𝒫𝒽𝒾𝓁𝑜𝓅𝒽𝑜𝒷𝒾𝒶

𝒞𝒶𝓅𝒾𝓉𝑜𝓁𝓊𝓁: 27

Jimin:
Nu am putut să dorm toată noaptea. Am stat lângă Taehyung , privind cât de liniștit părea când dormea.
Mă gândeam doar la un singur lucru, de ce s-a comportat așa, așa de aspru, rece? Și acel sărut... acel dulce sărut, acel sărut care îmi rămase întipărit în minte.
De ce se juca cu sentimentele mele?
Îmi spune că mă place, că mă vrea...apoi mă părăsește și îmi spune că îl iubește Jungkook. Iar acum spune că are nevoie de mine. Era ciudat, mă făcea să fiu atât de confuz, atât de nesigur.
Yoongi, el nu era așa,  îmi spunea direct că mă iubește. Mă făcea să mă simt bine, și mă făcea să mă simt cu adevărat iubit. Uneori stau să mă gândesc cât de nenorocit pot să fiu. Ce ar trebui să fac? Ce e corect să fac?
Începusem să mă simt amețit, simțeam că o să îmi explodeze capul. Nu știam ce să fac. Îl iubeam pe Taehyung. Dar și la Yoongi țineam.
Cum puteam să îi spun că Tae urma să stea la mine?
Taehyung:
Credeam că Jimin o să îmi răspundă la sărut, credeam că o să se întâmple ceva între noi, credeam că o să se despartă de Yoongi dacă îl sărut, credea că voia să fie cu mine, dar m-am înșelat. Tot ce făcusem până acum și voiam să făc era greșit. Când devenisem o persoană atât de imorală? Nici nu mai puteam să mă recunosc.
Doar pentru că eu suferam trebuia ca și alte persoane să o facă? Avea rost să mai încerc să îi fac rău lui Yoongi?
Uram ce devenisem, uram faptul că mă agățam de Jimin doar că să am parte de puțină iubire.
Ceea ce îi făcusem lui Jungkook era de neiertat, nu aveam motiv să fiu supărat pe el, dar el avea. În primul rând, chiar îl forțasem să stea cu mine și după ce am ajuns împreună, după ce Jungkook a reușit să mă iubească așa cum sunt eu, l-am trădat începând să simt ceva pentru Jimin. Și ceea ce i-am făcut lui Jimin era greșit, era atât de greșit.
De ce mai suferam după Hwa-Young? De ce mă mai chinuiam să trăiesc?
-Jimin, ești fericit cu Yoongi? întreb sperând că Jimin dormea și nu mă auzea.
Era o întrebare la care probabil știam răspunsul. Yoongi nu era atât de groaznic precum credeam, îl trădasem, îi omorâsem sora, avea dreptul să mă urască.
-Mă face fericit.
Nu mă așteptam ca Jimin să mă audă. Nu știam ce să îi spun. Doar am oftat. Atât Jungkook cât și Jimin îl apreciau pe Yoongi. Din cauza mea Yoongi și Namjoon nu își mai vorbeau, iar Yoongi obișnuia să îl facă atât de fericit pe fratele meu. Yoongi nu era o persoană rea? Dar o rănise atât de mult pe Hwa-Young. Era chiar vina lui că eu nu am putut să fiu fericit cu ea?
Nu am fost fericit cu ea pentru că nu mă iubea, dar nu am vrut să accept.
-Jimin, cred că e mai bine să plec...
-Nu!...nu! Hei...! Uită-te la mine!
Atingerea lui Jimin era atât de caldă. Mă privea cu atât de multă iubire, iubirea pe care nu o meritam.
Îmi venea să plâng, plângeam pe dinăuntru.
Când i-am simțit buzele lui Jimin peste ale mele nu am putut decât să îi răspund la sărut, era greșit, dar mă făcea să mă simt bine și să nu mă mai gândesc la nimic. Era ca o escapadă din realitate.
-Te iubesc!
Era unul dintre cele mai sincere "te iubesc" pe care le-am primit vreodată, ceva ce nu aș fi putut vreodată să aud de la Hwa-Young.
Jimin era o persoană așa de sinceră, sentimentele lui erau sincere, calde.
