CONVENIENCE STORE

Capitolul 4

YON

Am continuat să-mi mănânc prăjitura, iar băiatul din stânga mea și-a mâncat și el mâncarea în liniște.

Din nou se lăsase o liniște apăsătoare peste noi de ceva vreme, dar aceasta dispare odată ce băiatul începe să vorbească.

—Mulțumesc mult pentru ajutor. Chiar dacă sunt un străin pentru tine, ai sărit în ajutorul meu și pentru asta îți sunt recunoscător. Spune el cu un zâmbet sfios pe față, ce mă bucura.

—Nu trebuie să-mi mulțumești. Oricine ar fi făcut la fel dacă era în locul meu. Spun cu o față neutră, fiind prea pierdută în ochii lui ca să mă mai concentrez pe expresia feței și tonalitatea vocii.

Acesta la spusele mele a strâmbat din nas și s-a uitat în altă parte, probabil simțindu-se prost.

Când mi-am dat seama că nu am folosit o tonalitate o vocii prea potrivită, îmi venea să intru în pământ.

—Îmi cer cuze. Chiar nu am vrut să sune așa, doar că sunt puțin obosită. Probabil de asta a sunat așa rău. Spun eu, simțind cum obrajii îmi iau foc datorită rușinii.

—Stai liniștită fiindcă și eu sunt obosit. Ce zici dacă te-ași duce eu acasă? Măcar atât pot să fac pentru tine după ajutorul acordat. Adaugă el cu un zâmbet larg pe față, după ce observă că nu mai spun nimic.

Îmi îndrept privirea spre el și mă uit din nou adânc în ochii lui.

—Chiar nu este nevoie. Ești și tu obosit, iar eu nu vreau să te obosesc mai mult. Spun cu un zâmbet timid pe față.

—Nu accept refuzuri.

Am râs puțin şi am acceptat, fiindu-mi rușine să-l refuz și a doua oară.

Nu știam de ce aveam atât de multă încredere în el.

În spatele acelui zâmbet, se putea ascunde o persoană rea, însă nu îmi dădea sentimentul acesta așa că eram calmă.

Am strâns ambalajele şi ne-am curățat fiecare jumătatea de masă pe care am folosit-o, acesta punându-și masca înapoi pe față.

După ce am terminat, și-a luat cele două plase într-o mână, cu cealaltă aducând-o pe a mea.

Inima aproape îmi ieșea din piept la contactul dintre mâinile noastre, însă încercam să mă calmez.

Nu am protestat fiindcă era clar că este mai puternic decât mine și nu aveam nici o șansă de a evada din strânsoarea mâinii lui.

L-am oprit la casă pentru a-i mulțumii fetei, aceasta uitându-se la fel de ciudat la mine şi a continuat să-şi verifice telefonul la fel cum a făcut de când am venit aici.

Am ieșit împreună cu băiatul care încă mă trăgea de mână, încercând să țin pasul cu el.

Se grăbește așa mult să ajungă acasă sau vrea să scape mai repede de mine?

Chiar dacă nu ar trebui să te încrezi în străini, el îmi oferea o stare care mă făcea să am încredere în el.

Ies din gândurile mele atunci când simt mâna lui pe umărul meu, realizând că ne oprisem din mers.

Acesta se uită atent la mine, în același timp curios.

—Ești bine?

—Da, doar că mă pierdusem în gânduri.

—La ce te gândeai de erai așa concentrată?

—De ce ești curios?

—Doar am întrebat. Deci, mergem? Spune acesta, zâmbind într-un mod drăguț.