CONVENIENCE STORE

Capitolul 5

AUTOAREA

A trecut o săptămână de când Yon s-a mutat, iar astăzi urma să înceapă școala.

Era prima ei zi de liceu în Seul și deja simțea cum este copleșită de emoții.

Cu Jimin nu prea mai vorbise din acea zi, însă era conștientă că băiatul era ocupat.

Se simțea tristă, gândindu-se că poate a uitat deja de ea sau s-a plictisit, însă mai avea o speranță că o să primească un semn de viață curând.

Pe de altă parte Jimin se gândea la ea în fiecare zi, acesta fiind plecat în America de câteva zile.

Voia să-i dea mesaje, să vorbească cu ea ore întregi și să îi audă vocea, dar în special râsul ce reușise cumva să îl amețească, însă managerul le luase telefoanele tuturor membrilor trupei pe motiv că aceștia nu trebuie să fie distrași și că trebuie să se concentreze, fiind primul lor proiect în străinătate.

Jimin se gândea că fata ori i-a dat mesaj și l-a căutat, ori a uitat de el și de existența lui deja și chiar dacă fata a încercat să îl contacteze, mai mult ca sigur era supărată fiindcă nu a primit nici răspuns.

Yon nu s-a putut abține așa că i-a dat mesaje în fiecare zi. În primele zile primise câte un răspuns, ajunsese să vorbească și la telefon câteva ore, însă totul s-a oprit brusc la un moment dat, ceea ce o făcea confuză, iar când nu a mai primit nici un răspuns, a renunțat. Nu își dorea să pară insistentă, însă trebuia să recunoască că era neliniștită.

Nu era nici decum supărată, ci prefera să creadă că băiatul este doar ocupat.

Lăsând destinul să își urmeze cursul, aceasta se ridică cu greu din patul care parcă o ținea strâns legată de el și se duce la baie unde își face rutina de dimineață.

Imediat după ce face duș, se îmbracă într-un tricou negru, o pereche de blugi albaștri și o pereche de teniși negrii, nevrând să arate prea colorat pentru o primă zi, mai ales fiindcă încă nu avea uniformă.

Mereu a preferat hainele simple și comode și nu îi plăcea să iasă în evidență nici decum.

Își lasă părul pe spate, după care își ia ghiozdanul și coboară jos pentru a lua micul dejun.

Tatăl ei plecase de ceva vreme la spital, iar în drumul lui l-a lăsat și pe Kwang la o cafenea din apropierea liceului, acum fiind doar ea și cu mama ei acasă.

Femeia era în bucătărie, unde pregătea micul dejun, în timp ce Yon se așează la masă așteptând să mănânce.

—Vrei să te ajut la ceva? O întreabă Yon pe femeia ce stătea cu spatele la ea.

Aceasta se întoarce cu fața la fiica ei și îi zâmbește dulce.

—Nu. Stai liniștită.

Fata dă aprobător din cap și își verifică din nou telefonul, așteptând încă un semn de viață de la băiat, până când mama ei o scoate din transă.

—Ai emoții pentru prima ta zi de liceu aici? Întreabă femeia, punându-i farfuria cu clătite în față.

Aceasta se pune pe scaunul din fața fetei și își sprijină capul cu o mână, privind-o în timp ce zâmbea cu atât de multă căldură și dragoste încât îi topea sufletul fetei.

Privind-o pe mama ei, a putut simții cum s-a eliberat de orice emoție și frică. Se simțea protejată și acum nu se mai îngrijora, fiindcă știa că o să fie bine. Credea în ea și în puterea ei de schimbare a situației din una neplăcută, în una plăcută. Tot ce își dorea, era să se înțeleagă cu toată lumea și să nu aibă vreo persoană împotriva ei, fiindcă atunci trecutul avea să se repete, iar ea să cedeze.