Îmi spusese cu atâta dragoste că mă iubește și suferea, cu fiecare lacrimă ce se scurgea pe obrazul lui îmi dădeam seama cât de mult a suferit din vina mea.
-Jimin, sunt un monstru. Așa mă simt.
Îmi pare rău că te-am rănit. Chiar merit să mor...
-Nu spune asta! Mă strânge de încheietură și îmi ia mâna ca să mi-o pună peste pe fața lui fină.
-Jimin... știu că mă iubești, dar am omorât un om. Am făcut mult rău. Trebuie să plătesc.
-Nu ai omărât pe nimeni! Înțelege! Și nu o să îmi schimb părearea. Taehyung ești deștept...toate minciunile pe care ți le-ai spus: că ești un monstru, că tu ai omorât-o, sunt doar sentimente și imagini false create de mintea ta! Dar dacă avem dovezi o să îți demonstrez că ești minunat. Tot ce poate fi real și știi și tu acest lucru, este că o iubești și nici un om nu ar face asta iubirii vieții lui.
Am izbucnit în plâns și l-am strâns în brațe cât de tare am putut.
Iubirea și înțelegerea pe care mi le oferea erau copleșitoare. În toți acești patru ani de chin am avut nevoie ca cineva să îmi spună ce îmi spusese Jimin. Voiam ca el să aibă dreptate.  Niciun om nu ar putea să își ucidă iubirea vieții, iar eu mereu am crezut că Hwa-Young e într-adevăr iubirea vieții mele. Chiar am omorât-o? Voiam un răspuns ca să pot să trăiesc. Voiam să știu sigur că nu sunt un criminal și că pot să trăiesc.
-Jimin, eu nu mai am nimic de la ea. Jungkook a distrus și ultimele mele amintiri cu ea. A distrus pozele cu ea fix în fața mea. Dar am meritat-o , nu? Merit tot răul care mi se întâmplă. Am iubit-o mult, dar ea l-a iubit mereu pe Yoongi. Am fost un idiot, mă simt ca un idiot. Simt că nu există speranță, i-am spus printre lacrimi.
-Crezi că eu o să am vreo amintire cu tine dacă o să te sinucizi? O să am niște simple poze cu tine...Cea mai frumosa amintire este imaginația ta Taehyung! Nu contează că nu mai ai ultimele tale amintiri cu ea, pentu că poți să îi simți prezența, poți să ți-o imaginezi așa cum era ea! Frumoasă, iubitoare, să îți imaginezi acea zi frumoasă în care te-a făcut să simți ceea ce nu ai mai simțit vreodată, ceea ce nimeni nu te-a mai făcut să simți. Căldură, să simți cum ai fluturi în stomac când o vezi de fiecare dată. Asta simt eu cand te văd pe tine Taehyung. Simt iubire!
Mi-am șters lacrimile și i-am zâmbit. Jimin era cea mai înțelegătoare persoană pe care o întâlnisem în viața mea. Merita atât de multe, merita atât de multă apreciere și iubire.
El era singura persoană care m-a ascultat și a încercat să mă ajute, era singura persoană care m-a făcut să mă gândesc dacă sinuciderea chiar era o soluție. Pentru prima dată în viața mea mă simțeam înțeles și nu știam cum să reacționez. Toată lumea mi-a spus sau a încercat să mă facă să uit de ea, dar era imposibil să o uit pe Hwa-Young. Jimin avea dreptate, trebuia să îmi amintesc de ea, de toate momentele frumoase petrecute alături de ea și să accept că ea nu mai e, că râmăne în mintea mea. Voiam să pot să trăiesc, dar înainte voiam să știu că undeva, într-un loc în care nu puteam să ajung Hwa-Young își găsise liniștea și nu voiam asta pentru că am fost îndrăgostit de ea. Îmi doream asta pentru că înainte de toate a fost draga mea prietenă, singura mea prietenă. Yoongi nu trebuia să plătească pentru ce i-a făcut, trebuia doar să recunoască și împreună cu mine să se roage pentru sufletul chinuit al lui Hwa-Young, asta îmi doream cel mai mult.
I-am sărit în brațe și i-am spus încă având lacrimi în ochi:
-Îți mulțumesc din suflet Jimin. Niciodată nu m-am mai simțit atât de înțeles. Ca să îți dovedesc cât de recunăscător îți sunt îți promit că împreună vom avea cele mai frumoase amintiri. Vreau să îți ofer cele mai dragi amintiri, amintiri pe care le meriți.
