CONVENIENCE STORE

Capitolul 7

AUTOAREA

Yon şi Jimin se plimbau de ceva vreme prin cartier admirând împrejurimile.

Băiatul venise cu ideea de a-i face un tur al cartierului, gândindu-se că aceasta sigur nu a avut timp de plimbări și că nu cunoaște nici măcar o parte din el, chiar dacă nu este foarte mare.

Intuiția lui era una corectă ce-i drept.

Yon nu prea a avut timp pentru acest gen de lucruri din cauza mutării din scurt, având destul de multe pe cap după mutare, deoarece au trebuit să renoveze şi să facă câteva schimbări la casă.

—Există vreun loc în care ai vrut mereu să mergi, dar nu ai avut ocazia? O întreabă Jimin pe fată din senin, fiind doritor să o cunoască mai bine.

Yon se uită la el zâmbind şi aprobă cu o mișcare scurtă a capului, urmând să îi răspundă pe un ton lin, uitându-se în față.

—Sunt o mulțime de locuri în care vreau să merg şi o mulțime de lucruri pe care vreau să le admir. Nu pot să aleg doar unul.

—Este un loc de genul în cartierul acesta? Nu de alta, dar nu cred că vrei să mergem pe jos prin toată Coreea. Spune Jimin râzând ușor.

Odată ce Yon începe să râdă cu poftă, îl face pe Jimin să râdă şi mai mult decât o făcea, determinându-l să își sprijine mâinile pe genunchi.

Râsul ei colorat îl făcea să râdă și să nu se mai oprească și cu cât râdea el mai mult, cu atât râdea și fata, râsul lui având același efect asupra ei.

—Aish! Aminteşte-mi să nu te mai fac să râzi de acum. Spune Jimin ținându-se de burtă şi ştergându-şi lacrimile ce se formase în tot acest timp.

Expresia fetei se transformă brusc în una serioasă, după care se oprește din mers şi se pune în fața băiatului.

—De ce să nu mă mai faci să râd? Întreabă, având o față serioasă.

Jimin se uita confuz la ea, neștiind de unde a pornit această schimbare bruscă de expresie a feței.

—Nu vreau să ajung la spital din cauza crizelor astea de râs. Aproape rămâneam fără aer.

—Deci râzi din cauza râsului meu? Îl întreabă Yon pe băiat, având o expresie diabolică.

—Da. Nu-i vina mea că este contagios. Răspunde Jimin cu privirea în față şi cu un zâmbet larg.

Odată ce acesta întâlnește din nou privirea malefică a fetei, zâmbetul îi dispare, acum având o față încruntată.

—Park Jimin, sper că ești pregătit. Spune fata cu aceeași expresie a feței.

Jimin se uită puțin confuz la ea până să-şi dea seama, după care, frica putând să se citească pe chipul său.

—Vrei să mă omori? Așa mult îți dorești să scapi de mine?

Fata nu mai spune nimic, în schimb aceasta începe să râdă cu poftă.

Jimin încerca să se abțină, dar văzând că nu-i iese, se apropie de fată încercând să o oprească.

Yon observă ce încerca Jimin să facă aşa că începe să fugă de el, acesta fiind pe urmele ei.

—Nu ai şanse să mă prinzi. Spune Yon, strâmbându-se la băiat.

—O să plătești pentru asta. Strigă Jimin la ea.

Yon râdea şi alerga, făcând-o să obosească repede.

Aceasta se oprește puțin şi se uită împrejur după Jimin, fiind confuză văzând că nu este pe nicăieri.

Când se întoarce, dă nas în nas cu Jimin. Yon încă râdea, dar nu ca să-l facă şi pe băiat să râdă, ci pentru că i se părea amuzantă fața băiatului.

Acesta respira greu şi avea o față încruntată. Amândoi erau obosiți, iar Yon încă râdea.

Băiatul se apropie cu pași mărunți de ea, dar cu cât se apropia mai mult, cu atât fata se îndepărta de băiat.

Văzând că fata nu se oprește din râs, o i-a pe sus, pe umărul lui.

—Yah! Park Jimin, te dau în judecată!

—Pe ce motiv?

—Ăm... am uitat cum se cheamă, dar nu mai contează.

Jimin la auzul vorbelor rostite de fată, chicoteşte.

Acesta fusese cel mai drăguț lucru pe care îl auzise băiatul până acum.

Jimin merge cu fata pe umăr până ajunge într-un părculeț, unde o lasă jos pe o bancă, punându-se lângă ea.

O liniște profundă se lăsase între cei doi.

Au stat şi s-au odihnit puțin, urmând ca băiatul să spargă liniștea.

—Unde vrei să mai mergem? O întreabă Jimin pe fată.

—Mâine am şcoală. Cred că ar trebui să merg acasă. Spune fata cu o urmă de tristețe în voce.

—Atunci haide să mergem. Este târziu şi sigur ești obosită.

Jimin se uită la ea după care se ridică de pe bancă şi o i-a de mână, trăgând-o după el.

Yon se oprește din mers având privirea în pământ. 

Băiatul văzând că fata nu e într-o stare prea bună, se apropie de ea şi îi ridică privirea cu două degete astfel încât aceasta să îl privească în ochi.

—Ești bine? Dacă te-am supărat cu ceva, îmi cer scu... Vrea băiatul să spună, dar este oprit de fată, care îi pune mâna la gură pentru a-l oprii din vorbit.

Băiatul era mirat de gestul fetei, dar totodată era pierdut în ochii ei.

Simțea mii de fluturași în stomac și ar fi vrut să o privească pe fată în fiecare secundă din viața lui.

L-a începutul carierei şi-a promis că nu o să se lase vrăjit de fete şi că o să se concentreze pe munca lui, însă acum era ceva diferit. Simțea că vrea să o aibă pe fată lângă el și să o simtă aproape.

Ştia că începe să aibă sentimente pentru ea, iar acum se înjura în mintea lui că nu a rămas băiatul dur care era odată.

Nu era îngrijorat pentru el, era îngrijorat pentru fată. 

Chiar dacă nu se concentra cum trebuie şi făcea multe greșeli la repetiții şi pe scenă, fata era mai importantă. Acum tot ce îşi dorește, este ca Yon să fie fericită şi să aibă la rândul ei o viață liniștită, care ar fi imposibil de trăit cu o celebritate lângă tine.

Știa cum este și prin câte urma să treacă, însă voia să fie egoist și să o țină aproape de el, chiar dacă era imposibil.

Trebuie să renunțe la ea şi să o lase în pace, iar acesta continua să își forțeze sentimentele.

Yon era în aceeaşi ipostază.

Se uita la Jimin şi se întreba la ce se gândește băiatul de este aşa concentrat. Voia să pătrundă în mintea lui și să îi afle gândurile.

—O să plecăm de aici dacă îmi promiți că o să ne mai plimbăm aşa curând, oricând ai timp. Spune fata luându-şi mâna de la gură lui.

Jimin se uită la ea şi spune afirmă din cap, simplu şi stins.

Fata întinde degetul mic spre el, având o față inocentă şi zâmbind.

—Promiți?

Se uită la ea, zâmbește slab şi îşi uneşte degetul mic cu al fetei.

—Promit...

Știa că nu o să se poată ține de promisiune, dar spera ca fata să nu fie prea afectată după dispariția băiatului din viața ei.

Nici el nu știa când o să se întâmple asta, insă știa că o să fie curând.