𝒫𝒽𝒾𝓁𝑜𝓅𝒽𝑜𝒷𝒾𝒶

𝒞𝒶𝓅𝒾𝓉𝑜𝓁𝓊𝓁: 16

Jungkook:
Mă trezesc și îl strig pe Yoongi. Nu răspundea și m-am culcat la loc. Cred că iar asculta muzică la căști și era în lumea lui. Peste cinci minute aud o ușa trântindu-se.
-Yoongi? Tu ești?
Mă ridic să văd cine era la ușă.
-Bună Jungkook, cum mai ești? mă întreabă acesta în timp ce se descalță.
Mă rezem de perete și casc.
-Sunt puțin somnoros. Dar tu unde ai plecat?
-Eh, m-am văzut cu cineva.
-Mhm. Eu mă duc să mănânc ceva.
-Păi mâncăm împreună. Ce vrei să comand, pizza sau mâncare chinezească?
-Pizza. Ba nu, mâncare chinezească. Neah, pizza rămâne.
-Bine.
-Da, Mă duc înapoi în cameră. Să îmi aduci și mie un pahar cu apă, am țipat în timp ce urcam scările, ca să mă audă.
Yoongi:
Aveam față de menajeră sau dădacă? Chiar nu putea să își ia singur un pahar cu apă?
Puțin enervat intru în cameră lui Jungkook și îi las paharul cu apă pe noptiera de lângă pat.
-Poftim, Jungkook mâncarea ajunge în cam 15 minute și ceva, dar stai, am un cadou pentru tine, afirm surâzând.
-Ce cadou? Eu nu țin minte să îți fi cerut să îmi iei niciun cadou și nici nu e ziua mea sau Crăciunul. Chiar nu trebuia.
-Dar e ceva necesar. Vino jos ca să ți-l dau. Plus că nu te las să stai ca un depresiv în cameră.
-Huoooo! De ce? Chiar trebuie să cobor iar? M-am așezat așa bine... Of, bine, hai să coborâm.
Cobor scările urmat de Jungkook. Iau cutia mică pe care o lăsasem pe măsuța din sufragerie și i-o înmânez.
-M-am gândit să îți iau un telefon mobil cum nu îl mai ai pe cel vechi. Acum pot să te sun și să verific dacă ești bine ori de câte ori sunt plecat. Așa mai scap și eu de o grijă.
-Yoongi! Chiar nu trebuia. Îți mulțumesc așa mult. Ești un prieten așa minunat. Cheltui prea mulți bani pe mine, sincer, dar să știi că nu mă supăr.
-Nici pe mine nu mă supără, sunt fericit atâta timp cât ești lângă mine.
Îi zâmbesc și îi ciufulesc părul.
-Hei! Nu îmi mai ciufulii părul ! Pot să ți-l ciufulesc și eu, să știi.
Jungkook:
Iau o pernă de pe canapea și încep să îl lovesc în cap pe Yoongi cu ea.
-Ha! Te-am prins! Îmi place să te enervez. Ești drăguț.
Încep să râd copios, era distractiv să îl văd pe Yoongi-hyung cum se enerva.
-Jungkook, încetează te rog. Doamne nu știam că copiii pot să fie atât de dificili.
-Nu sunt copil... Am 20 de ani! Sunt bătrân! Huoo!
-Da, aproape mort. Ai devenit un bătrân senil sau ce?
-Ceva de genul. Nu ai văzut că nici din pat nu mă ridic.
-Pentru că ești o putoare.
-Puțin.
-Puțin mai mult. Jungkook pot să te întreb ceva?
-Da, sigur!
-Tu nu ai mai vorbit cu Jimin, nu?
-Nu. Nu am chef să vorbesc cu el.
De ce mă întreba de Jimin? Îl interesa Jimin sau ce?
-De ce? Voi erați prieteni buni. Chiar nu vrei să repari lucrurile? Adică Jimin pare o persoană foarte drăguță și ați fost mult timp prieteni.
-Ah doamne! De când știi tu ce fel de persoană este Jimin?
-Doar am presupus. Dar acum sunt curios. Spune-mi, ce fel de persoană este Jimin?
-Este narcisist și plictisitor.
-Serios? Hm, poate așa e. Atunci de ce ai fost prieten cu el atâta timp? Ai așa o atracție pentru persoanele nasoale?
-Da! După cum vezi și Taehyung este o persoană nasoală, și tot am fost îndrăgostit de el.