-Dar....Jungkook! Nu poți să uiți așa repede de el. Totuși, a făcut parte din viața ta, și ai ținut la el și l-ai iubit.
-Da, l-am iubit și încă îl iubesc. Eu și Jungkook chiar nu ne potrivim, ne-am făcut mult rău și cred că atât pentru mine cât și pentru el ar fi mai bine să o luăm pe drumuri separate. Chiar îmi pare rău pentru ce i-am făcut. O să încerc să mă revanșez față de el. Oricum cred că dacă chiar îmi pasă de Jungkook cel mai bine ar fi să mă îndepărtez de el, tu ce crezi?
-Cred că ar trebui să faci ce simți tu! Nu o să îți stau în cale. Este pur și simplu alegerea ta. Și sentimentele tale.
-Da, dar tu ești un prieten bun de al lui Jungkook, tu ce crezi că e mai bine pentru el?
Chiar voiam să îi aud răspunsul. Aveam încredere în Jimin, știam că ce îmi spunea era ce trebuia să fac, ce era bine să fac.
Jimin:
Mă duc mai aproape de el, și mai aproape, până când ajung la urechea lui ca să îi șoptesc cu un ton seducător:
-Eu nu sunt un prieten bun de al lui Jungkook, și niciodata n-am fost.
După aceea îl mușc de lobul urechii și îl trag de mână ca să îl întind înapoi pe pat. Îi iau strâns în brațe și îmi pun piciorul peste el și îmi închid ochii.
-Dar ați fost cei mai buni prieteni. Ați fost împreună, credeam că îl iubești, îmi spune Taehyung mai mult în șoaptă nesigur.
Îmi ridic capul și mă uit fix în ochii lui.
-Nu vreau să îți schimbi părerea față de Jungkook după ce o să îmi spun ce gândesc despre el.
-Nu o să îmi schimb părerea, dar chiar vreau să știu ce crezi tu, Jimin. Ce crezi tu despre Jungkook, ce crezi despre toată această siutație și ce crezi că ar fi cel mai bine să fac?
-Jungkook, când eram împreună cu el m-a făcut să mă simt ca în al nouălea cer, m-a făcut fericit, dar în acelaș timp m-a rănit cum nu m-a rănit altcineva vreodată. M-am simțit trădat, neiubit și bun de nimic pentru că nu am reușit să îl țin doar pentru mine. Și știi de ce? Pentu că mă folosea! Mă folosea ca să uite de tine, prin plăcere și atingeri. Atât! Doar ca să se întoarcă înapoi la tine și să îmi spună că oricum nu m-a iubit niciodata.
Simt cum o lacrimă îmi cade ușor pe obraz, dar Taehyung mi-o șterge înainte să ajungă prea departe pe obrazul meu.
-Îmi pare rău. Trebuie să fii supărat pe mine, ci pe Jungkook. La început nici nu știam dacă vreau să am o relație. Era clar că îl plăceam, i-am arătat-o, dar după cred că i-am dat de înțeles că nu voiam nimic serios așa că și-a găsit refugiul în brațele tale. Ar fi trebuit să vă las să fiți împreună, dar eram gelos. Voiam ca Jungkook să fie cu mine fără să avem de fapt ceva serios. Am vrut să ți-l iau, eram frustrat că erați fericiți împreună, iar eu sufeream. Îmi pare rău, e vina mea, nu a lui Jungkook. Am încercat să vă îndepărtez pentru că nu aveam pe nimeni.
-Pe mine m-au rănit cuvintele lui. Și el te voia, iar eu eram egoist dacă îl obligam să iubească pe cineva pe care nu îl mai iubește nici măcar platonic. Și Jungkook are și el sentimente...toata lumea are. Poate suferă că v-ați despărțit. Sfatul meu sincer este să te duci să vorbești cu el și să îi spui că amândoi ați greșit în această relație și că ar fi mai bine să păstrați distanța.
-Da, o să vorbesc cu el. Cel mai bine e să mă despart de el. Îmi pare rău că v-am distrus prietenia, nu a fost intenția mea, de fapt a fost, dar la început. Am realizat că am făcut multe lucruri greșite. Îți mulțumesc Jimin ești un prieten bun, de fapt noi doi nu suntem prieteni, nu? Ce suntem? Ce trebuie să fim?
