehyung:
Ceea ce se întâmplase între mine și Jungkook chiar fusese real? Nu îmi venea să cred, era puțin ciudat, chiar nu credeam că noi doi vom ajunge atât de departe.
Eram în sufragerie pe podea rezemat de un perete. Aveam o minge pe care o tot aruncam spre peretele din fața mea.
Mă durea puțin capul, dar nu voiam să iau pastile, încercam să mă concentrez doar asupra mingii și să ignor durerile de cap ce nu îmi dădeau pace.
A fost drăguț că Jungkook a adormit în brațele mele. Adoram să simt căldura corpului său. Dar eu nu am putut să dorm, dar nici nu am vrut să îl trezesc pe el, era prea scump când dormea. Acum așteptam ca el să se trezească și ca durerile mele să dispară.
Îmi aud telefonul sunând, era Namjoon. Aveam vreo 15 mesaje de la el și 10 apeluri pierdute.
Închid apelul și îi trimit un mesaj anunțându-l că vin la el în 30 de minute. Nu îi dau mai multe explicații, nu aveam nevoie de mai multe explicații.
Mă gândeam cum o să reacționeze când o să îi spun că o să mă mut cu Jungkook... O să ne oficializăm relația, nu? Oare Namjoon o să se împotrivească? Îmi reamintesc faptul că Namjoon îl plăcea pe Jungkook, chiar s-au sărutat... O să îl rănesc pe fratele meul dacă o să fiu cu Jungkook? Dar trebuia să înțeleagă, el încă de la început știa că aveam sentimente pentru Jungkook. Fie că vrea sau nu, trebuie să accepte faptul că eu și Jungkook suntem împreună acum...
Mă întorc în dormitor. Jungkook încă dormea.
Mă așez lângă el și îi mângâi chipul adormit și îl sărut pe frunte.
-Jungkook, mai vrei să dormi? îl întreb în șoaptă mai mult parcă nevrând să îl trezesc.
-Mhm. Mai lasă-mă 5 minute.
-Bine, vezi că eu mă duc până la Namjoon-hyung. Vrei să vii cu mine?
-Da, bine! Vin și eu.
-Bine, în 15 minute să fii gata.
Îl sărut din nou pe frunte și îl învelesc mai bine.
Mă duc în sufragerie și mă trântesc pe canapea.
Încă mă durea capul, poate trebuia să iau niște calmante, dar urăsc, urăsc să iau pastile plus că nu era o durere atât de insuportabilă. Mă obișnuisem cu migrenele mele și știu că puteam să le ignor sau să le controlez. O să îmi treacă mie.
Jungkook:
Mă trezesc din pat și mă duc la baie și fac un duș. Mă grăbesc ca să nu îl fac pe Taehyung să mă aștepte. Mă îmbrac și mă duc în sufragerie. Îl văd pe Taehyung jos pe podea. Mă aplec spre el și îl sărut
Acesta rupe sărutul și se ridică în picioare. Mă ia de mână și îmi spune zâmbind:
-Mergem? Ești gata?
-Mhm, hai să mergem!
Tot drumul până la mașină Taehyung m-a ținut de mână. Eram așa fericit că suntem și ne comportăm ca un cuplu. Îmi plăcea că Taehyung era așa drăguț și afectuos cu mine.  Era prea perfect ca să fie adevărat. Am ajuns la apartamentul lui Namjoon, mă simțeam puțin vinovat deoarece eram împreună cu Tae și el o să fie trist. Nu îmi place să îl văd așa pe Namjoon și nici nu voiam...
Taehyung deschide ușa și este întâmpinat de Namjoon. Namjoon era puțin mirat să ne vadă împreună. Eu nici măcar o clipă nu i-am dat drumul mâinii lui Taehyung.
-Taehyung...Jungkook, ăm voi doi v-ați împăcat?
-Da, ce te deranjează?
Taehyung intră în apartament dându-mi drumul la mână și aproape ce îl ignoră pe fratele său. Imediat ce intră se duce spre dormitorul său fără să scoată niciun cuvânt, făcându-l pe Namjoon confuz.
-Jungkook, ămm Tae e ok? Acum totul e ok între voi doi?
-Da, totul este ok. A venit să își ia hainele se mută înapoi în vechiul lui apartament cu mine.