-Tu chiar ai fost îndrăgostit de el, vorbești serios?
-Da, știu! Nici eu nu pot să înțeleg de ce am fost îndrăgostit de el.
De ce? De ce am ajuns să îl iubesc cât nici nu știam mai nimic despre el?
-Că ai fost fraier, dar acum sigur nu mai simți nimic pentru el?
Am fost fraier? Da, am fost un mare fraier, nici nu îmi vine să cred că am fost atât de fraier.
-Adică nu știu . Eu mă duc să dorm . Pa Yoongi . Îți mulțumesc de cadou.
Chiar nu aveam chef să vorbesc cu Yoongi despre Taehyung sau să mă gândesc la el. Mai bine vorbeam despre fizică cuantică decât despre Taehyung sau sentimentele mele pentru el. Nici nu mai știu dacă mai am sentimente pentru el...
-Puștiule începi să dormi mai mult decât mine, asta mă îngrijorează.
-A da, am uitat că vine pizza.
Mă așez pe canapea așteptând ca mâncarea să sosească.
-Eu mă duc să mă schimb. Am lăsat niște banii pe masă în caz dacă nu sunt gata până când vine pizza.
- Ok. Te aștept.
Iau telecomanda și aprind televizorul. Schimb programele plictisit când aud telefonul lui Yoongi sunând.
-Oameni buni, lăsați-l pe Yoongi în pace. Are și el o viață.
-Jungkook...
-Nu, Madona! Da eu sunt! Cine este? Stai... Taehyung?
-Nu, Madona. Da, eu sunt... Mă bucur că ai răspuns tu, Jungkook. Chiar voiam să vorbim.
-Da, nici eu. Ce mai vrei?
-Dacă nu vrei să vorbim de ce nu ai închis până acum?
-Nu sunt așa nesimțit! Nu închid așa în nas. Dacă acel om are ceva important de spus?
-Înțeleg Jungkook, mulțumesc mult. Am putea să ne vedem, te rog? Vreau să am șansa să te mai văd pentru ultima oară. Promit că după ce ne vedem nu o să te mai caut.
-Nu știu...
Să mă văd cu el? Mai bine nu, chiar nu voiam să îl mai văd. Doar auzindu-i vocea parcă mi se făcea dor de el, era atât de greu să renunț la el, dar... nu pot să fiu cu o persoană ca el, e greșit.
-Te rog... hai să ne vedem în parcul unde ne-am întâlnit pentru prima dată mâine seară.
-Ok.Mâine seară.
-Mulțumesc, o seară bună, Jungkook.
Ce? Am acceptat?! Doamne sunt un mare idiot. Eh, văd ce vrea și după gata, îi spun adio lui Kim Taehyung.
Namjoon:
Taehyung, of, Taehyung, ce mă fac eu cu băiatul ăsta?  Nici nu mai mănâncă de când nu a mai vorbit cu Jungkook. Pare mai deprimat și pierdut ca niciodată. Abia de vorbește. Chiar credeam că este mai bine de când el și Jimin s-au împrietenit, dar se pare că nu a ținut mult "fericirea" lui.
Trebuie să vorbesc cu Jungkook și să îl rog să îi mai dea o șansă lui Taehyung...
Taehyung chiar era îndrăgostit de Jungkook, avea nevoie de el. Și știu că și Jungkook avea sentimente pentru el.
Îl sun pe Yoongi sperând că el știe unde se afla Jungkook.
Se pare că Jungkook s-a mutat la el temporar, asta mi-a spus Yoongi la telefon.
Decid să mă duc până la Yoongi acasă pentru a vorbi cu Jungkook.
Îi las pe masă un bilețel lui Taehyung spunându-i că am ieșit puțin.
Eram aproape de complexul unde locuia Yoongi și când vreau să îl sun pentru a-l anunța că am ajuns realizez că mi-am uitat telefonul acasă.
Cobor din mașină și sun la interfon. Cineva îmi deschide și urc.
Ajung la ușa apartamentului său și apăs pe sonerie.
Spre surprinderea mea Jungkook mi-a răspuns.
Îi zâmbesc, eram fericit să îl văd.
Adevărul era că îmi plăcea de Jungkook și mă simțeam prost pentru asta... Cum putea să îmi placă de băiatul de care fratele meu era îndrăgostit?
-Bună Jungkook...
-Hei! Ce este cu tine aici?
