CONVENIENCE STORE

Capitolul 15

YON

M-am trezit la fel de obosită ca de obicei și m-am dus la baie pentru a mă pregătii pentru ziua de azi.

Chiar dacă ași fi preferat să stau în pat și să dorm toată ziua, din păcate chiar nu puteam să fac asta.

Era sâmbătă, iar restaurantul mamei era destul de aglomerat astăzi.

Nici nu mă trezisem bine când mama mă sunase pentru a mă anunța că avea nevoie de ajutor.

După ce m-am pregătit, nici nu am mâncat şi am plecat de acasă în cea mai mare grabă.

După câteva minute în care am alergat de am rămas fără aer, am ajuns

Atât de grăbită am fost, încât nu m-am gândit că puteam să aștept autobuzul care era în stație în mai puțin de două minute.

Nu era ca și cum mă grăbeam fiindcă mama avea nevoie urgentă de mine, mă grăbeam pentru persoana care se afla la restaurant.

Băieții au vrut să ajute și ei și să facă reclamă restaurantului în același timp.

Cand am aflat asta, nici nu s-a pus problema de stat în pat.

Puteam să-l văd pe Jimin și asta e tot ce contează.

Am intrat înăuntru uitându-mă agitată prin bucătăria restaurantului însă nu puteam să dau de vreo unul din ei.

M-am oprit în loc și când am vrut sa mă întorc pentru a merge să-i mai caut, sunt oprită de o tavă care îmi stătea în fața, iar dacă nu m-ași fi ferit puțin, ași fi făcut contact imediat cu ea.

Mâna ce ținea tava în fața mea, este lăsată în jos încât să pot vedea zâmbetul larg și frumos al băiatului din fața mea.

—Ce faci, prințeso?

—Aish. De ce îmi tot zici prințesă în ultimul timp?

—Fiindcă asta ești. Spune Jimin ridicând din umeri.

—Atunci ar trebui să-ți spun și eu în vreun fel anume?

—Poți să-mi spui oppa.

La auzul vorbelor care au ieșit din gura lui cu lejeritate, am început să râd isteric.

Jimin se uita confuz la mine, având mâinile în sân.

Când mi-am dat seama că seriozitatea lui arăta că vorbește serios, m-am oprit și m-am uitat lung la el.

—Tu chiar vorbești serios?

—De ce ași glumi cu așa ceva?

—Nu o să-ți spun niciodată în felul ăla.

—De ce?

—Fiindcă pare prea copilăresc.

—Păi tu nu ești un copil? Mie așa îmi pari.

—Doar fiindcă sunt pitică?

—Nu. Fiindcă ești copilăroasă.

—Nu-i adevărat. Sunt foarte matură și serioasă.

—Yon, cu toți știm că asta nu-i adevărat. Spune mama intrând în încăpere.

—Mamă, asculți pe la uși?

—Era deschisă.

—Asta nu înseamnă că poți să tragi cu urechea la conversația noastră.

—Nu am făcut asta. Din întâmplare eram la ușă când ați început să vorbiți și din întâmplare am rămas la ușă și din întâmplare am auzit tot.