-Stai ce? Vechiul lui apartament, vă mutați împreună? Dar de ce?  Nu erați certați? Nu voiai să nu mai auzi nimic de el? Nu stăteai cu Yoongi? Cum ați ajuns să decideți să vă mutați împreună?
-Uite așa!
-Ești gelos sau ce, hyung?
Îl văd pe Taehyung rezemat de perete și zâmbindu-i sfidător fratelui său. Aștepta cu nerăbdare ca fratele său să îi răspundă la întrebare.
-Gelos? De ce aș fi?
-Nu știu. Eu am întrebat dacă ești, nu am afirmat. Ești gelos hyung, da sau nu?
-Normal că nu sunt. Chiar mă bucur că totul este ok între tine și Jungkook...
Zâmbetul lui Taehyung îi dispare de pe chip cât ai clipi. Îl privea serios pe Namjoon și, și mai serios îi zice:
-Minți hyung, ești ipocrit!
-Taehyung ce te-a apucat?
-Ce m-a apucat?! Răspunde-mi sincer, ce simți tu pentru Jungkook?
-Taehyung... ce tot ai?
-Ai de gând să continui să minți? Bine, oricum știu exact ce simți hyung, iar ceea ce simți tu nu mai contează. Indiferent de ce simți tu pentru Jungkook asta nu schimbă faptul că eu și cu el formăm oficial un cuplu. Și vreau să te anunț că nimeni nu o să ne despartă.
-Serios? Mă bucur pentru voi...
-Continuă să minți hyung, oricum ești un mincinos groaznic. Oricum nu îmi mai pasă ce simți sau crezi tu.
-Taehyung, de ce te comporți așa cu mine?!
Puteam să aud disperarea din glasul lui Namjoon. Chiar îmi părea rău de el. Taehyung nu avea dreptul să se comporte așa cu fratele său... Era greșit.
-Taehyung, termină. Nu crezi că ești cam răutăcios cu Namjoon și fără motiv?
-Jungkook, am motivele mele, nu te băga, te rog. Mă comport cum vreau. În fine nu am chef să mă cert cu nimeni acum. Mi-am luat câteva lucruri, să mergem Jungkook.
-Pa, Namjoon! Îmi pare rău că ți-am făcut o vizită așa urâtă...
-Mie nu, pa hyung.
-Taehyung, înainte să pleci vreau să îți mai spun un singur lucru.
Taehyung se oprește lângă ușă și îl privește cu curiozitate pe Namjoon.
-Uimește-mă, hyung.
-Poate că am sau am avut sentimente pentru Jungkook, dar chiar mă bucur că ați ajuns împreună, știu cât de important e el pentru tine. Să știi Taehyung că fericirea ta este cea mai importantă pentru mine, mereu fericirea ta va fi mereu mai presus de fericirea mea pentru că atât timp cât tu ești fericit sunt și eu. Ești frățiorul meu drag și vreau să îți fie bine.
Ochii lui Taehyung erau înlăcrimați, observam cum mâinile îi tremurau și cum încerca să nu plângă.
-În fine Namjoon, eu, eu nu mai pot să te cred... poate că spui adevărul, dar eu nu mai pot să te cred, îmi pare rău...
Vocea îi tremura și cu greu își stăpânea lacrimile.
Taehyung o ia înainte. Înainte să mă duc după el îi arunc o ultimă privire lui Namjoon. Îmi zâmbea și totuși puteam să văd tristețea de pe chipul său.
-Jungkook, te rog să ai grijă de fratele meu, te rog ajută-l să fie din nou fericit, măcar tu să o faci...
Cu un zâmbet pe chip aprob din cap.
Mă gândeam că Taehyung știa de sărutul meu cu Namjoon și s-a supărat pe el... Eram puțin gânditor tot drumul și încercam să îmi dau seama de starea lui Taehyung. Nu știam cum să mă comport cu el ca să nu-l fac să se simtă prost.
Taehyung:
De ce Jungkook era atât de tăcut? Se uita gânditor pe geamul mașinii, era supărat pe mine?
-Jungkook, te simți bine?
-Hm? Da, sunt bine.
-Nu te cred. Ai fost cam tăcut. La ce te tot gândești? Care e problema?