-Am venit să te văd... trebuie să vorbim...
-Bine, intră!
-Mulțumesc.
Intru destul de timid în apartament.
Yoongi era pe canapea în sufragerie. Cum mă vede se ridică și mă salută.
-Deci Namjoon, ce treabă ai cu Jungkook? mă întreabă Yoongi ridicând puțin din sprânceană.
-Aș vrea să vorbesc cu el, de fapt trebuie să vorbesc cu el...
-Despre Taehyung, așa-i?
-Poate...
-El știe că ai venit aici?
-Taehyung? Nu, nu cred că ar fi fost de acord să vin să vorbesc cu Jungkook...
Taehyung nu ar vrea să mă bag între el și Jungkook, dar trebuie. Dacă el nu face nimic altceva decât să fie un depresiv cineva trebuie să vorbească cu Jungkook și acel cineva sunt eu.
Adevărul e că nici nu prea știu de ce s-au certat, poate aflu de la Jungkook.
Jungkook ne privea nedumerit fără să spună ceva. Mă întorc spre el și îi spun zâmbindu-i:
-Nu ai vrea să vorbim afară sau nu știu... Aș vrea să fim doar noi doi, fără supărare Yoongi.
-Ămm, ok, înțeleg...
-Mersi Jungkook.
Înainte să ies Yoongi mă apucă de încheietură.
-Namjoon, să nu îl stresezi prea mult pe Jungkook, înțeles?
-Da, Yoongi.
Privrea lui spunea:"Ai grijă ce faci, sunt cu ochii pe tine." Era puțin intimidantă acea privire.
Decidem să vorbim în părculețul din fața complexului lui Yoongi. Era un loc liniștit.
Îl priveam fără să știu cum să încep discuția.
Nu îmi găseam cuvintele.
Inima îmi bătea din ce în ce mai tare. Of, chiar îl plăceam, așa-i? Ce puteam să fac? De ce dintre toate persoanele fix de Jungkook trebuia să îmi placă?
-Jungkook...
-Da?
-Tu, tu...fir-ar să fie...
-Ce este Namjoon? Ești ok? Poți să îmi spui orice.
-Știu, doar că, nu știu cum să ți-o spun...Jungkook care sunt sentimentele tale față de Tae?
-În monentul de față, nu prea știu. Îmi e indiferent. Mie personal nu mi-a făcut nimic rău. Este fix problema lui ce a făcut cu acea fată...
-Ce fată? Ce vrei să spui? La cine te referi? La Hwa-Young?
-Da, la Hwa-Young. Nu prea știu ce a fost între ei, dar...
-Nu îmi spune că tu crezi prostia pe care a spus-o Yoongi în seara în care v-am invitat la noi. Jungkook, crede-mă, Tae nu i-a făcut nimic lui Hwa-Young. Fata s-a sinucis, iar Yoongi nu vrea să accepte, asta-i tot.
-Taehyung poate fi în stare de orice. Știu că este fratele tău și îi iei apărarea, dar...
Nici nu îl las să își termine fraza. Nu îmi venea să cred că Jungkook îl credea pe Taehyung în stare de un lucru atât de morbid.
-Jungkook, o fi Taehyung un ciudat, dar te asigur că Tae nici o muscă nu ar răni. Plus că Hwa-Young era ca o soră pentru el, nu i-ar fi făcut niciodată nimic rău. Nu am de ce să te mint, gândește puțin logic Jungkook, dacă Tae ar fi ucis-o acum nu ar fi în închisoare?
-Namjoon, nu mă mai stresa! Eu nu mai sentimente pentru el și gata. Nu mai vreau să am de a face cu el. Înțelege odată!
-Dar el te iubește, nici nu mai mănâncă sau doarme de dorul tău... Tu chiar nu mai ai sentimente pentru el,  chiar deloc? Nu pot să cred asta...
-Ba să crezi, Namjoon, dacă ai venit aici să mă stresezi cu rugămințiile tale, poți să pleci. Nu am chef și nici energia necesară să vorbesc despre Taehyung.
Eram puțin fericit să aud că Jungkook chiar nu mai avea sentimente pentru fratele meu. Părea destul de detașat acum de scurta lor "poveste de dragoste". Asta mă făcea să cred că aș avea o șansă cu el...
Cât de egoist sunt, cum pot să mă bucur de necazul fratelui meu? Dar poate Taehyung o să înțeleagă că îl plac pe Jungkook... Poate trebuia să îmi încerc norocul, nu?
