CONVENIENCE STORE

Capitolul 23

AUTOAREA 

Yon vorbea cu Jimin în fiecare seară la telefon, ducând dorul unul de celălalt.

Jimin plecase în America pentru o lună, iar aceștia apucase să petreacă o singură zi ca un cuplu.

Erau concentrați doar pe ei, însă ce era în jurul lor nu vedea nimeni, în așa fel trecând acele zile infernale în care Jimin era la un ocean distanță de iubita lui.

În tot acest timp, băiatul nu simțise când trecuse timpul, dar era fericit fiindcă avea să o vadă pe fata de care era înnebunit.

Ajunsese în capitală și spera să o surprindă pe aceasta cu venirea lui acasă.

Spera să ajungă mai repede în fața ușii ei și să sară pe ea. Dorea să îi simtă buzele peste ale lui mai mult decât orice pe lumea asta.

Cu toate că era trecut de miezul nopții, nu putea rezista până doua zi, iar norocul lor era că fata era în vacanță.

Cu puțină ezitare, a scos telefonul din buzunar și a apelat-o pe fată.

Stătea în fața casei, privind cerul în timp ce aștepta ca Yon să răspundă.

După ce vocea ei somnoroasă s-a auzit, băiatul a zâmbit, simțind deja cum nu mai putea rezista fără să îi simtă brațele fragile în jurul lui.

—Haide să privim stelele împreună, prințeso.

Vocea lui Jimin se făcuse auzită, făcând-o pe fată să ridice din sprâncene.

—Jimin, degeaba mă uit la stele cu tine în telefon, dacă tu nu ești lângă mine.

Din cauza vocii ce îi tremura, fata abia rostise acele cuvinte, însă lui Jimin îi atinse inima și îl făcuse să se cutremure.

Încă puțin și aveau să izbucnească în plâns amândoi.

—Ieși afară în curte pentru a vedea mai bine. Uită-te pe cer și îți promit că o să ți se arate în față cea mai strălucitoare stea. Atunci să știi că eu sunt acea stea și strălucesc doar pentru tine, iubirea mea.

Lacrimile fetei se scurgeau pe obrajii ei roși.

Fără să mai spună ceva, a ieșit.

Băiatul a zâmbit când a auzit respiratia fetei și pașii ce se presau de parchet.

Iubita lui venea la el.

Acesta era la o distanță destul de mare de poartă, iar odată ce fata a ieșit, și-a aruncat ochii direct pe cer, făcându-l pe băiat să îndepărteze telefonul de ureche asta pentru a nu-i fi auzit râsul.

A putut să o audă oftand, un oftat nervos, care era datorat unui singur motiv.

—Park Jimin, m-ai scos afară degeaba. Nu sunt stele pe cer, nebunule.

Acesta doar încerca să nu râdă.

Expresia fetei era mult prea amuzantă, dar mai interesant era că nu înceta din a se uita la cerul ce părea o gaură neagră.