-Nu am nimic. Tu ești ok? Adică cu Namjoon...
-Ți se pare că nu sunt ok?
-Păi cam da. Ești foarte nostalgic, așa îmi pari, și aproape că ai plâns...
-Mereu sunt așa nostalgic. Sunt bine, nu îți face griji. Namjoon nu e nici prima și nici ultima persoană dragă ce mă dezamăgește. M-am obișnuit să tot pierd persoane pe care le iubesc...În fine, mulțumesc că îți pasă, dar nu prea contează cum mă simt eu, nu te mai gândi la mine, te rog.
Îl sărut scurt pe buze. Lui Jungkook chiar îi păsa cum mă simt? Adică normal că da, doar mă iubea... Dar cum mă simțeam? De ce chiar dacă eram acum cu Jungkook mă simțeam mai singur ca niciodată? De ce nu eram fericit? Nu cred că pot să fiu cu adevărat fericit vreodată...
-Taehyung... eu o să te ajut să nu mai fi chiar atât de nostalgic.Hei, în viață mai trebuie să și zâmbim.
-Mai bine nu zâmbești deloc decât să ai mereu pe chip un zâmbet fals și forțat. Dar Jungkook tu mereu mă faci să zâmbesc pentru că... eu chiar te iubesc.
"Te iubesc" a ajuns chiar să fie lipsit de valoare? Eram sincer măcar? Nici nu știu ce înseamnă "te iubesc". Doar mă prefac că știu, sunt un prefăcut. Nici nu mai sunt sigur de ceea ce simt pentru Jungkook, iar asta e atât de nedrept față de el. Îl iubesc, trebuie să îl iubesc pentru că Jungkook merită să fie iubit, e minunat.
Îl sărut din nou, dar parcă nu mai era la fel. Nu simțeam mai nimic. Care e problema mea? De ce sunt așa? De ce uneori cred că iubesc o persoană din toată mea doar ca după să nu mai simt nimic pentru acea persoană? Care sunt adevăratele mele sentimente?
Rup sărutul și îl privesc pierdut în ochi. Ochii lui nu îmi mai transimițeau nimic, nu mai simțeam nimic. Era el băiatul de care credeam din prima clipă în care l-am văzut că pot să mă îndrăgostesc nebunește de el? Încercam să schițez un zâmbet, dar era atât de obositor, chiar nu voiam să îi zâmbesc. Ce mă apucase? Am uitat atât de repede că îl iubesc? De ce nu puteam să fiu la fel de îndrăgostit ca la început?! Cred că cuvintele lui Namjoon m-au făcut să mă simt vinovat... Nu trebuia să mă îndepărtez de el ca să fiu cu Jungkook...
-Și eu te iubesc.
Mă iubește și totuși chiar nu îmi pasă mai deloc. Când mi-a spus prima dată că mă iubește țin minte că simțeam că aș putea să mor de fericire, cum eram coplești de emoții acum, acum nu mai simt nimic. Nici nu îl mai iubesc, nici nu îl mai urăsc, nici nu mai vreau să îl rănesc, nici să îl am aproape. De ce sentimentele mele sunt mereu puternice și trecătoare? Urăsc că sunt așa, că mereu trec de la o extremă la alta. Aș vrea să pot știi ce simt cu adevărat și aș vrea să simt ceva în momentul acesta.
Parchez în fața unui restaurant, trebuia să luăm prânzul și cum eu sunt groaznic în bucătărie mai bine mâncăm în oraș. Cobor din mașină și îi deschid ușa lui Jungkook. Îl strâng de mână. Știam că mâna lui era caldă și fină, dar nu simțeam, nu simțeam deloc, încerc să îmi reamintesc cât de mult îmi plăcea să îl țin de mână, să îmi strecor degetele printre ale lui... Ce aveam? De ce eram atât de detașat de tot?
Îl țin de mână tot drumul până la masa noastră, nici nu m-am gândit să îi dau drumul vreo clipă. Jungkook părea fericit, îmi zâmbea, iar și eu la rândul meu îi zâmbeam. Era straniu, era de parcă jucam rolul lui Taehyung cel îndrăgostit până peste cap de Jungkook, simțeam că joc doar un rol care nu mi se potrivește mai deloc.