-Bine, atunci o să închei subiectul Taehyung, mulțumit?
-În sfârșit! Mulțumesc! Altceva?
Altceva? Altceva? Trebuia să îi spun că îl plac. Acum era momentul, nu?
-Jungkook adevărul e că te plac, te plac mult. Și acum știind că tu chiar nu mai ai sentimente pentru Taehyung pot să fac asta.
Îl apuc de talie și îl trag spre mine sărutându-l.
Nu prea am gândit în acel moment. Buzele lui erau atât de dulci, dar nu puteam, nu puteam să îi fac asta lui Tae. Chiar sunt un frate groaznic, doar din vina mea Taehyung a ajuns cum este acum, doar din vina mea fratele meu a ajuns să vrea să moară, iar eu în loc să îi fiu alături îl sărutam pe băiatul de care era îndrăgostit.
Rup sărutul și privesc în jos. Ce naiba tocmai făcusem?
-Iartă-mă Jungkook, nu știu ce m-a apucat. Doar uită, bine?
-Namjoon! E ok, dar eu nu am aceleași sentimente. Scuze...
Nici nu mă privea în ochi când îmi vorbise.
A fost dureros, dar trebuia să accept adevărul.
-Nu-i problemă, înțeleg. Eu am plecat Jungkook, ți-am spus tot ce aveam de spus.
-Scuze...Pa Namjoon.
Ajung acasă. Îl strig pe Taehyung, dar nu îmi răspunde. Încep să îl caut, dar nu era nicăieri în toată casa, își mai lăsase și telefonul acasă.
Dintr-odată aud ușa de la intrare, era Taehyung.
Încerc să îl iau în brațe, dar acesta mă împinge, respingându-mă. De ce era atât de rece cu mine?
-Tae ce ai? Unde ai fost?
-Ca tine, am ieșit puțin. Nu am chef azi de nimeni, vreau să fiu singur...
-Tae...
-Mă duc în camera mea, vreau să dorm, te rog nu mă deranja, doar nu mă simt bine.
-Bine...dacă ai nevoie de ceva sunt aici...
Trântește ușa de la dormitor fără să îmi mai arunce o privire. Era supărat pe mine?
Taehyung:
Mă duc în camera mea trântind ușa după mine.
Privirea îmi devenea încețoșată. Plângeam, plângeam ca un idiot, pentru că asta eram.
Cum a putut unicul meu frate să mă trădeze? Cum? Se pare că de fapt nimeni nu mă iubea, nici măcar propriul meu frate. Mai bine mor, oricum Namjoon nu mai are nevoie de mine, doar îl are pe Jungkook acum...
El chiar credea că nu o să îmi dau seama că s-a dus la Yoongi? Am văzut că ultimul său apel a fost cu Yoongi, normal că a ieșit ca să meargă la el.
Mai bine nu decideam să îl urmăresc, mai bine stăteam naiba acasă.
Cum a putut să îl sărute pe Jungkook? Cum a putut Jungkook să îl lase să îl sărute?! De ce mi se întâmpla mie asta?
Lui Jungkook nici nu îi păsa de mine, el chiar nu mă mai iubea. Pun pariu că nici nu s-a gândit vreo clipă la mine în tot acest timp.
Te urăsc Jeon Jungkook, dintre toți oamenii pe tine te urăsc cel mai tare, urăsc ziua în care te-am cunoscut, urăsc ziua în care te-am sărutat, ziua în care mi-ai spus că mă iubești.
Ipocritul năibii, merită să sufere, da, trebuie să sufere. Eu nu sunt Jimin, eu nu o să îl las să își bată joc de mine, nu o să îl las să mă părăsească. O să fie al meu și gata,  nu îmi mai pasă dacă o să îl rănesc sau nu, o să îi fac fix ce vreu, tot ce îmi trece prin minte.
O să îl fac pe idiotul de Jungkook să se îndrăgostească din nou de mine doar ca după când îi e lumea mai dragă să îl părăsesc, da,asta o să fac, e perfect.
Acum el va fi cel folosit, cel care va suferi, cel care o să își dorească să moară. Nu eu, eu nu o să mai sufăr, nu o să mai plâng, nu o să mai fiu prostul nimănui.
O să fiu exact ceea ce el crede că sunt, o ființă dezgustătoare și respingătoare.