CONVENIENCE STORE

Capitolul 14

YON

Obosită şi somnoroasă, am coborât scările spre bucătărie, abia mişcându-mi picioarele.

Eram gata pentru o nouă zi de liceu.

O altă zi plictisitoare şi deloc interesantă, ca toate celelalte de până acum.

M-am așezat la masă şi mi-am mâncat micul dejun în liniște.

Eram din nou singură, fiindcă mi-a fost mult prea greu să mă trezesc când a venit mama să îmi spună că ne duce tata la liceu, așa ajungând să fiu ultima care placă de acasă.

Am preferat să mai dorm puțin şi să mai recuperez cele şase ore de somn pierdute.

Am avut noroc că am putut adormii cu i oră înainte să-mi sune alarma și măcar arătam mai puțin groaznic decât de obicei.

După ce am terminat, am plecat în cea mai mare grabă spre stația de autobuz, fiind conștientă că mă mişcasem mult prea încet în tot acest timp.

Am ajuns la fix şi m-am urcat în autobuz.

Tot drumul am ascultat muzică, iar acele douăzeci de minute petrecute în picioare, le-aşi fi dormit dacă stăteam jos.

Aveam un noroc deosebit când venea vorba despre mijloacele de transport în comun.

Pe lângă faptul că nu prindeam loc aproape niciodată, de multe ori nimeream să stau lângă ciudați care se holbau la mine.

Oamenii de genul nu aveau limite și de multe ori îți venea să le spui vreo două vorbe, dar te abții fiindcă ești educat şi ai maniere, însă de ar fi auzit şi ei de aşa ceva, ar fi fost bine.

Când am ajuns, m-am dat jos şi am început să merg cu pași mărunți şi greoi spre liceu.

Picioarele nu mă ajutau deloc. Erau din ce în ce mai grele şi le simțeam amorțite.

Nici nu mai puteam ține ochii deschişi la cât de somn îmi era.

Dacă continui să merg aşa, o să întârzii.

Mi-am îndreptat puțin spatele şi am deschis larg ochii.

Pot să o fac. Pot să rezist până ajung acasă. O să termin ziua de azi, o să ajung acasă şi o să dorm până la sfârșitul săptămânii.

Am tras aer adânc în piept şi am încercat să mă concentrez.

Bine că era vineri şi că o să mă pot odihnii după terminarea programului.

Când am ajuns la intrare liceului, mi-am pierdut echilibrul din cauza persoanei care mi-a sărit în spate şi aproape m-am dus în cap.

Eram mult prea amețită şi aeriană pentru a băga în seamă acea persoană.

Când s-a dat jos, a spus ceva ce nu am înțeles prea bine, însă am putut să-mi dau seama că era vocea lui MiHi.

—YAH! KANG YON! EȘTI PE PLANETA ASTA SAU PE MARTE?

—Aish! Nu mai țipa că te aud.

—Nu-i adevărat. Am strigat după tine ca să mă aștepți şi când te-am întrebat mai devreme ce faci, nu ai zis nimic.

—Oh, asta chiar nu am auzit...

—Ce este cu tine? Zici că ai stat trează toată noaptea.

—Chiar asta am făcut. Spun eu râzând.

—De ce? 

—Fiindcă mai am seri în care am insomnii, iar aseară asta s-a întâmplat.

—Şi ești ok?