Yoongi:
Cea mai fericită amintire a mea? Cât ne-am plimbat m-am tot gândit la ea și am încercat să o retrăiesc. Cea mai fericită amintire a mea este cu Taehyung... Era vară și eram în grădina mamei lui de trandafiri. Țin minte că Namjoon și Hwa-Young ne așteptau la măsuța din grădină. Mama lui Taehyung și a lui Namjoon ne pregătise prăjituri și ceai. Prăjiturile doamnei Kim erau cele mai bune, le adoram. Era o zi liniștită, eram toți 4 obosiți după o zi de joacă, doar Taehyung nu era obosit, era cel mai energic copil, nu mai văzusem un copil atât de plin de viață și neastâmpărat precum el. Se tot legăna pe scaun, chiar îmi era teamă să nu cadă. Dintr-odată un fluturaș îi distrage atenția și aleargă după el.
Ce copil naiv și prostuț mai era... și extrem de dubios... El credea că putea să prindă fluturele sau ce? Taehyung nu se întorcea, se oprise în fața trandafirilor doamnei Kim. Erau albi și înfloriți, iar el îi privea fascinat. Mă ignora complet când i-am spus să vină înapoi și l-am întrebat ce tot face. El s-a întors spre mine și m-a privit cu ochii lui blânzi și calzi și m-a întrebat:"Hyung, de ce au trandafirii spini, la ce folosesc?"
Întrebarea lui m-a șocat, a fost atât de neașteptată și dubioasă, dar tipică lui Taehyung. Stăteam pe gânduri, nu știam ce să îi spun, dar știam că va fi dezamăgit dacă nu îi ofer un răspuns, răspunsul meu era important pentru el. Și după ceva timp i-am spus:" Spinii nu folosesc la nimic, sunt doar pură răutate din partea florilor"
M-a privit trist, părea dezamăgit, dar după mi-a zâmbit și mi-a spus"Trandafirii reprezintă puritatea, promisiunea și frumusețea. Pentru a ajunge să-i simți parfumul, trebuie să te înțepi în câțiva spini, trebuie să faci acest sacrificiu pentru niște flori atât de minunate."
Și aveam dreptate, perfectă dreptate și mereu, mereu m-am gândit la ceea ce mi-a spus în acea zi, iar răspunsul lui sincer mereu mă face să zâmbesc.
Văd un fluture alb cum se așează pe un trandafir. Mă întorc spre Jimin și îi zâmbesc întrebâmdu-l:
-Jimin, la ce folosesc spinii florilor?
-Nu știu, asta e natura lor. Dar trebuie să le apreciem și cu spini și fără spini.
-Îmi place cum gândești Jimin, ai o gândire foarte frumoasă și ai perfectă dreptate. Oricum sunt frumoase și cu spini și făra așa ca oamenii... In fine, îmi e puțin foame, vrei să mergem să mâncăm?
-Da, chiar îmi este puțin foame.
-Super, știu un local bun și nu e departe,  fac eu cinste.
Timpul petrecut cu Jimin era minunat și de calitate, adoram timpul petrecut cu el.
Jimin:
De ce Yoongi este așa drăguț cu mine? Nu, că nu ar fi bine, dar foarte repede. Doamne Taehyung câte lucruri nu fac eu pentru tine. Oare ce îi trece lui Yoongi prin mine ? Vrea să mă scoată la o întâlnire?
Ajungem la restaurant, era un loc foarte frumos amenajat. Era frumos amenajat pentru că era Taehyung acolo, surprinzător cu Jungkook. Ne așezăm la o masă și așteptam să vină chelnerul.
Taehyung:
Mă înșela vederea sau îi văzusem pe Yoongi și Jimin intrând? Da, erau ei. Ce stranie și minunată coincindență. Mă uit la Jungkook care îmi zâmbea. Îi zâmbesc înapoi și îi spun:
-Ghici pe cine am văzut.
-Cine?
Mă ridic de la masă ducându-mă spre el. Îi întorc privrea spre Jimin lipindu-mi obrazul de al lui.
-Nu e cumva Jimin, prietenul tău bun și vechi?
-Serios? Nu Jimin, Taehyung stai aici ! Nu am chef de el. Dacă s-ar putea să fie Yoongi singur da, altfel nu...
