Academia Secretelor

Capitolul Opt

Enjoy...

Capitolul 8

Cum nu cunoaștem pe nimeni in campus cu excepția Lisei - pe care nu o suportam- nimeni nu s-a deranjat sa ma trezească a doua zi. Dacă unchiu meu nu a avut idea strălucită de a ma suna probabil ca mai dormeam câteva ore în plus fără nici o problemă.

Am sărit din pat ca sparta când am văzut ca era trecut de 10 iar programul începea la 8 în fiecare zi. Cine știe câte am pierdut numai din cauza ca am dormit prea mult?

M-am îmbrăcat cât de repede am putut, sărind peste periajul dinților și optând pentru doua gume de mestecat cu aroma de menta. Uniforma îmi venea perfect, ceea ce m-a făcut sa mai pierd câteva minute în fata oglinzii. Fusta - pentru ca fetele nu aveau voice cu pantaloni în afara orei de sport - se mula pe fundul meu ca o mănușă, oprindu-se cu trei-patru degete deasupra genunchilor mei. Cămașa alba era exact mărimea mea, la fel ca sacoul negru cu semnul academiei brodata deasupra sânului stâng. Numele meu era pe fiecare obiect de vestimentație pentru a nu fi încărcate la spălare, dar ma deranja faptul ca pe sacou era brodat și numele de familie cu litere de tipar aurii.

Observasem reacția tuturor la auzul numelui Karshkov și sincer nu îmi plăcea. Aveam să-mi fac prieteni sau inamici din cauza acestui nume care nu însemna nimic pentru mine. Era adevărat ca familia mea a fondat aceasta academie dar eu nu îmi cunoșteam rădăcinile, eram pe alături și nu vroiam ca un simplu nume sa facă o schimbare atât de mare în vata mea.

Problema era ca numele meu a fost pus acolo intenționat, pentru ca lumea sa știe cu cine are de-a face. Ieri, când am ajuns la academie, am avut destul timp sa analizez uniformele studenților și nici măcar un rezident nu avea numele sau de familie scris pe uniformă.

Numai eu.

Trebuia sa vorbesc cu doamna Hoffman să-mi dea un alt sacou. Dar pana atunci aveam sa ma plimb pe holuri fără unul. Mi-am înnodat cravata cu numele și sigla academiei în jurul gatului, făcându-i un nod cât se poate de perfect.

- Toți studenții sa se prezinte în sala principala în zece minute, va rog, se auzi o voce artificiala.

Căutând sursa acelui sunet, am dat cu ochii de niște difuzoare în coltul dormitorului, așezate acolo special pentru ca fiecare student sa audă mesajele date probabil de doamna Hoffman.

Incaltandu-ma rapid cu niște tenisi confortabili am iesit din dormitor asteptandu-ma sa dau peste duzina de băieți. Dar nu era nici urma de ei, asa ca mi-am continuat drumul pana în sala principala, Liniștită.

Memorasem drumul pe de rost, având o memorie de elefant - cum zicea unchiul meu-, ceea ce m-a ajutat sa găsesc sala în mai puțin de 5 minute. O sumedenie de studenți se aflau deja acolo, vorbind în șoaptă, alții așteptând sa înceapa. Din ce vorbeau majoritatea, înțelesesem ca doamna Hoffman avea sa mai schimbe niște reguli. Dar lumea părea prea agitata pentru o simpla schimbare.

Tot analizând mulțimea, am dat cu ochii de Ryder care era în fata cu restul Rezidenților , lângă locul unde doamna Hoffman avea sa vorbească la microfon. L-am zărit și pe băiatul care m-a întâmpinat ieri la ușă, exact lângă Ryder în dreapta lui. Păreau foarte apropiați : Ryder a ras la ceva ce a spus și și-a pus mana pe umărul lui, strângând ușor. Am zâmbit, simțind un gol în stomacul meu la gândul ca pana și băiatul care ma ura avea prieteni apropiați, deși nu m-aș fi așteptat la ceva diferit.

Doamna Hoffman și-a făcut apariția nu cu mult timp după ce am oprit contactul cu Ryder. Imaginea femeii era una impunătoare chiar și când mergea, picioarele ei făcând absolut nici o greșeală. Privirea ei era ca de statuie în timp ce scana sala plină cu studenți.