Academia Secretelor

Capitolul Treisprezece

Nici nu realizasem cât de repede venise dimineața. Nu eram o persoană matinală, stăteam trează toată noaptea și mă sculam foarte greu, dar de când începuse programul la academie a trebuit să mă forțez.

Dar în acea dimineață pur și simplu nu m-am trezit cum ar fi trebuit. Simțeam cum o durere de cap pusese stăpânire pe mine. Nu mi se mai întâmplase niciodată să mă trezesc așa.

Imediat cum am deschis ochii, lumina orbitoare ce pătrundea prin geamurile deschise din dormitor m-a făcut să scot un geamăt de durere. M-am grăbit să închid geamurile și să le acopăr cu draperiile închise la culoare. Am scos un oftat și mi-am masat tâmplele cu ochii închiși. Nu funcționa.

M-am așezat din nou în pat și, cu ochii închiși, am încercat să mă calmez. Însă i-am deschis imediat înapoi când am văzut că durerea se intensifica pe măsură ce îi strângeam. Nu aveam nici o pastilă care m-ar fi putut ajuta și începuse să mi se facă dor de unchiul meu care obișnuia să pună în fiecare încăpere ale locuințelor noastre câte o trusă de prim ajutor ce conținea și niște aspirine.

- De ce ai tras draperiile? o voce mă făcu să tresar.

Întorcându-mă am văzut-o pe Lisa în spatele meu. Nu ne vorbeam. Nu aveam absolut nimic în comun, prin urmare nu găseam nici un subiect de discuție. Eu eram fericită așa, pentru că de fiecare dată când își deschidea gura era pentru a mă jigni pe mine sau cărțile mele, față de care mă simțeam protectivă și obligată să le apăr. Preferam să se ia de mine decât de acele părticele din sufletele autorilor pe care pur și simplu îi iubeam ca și când i-aș fi cunoscut de ani de zile.

- De ce te deranjează? Nici nu erai aici când am făcut acest lucru, am spus eu mofturoasă.

- Cât de fraieră poți să fii! Ai fost până la geam și chiar nu ai observat că afară joacă băieții fotbal? întrebă ea, punându-și mâinile pe șolduri.

- Nu. Am lucruri mai importante de făcut, am spus eu, frecându-mi tâmplele .

Cu o mișcare din cap, Lisa își dădu părul blond pe spate, apoi se uită urât la mine. Fusesem tentată să scot limba la ea când un nou val de durere mă lovise din plin.

- Ești o fraieră. Nu o să ai niciodată un iubit.

Am chilocotit, știind că ceea ce spusese nu era de loc o insultă pentru mine. Aveam doar șaisprezece ani, eram în plină adolescență și avusesem mulți iubiți. Dar acum că știam unde îmi era locul și pentru că erau foarte multe lucruri noi de asimilat, nu aveam timp și loc de iubire în viața mea destul de complicată .

- Cum zici tu, Lisa...

Ea nu mă mai asculta. Se dusese să deschidă din nou geamul pentru a-i privi pe băieți. Noi fiind la etajul 1, Lisa fusese ușor observată. Curând am început să aud fluierături și strigăte, toate pentru colega mea de cameră.

Dându-mi ochii peste cap, mi-am luat hainele de schimb și am fugit spre baie. Acolo, din fericire, nu era nimeni și am putut să fac un duș și să mă îmbrac în liniște. Durerea de cap persista, motiv pentru care m-am grăbit să ajung la holul principal înaintea tuturor, pentru a nu avea de-a face cu mulțimile de studenți gălăgioși.

Când plecasem din dormitor, Lisa încă mai era la geam, vorbind cu unul dintre băieți. Nu înțelegeam de ce nu putea pur și simplu să coboare pentru a purta o discuție normală, dar am lăsat-o în pace.

În drumul spre sala unde aveam prima oră, m-am gândit la ziua precedentă, încercând să uit de durere; la cât de multe lucruri noi aflasem și câte încă mai puteam afla. Zach fusese atât de drăguț să-mi arate biblioteca, încât mă încălzea gândul că aveam să mă întâlnesc cu el încă o dată, la ora șase. Mi-am pus o mică dorință, ca bătălia ce se ducea în capul meu să nu fie nimic grav și să îmi treacă.