Jungkook îl observase deja pe Yoongi.
-Vrei să vorbești cu minunatul și dragul tău hyung? Cred că plecarea ta l-a îngrijorat. Ai să îi dai niște explicații, nu?
-Taehyung nu mai fi așa băgăcios. O să mă întâlnesc eu cu Yoongi ca să vorbim de situația în care sunt. Acum vreau să stau cu tine.
Îl apuc de obraz și îl sărut.
-Dar ai destul timp să stai cu mine. Dar crezi că Yoongi mai vrea să se întâlnească cu tine? Atât de mult l-ai îngrijorat încât deja te-a înlocuit cu Jimin. Vezi, hyungului tău îi pasă extrem de mult de tine, e atât de evident.
-Ce este cu tine? Nu îmi face plăcere să stau cu Jimin. Și nu acum. Dacă tu vrei să te duci du-te eu plec.
-Și unde o să pleci?
-Undeva! Să nu mă mai sâcâi la cap
-Bine, atunci pe mai târziu Jungkook. Eu vreau să stau cu Jimin și cu Yoongi.
Îl sărut scurt pe buze și după plec spre masa celor doi cu un rânjet pe chip.
-Yoongi, Jimin, ce surpriză să vă văd aici. Deranjez? rostesc privindu-l pe Yoongi în ochi.
-Taehyung! Chiar ce surpriză și pentru noi!
-Ce cauți aici?
-Nimic, am venit să iau prânzul. Voi doi, sunteți la o întâlnire?
Trag un scaun și mă așez. Îi iau sucul lui Yoongi din față și beau puțin din el.
-Poftim? Nu ai cam mult tupeu?
Sorb încă puțin din suc înainte să spun ceva
-Să am tupeu? Chiar deloc. Deci sunteți la o întâlnire?
-Nu, noi ne-am întâlnit în parc și am zis să luăm prânzul. Doar atât.
-Ce drăguț, dar sunt puțin gelos Jimin. Sper că nu m-ai înlocuit cu Yoongi.
Mă aproprii cu scaunul mai mult de Jimin și îmi las capul pe umărul său.
Yoongi mă privea atent și un singur lucru se citea pe chipul lui, gelozia.
-Taehyung, ești ok?
-Nu, nu am fost până când să mă întâlnesc cu tine. Mi-a fost dor de tine Jimin, nici nu ai idee cât de mult mi-ai lipsit. Dar eu ți-am lipsit?
-Da, chiar mi-ai lipsit. Nu ne-am mai auzit de o săptămână.
-Cât de mult ți-am lipsit?
Îmi ridic capul de pe umărul său pentru a-l privi în ochi. Cel mai important când vorbești cu o persoană este să faci contac vizual, așa poți să îți dai seama ce simte în mare parte.
-Nu mult, adică a fost doar o săptămână.
-Dezamăgitor. Oricum ți-a ținut companie Yoongi în acest timp.
-Așa și?! Probleme?! se răstește Yoongi la mine lovind în masă cu pumnul.
-Nu, mă bucur că ai putut să petreci timp cu băiatul pe care îl placi.
-Ce? Poftim?
Obrajii lui Yoongi devinseră anormali de roșii. Oamenii chiar nu își pot ascunde sentimentele? El îl plăcea pe Jimin, nu putea nega, era prea evident.
-Taehyung! Dacă ai venit aici să ne faci să ne simțim inconfortabil pleacă sau vorbeșe ca un om normal, nu ca un copil de 12 ani.
-Definește normalul Jimin, te rog. Dacă îmi explici cum se comportă un om normal o să știu și eu cum să mă comport.
-Nu mai critica oamenii! Și ce dacă mă place? Nu este și nici nu ar trebui să fie treaba ta.
-Nu critic pe nimeni. Păi și dacă și eu te plac Jimin? Dacă sunt gelos că Yoongi te place?
-Doamne, termină Taehyung. Mă lași cu teatrul tău de doi bani? Tu ești împreună cu Jungkook. Nu sunt prost și nici Yoongi nu este, am văzut cum l-ai sărutat de două ori. Și e ok, dacă ai nevoie de o despărțire pot să o fac eu spunându-i lui Jungkook ca mă placi.
