CONVENIENCE STORE

Capitolul 11

YON

Somnul meu cel prețios, este întrerupt de alarma care suna fără oprire de câteva minute bune.

Abia dacă am închis un ochi aseară, fiindu-mi greu să dorm din cauza gândurilor mele.

Am plâns aproape toată noaptea, putând să-mi simt ochii grei acum, la fel și durerea de cap groaznică.

Eram lipsită de puteri, iar gândul că trebuie să merg la şcoală, mă făcea să înnebunesc.

Era groaznic să suferi de insomnie, iar eu o aveam de mică.

Am făcut şi analize, am luat pastile şi încetase la un moment dat, însă în momentele în care viața mea devenea groaznică, reapărea neîncetat.

Trebuia să vorbesc cu tata, fiindcă mai aveam nevoie de un consult cât de curând, altfel nu ştiu cât o să mai rezist fără somn.

Mă ridic leneş din pat şi mă îndrept spre baie pentru a-mi face rutina.

La scurt timp, cobor la masă, unde sunt întâmpinată de mirosul clătitelor făcute de mama.

—Bună dimineața, prințesă. Îmi spune tata cu un zâmbet larg pe față.

—Neața... Spun eu simțind cum ochii o să mi se închidă încurând.

—Tată, cred că nu mai vezi bine. Nu este nici o prințesă aici. Este un zombi în toată firea. Spune Kwang uitându-se uimit la mine.

Nu mai spun nimic, în schimb îi arunc o privire urâtă şi continui să moțăi pe scaun.

După puțin timp, mama pune câte o porție de clătite la fiecare, mai puțin mie.

—Mamă, ai uitat câți membrii suntem în familia asta?

—Nu am uitat, scumpo. Pentru tine am ceva mai special. Spune mama cu un zâmbet malefic pe față.

—Serios? Spun fiind mai energică de data asta.

—Da, draga mea. Mă duc să-ți aduc iarbă din curte,ok? Spune mama râzând cu poftă.

La cuvintele mamei, tata s-a înecat cu mâncare, ceea ce ne-a făcut pe toți să râdem.

—Poftim clătitele, scumpo. Spune mama punându-mi o porție de clătite în față, făcându-mi cu ochiul.

—Mulțumesc. Spun eu, încă râzând.

Liniștea s-a lăsat printre noi, fiecare mâncând în liniște.

—Tată, vreau să mai fac un consult. A reapărut insomnia... Spun eu cu un glas stins.

—Serios? Mă întreabă tata cu o privire îngrijorată.

Toată familia se uita la mine într-un mod trist.

Ştiau cât de greu mi-a fost înainte, iar acum că a reapărut, erau îngrijorați.

—De când a reapărut? Mă întreabă tata.

—De alaltăieri...

—Te-a supărat ceva sau ești stresată zilele astea?

—M-am certat cu o persoană... Spun eu adevărul pe jumătate.

—Ok, după ore vi la spital. Ştii unde mă găsești. Îmi spune tata şi îmi pune mâna pe umăr, zâmbind.

Doar am dat aprobator din cap şi am continuat să mănânc.

Mă bucuram că nu a cerut mai multe detalii.