Mă ridic în capul oaselor, și mă pun peste Taehyung. Îmi pun mâinile pe pieptul lui, ducându-le cât mai aproape de gâtul acestui, gâtul lui neted, gât pe care aș fi vrut să îl sărut, peste care aș fi vrut să las semene vineții. Privirea mea a întâlnit-o din nou pe a lui. Mă apropri din nou te urechea lui șoptindu-i la fel de seducător.
-Putem să fim ce vrei tu...
Îi ling gâtul și îi mușc mărul lui adam. Apoi mă trântesc pe pat lângă cu un rânjet pe față. Sincer să fiu puțin excitat. Eram puțin excitat.
Taehyung:
Clipesc de câteva ori încercând să înțeleg ce tocmai se întâmplase. Puteam să fim ce voiam eu, dar eu chiar nu știam ce voiam. Dacă Jimin voiam să fim mai mult decât prieteni atunci nu puteam să spun nu, nu aveam de ce să spun nu, până la urmă nu puteam să neg, simțeam ceva pentru el. Dar era cu Yoongi și asta nu era singura problemă. Urma să îl rănesc pe Jungkook dacă aș fi fost cu Jimin. Aș fi fost ipocrit dacă mă despărțeam de el doar ca după să fiu cu Jimin. Nu voiam să îl rănesc pe Jungkook, dar nici pe Jimin. Nu mai voiam să rănesc pe nimeni. De ce eram nevoit să rănesc pe cineva? De ce nu putea nimeni să îmi spună cum era cel mai bine să procedez? Ce m-ar fi sfătuit Hwa-Young? Mi-ar fi spus să fac ce simt pe moment, dar uneori nu e asta cel mai greșit lucru pe care îl poți face? Nu devenisem atât de imoral din cauza ei, din cauza lucrurilor pe care le-am făcut pentru ea?
-Jimin, dar tu și Yoongi, cum rămâne cu voi doi? Contează ce vreau atât timp cât ești cu el? Singura noastră opțiune nu este decât cea de a fi doar prieteni?
Mă ridic și mă aplec spre el pentru a-l privi în ochi.
-Yoongi nu e cea mai minunată persoană. Doar îmi oferă ce nu puteai tu să îmi oferi...
Stai, era posibil ca cineva să nu îl creadă pe Yoongi o persoană minunată? Dar toți îl vedeau ca pe un înger, ca pe cel mai minunat om, mai ales Jungkook și mereu a durut că Yoongi a fost personajul cel bun, iar eu mereu antagonistul.
-Jimin tu chiar mă crezi când îți spun că Yoongi chiar și-a rănit sora atât fizic și cât psihic? Chiar crezi că Yoongi nu e ceea ce pare, nu-i așa?
-Cuvintele tale îmi exprimă sinceritate Taehyung. Și îți văd durerea în ochi, cât și sinceritatea. Eu te cred, și te voi crede până la capăt.
-Dar niciodată nimeni nu m-a crezut. Mereu toată lumea a crezut că sunt ciudat, că dramatizez prea mult, ba chiar și mai rău că sunt o persoană orbilă. Nu trebuie să mai stai cu Yoongi, o să îți ofer eu ceea ce vrei.
Fără să mai stau pe gânduri îl sărut, dacă Jimin voia iubire, dacă Jimin voia să îi satisfac plăcerile carnale atunci asta urma să fac. Chiar merita să fac asta pentru el pentru că odată în viața mea cineva era de partea mea, cineva mă credea și mă lua în serios, iar asta mi-am dorit cel mai mult.
Jimin rupe sărutul. Se uita doar la buzele mele, analizându-le. Mă trage de gluer, fără să am timp să reacționez cumva.
Credeam că voia să mă sărute, dar ceea ce a făcut m-a șocat puțin. Și-a trecut limba peste buza inferioară, iar după și-a înfipt dinții în ea. Nu era ceva la care m-aș fi așteptat. Chiar durea am scos un mic"au" după ce buza mea a fost eliberată din dinții săi.
Reacția mea l-a făcut să zâmbească, îl amuza.
M-a tras spre el punându-mi capul peste pieptul său. Puteam să îi aud fiecare bătaie a inimii. Degetele sale se plimbau ușor prin părul meu, uneori înfășurând câte un fir în jurul degetului său arătător.