-Deci ne-ai văzut? Dar Yoongi nu cred că a văzut nimic. De fapt Jimin poți să îi spui, nu mă deranjează. Dar eu am vorbit doar ipotetic. Crezi că te plac Jimin? Crezi că am nevoie de o despărțire?
-Cred că da, nu? Adică mă placi? Haide Taehyung, dacă ai chef de joacă du-te la jucăria ta, Jungkook.
-M-am plictisit de Jungkook, poate. Vrei tu să fii noua mea jucărie, Jimin?
-Nu o să fiu! Ai tot Norielul la dispoziție!
Încep să râd. Jimin era chiar amuzant. Îmi plăceau glumele lui. Yoongi era puțin confuz. Se uita la Jungkook care încă a rămas la masă. Deci nu a plecat, normal că nu. Chiar atât de dependent era de bine? Devenise jucăria mea? Nu, Jimin se înșela, Jungkook nu era jucăria mea și niciodată nu va fi. Eu nu mă folosesc de el, eu doar vreau să îl iubesc și să fiu iubit de el.
Într-un final Yoongi se duce la dragul lui Jungkook. Îi urmăresc cu privirea, imediat cum Yoongi a ajuns la el l-a luat în brațe. Ce emoționant, atât de emoționant încât am uitat să plâng sau să fiu impresionat.
Yoongi:
Nu mai suporatam o clipă să stau cu Taehyung și să îl las să își bată joc de mine. Dar ce făcea Jungkook aici cu el? Ei chiar erau împreună.
Îl iau strâns în brațe pe Jungkook fiind fericit să îl văd teafăr.
-Jungkook, doamne ce mă bucur să te văd.
-Yoongi! Ce mai faci?
Îi zâmbesc. Doar un simplu și sincer "ce mai faci?", asta era tot ce aveam nevoie să aud de la el.
-Jungkook, eu sunt bine. Dar tu. Tu ce mai faci? Unde naiba ai fost copile? Mi-am făcut griji.
-La Taehyung! M-am mutat cu el, suntem împreună...
-Pardon?
Auzeam bine? Erau împreună, dar cum? Credeam că l-am convins pe Jungkook că Taehyung era groaznic. Cum de a ajuns să fie cu el?
-Jungkook, tu îți bați joc de mine sau ai înnebunit?
-Nu am înnebunit! Eu chiar îl iubesc...
Îl plensnesc peste față.
-Jungkook, tu chiar ești idiot?! Ce dracu tot spui? Cum naiba să îl iubești?!
-Yoongi... știu că tu îl urăști, dar eu nu îmi pot schimba sentimentele.
-Jungkook, dar cum poți să îl iubești când mi-a făcut atâta rău, cum?
Îl zgâlțâi pe Jungkook sperând că o să îl fac să se trezească la realitate, la realitatea mea. Plângeam, plângem și tot mă întrebam cum. Cum? Cum am reușit să îl pierd pe Jungkook? Cum am reușit să îl las pe Taehyung să câștige?
-Cum Jungkook, cum poți să îmi faci asta? De ce tu ? De ce ?
-Nu m-ai pierdut, te voi iubi mereu și îți voi fi aproape. Stai liniștit.
-Minți, mă minți exact cum a făcut și ea. Exact cum a făcut și el! Minți!
Țipam atât de tare. Tot restaurantul se uita acum la noi. Dintr-odată simt o mână pe umărul meu și după aud vocea pe care voiam cel mai puțin să o aud în acel moment, vocea lui Taehyung.
-Calmează-te Yoongi, se uită lumea la tine. Doar calmează-te.
Mă uitam atât de confuz la Taehyung, nu mai făceam nimic, mă simțeam atât de mic în fața lui acum, atât de neînsemnat, atât de neiubit. Dacă aș fi murit mâine nimeni nu s-ar obosi să verse o lacrimă pentru mine, asta am crezut până când am simțit cum niște brațe mă cuprind. Era atât de cald, și plăcut. Închid ochii încercând să uit de gândurile mele și să mă bucur de acel moment cald. O mână delicată și fină mă dezmiardă mângâindu-mi capul. Iar după o voce suavă îmi spune să mă liniștesc, era vocea lui Jimin.
