Academia Secretelor

Capitolul Cincisprezece

Yeey. În sfârșit am reușit să duc până la capăt acest capitol. Scuze (din nou) pentru întârziere.
Enjoy

Capitolul Cincisprezece

În săptămâna următoare nu am mai avut nici un contact cu Ryder. Mi-am propus să-l evit, în încercarea de a nu fi nevoită să mă simt vinovată pentru ce i-am spus. Dar nici nu a fost nevoie.

Pentru că el mă evita.

Înainte, îl vedem pe Ryder foarte des, fie că pur și simplu ne holbam unul la celalalt pentru câteva secunde, până când cineva ne întrerupea conexiunea, fie că îl întâlneam pe hol și ne aruncam priviri ucigătoare. Acum nici măcar nu-l mai vedeam la prânz, când toți studenții și profesorii se adunau la cafenea sau la sala cu mese.

Nu-mi venea să cred, dar îmi lipsea. Iar faptul că el era cel care mă evita mă făcea să mă simt și mai rău pentru vorbele aruncate de mine, într-un moment de slăbiciune.

- Maze, e totul în regulă? întrebă Emily.

Fără să îmi dau seama, eu cercetam cafeneaua pentru orice urmă de Ryder. Probabil că acest lucru devenise un reflex pentru mine, ceva ce mi se întipărise în creier ca fiind un instinct. Știam că mă torturam degeaba, dar nu mă puteam abține.

- Da, de ce nu ar fi? am spus eu, zâmbind forțat.

- Te-ai purtat foarte ciudat în ultima perioadă.

Am pufnit. Chiar atât de ușor de citit devenisem?

- Nu-i nimic. Doar că unchiul meu nu mi-a mai răspuns la telefon de câteva zile și încep să mă îngrijorez, am spus.

Ceea ce ne era o minciună în totalitate. Foarte rar I se întâmpla unchiului meu să nu răspundă la telefon. Indiferent de cât de ocupat era, mereu îmi răspundea ca și când fiecare apel din partea mea ar fi fost o urgență. Însă în ultimele zile...ceva s-a schimbat.

- O, Maze. Știu cat de mult ții la el, dar sunt sigură că nu are nimic, spuse Patricia, zambundu-mi călduros.

Erau zile în care mă simțeam vinovată pentru că o mințeam pe Patricia, pe care o consideram o soră mai mare. Fusese atât de drăguță să mă prezinte prietenilor mei, încât nu știam cum aș putea vreodată să îi mulțumesc.

- Probabil...

Patricia și Emily au continuat să vorbească pe parcursul prânzului, timp în care eu mă pierdeam prin labirintul de gânduri din capul meu. Astăzi trebuia să am oră cu Ryder, însă nu eram hotărâtă dacă să mă duc sau nu.

- Și cum au fost orele de luptă corp la corp până acum? întrebă Patricia, făcându-mă să ies din transă.

- Bine...cred. Am julituri de la prea multe lovituri în sacul de box.

Ceea ce era adevărat. Faptul că Ryder mă evita nu era un motiv destul de bun pentru a nu continua antrenamentul. Deși era foarte obositor, având câte două ore în fiecare zi, simțeam cum corpul meu devenea mai puternic. Acest antrenament îmi afecta programul zilnic, însă era o modalitate foarte bună de a-mi descărca nervii acumulați în acea zi.