Academia Secretelor

Capitolul Zece

Enjoy.

Din nou, corpul meu a încremenit la auzul vocii lui groase în care se simțea o urmă de umor. Aceea era vocea care mă vrăjise la începutul verii și mă simțeam ca o fraiera pentru că îmi doream atât de mult să dau timpul înapoi și să schimb tot ce se întâmplase.

- Întoarce-te, spuse el, iar eu am vrut pentru o secundă să nu-l ascult dar având în vedere că eu eram întârziata, m-am întors.

Ochii lui verzi mă priveau cu atenție, studiindu-mă din cap până în picioare. Deși nu îl cunoșteam de prea multă vreme, îmi dădusem seama că el nu era nervos, ci chiar distrat. Recunoscusem personalitatea lui jucăușă în felul în care zâmbea provocator la mine și își ținea mâinile în buzunarele de la pantaloni. Am decis să îi intru în joc.

- Nu știu cum sunt restul profesorilor, dar eu nu tolerez întârziații.

- Bine ca nu ești profesor atunci, am spus încet cu un zâmbet.

Deși a fost doar o șoaptă toată lumea a auzit ce am spus. S-au auzit câteva chicote și râsete discrete din partea studenților, însă Ryder nu era impresionat. Puteam citi pe chipul său că jocul nu avea sa fie unul ușor.

- Nu, nu sunt profesor, spuse el apropiindu-se periculos de mult de mine. Sunt ceva mai rău : un rezident șef. Îți sunt superior în toate punctele de vedere. Un cuvânt de la mine, domnișoară Karshkov și zbori, continuă el stand față în față cu mine astfel încât îi puteam simți respirația pe fruntea mea.

A fost nevoie de toată voința mea pentru a nu clipi. Am continuat să-l privesc direct în ochi pentru a nu-i da vreun semn de frică sau anxietate. Știa foarte bine că atinse un punct sensibil ; dacă eu plecam de la academie, aveam să fiu distrusă psihic. Mă avea la degetul mic.

- Dacă tot ai decis să-ți faci apariția, să te testez și pe tine, spuse el.

Nu era nevoie să-mi explice despre ce vorbea. Mă folosea drept șoricel de laborator pentru a le demonstra studenților ce ne devorau cu privirile, cât de bun era el în a descifra limbajul corpului.

După câteva secunde în care m-am chinuit să stau relaxată la doar câțiva centimetri de corpul lui, în sfârșit se dădu la o parte lăsându-mi spațiu să respir. Dar Ryder părea nemulțumit și enervat de un anumit lucru.

- Atenție studenți, spuse el într-un final. Avem aici un specimen foarte rar întâlnit mai ales la vârsta ei. Privirea ei spune că nu îi este frică de nimic, ca are totul sub control, iar limbajul corpului da de înțeles că este relaxată dar atentă la ce este în jurul ei în același timp. Bravo, ai fi o actriță bună, adaugă el.

Am strâns din dinți dar am rămas nemișcată. Chiar atât de ușor mă citea? Putea să vadă cât de mult mă afecta?

- Mulțumesc. Și tu la fel, am spus zâmbind.

Îmi aruncă o privire ucigătoare. Într-un fel eram fericită că reușisem să-l fac să iasă din starea lui de statuie, dar dacă aș fi putut as fi dat timpul înapoi pentru a schimba tot ce se întâmplase între noi în trecut. Dacă aș fi știut că aveam să-l întâlnesc din nou, poate lucrurile ar fi decurs altfel.

- Te crezi mare și tare? Ce ar spune doamna Hoffman când ar vedea ca nu porți uniforma? întrebă el, uitându-se la tenișii mei.

Eram sigura ca doamna directoare nu mi-ar spune mai nimic, ba chiar m-ar asculta când i-aș cere să-mi dea un alt sacou, fără numele meu brodat în piept. Dar am decis sa nu-i răspund prea urât . Era destul de nervos.