Jungkook:
Jimin se comporta prea afectuos cu Yoongi, mă enerva. Se comporta de parcă îl cunoștea de o veșnicie. Și Taehyung, de ce a devenit așa rău cu mine. A plecat ca să stea cu Jimin, nici nu l-a interesat de mine. Măcar îi pasă că îl iubesc? Măcar mă iubește? Credeam că ziua asta o să fie perfectă, doar eu și cu Taehyung, dar m-am înșelat. Era una dintre cele mai groaznice zile din viața mea. Am vrut doar să fiu fericit cu Taehyung, dar era imposibil. E posibil să fii fericit alături de o persoana ca el. O persoană care își schimbă atât de repede stările de spirit, o persoană ce poate să te aducă de la extaz la agonie.
-Taehyung, eu am plecat. Poți să rămâi, oricum nu îți pasă de mine.
Plec demoralizat din cafenea. Eram complet singur, am renunțat la toți prietenii mei pentru cine? Pentru o persoană pentru care nu însemn nimic, așa-i? Și acum e prea târziu. M-am îndrăgostit de cine nu trebuia și nu puteam schimba asta.
-Jungkook, aștepată, vin cu tine.
Mă întorc și îl văd pe Taehyung în fața mea. Mă privea îngrijorat de parcă îi păsa. Îi păsa de mine? Nici nu mai știu ce să cred.
Mă ia în brațe și în acel moment simt cum toate grijile dispar.
-Îmi pare rău Jungkook. Cum te simți?
-Oarecum?
Taehyung rupe îmbrățișarea și mă privește la fel de îngrijorat ca la început.
-De fapt știu exact cum te simți, Jungkook.
-Văd, cum ai știut până acum.
-Acum chiar înțeleg, înțeleg cum te-a făcut să te simți Yoongi. Te-a făcut să crezi că tu ești vinovat pentru toată suferința lui. Că l-ai trădat. Dar nu e așa, tu nu i-ai greșit cu nimic, el e cel care a greșit. Ar trebui să încerce să înțeleagă ceea ce simți și să nu te judece...
-Ai tu dreptate Taehyung, dar nu vreau să mă îndepărtez de Yoongi.
-Crezi că eu am vrut? El e cel care se îndepărtează de tine și nici nu realizează. Yoongi e prea orb ca să își dea seama că e singur doar din vina lui, că nimeni nu îl părăsește, ci el se îndepărtează de persoanele care îl iubesc. Așa e Yoongi, mereu a fost așa. Doar te rog Jungkook, nu te supăra din pricina lui...
-E doar atât de frustrant și nedrept. Vă iubesc pe amândoi, chiar dacă în sensuri diferite vă iubesc pe amândoi și vreau să vă fiu alături, să vă văd fericiți. Dar Yoongi, el te urăște, și dacă te iubesc îl fac pe Yoongi să mă urască și pe mine. E doar atât de nedrept, ce să fac? Dacă sunt cu tine trebuie să renunț la Yoongi?
-Jungkook, nu trebuie și nu vreau să renunți la Yoongi. Eu vreau să fii tu fericit. Atât eu cât și Yoongi am fost egoiști cu tine, te-am rănit și te-am implicat în toată drama noastră în care tu nu îți aveai locul. Îmi pare rău, îmi cer iertare atât în numele meu cât și a lui Yoongi. Îți promit Jungkook că nu o să îl las pe Yoongi să se îndepărteze de tine, îți promit că nu o să îți pierzi hyungul. Și o să fac tot posibilul să mă țin de această promisiune.
Cuvintele lui, cuvintele lui mereu mă făceau fericit. Mereu știa ce să îmi spună.
Fără să mai stau pe gânduri îmi lipesc buzele de ale lui. Niciodată nu aș fi crezut că pot să mă îndrăgostesc de cineva. Să mă îndrăgostesc de el a fost cel mai frumos suprinzător și înfricășător lucru.
-Taehyung, te iubesc, te iubesc atât de mult.
Îl sărut din nou, nu voiam să mă mai opresc. Momentele în care puteam să îl sărut, să îl simt aproape de mine erau cele mai de preț și minunate momente din întreaga mea existență. Momenete ce îmi vor rămâne mereu întipărite în minte.