-Te iubesc Taehyung.
-Și eu, am spus nesigur.
Încă nu eram sigur de sentimentele mele. Îl iubeam pe Jimin, dar îmi era greu să îmi dau seama în ce fel, dar nu mai era cale de întoarcere. Era imposibil să mai dau înapoi când luasem o decizie. Decisem să îl părăsesc pe Jungkook pentru Jimin. Chiar speram din suflet că Jungkook avea să își găsească fericirea. M-a făcut mult timp ferict și regretam că în schimb doar l-am rănit.
Yoongi:
Eram confuz, atât de confuz. Nu înțelegeam de ce Jimin nu îmi răspundea la telefon. Mereu îmi răspundea.
L-am sunat în disperare până când am renunțat și am aruncat telefonul pe podea. Nici nu îmi păsa că ecranul era spart, nici nu îmi păsa că poate ar fi venit cu o scuză bună, cu un motiv bun pentru care nu mi-a putut răspunde, mă simțeam groaznic. De ce îmi făcuse Jimin asta? De ce mă ignora? Nu era drept, nu meritam asta.
Eram pe podeau rece înecându-mă în propriile lacrimi. Dintr-odată aud soneria. Am fugit cât de repede am putut la ușă sperând că era Jimin, dar persoana din pragul ușii era  Jungkook. De ce venise la mine? Se certase cu Taehyung? Avea ochii roșii, semn că nu am fost singurul care a plâns.
-Jungkook ce faci aici? Ești bine? îl întreb luându-l strâns în brațe.
-Îl urăsc! De ce mă tratează așa? De ce m-a făcut să mă îndrăgostesc de el?
-Îmi pare atât de rău. Eu ți-am spus că Taehyung e o persoană groaznică, trebuia să stai departe de el. Iartă-mă Jungkook că l-am lăsat să te rănească și pe tine. Îți promit că îl voi face să plătească, dar mai întâi, spune-mi ce ți-a făcut mai exact. Te-a rănit fizic?
-Nu m-a rănit fizic, ci doar psihic. Credeam că totul e bine, am fost să îi cunosc mama, chiar credeam că e serios ce avem, că e real, dar după ce ne-am întors s-a închis în cameră. Voiam să văd ce face, dar am văzut niște poze cu fata aia...Cum o chema? Parcă Hwa-Young, dar problema e că nu era doar ea în poze, apărea și Tae, iar în una dintre ele se sărutau. Tae m-a prins în timp ce mă uitam prin poze și m-a întrebat nervos ce făceam, iar eu pentru că m-am enervat i-am rupt pozele în față, ceea ce mi se pare normal. Nu avea de ce să mai aibe poze cu ea. Iar el a continuat să țipe la mine și mi-a spus că nu mă iubește și a plecat, nu știu unde e. E groaznic, îl urăsc pentru ce mi-a făcut.
Jungkook începuse să plângă mai tare, iar mie îmi era greu să îl calmez.
-Totul o să fie bine. Totul o să fie bine acum că ești cu mine. O să am grijă de tine.
Îl las pe Jungkook pe canapea și mă duc să îi pregătesc un ceai. Eram atât de fericit că Taehyung o dăduse în bară. Îmi părea rău că Jungkook a fost rănit, dar tot ce conta era că într-un final era de partea mea.
Îi las ceaiul pe masă și îl mângâi ușor pe spate pentru a-l mai calma.
-Știi ce e ciudat? Nici eu nu am dat toată ziua de Jimin. Există șanse să fie acum împreună? Crezi că sunt atât de apropiați?
-Mi-a spus că era cu Jimin când mă lăsa singur pentru că e singurul care îl ascultă și îi oferă alinare, îmi răspunse printre suspine.
Niciodată nu am crezut că ar fi putut să fie ceva între Jimin și Taehyung, mi s-ar fi părut imposibi, însă după ce îmi spusese Jungkook am început să mă tem. Mă temeam că Taehyung ar fi putut să mi-l ia pe Jimin. Era destul că mi-o luase pe Hwa-Young, nu puteam să îl las să îmi mai ia o persoană pe care o iubeam.
Jimin trebuia să mă iubească numai și numai pe mine. Nu aveam de gând să îl pierd, mai ales din cauza lui Taehyung.